Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu XV

Publicat în 15/02/2024 de Teodosie Paraschiv

Personalități implicate în cercetarea inițială a codului Bibliei

Înainte de a vorbi despre evoluția cercetărilor asupra codului Bibliei, vom prezenta pe scurt persoanele implicate în această muncă de cercetare. Oamenii implicați în scoaterea la lumină a codurilor provin din medii aparte, situate la poli opuși, fiind reprezentanți ai modernului și străvechiului, ai religiozității și tehnocraticului. Printre ei se numără:

Doron Witztum, cercetător emerit, specialist în coduri, personalitate misterioasă, evreu ultra‑ortodox, cunoscător al Torei, considerat aproape „sfânt”. Totuși, acest om a absolvit fizica și s‑a specializat în relativitatea generală – domeniu extraordinar de dificil. În urmă cu peste treizeci ani, după ce a studiat fondul matematic al Torei, a renunțat la fizică și și‑a dedicat întregul timp studiilor religioase și codurilor.

Eliyahu Rips, emigrant lituanian și matematician de renume mondial, a sosit în Israel ca ateu convins. Remarcat ca personalitate internațională de renume în domeniul teoriei grupurilor – domeniu extrem de important pentru fizicieni –, în scurt timp a devenit religios și, în cele din urmă, evreu ortodox, după ce s‑a aplecat asupra structurilor matematice din Tora.

Yoav Rosenberg este un strălucit om de știință, specialist în informatică.

Gerald Schroeder este un alt fizician cu o carieră impresionantă. Schroeder a lucrat pentru Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii, apoi a făcut parte din Comisia pentru Energie Atomică și, în cele din urmă, a lucrat pentru Națiunile Unite. A făcut parte din echipa care a pus la punct tehnologia de detectare a exploziilor nucleare subterane clandestine și a fost inventatorul dispozitivului folosit pentru detectarea și măsurarea intensității radioactivității din aer. După ce a publicat mai mult de șaptezeci de articole științifice, a lăsat totul și a plecat la Ierusalim, de unde a ținut conferințe în fața oamenilor din toate colțurile lumii despre interfața dintre știință și religie.

Daniel Michaelson, matematician din cercul cercetătorilor de coduri (de fapt, el a fost unul dintre cei care au ajutat la dezvoltarea domeniului). Michaelson a fost profesor atât la Departamentul de Matematică al Universității California din Los Angeles, cât și la Universitatea Ebraică din Ierusalim. La început sceptic, în cele din urmă s‑a convins de realitatea codurilor. Precum Rips, în scurt timp a devenit religios.

Ilya Piatetski‑Shapiro este refugiat din Uniunea Sovietică și e considerat unul dintre cei mai de seamă matematicieni ai lumii.

David Kazhdan este profesor și președintele Departamentului de Ştiințe Matematice de la Harvard.

Nathan Jacobi este un supraviețuitor al Holocaustului, născut în Franța, în 1938, din părinți evrei. După război, s‑a mutat cu părinții în Israel unde a fost educat (1945‑1969). Nathan a primit educație atât în ebraica contemporană, cât și în cea biblică. El a primit titlul de doctor în fizică la Institutul de Ştiințe Weizmann din Rehovot, Israel. A mai primit un titlu de master în fizică și o licență în matematică la Universitatea Bar Ilan din Ramat‑Gan, Israel. Este un fost profesor de colegiu cu peste 30 de ani de cercetare, dezvoltare și calcul științific în aplicații din fizică, aeronautică și geofizică. A predat fizica moleculară și atomică, mecanica cuantică, algebra, trigonometria și geometria analitică, în Israel și SUA.

Grant R. Jeffrey, cunoscut scriitor creștin american, expert în profeții și autor al mai multor bestselleruri, printre care Armagheddon. Prince of Darkness, The Mysterious Bible Codes și The Signature of God. A fost un vorbitor recunoscut internațional și un profesor apreciat.

Harold Gans, matematician criptolog, a lucrat în Departamentul de Apărare al SUA. Codurile au jucat un rol major în revenirea la iudaismul ortodox, iar modul în care a conferențiat pe această temă a influențat mulți alți oameni.

Jeffrey Satinover profesează psihiatria. A studiat medicina, matematica și psihiatria, dar și religia. Este autorul cărții Descifrarea codului Bibliei, tradusă și în limba română.

Moshe Zeldman, rabin canadian cu studii de fizică, este unul dintre rabinii cei mai familiarizați cu codurile, care a participat la popularizarea lor.

Michael Drosnin, jurnalist american, agnostic, cum singur se caracterizează. Este autorul bestsellerului Codul Bibliei (carte tradusă și în limba română), prin care a ajutat la popularizarea acestei teme. Matematicianul Edwin Sherman consideră cartea lui Drosnin un regres uriaș pentru cercetătorii serioși ai codului, din cauza exemplelor slabe pe care le folosește.

R. Edwin Sherman, un matematician cu peste 40 de ani de experiență, la început sceptic în problema codurilor, în urma cercetărilor întreprinse a devenit un apărător al lor.

Robert Haralick e un cercetător independent al codurilor Bibliei, care l‑a ajutat pe un rabin de seamă să scrie o cart despre acestea și a prezentat mai multe descoperiri folosind niște tehnici diferite față de ceilalți de dinainte. Haralick e profesor al catedrei de Inginerie Electrotehnică a Universității Washington din Seattle și a publicat peste 400 de lucrări științifice. În prezent, organizează un simpozion internațional asupra codurilor. Prezentările trebuie să fie exclusiv științifice și să întrunească cerințele riguroase ale Asociației pentru Recunoașterea Configurațiilor al cărei membru este.

Alexander Pruss, doctor în matematică, specialist în matematică și calculul probabilităților, fost profesor la University of British Columbia și acum la University of Pittsburgh, a refăcut cercetările lui Witztum, Rips și Rosenberg și a expus rezultatele în seminariile transmise pe Internet de Universitatea Virginia.

Yacov Rambsel a fost un cercetător de cursă lungă al Scripturilor ebraice. El s‑a convertit la creștinism la vârsta de unsprezece ani și a fost pastor într‑o comunitate mesianică din San Antonio, Texas. El a fost asistat în slujirea și scrierile sale de soția sa Yaphah (Linda). Este autor a două bestselleruri: Yeshua. The Name of Jesus Revealed in Code in the Old Testament și His Name is Jesus. The Mysterious Yeshua Codes.

În categoria codul Bibliei, Semnatura lui Dumnezeu, Vechiul Testament | Etichete , , , , | Un comentariu

Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu XIV

Publicat în 14/02/2024 de Teodosie Paraschiv

CAPITOLUL 4

Incredibilele coduri ale Bibliei

Cu mai bine de 20 de ani în urmă [4], câțiva cercetători din Israel au descoperit un fenomen uimitor: cuvinte codificate în textul din Biblie. În textul ebraic al Vechiului Testament au găsit coduri ascunse care dezvăluie o cunoaștere surprinzătoare a evenimentelor și personalităților viitoare. Existența acestor coduri poate fi explicată doar dacă Dumnezeu a inspirat pe scriitorii textului ca să aștearnă cu fidelitate în scris cuvintele Sale.

Secretul secvențelor de litere echidistante este foarte vechi și probabil a fost transmis oral din generație în generație împreună cu alte moduri de înțelegere a Torei.

Una dintre trăsăturile uluitoare ale codului Bibliei, descoperită încă înainte de a înțelege natura sa profetică, o constituie complexitatea sa. Cantitatea de informații codificate într‑un text limitat folosind aceeași configurație de litere pentru a dezvălui sensuri multiple este atât de mare, încât e dincolo de puterile oricărui muritor sau grupuri de oameni, indiferent ce computere ar folosi.

Jeffrey Satinover, în cartea sa, Descifrarea codului Bibliei, spunea că…

…la treizeci de ani după moartea lui Weissmandl, după ce computerele au devenit de mii de ori mai rapide decât dispozitivele inventate de Von Neumann și folosite de Turing, codurile Torei au condus la strategii asemănătoare eforturilor criptologice ale aliaților. Deși afirmația pare exagerată și supărătoare, dacă dovezile scoase la iveală vor fi de necontestat, atunci rezultatele au o singură semnificație; în urmă cu trei mii de ani, oamenii nu ar fi putut scrie Tora; la fel, nici oamenii din vremea noastră. Şi cine a scris‑o, a făcut‑o așa cum ne spune străvechea tradiție iudaică, care afirmă că a fost dictată de Dumnezeu cu o extraordinară atenție față de exactitatea locului fiecărei litere [1].

Asta nu înseamnă că aceste coduri nu au creat un fel de criză: anii de efort depus de critici specialiști în domeniile lor nu au reușit să găsească vreun cusur metodei de cercetare a codurilor puse la punct și publicate de către Witztum, Rips și un strălucit om de știință, specialist în informatică, Yoav Rosenberg, în revista „Statistical Science”, o revistă științifică respectată.

Satinover ne mai informează că un grup de oameni de știință de marcă, ale căror rânduri sporeau mereu, își uniseră eforturile pentru a distruge credibilitatea codurilor și, implicit, reputația cercetătorilor implicați în acest proiect. La dispoziția acestei echipe de matematicieni și statisticieni fusese pusă o mare sumă de bani, din partea unui grup necunoscut, cu scopul precis de a demonstra că aceste coduri sunt o aiureală și toată zarva în jurul lor se datora faptului că fuseseră prezentate numai seturi de date care duseseră la rezultate pozitive, alese cu grijă dintre multe altele care reprezentaseră eșecuri cu nemiluita de‑a lungul anilor.

Dar toate acestea au condus către un alt gen de dezbatere: între religie și știință. Chiar și în acest stadiu primar, s‑au făcut auzite unele voci religioase care și‑au făcut cunoscută îngrijorarea față de acest gen de abordare a Torei. Reacția a apărut de mai multe ori, atât din partea celor care credeau în coduri, cât și a scepticilor. Pe bună dreptate, Satinover consideră că „această dihotomie este forma modernă a dualismului cartezian, cu structuri mentale separate: știință și credință, materie și spirit, cap și inimă” [2].

Care este semnificația acestei descoperiri uluitoare? Fiecare va decide pentru sine, după cum spunea în 1996 și președintele Departamentului de Ştiințe Matematice de la Harvard, profesorul David Kazhdan: „Fenomenul este real; ce înseamnă el va judeca fiecare în parte”. Au circulat o mulțime de povești despre oameni care s‑au întors la religie după ce au aflat de aceste coduri.

Impactul dramatic pe care codurile se pare că l‑au avut asupra publicului nu a trecut neobservat. Profesorul Daniel Michaelson s‑a înscris într‑o yeshiva [3]; Rips a devenit frum (ucenic ce crede și respectă canoanele Torei, cunoscător al tuturor detaliilor); o mulțime de evrei din Canada, America și alte colțuri ale Occidentului, credincioși întru Tora, au fost copleșiți; cei de la Aish HaTora Yeshiva, cu sediul în Ierusalim și filiale în întreaga lume, au avut, în sfârșit, dovada că înțelepții lor străbuni nu s‑au înșelat.

Note

[1] Jeffrey Satinover, Descifrarea codului Bibliei, Editura Elit, Ploiești, f.a., p. 17.
[2] Jeffrey Satinover, op. cit., p. 129.
[3] Yeshiva (ebraică: ישיבה , lit. adunare; pl. ישיבות , yeshivot) este o instituție evreiască, ce se concentrează pe studiul textelor religioase tradiționale, în primul rând Talmudul și Tora.
[4] ÃŽn prezent au recut mai bine de 30 de ani.

În categoria codul Bibliei, Semnatura lui Dumnezeu, Vechiul Testament | Etichete , , , , | Comentariile sunt închise pentru Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu XIV

Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu XIII

Publicat în 13/02/2024 de Teodosie Paraschiv

Motivul pentru care mulți resping Biblia

De ce avem atât de mulți oameni din generația noastră care resping învățăturile cuprinse în Biblie și mărturia despre Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu? În ultimii două mii de ani, majoritatea creștinilor din toate clasele sociale din Europa au acceptat de bună voie că Biblia este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu și că Iisus Hristos a fost trimis de Dumnezeu pentru mântuirea lumii. Totuși, de mai bine de un secol a început un atac puternic asupra creștinismului și a Sfintei Scripturi în universitățile europene în cadrul comunității academice.

În ultimele decenii, majoritatea savanților din universități, bisericile protestante principale și media seculară au început în mod deschis să respingă învățăturile creștinismului și să nege acuratețea mărturiilor istorice cuprinse în Biblie privind minunile lui Iisus, nașterea din Fecioara Maria și învierea Sa. Ca rezultat a peste un secol de atacuri crescânde asupra Bibliei, mulți oameni cred astăzi că Sfânta Scriptură conține erori științifice, istorice și arheologice care ar dovedi că Biblia este o simplă lucrare produsă, cu mii de ani în urmă, de autori neinstruiți sau poate chiar ignoranți, care au scris din perspectiva cunoștințelor lor limitate. Consecințele religioase negative ale acestei credințe răspândite pe scară largă, cum că Biblia nu este precisă și inspirată, sunt incalculabile.

Majoritatea oamenilor din lumea occidentală cred că toate religiile sunt legitime în aceeași măsură (pluralism); că tot adevărul este relativ și niciodată absolut (relativism); și că atât comportamentul nostru, cât și convingerile noastre sunt determinate în principal de ceea ce simțim, de ceea ce experimentăm și de circumstanțele sau „situația” în care ne aflăm (subiectivism).

Majoritatea oamenilor continuă să creadă în „Dumnezeu”, dar nu într‑un Dumnezeu care ni S‑a revelat nouă ca fiind adevărul suprem sau într‑unul care a dat sancțiuni severe cu privire la comportamentul moral. Așa că ne fabricăm credințele pe parcurs. Ne modelăm comportamentul în funcție de propriile noastre dorințe sau de circumstanțe, și nu în funcție de adevărurile divine sau morale absolute [1].

Atacuri asupra acurateței Bibliei

Ca rezultat al atacului neobosit asupra veridicității Scripturii venit din partea comunității academice, a instituțiilor de învățământ, a mediei seculare și a clericilor liberali, majoritatea oamenilor de astăzi sunt convinși că Biblia este o simplă compilație de istorii antice pe care oamenii le‑au scris folosindu‑se de cele mai bune abilități pe care le‑au deținut cu mii de ani în urmă. Această respingere pe scară largă a originii supranaturale a Scripturii a făcut ca mulți teologi liberali, pastori și rabini să abandoneze încrederea lor în Sfânta Scriptură ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu.

O declarație teologică făcută la Conferința Centrală a Rabinilor din America (1985) este doar un exemplu care demonstrează această pierdere a credinței în afirmațiile clare ale Bibliei:

„Respingem ca idei ce nu‑și au rădăcina în iudaism credința în învierea trupurilor și în rai și iad” [2].

Această afirmație nu ar trebui să ne mire prea mult dacă avem în vedere credința saducheilor din vremea lui Iisus Hristos. „Moartea lui Dumnezeu”, declarată de teologii liberali, a condus rapid la moartea moralității și la moartea adevărului.

Gertrude Himmelfarb apreciază bine când spune că „Nu va mai fi nici bine, nici rău, nici virtuți, nici vicii; vor fi doar valori” [3]. Dacă nu mai există drept și greșit, bine și rău, revelate de un Dumnezeu atotputernic și sfânt, atunci omul este liber să‑și stabilească propriile standarde de viață și de morală, prin voturi, sondaje de opinie, referendumuri și legi. De fapt, aceasta este miza cea mare: răzvrătirea omului împotriva lui Dumnezeu.

Filosofii moderni și teologii liberali au respins în mod disprețuitor adevărul literal al Bibliei. În locul său au încercat să creeze o nouă religie „creștină”, care ar fi de nerecunoscut Bisericii primare sau sutelor de milioane de creștini care au trăit credința în Iisus Hristos ca revelată în Scriptură, de‑a lungul ultimelor două mii de ani. Ei vor să creeze un „creștinism” fără de Hristos istoric, acceptat de noi, creștinii, ca Fiul lui Dumnezeu întrupat.

Acești teologi liberali au creat o nouă religie care nu se mai potrivește deloc cu dreapta credință creștină tradițională. Mai degrabă acești teologi moderni au creat o nouă „creștinătate”, care poate fi ajustată la infinit pentru a se potrivi propriilor lor dorințe pătimașe, deoarece ei neagă învățătura fundamentală a creștinismului ortodox istoric și resping persoana istorică a lui Hristos așa cum este prezentat în Evanghelii.

Dacă ar fi onești, ar trebui să recunoască că nu mai sunt creștini, deoarece resping vehement și disprețuitor întreaga învățătură a credinței creștine apostolice.

Noțiunile „Hristos” și „creștinism” ale teologilor liberali moderniști au devenit creații filosofice extrem de flexibile ale propriilor lor invenții, lipsite de orice element supranatural sau fapte istorice obiective menționate în Biblie. Pentru teologii liberali, cuvântul „Hristos” a devenit un vas gol, în care pot turna orice filosofie New Age sau concepte religioase pe care și le imaginează.

Deseori, fără niciun fel de criteriu de bun‑simț, oamenii vor să selecționeze ceea ce le place dintr‑o varietate de surse, unele chiar contradictorii, și să le amestece într‑o învălmășeală de idei. Există un curent puternic care curge împotriva dogmelor de orice fel, chiar și a celor mai simple și fundamentale.

Confuzia și ambiguitățile abundă. Adevărul este văzut mai degrabă relativ decât absolut, mai curând plural decât unic, mai mult general decât particular și se dezvăluie mai degrabă în mod subiectiv decât în lumina realității obiective.

Trăim într‑o lume în care oamenii nu vor să mai asculte de Dumnezeu și de poruncile Sale. Inspirați de același duh rău care i‑a ispitit pe Adam și Eva în rai, ei vor să fie dumnezei fără de Dumnezeu.

Note

[1] Michael Harper, Lumina cea adevărată. Călătoria unui evanghelic spre ortodoxie, Editura Teofania, Sibiu, 2002, p. 10 [format electronic].
[2] Grant R. Jeffrey, The Handwriting of God. Sacred Mysteries of the Bible, Word Publishing, Nashville, 1998, p. 92.
[3] Gertrude Himmelfarb, The Demoralisation of Society, p. 10, apud Michael Harper, op. cit., p. 11.

În categoria codul Bibliei, Semnatura lui Dumnezeu, Vechiul Testament | Etichete , , | Comentariile sunt închise pentru Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu XIII

Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu XII

Publicat în 12/02/2024 de Teodosie Paraschiv

Targumele sau parafrazele Bibliei ebraice

Când evreii s‑au întors din exilul babilonic, după șaptezeci de ani, mulți dintre ei nu mai înțelegeau limba ebraică și nici nu o mai foloseau. Era și normal să se întâmple așa după atâția ani de exil. În cei șaptezeci de ani petrecuți în exil au învățat limba caldeeană. Prin urmare, după întoarcerea din Babilon, preoții trebuiau să citească mai întâi un fragment din Tora în limba ebraică, iar apoi să‑l interpreteze folosind limba caldeeană pe care o înțelegea poporul. Tora a fost împărțită în cincizeci și patru de secțiuni pentru a fi mai ușor de citit; la fel s‑a întâmplat și cu comentariile sau parafrazele scrise în limba caldeeană.

