11. Introducere în teologia istoriei
DESPRE viaţa bisericească şi a societăţii, în general, s-au scris mii de cărţi în care evenimentele şi faptele umane sunt selectate, grupate şi interpretate dintr-un anumit punct de vedere. [2]
Suntem, cred, cu toţii de acord că selectarea şi gruparea evenimentelor şi faptelor umane fără interpretare nu are valoare. De ce? Pentru că nu ne-ar ajuta la înţelegerea istoriei.
Nu intenţionăm să înşirăm evenimente şi fapte ci vom căuta să înţelegem cursul vieţii umane, cursul vieţii creştine şi al Bisericii în lume. Vom încerca să înţelegem legătura dintre evenimentele şi faptele consemnate de istoriografie.
În general, interpretarea care se dă faptelor şi evenimentelor în lucrările de istorie este parţială şi ruptă de legătura omului cu divinul.
Vom încerca o interpretare a faptelor din perspectivă teologică, creştină, întrucât o istorie care face abstracţie de legătura omului cu Dumnezeu şi de lupta Bisericii cu duşmanii ei, nu poate fi decât parţială şi denaturată.
Înainte de a încerca să memorăm mulţime de date, fapte şi evenimente, este bine să învăţăm cum să le înţelegem în contextul vieţii creştine şi al Bisericii. Pe de o parte vedem mâna omului în istorie, iar pe de altă parte trebuie să vedem mâna lui Dumnezeu.
Este adevărat că omul face istoria, însă nu trebuie să uităm că el este sub două influenţe nevăzute: a lui Dumnezeu, Creatorul lumii şi a diavolului, uzurpatorul ordinii din lume şi duşmanul omului.
Fără o perspectivă teologică, istoria este fără noimă, fără sens, fără direcţie, fără finalitate. O astfel de percepţie şi concepţie îl determină pe om să creadă că nu are să dea socoteală nimănui pentru faptele sale; îl face să creadă că poate să-şi determine viitorul fără responsabilitatea judecăţii.
Pentru noi creştinii, cursul vieţii umane este hotărât de Dumnezeu, făcând parte din planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii şi de îndumnezeire a omului.
Datoria omului este să descopere şi să respecte acest plan spre binele lui. Planul lui Dumnezeu cu lumea este cuprins în Sf. Scriptură. În lipsa acestei viziuni, omul ori cade în deznădejde, ori crede că se poate mântui singur, fără de Dumnezeu.
Care este adevărul?
Analizând cu atenţie faptele şi evenimentele, vom vedea că după căderea în păcat a primilor oameni, omenirea a intrat sub stăpânirea Şarpelui, a lui Satan. Prin păcat, adică prin depărtarea de Dumnezeu, diavolul a câştigat putere asupra oamenilor.
Istoria omenirii este lupta dintre bine (Dumnezeu) şi rău (Satan), dusă în inima omului. Fără luminarea revelaţiei divine omul a căzut în dualism, considerând pe Dumnezeu şi pe Satan drept doi zei care se luptă pentru putere. În unele situaţii, omul a ajuns până la pierderea ideii de personalitate. Astfel, pentru mulţi păgâni binele şi răul deveneau două principii impersonale, două energii.
Istoria poporului evreu este istoria purtării de grijă a lui Dumnezeu faţă de lumea pe care a creat-o. Istoria popoarelor păgâne este istoria stăpânirii lui Satan asupra omenirii rătăcite, amăgite şi depărtate de Dumnezeu.
Prin jertfa Fiului lui Dumnezeu întrupat, omul este răscumpărat şi restaurat şi scos de sub stăpânirea diavolului. Diavolul, Satan, s-a văzut izgonit din oameni în locuri pustii.
Izgonit prin harul lui Dumnezeu din viaţa creştinilor, Satan se luptă în ascuns pentru amăgirea şi înrobirea omenirii. Istoria ultimilor 2000 de ani este istoria luptei duse de diavol [Lucifer] împotriva Bisericii lui Hristos, adică asupra creştinilor, care formează trupul tainic al lui Hristos.
