Profeții despre vremurile pe care le trăim (IV)

Click to rate this post!
[Total: 1 Average: 5]

Cardurile de identitate digitale, identitate digitală, portofel digital

„Eu, ieroschimonahul Rafail, sunt un sărman stareţ mic şi păcătos. Conştiinţa mea păstorească mă îndeamnă să vă spun despre marele şi groaznicul pericol în care este pusă omenirea. Stăpânitorul întunericului veacului acesta, satana, vrea să se întrupeze şi să împărăţească pe pământ, să–şi afle loc în omul-antihrist.” [8]

Deja astăzi pentru voi se pregăteşte pecetea lui Antihrist, şi aceasta se înfăptuieşte cu multă chibzuinţă, cu mare precauţie şi viclenie – NU DEODATĂ, CI ÎN MAI MULTE ETAPE. Precum spuneau Sfinţii Părinţi tălmăcitori ai Apocalipsei, de exemplu, Efrem Sirul, venirea lui Antihrist se va face cu multă viclenie, astfel încât chiar şi cei aleşi anevoie se vor mântui, pentru că nu vor înţelege înşelarea. Astfel mulţi dintre vestiţii şi iubiţii de către mine păstori foarte duhovniceşti, sub influenţa linguşirii diavoleşti, nu întrevăd pericolul şi îndeamnă pe oameni să ia buletine de identitate sau carduri cu codul de bare, cu numărul de identificare ce conţine în sine trei de şase – numele lui Antihrist. Prin aceasta ei îşi ademenesc turma spre pieire. [9]

Dar vai de acela prin care vine ispita. Prigonitorii îi ispiteau pe mucenici ca ei măcar prefăcându-se, doar aparent să guste din jertfa idolească… şi să se întoarcă acasă, însă ei au rămas credincioşi lui Hristos… În ispita primirii noilor acte cu cod de bare în care sunt înscrise trei cifre de şase, se întrevede alegerea mistică a crucii, adică a credincioşiei lui Hristos, sau a pâinii care este închinarea la satana. Dacă vă consideraţi creştini după credinţă, dar purtaţi actul drăcesc care arată că îi aparţineţi lui, atunci ai cui sunteţi? Nu puteţi fi slugi la doi domni! Şi nu este unire între Hristos şi satana. [10]

Marele stareţ al vremurilor noastre Paisie Aghioritul ne preîntâmpina: „Cine va primi buletin nou cu cod de bare sau cartelă cu tainicile trei de şase, cu numărul de identificare, acela va pierde harul lui Dumnezeu şi în el se va sălăşlui energia drăcească”. Aici satana imită botezul. Biserica îl botează pe om în numele Tatălui, amin, şi al Fiului, amin, şi al Sfântului Duh, amin – şi îi dă numele unui sfânt. Satana îl botează sau însemnează pe om cu numele lui Antihrist, trei de şase şi-i dă omului nume din cifre – număr de identificare – număr mort. Este foarte important! Fiţi vigilenţi! Nu acceptaţi aceste acte! Aici este capcana! E împotriva conştiinţei creştine. Amin.[11]

Legat de CNP-uri pot să adaug că sistemul este satanic. După CNP-ul acesta va fi impusă o identitate digitală care va lega pe oameni de computerul de la Bruxeles, numit „Fiara”. Identificare digitală, supraveghere totală, certificatul digital de sănătate, portofelul digital, vaccinarea în masă, transumanismul, microciparea oamenilor, toate fac parte din același sistem satanic. Sistemul este de inspirație satanică și construit cu asistență satanică. Asta nu înțeleg cei mai mulți oameni. Ei așteaptă semnul pe mână și pe frunte, ca să creadă. Dar atunci va fi prea târziu.

Cardul de identitate cu cip este un precursor al sistemului lui Antihrist, este un compromis din partea creștinilor de a intra în acest mod de viață controlat de sistem. Cardul de identitate cu cip nu este semnul Fiarei, dar funcționează într-un mod foarte asemănător și duce la implementarea semnului Fiarei. Nu vei putea cumpăra sau vinde, nu vei avea acces la contul bancar, la salariu și nu vei putea primi pensia, nici nu te vei bucura de asistență medicală. Așadar, întrebarea este: dacă te afunzi tot mai mult în sistem și în supunerea față de acesta, atunci cum crezi că mai poți ieși mai târziu din el?

Și încă ceva, sistemul este unul și același, și este satanic 100%. Cu semnul pe mână sau pe frunte sau fără el, dacă ai primit cardul de identitate cu cip, ești deja înregistrat în același sistem satanic. Semnând pentru primirea cardului de identitate ai semnat pentru cedarea libertății tale sistemului satanic. Suntem avertizați de peste 40 de ani asupra acestui sistem satanic. Nimeni nu se poate scuza că nu a știut. Satana are multă răbdare și implementează sistemul folosind politica pașilor mărunți, în așa fel încât oamenii să nu simtă diferențe prea mari, de la un pas la altul și să nu sezizeze viclenia cu care sunt înșelați să primească supunerea față de sistemul satanic.

Sistemul este același și este satanic. Punerea semnului pe mână sau pe frunte va fi doar încununarea acestei lucrări satanice.