Această practică a început să fie folosită în zilele lui Ezdra. O mențiune despre această practică găsim în cartea lui Neemia (a doua a lui Ezdra), unde citim: „și leviții au tâlcuit poporului legea, stând fiecare la locul lui. Ei citeau lămurit bucăți din cartea legii lui Dumnezeu, iar bucățile citite le lămureau și poporul înțelegea cele ce se citeau” (Neemia 8, 7‑8). Se cunosc două Targume principale, Targumul lui Jonatan și Targumul lui Onkelos. Amândouă conțin comentarii la Scriptura Vechiului Testament în limba caldeeană. Aceste comentarii scrise în limba caldeeană au devenit cunoscute sub numele Targume și conțineau parafraze combinate cu comentarii ale Scripturii.

Targumul lui Jonatan a fost scris de Jonatan ben Uziel, un savant renumit, care a fost învățat de înțeleptul Hilel cel Mare, pe vremea lui Irod cel Mare. Data când a fost scris Targumul lui Onkelos nu este cunoscută cu certitudine. El conține comentarii doar la cele cinci cărți ale lui Moise. Este scris înainte de nașterea lui Iisus.

Targumele ne ajută să înțelegem atât Vechiul, cât și Noul Testament. Ele ne oferă o evidență extraordinară că textul ebraic prezent este autentic, deoarece comentariile detaliate confirmă că textul ebraic de astăzi este identic cu textul ebraic original. În Targume se găsesc explicații la multe cuvinte și fraze dificile și ne arată clar că înțelepții iudei din vechime interpretau profețiile din Vechiul Testament despre Mesia exact cum le înțelegem și noi astăzi.

Împărțirea Bibliei în capitole și versete

La început, Scriptura nu era împărțită în capitole și versete așa cum o avem noi astăzi. Vechiul Testament a fost împărțit în capitole în jurul anului 1240 de către cardinalul Hugo de Sancto Caro, cunoscut mai mult sub numele de Hugo Cardonalis.

Astfel, munca sa a facilitat cititorului găsirea rapidă a unei porțiuni de text în Scriptură. El nu a împărțit capitolele în versete, ci doar a pus pe marginea textului literele alfabetului la distanțe egale una față de alta, așa cum, de pildă, găsim în colecția Patrologia greacă sau latină. Două secole mai târziu, în 1445, un rabin renumit, Mordecai Nathan, a împărțit capitolele create de cardinalul Hugo în versete așa cum le găsim în Bibliile moderne.

O seamă de cercetători sugerează că Ezdra a fost inspirat de Dumnezeu să facă câteva completări editoriale la unele cărți ale Bibliei cu scopul de a lega împreună câteva secțiuni ale Bibliei sau ca să completeze pasajele finale ale unei cărți. Sugestia pare să fie corectă dacă ținem seama de descoperirile făcute de Yacov Rambsel cu ajutorul codurilor Bibliei. Avem așadar o explicație logică la un număr de probleme din Biblie pe care ateii le‑au folosit ca să atace inspirația și autoritatea Sfintei Scripturi.

Traducerea Vechiului Testament în limba greacă

Faraonul Ptolemeu Filadelful a fost rege al Egiptului în anul 285 î.Hr. Ptolemeu este cunoscut ca un mare savant și iubitor de înțelepciune. El a creat cea mai mare bibliotecă din lumea antică în Alexandria, Egipt. A dorit să aibă în biblioteca sa copii după toate cărțile ce se găseau în vremea aceea. Tradiția iudaică spune că Ptolemeu a trimis reprezentanți în Israel pentru a aduna cei mai mari înțelepți iudei cu scopul de a traduce Biblia ebraică în limba greacă. În vremea aceea, greaca era limbă universală în lumea cunoscută de atunci.

Nevoia iudeilor din Egipt și de pe litoralul Mării Mediterane a facilitat traducerea cărților sacre în limba greacă. Iudeii din diaspora și în special cei din Egipt, căci erau cei mai numeroși, la citirile și la slujbele din sinagogi nu mai înțelegeau limba ebraică și astfel au simțit nevoia traducerii cărților sfinte în limba accesibilă lor, cea greacă. Așa a luat ființă Septuaginta, traducerea greacă a Vechiului Testament, numită așa fiindcă, după cum ne informează Iosif Flavius în lucrarea sa „Antichități iudaice”, la traducerea acesteia au lucrat șaptezeci și doi de bărbați, câte șase din fiecare seminție israelită.

Informația este confirmată și de tradiția creștină. Aceasta ne spune că Dreptul Simeon, care L‑a primit în templu pe pruncul Iisus la patruzeci de zile după naștere, era unul dintre cei șaptezeci și doi de înțelepți care au tradus cărțile Vechiului Testament din ebraică în limba greacă, pe vremea regelui Ptolemeu Filadelful, în secolul al III‑lea î.Hr. Lui i‑a căzut să traducă din profetul Isaia. Pentru că n‑a crezut cuvântul Scripturii că „Fecioara va lua în pântece și va naște fiu” (Isaia 7, 14), prin îngerul Domnului i s‑a vestit că nu va muri până ce nu va vedea cu ochii săi împlinindu‑se această profeție. Din această istorie avem și mărturia că Dumnezeu a vegheat direct asupra traducătorilor și i‑a inspirat cum să traducă textul cu fidelitate din ebraică în limba greacă.

Evreii eleniști, vorbitori de limbă greacă, au folosit această traducere până în jurul anului 128 d.Hr. Apoi evreii au părăsit treptat această traducere și și‑au realizat o alta, deoarece creștinii citau constant din Septuaginta, în special profețiile mesianice, care dovedeau că Iisus din Nazaret a împlinit aceste profeții.

Este interesant de notat că Iisus și Apostolii Săi, precum și scriitorii bisericești din primele veacuri, citează din Septuaginta, și nu din Biblia ebraică, fapt care indică marele respect al creștinilor față de această versiune.

Dintre toate traducerile vechi, de mai mare importanță e traducerea Septuagintei. Afară de însemnătatea critică, aceasta mai are și însemnătate dogmatică, întrucât este textul biblic care are și aprobarea Bisericii. Această autoritate și‑a câștigat‑o prin utilizarea textului ei și de către autorii sfinți ai Noului Testament și, după pilda lor, prin uzul continuu și exclusiv al ei în Biserica veche și în Biserica Ortodoxă, până în zilele noastre. Lucru care nu se poate spune despre textul masoretic sau despre alte traduceri.

Septuaginta are o importanță considerabilă pentru reconstituirea textului original al cărților Vechiului Testament. Cu excepția Pentateuhului samaritean, care datează probabil din secolul al VI‑lea î.Hr., Septuaginta reprezintă cea mai veche traducere într‑o altă limbă a Vechiului Testament. Este mult anterioară celor mai vechi manuscrise biblice ebraice cunoscute până astăzi (cele descoperite la Qumran, în 1947 și în anii următori, datează din secolul al II‑lea î.Hr.).

În categoria codul Bibliei, Semnatura lui Dumnezeu, Vechiul Testament | Etichete , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu XII

Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu XI

Publicat în 11/02/2024 de Teodosie Paraschiv

CAPITOLUL 3

Istoria incredibilă a Bibliei

Psalmistul David a scris aceste cuvinte: „Făclie picioarelor mele este legea Ta și lumină cărărilor mele” (Psalmi 118, 105). Totuși, el a știut că citirea simplă a Cuvântului lui Dumnezeu nu transformă viața noastră. Mai degrabă el ne învață că aceia care doresc să‑L cunoască pe Dumnezeu trebuie să cerceteze Scriptura cu asistența Duhului Sfânt ca să obțină o înțelegere profundă a marilor adevăruri care ne pot schimba viața. David a scris: „Robul Tău sunt eu; înțelepțește‑mă și voi cunoaște mărturiile Tale” (Psalmi 118, 125).

Sfântul Ioan Hrisostom, referindu‑se la citirea Scripturii, spunea că…

…nu‑i de‑ajuns numai rostirea de dumnezeiești cuvinte, ci trebuie ca ele să se prefacă în fapte, întocmai ca și la o harpă: atinge coardele ei un maestru, și le atinge și un necunoscător; acesta din urmă supără pe cel care‑l aude, celălalt desfată și încântă. Şi doar degetele‑s la fel, și coardele aceleași, dar nu și măiestria. Tot așa și cu dumnezeieștile Scripturi: citesc mulți dumnezeieștile cuvinte, dar nu toți câștigă, nu toți se folosesc. Pricina e că nici nu adâncesc cele spuse în Scriptură, nici nu ating cu măiestrie harpa. Că ceea ce e măiestria cântatului din harpă, aceea e prefacerea în fapte a legilor lui Dumnezeu [1].

Pentru creștini este un lucru esențial să cunoască istoria Bibliei și cum a apărut ea, precum și modul în care Cuvântul lui Dumnezeu a fost păstrat și transmis peste veacuri. Din nefericire, doar câțiva mai cunosc istoria remarcabilă a felului cum a apărut Biblia și cum s‑a păstrat. Acest studiu ne va întări încrederea în modul minunat în care s‑a păstrat Scriptura inspirată de Dumnezeu de când a fost scrisă până în zilele noastre.

Canonul Vechiului Testament

Cercetătorii evrei și creștini sunt în general de acord că Ezdra [2], cel mai mare conducător al evreilor întorși din Babilon la Ierusalim, în anul 536 î.Hr., a adunat toate cărțile sfinte, formând astfel colecția cărților Vechiului Testament.

Când evreii exilați s‑au întors din Babilon, Dumnezeu l‑a ridicat pe Ezdra drept lider politic și religios ca să refacă națiunea și cultul de la templul din Ierusalim. El a adunat toate cărțile disponibile, incluzând cele cinci cărți ale Legii, însemnări istorice, scrieri profetice, Psalmii și alte cărți. Sub inspirația lui Dumnezeu, Ezdra a pregătit o ediție completă a acestor cărți sfinte și astfel a format canonul Scripturii Vechiului Testament.

Nu toate cărțile religioase scrise în epoca postexilică au intrat în canonul biblic. Sunt multe producții care au rămas în afară. În canon au intrat doar cărțile socotite sfinte și inspirate de Dumnezeu. Cuvântul canon înseamnă „măsură”.

Acest cuvânt a fost folosit pentru prima dată cu referire la cărțile inspirate, aprobate și autoritare ale Bibliei de către episcopii Bisericii primare prin secolul al IV‑lea d.Hr.

Credința iudeilor din vremea Mântuitorului Hristos în inspirația Sfintei Scripturi este foarte bine redată de istoricul Iosif Flavius [3]. Acesta desemna noțiunea inspirației prin cuvântul insuflare, iar în cartea sa, „Contra lui Apion”, spune că iudeii au douăzeci și două de cărți care sunt socotite divine.

El le înconjoară cu atâta venerație, încât afirmă că, de când există ele, nimeni nu a îndrăznit să adauge, sau să scoată, sau să schimbe ceva. După Iosif Flavius, Scriptura Vechiului Testament cuprinde douăzeci și două de cărți, după numărul literelor din alfabetul ebraic. Dacă fiecare carte a Vechiului Testament se numără separat, întreaga colecție a cărților se compune din treizeci și nouă de cărți, așa cum sunt ele enumerate în Biblia ebraică de astăzi.

Cărțile Cronici, Ezdra, Neemia, Estera și Maleahi probabil au fost plasate în canonul Sfintei Scripturi în timpul vieții lui Simeon cel Drept, ultimul dintre marii lideri religioși din Marea Sinagogă. Evreii numesc Biblia ebraică (Vechiul Testament) „Tanakh”. Acest cuvânt este acronimul de la cuvintele care denumesc cele trei secțiuni: Tora, Nev`im, Ketuvim = TaNaKh. Tora cuprinde cele cinci cărți ale lui Moise, numite și Pentateuhul, Nev`im cuprinde profeții, iar Ketuvim, Scrierile sau Aghiograficele, cuprinde restul cărților din canonul Vechiului Testament.

Este interesant de notat că numărul cărților din Vechiul Testament a variat încă din Antichitate, dar textul inspirat a fost păstrat ireproșabil de providența divină. În timp ce aranjarea cărților s‑a schimbat, textul inspirat al Bibliei nu a fost alterat cu nimic. Evreii au unit câteva cărți, cum ar fi I și II Samuel, într‑o carte.

Au fost unite următoarele seturi de cărți: Judecători și Rut, I și II Samuel, I și II Regi, I și II Cronici, Ezdra și Neemia, Ieremia și Plângerile și cei doisprezece profeți mici. Au făcut asta pentru a reduce numărul lor la numărul literelor din alfabetul ebraic, douăzeci și două la număr.

Demn de notat este faptul că aceste uniri nu au dus la adăugarea sau scoaterea niciunei litere sau cuvânt din Biblia ebraică. O mulțime de mărturii biblice, inclusiv mărturia Sfântului Apostol Pavel, afirmă inspirația totală a Bibliei. Aceste mărturii furnizează o dovadă puternică a faptului că editarea făcută de Ezdra trebuie să fi fost inspirată de Dumnezeu, ca și scrierea autorului original.

Interesant este faptul că Yacov Rambsel a găsit numele lui Ezdra codificat în pasajul din Deuteronomul unde este relatată moartea lui Moise, pasaj pe care mulți cercetători îl socotesc scris de Ezdra. Începând cu primul verset din Deuteronomul 34, care descrie moartea și îngroparea lui Moise, noi găsim numele scribului Ezdra codificat la interval de 47 de litere echidistante de la stânga la dreapta, începând cu a treia literă din primul cuvânt al versetului. În plus, numele Ezdra apare de asemenea în fraza codificată „Mă rog Ezdra”, în Deuteronomul 34, 4, începând cu a treia literă din al treisprezecelea cuvânt, la interval de două litere, citite de la stânga la dreapta. Despre tehnica codurilor vom aminti mai multe la timpul potrivit.

Note

[1] Sf. Ioan Hrisostom, Cuvânt la pilda celui ce datora zece mii de talanți, 1 (PG 51, 17‑30).
[2] După cum el însuși ne spune (Ezdra 7, 11), Ezdra a fost preot și cărturar. Cum era și firesc, a activat mai mult în domeniul cultului și al cunoașterii Legii. Tradiția iudaică și cea creștină îl recunosc pe Ezdra drept cel care a promulgat Legea lui Yahweh, adică cel care a pus‑o în vigoare, dar n‑a alcătuit‑o el, cum vrea să ne convingă critica modernă negativă.
[3] Iosif Flavius (30‑100) a fost un istoric iudeo‑roman din sec. I d.Hr., descendent din familia Hasmoneilor.

În categoria codul Bibliei, Semnatura lui Dumnezeu, Vechiul Testament | Etichete , , , , , , , , , | Un comentariu

Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu X

Publicat în 10/02/2024 de Teodosie Paraschiv

Cum a fost scrisă prima copie a Torei?

Nachmanide (1195‑1270), în introducerea la comentariul său despre Biblie, explică cum a fost transcrisă prima copie a Torei. Conform tradiției, Dumnezeu i‑a arătat lui Moise Tora, scrisă „în foc, negru pe alb”, ca un șir de litere fără spații între ele. Moise a copiat ceea ce a văzut și a fost învățat de Dumnezeu cum să citească cuvintele, versetele și paragrafele. Înainte de a muri, Moise a făcut 12 copii după Tora originală, câte o copie pentru fiecare seminție.
Maimonide [1] credea cu tărie că Tora din vremea lui era aceeași cu cea lăsată de Moise.

Transcrierea și copierea textului Bibliei

După atâtea milenii de la scrierea textelor biblice, mulți se vor întreba dacă textul Scripturii de astăzi mai este identic cu cel original. Depinde ce înțelegem prin identic. Opinia criticilor raționaliști și a multor teologi este aceea că există mari diferențe între textele autografe și textul cuprins în edițiile prezente ale Bibliei. Este trist că teologii ortodocși au rămas în urmă cu decenii, reeditând manuale vechi de studiu biblic fără să țină cont de cercetările mai noi care arată că diferențele dintre textele cele mai vechi și textul de astăzi sunt minore.

Textul biblic a fost copiat în decursul timpului de sute de ori și, cu toate acestea, între textul ebraic tradițional (Koren) al Torei folosit de evreii din toată lumea și textul din Biblia Hebraica Stuttgartensis, folosit de specialiști în ebraică ce nu sunt evrei, există doar 130 de diferențe minore, la nivel de literă.

Taina nu constă în metoda care înlesnește o astfel de precizie, ci în motivele acestei precizii deosebite. Până în ziua de azi, orice manuscris al Torei ce se află în sinagogile din toată lumea este copiat numai de mână, după alte manuscrise copiate la fel, scrise după reguli neschimbate, de scribi care trec printr‑un curs de pregătire foarte sever. Din adâncul veacurilor până la ei, li s‑a transmis următorul avertisment, care nu e doar o metaforă poetică:

„Dacă din pură întâmplare o să omiți sau o să adaugi o singură literă în Tora, prin asta vei distruge tot universul”.

Tora a fost văzută de evrei ca o hartă a întregii existențe prin spațiu și timp. Lumea fizică este o derivație a Torei, și nu invers. Şi, de fapt, cele mai interesante sunt literele Torei prin care, într‑un mod absolut misterios, Dumnezeu a creat lumea. Astfel, în misiunea lui de a păstra Tora cât se poate de exactă, prin păstrarea cu sfințenie a fiecărei litere, scopul istoric al Israelului este, de asemenea, de a păstra și a avea grijă de planul întregii existențe.

Copierea sulurilor Torei

Copierea Torei era făcută doar de scribi pregătiți special pentru această lucrare sfântă, cu respectarea strictă a unui set de reguli. Sunt peste douăzeci de condiții stricte pe care scribul trebuie să le îndeplinească pentru a garanta că noua Toră este identică, până la cel mai insignifiant amănunt, cu precedentele.

Scribul nu se poate abate nicio iotă de la textul original. El trebuie să scrie clar, cu respectarea precisă a formei fiecărei litere, a mărimii și ornamentelor, a spațiilor dintre litere, cuvinte și paragrafe și multe altele. Dacă scribul greșea în una dintre aceste cerințe, copia nu putea fi folosită în cultul public.

Pentru a scrie un singur manuscris, scribul trebuia să dedice acestei misiuni divine câțiva ani din viață. Dacă o singură literă era schimbată de la locul ei sau nu era scrisă

cum trebuie, cerneala trebuia răzuită cu atenție de pe suprafața pergamentului. Dacă nu mai putea fi îndepărtată sau corectată, pagina respectivă nu mai era validă, prin urmare trebuia descusută și înlocuită.

În decursul timpului au fost scrise și cărți speciale de „erminie”, ce descriau modul de reproducere a textului Torei. Maimonide amintește douăsprezece greșeli care pot duce la invalidarea completă a textului Torei. Printre acestea se numără omiterea sau adăugarea chiar și a unei singure litere [2].

Nu întâmplător, Moise Maimonide afirma că Tora trebuie considerată ca nepotrivită pentru a fi folosită dacă și numai o singură literă din text a fost greșită. Rabinul Shlomo Yitzhaki (Rashi: Solomon ben Isaac), care a trăit în secolul al XVIII‑lea, avertizează:

„Domnul Dumnezeul vostru este Emet, adevărata realitate. Dacă scrii Emet fără prima literă, vei distruge lumea”.

Tot Rashi a spus:

„Şi Dumnezeu vorbi. Dacă scrii: Şi Dumnezeu a vorbit, vei distruge lumea” [3].

Mai mult, evreii au înțeles că Tora este nu numai o lucrare de inspirație divină, ci și o carte dictată cu un anume scop, literă cu literă, chiar de Dumnezeu. O tradiție străveche spune că, „spre deosebire de toate celelalte cărți ale Scripturii – și spre deosebire de toate textele sacre din întreaga lume, din toate timpurile –, numai Tora este nu numai inspirată, ci și dictată de Dumnezeu lui Moise literă cu literă într‑o suită precisă” [4].

Toate tehnicile scribilor evrei erau considerate „sigure” și puse la punct tocmai pentru a asigura acuratețea certă a conținutului, literă cu literă. Tradiția iudaică privind acuratețea la nivel de literă este aproape la fel de veche precum însuși poporul.

După ce un manuscris era terminat, urma verificarea lui literă cu literă. Existau mai multe chei de verificare. Se verifica numărul de litere din Tora, apoi litera din mijloc a fiecărei cărți și alte litere ce constituiau chei de verificare.

Ibn Ezra (1089‑1164) relatează că un sul al Torei era verificat de cincisprezece înțelepți din orașul Tiberiada, fiecare cuvânt fiind corectat de trei ori [5].

Între textele cărții Isaia din secolul al II‑lea î.Hr., descoperite în manuscrisele de la Qumran, și cele din secolul al IX‑lea d.Hr. nu s‑au găsit decât câteva diferențe minore de punctuație! Şi, să nu uităm, așa ceva implică un proces de copiere valabil pentru o perioadă de peste 1 000 de ani și care este mai puțin riguros decât cel aplicat în cazul manuscriselor Torei.

Învățații evrei susțin că, de‑a lungul mileniilor, ei au făcut tot ce s‑a putut și au păstrat textul aproape neatins. Nu pretind că s‑a ajuns la perfecțiune. Păstrarea neștirbită a Torei a fost pentru ei nu numai o obligație științifică, ci și una sacră. O sută treizeci de modificări nu înseamnă foarte mult. Ştiind că este destul să se șteargă 77 de litere pentru ca acest cod al Bibliei să dispară cu totul, cineva și‑ar putea spune că acest cod ar trebui să fie prezent și în Biblia Hebraica Stuttgartensia, dar nu atât de pregnant ca în textul Koren. Şi exact asta au demonstrat și ultimele rezultate [6].

Până astăzi, manuscrisele Torei se scriu pe pergament din piele de vițel, cu pană și cu cerneală obținută din culori naturale. Materialele sintetice nu sunt permise. Există un întreg ritual pe care scribul trebuie să‑l îndeplinească înainte de a se apuca de scris. Sunt puțini cei care pot face așa ceva cu respectarea tuturor regulilor. Copierea în sine este o artă și o lucrare spirituală. E ca o rugăciune.

Când scribul copia manuscrisul Genezei (care conține 78 064 de litere ebraice), el număra cu precizie numărul de apariții a fiecărei litere. Apoi făcea notații pe marginea paginii pentru a se asigura că niciuna dintre literele alfabetului nu a fost adăugată sau scoasă. Şi așa se făcea cu fiecare carte a Bibliei ebraice.

Ce este scris în Tora?

Cercetătorii bibliști privesc Tora ca o carte de istorie, ca un sistem de reglementări legale sau o carte de morală. Alții privesc scrierile biblice ca pe o capodoperă literară unică. Rabbi Shimon Bar Yochai se pronunță categoric împotriva unei astfel de interpretări simpliste. În viziunea înțelepților, narațiunile Torei, când sunt luate literal, sunt doar niște ferestre pentru sensuri mai adânci. Dacă cineva face efortul să treacă dincolo de acest nivel, va găsi informații ascunse și sensuri deosebite în fiecare cuvânt.

Înțelepții evrei au identificat patru planuri diferite de înțelegere a Torei:

Pshat (înțelesul literal al textului) פשט
Remez (înțelesul alegoric al Scripturii) רמז
Drash (exegeza canonică și omiletică) דרש
Sod (aspectul ascuns sau secret al Torei) סוד

Primele trei planuri de înțelegere au fost folosite și de scriitorii și Părinții Bisericii în tâlcuirile lor la Sfânta Scriptură. Şcoala alexandrină a folosit cu precădere înțelesul alegoric al Scripturii, pe când școala antiohiană, exegeza canonică și omiletică.

Note

[1] Moise Maimonide (1135‑1204) a fost un filosof, medic și teolog evreu din Evul Mediu, născut în Spania (Andaluzia) și stabilit în Egipt. El este cunoscut și sub numele ebraic de Rabbi Moshe ben Maimon (sau acronimul RaMBaM).
[2] Dr. Moshe Katz, CompuTorah. On Hidden Codes in the Torah, Snowball Publishing, Jerusalem, 1996, p. 18.
[3] Jeffrey Satinover, Descifrarea codului Bibliei, Editura Elit, Ploiești, 1998, p. 56.
[4] Jeffrey Satinover, op. cit., p. 9; dr. Moshe Katz, op. cit., p. 15.
[5] Dr. Moshe Katz, op. cit., p. 19.
[6] Jeffrey Satinover, op. cit., p. 225.

În categoria codul Bibliei, Semnatura lui Dumnezeu, Vechiul Testament | Etichete , , , , | Comentariile sunt închise pentru Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu X

Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu IX

Publicat în 09/02/2024 de Teodosie Paraschiv

Codici importanți

Am amintit că există în limba greacă peste 5 000 de manuscrise ale Noului Testament sau fragmente din el și alte 15 000 de manuscrise ale Noului Testament în alte limbi. Însă este bine să cunoaștem care sunt cele mai vechi manuscrise pe care cercetătorii le au la îndemână pentru studierea critică a textului biblic.

Cei mai vechi codici datează din secolul al IV‑lea. Sunt cei mai vechi care s‑au putut păstra, dacă ținem seama că, până la începutul secolului al IV‑lea, creștinismul a fost persecutat sever, dând zeci de mii de martiri în întreaga lume cunoscută în vremea aceea.

Codicii sau manuscrisele la textul ebraic al cărților Vechiului Testament se împart în două categorii:
a) Codici sfinți sau sinagogali, care conțin textul Torei și cărțile care se citeau la cult. Ei au formă de suluri din pergament, pe care textul este scris în coloane, fără vocale și accente.
b) Codici particulari, din pergament sau hârtie, cu textul cărților profeților scris în coloane sau în stihuri, având și semnele vocale.

În afară de manuscrisele de la Marea Moartă, unul dintre cei mai vechi codici este cel cu nr. 4 445, păstrat la British Museum din Londra. Conține textul Torei după recenzia occidentală sau palestiniană și datează din secolul al IX‑lea (după Ginsburg, datează dintre anii 820‑850). La Biblioteca Națională din Sankt Petersburg se află două manuscrise, unul denumit Codex Babylonicus sau Petropolitanus, care datează din anul 916 d.Hr. și care fost descoperit de Abraham Firkovici într‑o sinagogă din Crimeea, și Codex Leningradensis 19A, care datează din anul 1008 d.Hr. Primul conține cărțile celor 16 profeți, cu un text mixt al celor două versiuni, orientală și apuseană, și cu vocalizarea supraliniară; al doilea, textul tuturor cărților Vechiului Testament, este o copie a manuscrisului de la Alep. Dintre codicii care conțin întreg Vechiul Testament,
avem codicele aflat în sinagoga sefardică de la Alep, din anul 950, și codicele Harley, existent în British Museum sub nr. 1 528, datând din anul 1300. Restul manuscriselor sunt din secolele XII‑XVI.

Pe baza textului ebraic din Codex Leningradensis, sub conducerea lui Karl Elliger și Wilhelm Rudolph, în colaborare cu alți cercetători, este publicat un text critic al Bibliei ebraice sub titlul Biblia Hebraica Stuttgartensia (Stuttgart, 1967‑1977).

Codex Vaticanus datează din secolul al IV‑lea. La început a cuprins întreaga Sfântă Scriptură în limba greacă. Azi, din Vechiul Testament lipsește începutul, iar din Noul Testament lipsește ultima parte din Evrei 9, 14‑13, 25, I și II Timotei, Tit, Filimon și Apocalipsa. De la 1550, acesta a ajuns în posesia Bibliotecii Vaticanului.

Pentru prima dată, Codex Vaticanus a fost editat de cardinalul Angelo May și a fost publicat la trei ani după moartea lui (1857). Dintre edițiile următoare, amintim: Bibliorum Sacrorum Graecus Codex Vaticanus collatis studiis Caroli Vercelone excepti Caetanus Sergio I‑IV, Congregationis de Propaganda Fide, Romae, 1869‑1872. Volumul V, care cuprinde Noul Testament, a fost editat în 1868.

