Câteva informații despre aplicația de cercetare pe textul biblic

Click to rate this post!
[Total: 0 Average: 0]

M-am gândit că merită să vă prezint câteva informații despre aplicația software pe care o folosesc în cercetarea pe textul biblic. Mi se pare o aplicație foarte bună pentru cercetarea codurilor ELS din Biblia ebraică. Pentru a o folosi ai nevoie de câteva cunoștințe de limba ebraică, care te ajută foarte mult în cercetare. Aplicația are și un dicționar englez – ebraic de care te poți folosi la nevoie, însă foarte utile sunt dicționarele și lexicoanele pentru limba ebraică. Tot ca instrumente ajutătoare, aplicația mai conține liste de nume, date calendaristice, convertor de numere etc. În imaginea de mai jos se pot vedea trei ferestre cu textul biblic în limba engleză și ebraică.

Aplicatia The Keys of the Bible

Aplicatia The Keys of the Bible

Dacă dorim să facem o căutare alegem din meniu „Codes/Search Codes…” și se deschide o nouă fereastră.

Stabilirea parametrilor de cautare

Stabilirea parametrilor de cautare

De aici putem selecta fragmentul de text pe care dorim să se facă căutarea, pasul ELS. Se poate alege un singur pas sau un interval de pași. De pildă, putem căuta pentru un pas p=50 sau pentru un interval p de la 2 la 100. Putem alege și câteva coduri alternative, pentru a căuta mai multe cuvinte în același timp și pentru a analiza rezultatul final. Pentru scrierea cuvintelor avem la îndemână dicționar, lexicon, liste de nume, date calendaristice, convertor de numere și o tastatură cu ajutorul câreia putem scrie cuvintele în limba ebraică. Eu prefer să le scriu într-un document Word în ebraică apoi folosesc copy/paste.
În imaginea de mai jos se poate observa o fereastră nouă cu rezultatul unei căutări.

Informatii despre rezultatul cautarii

Informatii despre rezultatul cautarii

Am căutat pentru un interval de citire p=50 cuvântul Torah, în cartea Facerea. La acest interval cuvântul Torah a fost găsit de 6 ori. Programul dă poziția fiecărei litere care formează cuvântul căutat. Pentru intervale scurte, verificarea se poate face și manual direct pe textul tipărit. Rezultatele pot fi sortate după locație, interval sau cod. În partea dreaptă jos a ferestrei putem observa câteva date statistice: rezultate așteptate, rezultate găsite, deviația standard, cote aproximate. În imagimea de mai jos putem observa și analiza matricea în care apare primul cod găsit.

Matricea de text in care poate fi citit cuvantul gasit

Matricea de text in care poate fi citit cuvantul gasit

Textul este dispus pe 50 de coloane, iar cuvântul găsit poate fi citit pe verticală. Aplicația prezintă multe facilități de analiză a rezultatului. Se poate schimba dimensiunea matricei, se pot obține și lista diverse date statistice, se pot face fel de fel de calcule matematice etc. Imaginea matricei poate fi listată sau poate fi salvată într-un fișier.
Imagimea următoare prezintă câteva informații statistice. Când căutarea se face pe întreaga carte Facerea șansele de apariție a cuvântului Torah la interval de p=50 sunt de 1 la 1000.

Date statistice

Date statistice

Dacă căutarea se restrânge pe capitolul 1, șansele de apariție în acest fragment de text sunt de 1 la 10 525.

Alte date statistice

Alte date statistice

În figura următoare textul a fost reașezat într-o matrice cu 25 de coloane. Acum putem observa că codul găsit se citește pe verticală, din două în două rânduri.

Redimensionare matrice la 25 coloane

Redimensionare matrice la 25 coloane

Când reducem dimensiunile matricei la 12 coloane cuvântul găsit se citește pe diagonală, din patru în patru rânduri. Literele care formează cuvântul sunt de culoare roșie și încercuite.

Redimensionare matrice la 12 coloane

Redimensionare matrice la 12 coloane

În cele de mai sus am prezentat în câteva cuvinte maniera în care este folosită aplicația de analiză a textului biblic. A găsi la întâmplare cuvinte codificate nu are nici o relevanță, însă când cercetarea este extinsă și se iau în calcul diverși parametri, abia atunci putem observa frumusețea și complexitatea designului matematic ascuns în textul biblic.

Print Friendly, PDF & Email
Acest articol a fost publicat în Articole, codul Bibliei, Matrici și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *