Să ieșim din labirint!

Voi începe cu câteva fragmente din cuvântarea cardinalului Vigano.

Să respingem narațiunea mediatică prin închiderea televizorului, care astăzi s-a transformat într-un cort infernal. Să respingem scurtcircuitul logic al celor care pretind consimțământul nostru chiar și atunci când ne mint cu nerușinare.”

Nu vă mai uitați la TV, pentru că este cea mai folosită armă de control emoțional și mental folosită la nivel mondial. Efectul este hipnotic. Mesajele intră direct în subconștient și vă modifică tiparele de gândire și comportamentul.

„Să ieșim din labirint, recunoscând că există o problemă de autoritate: autoritate civilă, care nu urmărește binele comun al cetățenilor, și autoritate religioasă, care nu doar a încetat să se ocupe de mântuirea veșnică a credincioșilor, ci îi livrează în fălcile unui balaur infernal.”

Drept dovadă este comportamentul lui Bănescu și a administrației patriarhale față de IPS Teodosie, PS Ambrozie sau față de mine sau toți cei care nu se supun politicii globaliste și demonice.

„Să ieșim din labirint, înțelegând că este un război mondial în desfășurare, purtat nu cu arme reale, ci cu arme neconvenționale, precum cenzura informațiilor, aservirea medicilor, complicitatea politicienilor, magistraților și forțelor de ordine; un război care lasă în calea lui victime nevinovate, care distruge societatea, care lovește oamenii mai întâi în suflet, apoi în trup, care a fost declarat împotriva a tot ce ne amintește de civilizația noastră, cultura noastră, credința noastră, valorile noastre. Un război între lumină și întuneric, între bine și rău.”

„În opinia unor, precum sinistrul, pardon, ministrul Cingolani, mai mult de jumătate din noi ființele umane trebuie să dispărem, pentru că suntem paraziți pentru planetă. Și exact aceștia care promovează teoria depopulării planetei, recurgând la „vaccinuri” noi, avorturi, eutanasie și sterilizare în masă, în mod convenabil se prezintă ca filantropi caritabili și distribuie „vaccinurile” eficace tocmai pentru acest scop.”

Să audă și Bănescu și toți cei care susțin genocidul poporului român prin îndemnarea la vaccinare. Fățarnicilor, ați trădat poporul dreptcredincios și-l trimiteți la moarte, precum oile la junghiere. Vai vouă că din mâinile voasre se va cere sufletele lor!

”Dragi prieteni, trebuie să recunoaștem că dacă am ajuns în acest punct, asta se datorează în mare parte necredinței noastre, faptul că i-am lăsat pe alții să decidă în locul lui Dumnezeu, ce este drept și ce nu este, am consimțit ca în numele toleranței să se permită încălcarea legii naturale, degenerarea moralei creștine, uciderea bebelușilor în pântecele mamei, omorârea bolnavilor și a bătrânilor, și coruperea tinerilor și a copiilor.”

Cuvintele mele nu sunt apocaliptice, cum spun unii, ci o avertizare dură, ca preot, să vă întoarceți la Dumnezeu, să recunoașteți că acolo unde nu împărățește Hristos Domnul și Prea Sfânta Nascătoare de Dumnezeu, împărățește tirania crudă și nemiloasă a demonilor, care promite fraternitate universală, în timp ce vrea doar distrugerea voastră pe pământ și condamnarea voastră veșnică.

Vă recomand tuturor să urmăriți acest video cu atenție. Merită din plin! Veți afala multe lucruri care vă vor întări în aceste vremuri tulburi pe care le trăim.

În continuare puteți urmări declarația făcută de Christine Andersen în Parlamentul European. Durează doar două minute, însă merită ascultată.

Urmează declarația lui Cristian Terhes din Parlamentul European. Și aceasta merită văzută. Așa ceva nu veți vedea prea des la TV, sau poate niciodată.

Acum faceți o comparație cu ce spune mass-media, sau modul tiranic și dictatorial al lui Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, care turbează de furie pentru că am îndrăznit să predic credincioșilor adevărul despre vaccinurile anti-COVID19 și scopurile ascunse ale campaniei de vaccinare la nivel mondial.

Nu pot să accept să mă raliez genocidului prin tăcerea mea, prin neimplicarea mea. Nu voi tăcea până la moarte! Voi atenționa pe toți cei care au urechi de auzit și ochi de citit, vaccinurile sunt otrăvuri care vă modifică ADN-ul, vă injectează cu nanotehnologie, oxid de grafen și alte otrăvuri, care duc inevitabil la grăbirea morții.

Vă iert pe toți cei care m-ați clevetit și acuzat pe nedrept. Dumnezeu să vă ierte!
Da, sunt împotriva genocidului pe care voi îl promovați în mod iresponsabil și criminal. Sunt preot, iar datoria mea de preot este să-i apăr pe credincioși, nu să-i vând lupilor, adică demonilor.

În încheiere vă voi oferi o înregistrare cu mărturii ale vaccinaților din Israel. Priviți! Cutremurați-vă! Iar la urmă, întrebați-vă cui slujiți, lui Dumnezeu sau demonilor?
Ascultați voi toți, ierarhi, preoți, medici, politicieni, jurnaliști, magistrați, polițiști, militari ori simpli credincioși, și hotărâți-vă de partea cui sunteți, a lui Dumezeu sau a demonilor cu chip de om? Iertați-vă pe voi înșivă! Cereți-vă iertare de la Dumnezeu și El vă va ierta! Dar încetați genocidul!

Așadar, luați aminte!

Print Friendly, PDF & Email
Acest articol a fost publicat în Articole, COVID și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.