Volumul VI a apărut la Roma, sub titlul Bibliorum Sacrorum Graecus Codex Vaticanus, auspice Pio IX. Pontifice Maximo, collatis studiis Caroli Vercelone et Iosephi Cozza editus. Carolum Vercellone excepit Caietanus Sergio, etc. (cum prolegomenis, comentariis et tabulis Henrici Canonici Fabiani et Iosephi Cozza editus). Cea mai bună fotocopie a acestui codice a apărut în anul 1904, cu titlul Codices e Vaticanis selecti phototypicae expressi jussu Pii P.P. IX.

Există și codicele sinaitic, tot din secolul al IV‑lea, astăzi la Londra, descoperit la mănăstirea Sf. Ecaterina din Sinai. Acesta cuprinde întreg Noul Testament în limba greacă (având în plus Vechiul Testament, Epistola lui Varnava și o parte din Păstorul lui Herma). Codicele sinaitic s‑a păstrat în mănăstirea Sf. Ecaterina de pe muntele Sinai. A fost descoperit de Tischendorf în anul 1844, care a adus în Europa 43 de file din acest codice. În 1851, l‑a adus aproape în întregime la Lipsca, iar în 1896 l‑a dăruit țarului Alexandru al Rusiei. S‑a păstrat în Petersburg până în anul 1933, când a trecut în posesia British Museum din Londra. Tischendorf a publicat cele 43 de file în Lipsca, în anul 1846, sub titlul Codex Friederico‑Augustanus.

Tot Tischendorf a publicat în 1862 o ediție facsimilată a întregului codice, intitulată Bibliorum codex Sinaiticus Petropolitanus. În scurtă vreme, ediția a fost urmată de alte două: Novum Testamentum Sinaiticum, Leipzig, 1863.

În fine, K. Lake a publicat o ediție fotocopiată intitulată Codex Sinaiticus Petropolitanus, the New Testament, the Epistle of Barnabas and the Shepherd of Hermas, Oxford, 1911. Codicele complet are 347 de file.

Codex Alexandrinus datează cel mai târziu din secolul al V‑lea. Cuprinde în grecește întreaga Sfântă Scriptură, cu mici lacune, precum și Epistola lui Clement către Corinteni și așa‑numita a doua Epistolă a lui Clement. Foarte probabil a fost scris în Alexandria, de unde în anul 1628 a fost dăruit Angliei de patriarhul Chiril Lucaris. Se păstrează în British Museum din Londra și cuprinde 773 de file. Noul Testament a fost facsimilat în 1786 de Wolde, iar Vechiul Testament, de Baber, între anii 1816 și 1826. Alte ediții ale Noului Testament după textul acestui codice au fost publicate de B.H. Cowper în 1860 și de Hausell în 1864. În 1879‑1880, au apărut două ediții fotografice ale Noului Testament. Ultima ediție fotografică (The Codex Alex. Royal M.S. 1 D. V‑VIII in reduced photographic facsimile) a apărut la Londra în 1919.

Codex Parisiensis sau Codex Ephraemi rescriptus datează din secolul al V‑lea. Se numește rescript fiindcă pe același pergament biblic, în secolul al XIII‑lea, s‑a scris o traducere în limba greacă a lucrărilor lui Efrem Sirul. Astăzi este proprietatea Bibliotecii Naționale a Franței. Are 200 de file, cuprinzând cea mai mare parte a Noului Testament și fragmente din Vechiul Testament. Noul Testament a fost editat pentru prima dată de Tischendorf în anul 1843.

Codex Cantabrigiensis sau Codex Bezae datează din secolele V‑VI. Cuprinde numai Evangheliile și Faptele Apostolilor în limba greacă și în traducere latină. Acesta s‑a păstrat într‑o mănăstire din Franța. În timpul războaielor religioase din secolul al XVI‑lea, manuscrisul a dispărut. L‑a descoperit reformatorul Beza, care l‑a dăruit Bibliotecii Universității din Cambridge. Astăzi îl avem editat de F.H. Scrivener, Bezae Codex Cambrigiensis, Cambridge, 1864, precum și într‑o ediție facsimilată, Bezae Codex Cambrigiensis phototipicae repraesentatus, Cambridge, 1899.

Codex Claromontanus se află la Paris. Datează din secolul al VI‑lea și cuprinde epistolele Sf. Ap. Pavel în limba greacă și în traducere latină. A fost proprietatea lui Beza, care l‑a descoperit în Clermont. L‑a editat Tischendorf: Codex Claromontanus, Leipzig, 1852. E important și pentru faptul că acesta cuprinde o listă a cărților canonice.
Codex Laudianus se află la Oxford. Datează probabil din secolul al VI‑lea și cuprinde Faptele Apostolilor în limba greacă și latină. A fost descoperit în Sardinia de Arhiepiscopul Laud, care l‑a dăruit Bibliotecii Universității din Oxford. Acest codice a fost folosit de scriitorul Beda Venerabilul în comentariul său la Faptele Apostolilor.

La codicii amintiți până acum aș mai adăuga trei, cu textul în limba ebraică.

Codex Alep, editat de Moshe H. Goshen‑Gottstein în 1976. Proiectul a fost susținut de Universitatea Ebraică din Ierusalim și a început în anul 1956. Codex Alep este un manuscris vechi al Bibliei, care reflectă Masora foarte exact, scris de renumitul masoret Aaron Ben Asher. Manuscrisul cunoscut drept Keter sau „coroana” Alepului este cel mai vechi manuscris cunoscut al întregii Biblii ebraice. Acesta este, de asemenea, cel mai autoritativ, precis și o sursă sacră a textului biblic și de asemenea a sistemului de vocalizare și a marcajelor pentru intonația muzicală a textului (care se folosesc și ca semne de punctuație).

„Coroana” a fost scrisă de un scrib numit Solomon, fiul lui Wia, și corectată, vocalizată și editată de Aaron Ben Asher. Mai multe informații pot fi găsite pe site‑ul http://www.aleppocodex.org/.

Codex Berlin (Codex New York) conține cărțile Aghiografice în 210 pagini. Un aspect interesant este ordinea cărților: Rut, Psalmi, Iov, Proverbe, Ecclesiasticul, Cântarea Cântărilor, Plângerile lui Ieremia, Daniel, Estera, Ezdra și Neemia. Această ordine coincide exact cu ordinea cărților Aghiografice citate în Talmudul Babilonian.

Codex Cairo datează din secolul al IX‑lea. A fost publicat în 160 de copii facsimil în anul 1971, la Ierusalim. Am privilegiul de a putea răsfoi și cerceta în format digital textele multora dintre acești codici amintiți mai sus.

În categoria codul Bibliei, Semnatura lui Dumnezeu, Vechiul Testament | Etichete , , , , | Comentariile sunt închise pentru Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu IX

Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu VIII

Publicat în 08/02/2024 de Teodosie Paraschiv

Evidențe extraordinare despre Iisus
în manuscrisele de la Marea Moartă

Să spunem câteva cuvinte și despre manuscrisele de la Marea Moartă.

Dacă cineva ar fi întrebat, înainte de anul 1947, un teolog sau un cleric cum poate dovedi că textul ebraic al Scripturii a fost copiat fără erori de‑a lungul a două mii de ani, nu prea ar fi avut ce răspunde sau ar fi avut probleme cu demonstrarea acestui fapt. Cele mai vechi manuscrise ale Vechiului Testament, folosite de traducătorii ediției King James, au fost datate ca fiind de prin anul 1100. Evident că au fost copiate de nenumărate ori. Așadar cum putem fi siguri că textul din anul 1100 era identic cu textul original?

În 1947, a avut loc o descoperire extraordinară, la Qumran, lângă Marea Moartă, unde un beduin a găsit o peșteră în care s‑au descoperit sute de manuscrise prețioase, datând dinainte de anul 68 d.Hr., când romanii au distrus comunitatea de la Qumran. Vechimea lor merge până în secolul al II‑lea î.Hr. În următorii ani s‑au făcut noi descoperiri.

Când cercetătorii au examinat sulurile din acele peșteri au constatat că au dat peste o bibliotecă ce conținea sute de manuscrise cu texte biblice și laice, care datau dinaintea distrugerii celui de‑al doilea templu și înainte de moartea lui Iisus. Cea mai incredibilă descoperire a fost făcută în peștera patru de la Qumran, unde s‑a găsit o imensă bibliotecă cu manuscrise biblice, care conținea cărțile Vechiului Testament, cu excepția cărții Esterei.

Înainte de această descoperire, cele mai vechi copii ale textelor biblice din Vechiul Testament erau din timpul masoreților, în jurul secolului al IX‑lea d.Hr., deoarece cărturarii evrei luau măsuri speciale la copierea textelor, numerotarea și distrugerea originalelor uzate. Vechimea sulurilor de la Marea Moartă merge până în sec. al II‑lea î.Hr., ceea ce le face importante în studiul arheologiei biblice. Acest lucru este deosebit de important pentru creștini, deoarece datează sute de profeții despre Iisus, ce se găsesc în Vechiul Testament, cu cel puțin două secole înainte ca evenimentele descrise să se petreacă.

Cercetătorii au constatat că manuscrisele folosite de traducătorii ediției King James erau practic identice cu manuscrisele descoperite la Marea Moartă. În afară de un număr mic de variații ortografice, niciun cuvânt important nu a fost alterat față de sulurile originale descoperite în peșteră.

De remarcat faptul că manuscrisul 4 Q‑Samuel este mult mai asemănător cu textul grecesc al Septuagintei decât cu textul masoretic al Bibliei. În opinia unor cercetători,

asemănarea celor două texte certifică ipoteza că deosebirile dintre textul ebraic și cel grecesc provin din faptul că textul traducerii Septuagintei s‑a făcut după un text ebraic mai vechi decât cel pe care l‑au adnotat masoreții.