Diavolul nu a renunţat la planul său de înrobire al oamenilor şi de îndepărtare a lor de Dumnezeu. Deşi odată cu extinderea Bisericii, puterea şi influenţa diavolului a scăzut, ea nu a încetat niciodată de a lucra împotriva Bisericii. [3]
[În urmă cu 100 de ani, Rudolf Steiner afirma că se va inventa un vaccin care va separa sufletul și spiritul de trup, iar oamenii vor deveni niște automate. Aceste vremuri le trăim noi acum. Prin campania de injectare la nivel mindial se urmărește separarea omului de Dumnezeu și conectarrea lui la sistemul satanic de control total prin tehnologie.]
Ce dovezi aducem în acest sens?
Satan s-a ridicat împotriva creştinilor prin persecuţiile împăraţilor şi stăpânitorilor păgâni, prin gnosticismul sincretist, prin erezii şi schisme, inovaţii şi abateri de la dreapta credinţă, prin ocultism şi neognosticism.
Slujitorii diavolului nu au dispărut niciodată. Ei au fost cei care au dus mai departe, în ascuns, veac după veac, credinţele şi practicile păgâne şi cultul închinat lui Lucifer. Aceştia sunt vrăjitorii, vracii, magicienii, ocultiştii, spiritiştii, iar mai nou teosofii, ghicitorii, radiesteziştii, mediumii şi alţii asemenea acestora.
Izgoniţi şi marginalizaţi din societatea încreştinată, ei s-au retras în ordine şi organizaţii secrete. Caracterul secret se impunea pentru a nu atrage asupra lor persecuţiile. [4]
Istoriografia consemnează existenţa unor asemenea ordine şi organizaţii oculte ce desfăşurau activităţi secrete şi subversive, îndreptate împotriva Bisericii şi a stăpânirii creştine.
Din această cauză se naşte dorinţa acestora de a-şi uni eforturile în lupta lor împotriva creştinilor şi a stăpânirii creştine, prin declanşarea unei renovatio, a unei noi ordini mondiale, alta decât creştină.
Istoriile consemnează faptele şi evenimentele, dar păstrează tăcerea asupra acestei lupte duse în secret împotriva creştinilor. Satan se luptă cu toţi oamenii, dar mai cu seamă cu creştinii. De ce? Pentru că numai prin Biserică vine mântuirea.
Cine este diavolul? Este cel ce dezbină, cel cu multe feţe, cel care sădeşte zâzanie şi păreri diferite pentru a-i împărţi şi dezbina pe creştini în grupuri şi partide. El este dezbinătorul. [5]
După schisma de la 1054, Biserica slăbeşte, iar slujitorii Satanei se întăresc şi se organizează pentru o acţiune comună îndreptată împotriva turmei lui Hristos, asupra societăţii creştine. [6] Pe măsură ce aceste organizaţii se întăresc ele încep să contrafacă istoria şi să nege constant orice încercare de deconspirare a luptei lor împotriva creştinilor.
Una dintre cele mai cunoscute organizaţii oculte este francmasoneria. Această organizaţie adună la un loc pe toţi cei care acceptă să lucreze pentru atingerea idealurilor francmasonice: guvernul mondial şi instaurarea domniei lui Antihrist. Nu toţi ştiu că francmasoneria este în slujba lui Satan. Masonii de grad înalt ştiu asta. [7]
[Marele Arhitect este Lucifer.]
Bibliografie
[1] Ieromonah Agapit Popovici, „Ecumenismul încotro? O nouă viziune asupra ecumenismului sincretist”, 2003.
[2] Un studiu interesant care merită citit, despre istorie şi istoricitate, vezi la Lucian Boia, Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune, Ed. Humanitas, 1998.
[3] II Tesaloniceni 2, 7-12.
[4] Serge Hutin, Alchimia, Editura de Vest, Timişoara, 1992, p. 118.
[5] „Diavolul este antimodelul prin excelenţă, esenţa sa fiind tocmai deghizarea, uzurparea aparenţelor, forţarea neruşinată sau subtilă a nuanţelor – pe scurt, arta de a face formele să mintă.” (Denis de Rougemont, Partea diavolului, Ed. Anastasia, 1994, p. 7). „Diavolul este Acuzatorul care vrea să ne facă să ne îndoim de iertarea noastră.” (Ibidem, p. 32.)
[6] Rosicrucienii şi mai târziu francmasonii sunt un exemplu în acest sens.
[7] Ralph Epperson, Noua ordine mondială, Ed. Alma, 1997, p. 130-153.