Domnul nostru Iisus Hristos a zis în Apocalipsă: „Fiţi ascultători Mie până la moarte şi vă voi da viaţa veşnică”. Nu-L defăimaţi pe Domnul nostru Iisus Hristos cu necredinţa voastră! Dumnezeu nu rămâne batjocorit! El a suferit pentru noi pe cruce şi a murit, şi a înviat, şi ne-a dat nouă Trupul Său spre mâncare, Sângele Său spre băutură. El, marele şi slăvitul, fericitul Dumnezeu, pentru noi S-a făcut om smerit, a primit ocară, scuipare, palme peste faţă, bătaie, defăimare, moarte mucenicească grea şi batjocoritoare pe cruce pentru noi, ca să ne mântuiască pe noi. Şi noi trebuie să răbdăm măcar puţin pentru Dumnezeu. [12]

Iar noi, VICLENII, CUGETĂM: VOM PRIMI BULETINUL CU CODUL DE BARE, IAR PECETEA PE FRUNTE ŞI PE MÂNĂ NU O VOM PRIMI. Nu vă amăgiţi cu aceasta! Nu vicleniţi înaintea lui Dumnezeu! Punându-vă semnătura pe acest document cu trei de şase, vă puneţi semnătura cum că sunteţi în supunerea satanei. Aceasta constituie închinare lui, lepădare de Dumnezeu. Dumnezeu ne iubeşte pe noi cu râvnă şi noi cu necredincioşia noastră îl jignim. [13]

E o trădare a lui Dumnezeu! Noi trebuie să-L iubim pe Dumnezeu din toată inima şi din tot sufletul şi din tot cugetul nostru, iar noi semnăm sub numele Antihristului satanic. Iată de ce stareţul athonit Paisie zicea: „Ascultă, fiul meu, atunci când vezi că cineva aprinde casa ta cu un chibrit, în momentul în care focul abia începe, e în puterile tale să-l stingi cu un pahar cu apă. Iar dacă din neglijenţă vei spune: „Ei, nu-i prea mare focul”, din cauza lipsei tale de grijă focul se va înteţi şi va arde toată casa; atunci nu vei mai putea face nimic, decât să te vaiți fiind acuzat de conştiinţă şi să plângi, privind la necazul ce s-a abătut peste tine”. [14]

Acest lucru îl putem compara cu o capcană: cine a nimerit în ea nu mai poate scăpa. Cei ce au primit pecetea lui Antihrist sunt ameninţaţi de marea mânie a lui Dumnezeu. Sfântul Stareţ al Optinei Anatolie scria că mărturisirea nestrămutată a credinţei va fi luată în considerare, compensând puţina nevoinţă călugărească. Un mare stareţ al timpului nostru mi-a vorbit despre acei oameni care vor accepta actele cu cod de bare şi cu număr de identificare: ei nu numai că vor pieri, ci chiar aici, pe pământ, Domnul îi va nimici prin război. Eu, păcătosul, nu dau binecuvântare fiilor mei duhovniceşti să primească aceste blestemate acte drăceşti. [15]

(va continua)

Note

[1] – [7] Cuviosului Iosif Vatopedinul
[8] – [15] Părintele Rafail Berestov
[16] – [34] Părintele Elpidie Vaianakis
[35] – [43] Arhimandritul Avramie (Kuyava, în schimă Agapit)
[44] – [48] Arhimandritul Tavrion (1898 – 1978)
[49] – [51] Cuviosul Vasilios
[52] Sfântul Serafim de Virița (1866–1949) – un nevoitor deosebit, care s-a proslăvit prin multe daruri duhovniceşti: al înainte-vederii, al facerii de minuni, al tămăduirii bolilor. A fost canonizat în anul 1998.
[53] – [54] Sfantul Gavriil Georgianul (Urgebadze) (+1995)
[55] – [59] Părintele Elpidie Vaianakis
[60] Sfantul Lavrentie al Cernigovului
[61] – [78] Părintele Elpidie Vaianakis
[79] – [82] Sfântul Ierarh Ermoghen al Tobolskului şi Siberiei
[83] – [86] Ieromonah Anatolie (1957-2002)
[87] Theodor (Nil) Agiofarangită (+ 2016)
[88] Înger Rus Otroc Veaceslav Partea 2 (film Ortodox), https://www.youtube.com/watch?v=CHdwtBcIqU0
[89] – [92] Înger Rus Otroc Veaceslav Partea 3 (film Ortodox), https://www.youtube.com/watch?v=KxzEO71I0-U
[93] – [103 ] Înger Rus Otroc Veaceslav Partea 5 (film Ortodox), https://www.youtube.com/watch?v=sHbqapiQTXs
[104] – [107] Scrisoarea Starețului Geocene 16.05.2022, Cipru

 

Acest articol a fost publicat în COVID, profetii și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la Profeții despre vremurile pe care le trăim (IV)

  1. cristina spune:

    Am trimis doua comentarii cu link, unul la acest articol si altul la articolul precedent.

  2. cristina spune:

    Politica pasilor marunti spre a nu sesiza viclenia cu care oamenii sunt inselati, seamana foarte mult cu metoda fierberii broastei la foc domol, pana cand va fi prea tarziu spre a mai sari din oala. Imi amintesc ca era si o carte de joc Illuminati cu imaginea broastei fierte in oala la foc mic. Intr-adevar sistemul este acelasi si este satanic. Parintele Arhimandrit Tavrion profetise ca va fi un card mic gri plastifiat cu cip universal- pasaport universal (cip = microschema de care vorbea Slavocica) care va preceda pecetea. Pecetea pe mana sau pe frunte va fi pusa dupa al treilea razboi mondial, care va dura 5 luni, la cei ramasi in viata dupa razboi.

Comentariile sunt închise.