Cum s‑a putut copia Biblia cu așa mare acuratețe și fidelitate de‑a lungul secolelor fără strecurarea erorilor umane în text? Răspunsul este găsit în respectul și frica de Dumnezeu care au motivat pe scribii evrei și creștini, a căror muncă era copierea fidelă a textului Bibliei. Dar despre acest subiect vom discuta separat.

Ordinea descoperirii sulurilor de la Marea Moartă este următoarea: peștera 1 – 1947, peșterile 2‑6 – 1952, peșterile 7‑11 – 1956.

Au fost descoperite următoarele copii manuscris ale Vechiului Testament: Psalmi (39 de manuscrise), Deuteronomul (33 de manuscrise), I Enoh (25 de manuscrise), Facerea (24 de manuscrise), Isaia (22 de manuscrise [1]), Cartea Jubileelor (21 de manuscrise), Ieșirea (18 manuscrise), Leviticul (17 manuscrise), Numeri (11 manuscrise), Profeții mici (10 manuscrise), Daniel (8 manuscrise), Ieremia (6 manuscrise), Iezechiel (6 manuscrise), Iov (6 manuscrise), I și II Samuel (4 manuscrise [2]).

Când au fost descoperite sulurile de la Marea Moartă, mulți cercetători creștini s‑au întrebat dacă ele ar putea conține evidențe despre creștinismul din primul secol. Pentru mai bine de cincizeci de ani, speranțele cercetătorilor creștini au fost spulberate de decizia unui mic grup de cercetători inițiali ai sulurilor care s‑a opus publicării unui număr semnificativ de documente prețioase. Câțiva cercetători au presupus în mod public că acele suluri reținute ar putea conține informații despre Hristos, însă cercetătorii sulurilor au respins acele declarații. În patruzeci de ani, echipa inițială responsabilă de imensul număr de suluri descoperite în peștera patru a publicat doar 20% din cele 500 de suluri pe care le avea la dispoziție.

În cele din urmă, după o campanie de presă condusă de revista Biblical Archeology Review, sulurile nepublicate au fost puse la dispoziția lumii academice. Cercetătorii au descoperit că sulurile conțin referințe clare la Noul Testament și, faptul cel mai important, la Iisus. Într‑unul din aceste suluri apar referințe directe la răstignirea lui Mesia.

Un fragment de sul conține referințe interesante despre un Mesia care a suferit răstignirea pentru păcatele lumii. Sulul a fost tradus de dr. Robert Eisenman, profesor de religii orientale la Universitatea Long Beach, California. Robert Eisenman declară că „textul este de cea mai mare însemnătate, deoarece el arată că indiferent de grupul (esenieni, evrei, creștini etc.) care a fost responsabil de aceste scrieri, a activat în același cadru general scripturistic și mesianic al creștinismului primar” [3]. Deși cercetătorii originali ai sulurilor declaraseră că nu există nicio evidență despre creștinismul primar în sulurile nepublicate, acest singur sul contrazice afirmațiile lor.

Sulurile conțin mult mai multe referințe la Mesia și Noul Testament, însă ne limităm la ceea ce am spus mai sus [4]. Vom vedea într‑un capitol care va urma cum explorarea uimitorului fenomen al codurilor Bibliei oferă o evidență remarcabilă a faptului că Dumnezeu a conservat integritatea Sfintei Scripturi de când a fost scrisă și până astăzi.

Note

[1] Mai multe informații la http://dss.collections.imj.org.il/isaiah.
[2] Vezi http://www.bible‑history.com/archaeology/israel/qumran‑jar.html. [Această referință nu mai există.]
[3] Robert Eisenman, Michael Wise (ed.), The Dead Sea Scrolls Uncovered: The First Complet Translation and Interpretation of 50 Key Documents Withheld for over 35 Years, Penguin Books, New York, 1993, apud Grant R. Jeffrey, The Signature of God, WaterBrook Press, Colorado Spring, 2012, p. 93.
[4] Cei interesați de mai multe informații privind cercetarea lui Robert Eisenman și Michael Wise pot accesa adresa web http://www.bibliotecapleyades.net/scrolls_deadsea/uncovered/uncovered.htm.

În categoria codul Bibliei, Semnatura lui Dumnezeu, Vechiul Testament | Etichete , , , , | Un comentariu

Extratereștrii sunt printre noi XXI

Publicat în 07/02/2024 de Teodosie Paraschiv

Am scris în cărțile „Civilizații străvechi pierdute. Un punct de vedere ortodox” și „Războiul împotriva lui Dunezeu. Adevărul despre vaccinurile anti-COVID19 și scopurile ascunse ale campaniei de vaccinare la nivel mondial” că lumea este condusă de entități non-umane, din altă dimensiune, prin intermediul membrilor organizațiilor oculte, secrete și satanice. La nivelul cel mai înalt, membrii acestor acestor organizații sunt în contact direct cu entități non-umane de la care primesc ordine. Aceste entități non-umane sunt cunoscute de mii de ani sub numele de entități demonice, sau de zei, iar mai nou sub numele de entități extraterestre.

Există multe mărturii în acest sens, dintre care aș aminti pe cele ale lui Leo Zagami, fost illuminati, Roger Morneau, membru a unei loje masonice spiritiste, Călin Georgescu, fost președinte al Clubului de la Roma, pe Europa și expert internațional în dezvoltare durabilă și gen. Emil Străinu.

Iată ce spune Leo Zagami:

„Aș dori să depun mărturie despre cum aceste societăți secrete implicate în satanism s-au infiltrat în alte forme de organizare, precum cluburile Rotary și Lion și organizațiile francmasonice. Toate acestea au fost penetrate și infiltrate de satanism. Sataniștii controlează mentalitatea occidentală.”

„Dar francmasonii illuminati existau demult sub denumirea de rosicrucieni. Aceștia erau adevărații illuminati ce controlau nivelele inferioare. Deoarece la niveluri superioare ei folosesc mijloace metafizice. Ei folosesc aspecte metafizice pentru a spăla creierele oamenilor, pentru a le pune o pecete în frunte. Ei doresc să le spele creierele cu acest simbol, cu acest ritual. Iar aceasta se petrece deoarece la conducere există spirite, entități demonice care îi controlează de fapt pe acești oameni. Ele îl posedă pe colonelul Michele Aquino despre care am vorbit.

Michele Aquino este un exemplu relevant despre cum CIA a folosit magia neagră, iar lui nici nu îi este teamă să afirme că este satanist. Cum este posibil să practici satanismul? Societatea este bolnavă dacă în armată, în serviciul de informații al armatei există persoane implicate în satanism și se folosesc de tehnologie atât de înaltă cum sunt programele de control mental, căci prin acestea se manipulează populația și se generează un control tot mai mare asupra oamenilor, în special prin această tehnologie a spiritelor.
Tehnologia spiritelor este ceva ce este necunoscut populației de rând. Este o tehnologie metafizică, nu fizică. Este alcătuită din intangibil, nu poți atinge aceste forțe, dar aceste forțe negative te pot influența și sunt forțe magnetice. Astfel este proiectul HAARP și armele făcute să influențeze câmpul biomagnetic din jurul nostru.”

„Acești oameni care acționează în ONU au o mască spunând că urmăresc binele omenirii, dar în realitate ei acționează împotriva oamenilor pe care îi conduc. Ei consideră că elita va fi mereu în frunte. Ei urmează acele școli de vază, se căsătoresc între ei, își mențin sângele „pur”, neamestecându-se cu alte familii, pentru a menține puterea șistructura în mâinile lor. Elita din frunte nu aparține unui anumit rit deoarece ei sunt sataniști. Ei în mod fundamental sunt atei. Lui Satan îi place să joace omul pe degete, făcându-l să creadă că el (omul) deține controlul dar, de fapt, cea mai mare păcăleală a lui este să-l facă pe om să creadă că el nu există. Așadar, acești oameni din vârf devin foarte ușor atei și se folosesc de aceasta pentru a obține avantaje. ”

Reținem faptul că societățile secrete sunt controlate de illuminati care la rândul lor sunt controlați de entități non-umane, de entități demonice. Elita din frunte nu aparține unui anumit rit deoarece ei sunt sataniști. Mai pe înțeles, politica mondială pentru instituirea unei noi ordini mondiale și a unui guvern mondial este dictată de entități demonice.

„Noua ordine mondială foloseşte la implementarea fascismului la scară globală. Pentru atingerea acestui scop ei se folosesc de tehnologie, de alte modalităţi precum microcipurile, tehnologia de supraveghere şi aceasta pentru a controla toate aspectele vieţii noastre. În zilele noastre supravegherea video este generalizată şi astfel ajungem să nu mai dispunem de intimitate.” [7]

Referindu-se la Forumul Economic Mondial de la Davos, Dr. Călin Georgescu spune că

„[la Davos] m-am întâlnit cu o altă specie, în nici un caz o specie umană. Pare puţin bizar, şi îmi este absolut egal, ce cred unii şi alţii, mai ales astăzi. Însă eu vă spun că aici discutăm de o altă specie. Pot să spun că eu îi cataloghez ca neomarxişti satanişti. Asta este cel puţin Schwab. … Aici discutăm de o altă specie. Pentru că specia umană construită, şi dată viaţă de Dumnezeu nu poate să organizeze asemenea lucruri.” [5]

Într-un alt interviu, în care amintea despre cei care conduc lumea, spune următoarele:

„pentru că ceea ce se întâmplă astăzi nu este decât o dorinţă acerbă a unora pe care nu pot să-i numesc decât doar că poate sunt altceva decât oameni, pentru a stăpâni totul”. [6]

Roger Morneau a aflat multe lucruri de la preotul lojii spiritiste în care a fost atras. Printre acestea, iată ce spune despre New Age și marele plan al lui Lucifer de amăgire a oamenilor:

New Age era un lucru foarte important care urma să vină. Era una din înșelătoriile majore ale vremurilor de pe urmă. Preotul ne-a vorbit destul de mult, apoi a spus: „Marele plan al Stăpânului este pentru a strânge națiunile Pământului în jurul cauzei sale, chiar înainte de marea controversă dintre forțele binelui și ale răului să se încheie. Și lucrul acesta se va face de o manieră unică. Acest mare plan va fi acceptat fără șovăială de oameni, deoarece spiritele demonice se vor da drept locuitori ai unei planete foarte îndepărtate ale galaxiei, care vin să avertizeze locuitorii planetei Pământ de distrugerea iminentă a planetei, dacă nu se vor lua măsuri serioase și concrete în acest sens pentru a evita acest lucru.”

Cu alte cuvinte demonii se vor da drept extratereștri care vin să salveze planeta. Așa cum am mai menționat cu alte ocazii mișcarea New Age este o mișcare care promovează satanismul, sub forma unei noi ere de spiritualitate, de transformare, de iluminare etc.

Apoi, preotul a continua explicând faptul că: „Spiritele vor fi de acord să dea îndrumări valoroase care, nu numai că îi vor ajuta pe oameni, ca să evite distrugerea planetei (Pământ), dar și că va cauza intrarea ei într-o formă superioară a existenței. [Ceea ce Dolores Cannon numește Noul Pământ întrat într-o altă dimensiune. Așa cum spun și mulți prezicători și astrologi, de pe la noi și de peste tot în lume.]

„Spiritele vor promite că dacă îndrumările lor vor fi urmate cu grijă, ele îi vor ghida pe oameni într-o Nouă Eră de pace și prosperitate, în care nu vor mai fi războaie, nu va mai fi foamete, nu vor mai fi oameni care să-și facă rău unul altuia. Vecinul își va iubi aproapele și nu vor mai avea loc frământări sociale. Va fi o fericire perfectă timp de 1000 de ani. Asta au promis spiritele.”

Cel care l-a racolat pe Morneau i-a spus:

„Uite ce e. Noi ne închinăm la spirite. Noi ne închinăm lui Lucifer și la toți îngerii lui, care sunt la fel de frumoși cum au fost înainte de a fi aruncați din cer. A fost o neînțelegere în toată povestea asta, între locuitorii galaxiilor. Stăpânul nostru, Satana, a fost înțeles greșit, și Dumnezeu nu l-a tolerat atunci, așa cum face El azi cu oamenii care greșesc. Așa că noi suntem în război, Binele împotriva Răului.”

Rețineți faptul că Lucifer cu îngerii lui sunt în război cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și în discursul demonilor ei amintesc mereu de galaxii și locuitorii altor planete.

ÃŽn cadrul ConferinÈ›ei de terapii holistice È™i metafizice – Holist Fest – BucureÈ™ti, 03.02.2024, gen. Emil Străinu, printre altele a făcut următoarea afirmaÈ›ie:

„Eu personal am fost consilier la grupul Bilderberger pentru Marea Neagră. Deci am fost până la acel nivel. De la acel nivel am văzut și mai sus. Și pot să vă spun că la nivelul anilor când eu am fost acolo, concluzia personală, opinia mea, și a altor oameni deosebiți, care erau acolo, era una singură: lumea nu mai este condusă de entități umane. Rețineți ceea ce vă spun.

Există o statistică făcută de oamenii de știință americani și chinezi, care au făcut un studiu interdisciplinar, și au arătat că 33,3% din oameni sunt posesorii sufletului adevărat, 33,3% sunt posesorii unii pseudo-suflet, sunt cei care nu mai au viață emoțională, afectivă, nu răspund chemării spirituale și 33,3% nu sunt de aici. Lăsăm la urmă, o să vorbim despre ei. O să vă elucidez toate aceste probleme. Și rămâne 0, 01%. Cine sunt aceștia? Aceștia sunt observatorii, inseparațio și mesagerii. Deci în sala asta acum , dacă aș stinge lumina, și v-aș da fiecăruia câte un dispozitiv de vedere în infraroșu, în două minute nu ar mai fi niciun geam aici. Ați fugi de ați mânca pământul. V-ați speria să vedeți ce ați vedea în sala aceasta.”

Bibliografie

[1] Leo Zagami, https://www.youtube.com/watch?v=nVqBXeHLJVw
[2] O Călătorie în Supranatural – Roger Morneau – DOCUMENTAR COMPLET, https://www.youtube.com/watch?v=Tv036ALVLfU
[3] Holistic Fest Bucuresti – Gen. Emil Strainu – PARTEA INTAI – 3.02.2024, https://www.youtube.com/watch?v=F29tRWqPvb4
[4] https://holistic-international.com/event/conferinta-internationala-de-terapii-holistice-si-metafiziceholistic-fest-bucuresti-03-februarie-2024/
[5] CANAL 33: Marea resetare mondială, invitat dr. Călin Georgescu, emisiune transmisă live pe 25 noiembrie 2020, https://www.youtube.com/watch?v=gC4vG0bnFR4
[6] Aleph News: Călin Georgescu, propunerea AUR pentru funcţia de premier, explică de ce nu crede în Covid-19, https://www.youtube.com/watch?v=tRkGmPqMuI4
[7] Leo Zagami despre controlul mondial, https://www.youtube.com/watch?v=QOHjitwMjjQ

În categoria civilizatii stravechi, Extraterestri, noua ordine mondiala | Etichete , , , , , , | 3 comentarii

Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu VII

Publicat în 07/02/2024 de Teodosie Paraschiv

CAPITOLUL 2

Manuscrisele biblice antice

Manuscrisele originale ale Scripturii

Pornind de la faptul că manuscrisele originale nu mai există, unii savanți neagă că acestea au fost inspirate și fără greșeală. Ei greșesc, afirmația lor fiind fără sens. Declarația că manuscrisele originale au fost inspirate și fără erori este fundamentală și este susținută de multe afirmații pe care le găsim chiar în Biblie. În plus, afirmația despre inspirația manuscriselor originale ne ferește de interpretările subiective ale acelora care resping acuratețea Cuvântului lui Dumnezeu.

Tradiția iudaică, ca și cea creștină, nu împărtășește opinia conform căreia Biblia este în mod esențial o carte de istorie, nici ideea că ar fi o simplă carte de morală sau o capodoperă literară. Tradiția iudaică a privit Tora (Pentateuhul) ca pe o creație divină, în care fiecare literă conține o mulțime de semnificații ascunse. Acest punct de vedere este acum conectat cu acceptarea tehnicii și a analizei științifice moderne, oferind o abordare nouă, revoluționară, pentru studiul textului biblic.

Munca academică extraordinară din ultimul secol desfășurată pentru analiza textelor este susținută de studierea fondului istoric și a gramaticii. Rezultatul acestei munci academice este acela că astăzi avem convingerea că manuscrisele Vechiului Testament, în ebraică, și ale Noului Testament, în greacă, care s‑au păstrat, sunt copii corecte și precise ale manuscriselor originale scrise de autorii biblici. Demn de notat este că atât timp cât cuvintele manuscriselor originale au fost copiate corect și precis de‑a lungul veacurilor, noi încă posedăm cuvintele inspirate ale lui Dumnezeu.

Manuscrise ale Noului Testament din primele secole creștine

Cercetătorii moderni posedă mai bine de 5 000 de copii manuscris cu părți din Noul Testament în limba greacă. De asemenea, există alte 15 000 de manuscrise în alte limbi, din primele veacuri ale erei creștine. În contrast, niciun alt text important – fie el istoric sau religios – nu are mai mult decât câteva copii timpurii care au supraviețuit până astăzi. Au supraviețuit 20 000 de manuscrise ale Noului Testament, care relevă diferențe foarte mici, cum ar fi cele de ortografie. Concluzia este că numărul acesta de manuscrise oferă o evidență puternică a faptului că Biblia pe care o avem astăzi este identică cu manuscrisele originale. Cercetătorii sunt capabili să urmărească originea diferitelor texte cu scopul de a determina cât mai precis textul inițial. Variațiile și micile discrepanțe nu lasă nicio îndoială privind intenția formulării textului. Niciuna dintre micile diferențe nu afectează măcar un singur eveniment sau învățătură din Biblie.

Cercetătorii liberali sugerează că evangheliile au fost alterate prin introducerea de învățături și afirmații noi despre nașterea din Fecioară a lui Hristos și despre învierea Sa, dar fără să poată dovedi aceasta prin textele păstrate. Singurul lor argument capabil să convingă pe cineva să accepte teoria lor este că mulți oameni resping adevărul Bibliei. Dar dacă ei ar accepta acuratețea Bibliei, ar trebui să admită că într‑o bună zi vor avea de dat socoteală pentru faptele lor înaintea lui Dumnezeu.

Incapacitatea lor de a face față acestei realități îi obligă să respingă adevărul evanghelic.

Totuși, evidența adevărului evanghelic convinge pe oricine este deschis să cerceteze sincer. Mărturiile combinate ale miilor de manuscrise timpurii dovedesc un lucru: că textul Bibliei a rămas neschimbat în toate detaliile esențiale, de mii de ani.

Pe lângă aceste dovezi interne există alte multe dovezi externe, din diverse surse istorice, despre care nu mai amintim acum. Ne rezumăm doar la cele interne.

În categoria codul Bibliei, Semnatura lui Dumnezeu, Studiu biblic, Vechiul Testament | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Codul Bibliei. Semnătura lui Dumnezeu VII