Istoria distrugerii cărților scrise în antichitate

Am terminat în urmă cu câteva zile de citit cartea lui Al. Papadolol-Calimah, Scrieri vechi pierdute atingătoare de Dacia, o carte ce merită citită de către toți românii.

Autorul enumeră și citează ce a mai rămas din scrierile a 282 de autorilor vechi care au scris despre Dacia, daci, geți, traci și sciți. În comparație cu ce a mai rămas din aceste scrieri, procentul pierderilor depășește probabil 90%. Această constatare ne conduce spre o concluzie surprinzătoare. Constatăm că înteresul anticilor pentru neamul dacilor era mai mare decât ne-am imaginat până acum. Este uimitor să afli cât de mult s-a scris despre daci și cât s-a pierdut. Uneori ai impresia că multe lucrări au fost cenzurate de-a lungul timpul, întrucât de multe ori doar pasajelor în care se vorbește despre daci au dispărut.

Dar cel mai mult m-a surprins să aflu cât de multe cărți au fost distruse intenționat. Pierderea a o mulțime de autori o datorăm mai întâi lipsei tiparului, apoi timpul și persecuțiilor prin care scrierile lor au trecut de-a lungul timpului.

Luând aminte la câte cărți au fost distruse, mă întreb cât mai cunoaștem din istoria veche a omenirii? Se pare că de multe ori s-a căutat intenționat distrugerea oricăror urme despre trecut, cu intenția de a fi rescris. De fapt, ceea ce numim în prezent istoria veche a omenirii este o invenție a istoricilor moderni. În lipsa documentelor, istoricii rescriu trecutul omenirii după cum dictează interesele politice ale celor ce sunt la putere.

Știam de distrugere marii biblioteci din Alexandria, care a reprezentat o mare pierdere pentru istoria omenirii. Dar acesta este numai un caz larg mediatizat. Vom vedea în cele ce urmează câte asemenea dezastre au r[mas consemnate.

1. O primă mențiune despre distrugerea cărților o avem de la Orosius şi Alexander Polyhistor, care ne fac cunoscut faptul că Nabonassar regele Babilonului a distrus la 747 î.Hr. toate scrierile care cuprindeau istoria şi faptele regilor predecesori ai săi.

2. Împăratul Chinei Chi-hoang-Ti (213 î.Hr.) a ordonat să se ardă toate cărţile din cuprinsul Imperiului său, scutind numai pe acele care tratau despre istoria familiei sale, despre astronomie şi despre medicină.

3. Ptolemeu Soter (anul 283 î.Hr.) a fondat renumita bibliotecă din Alexandria. După Josephus Flavius, această bibliotecă s-a mărit mult sub Ptolemeu Filadelful, fiu şi moştenitor al lui Soter, care aduna cărţi din toată lumea. Ea cuprindea la început 200.000 de volume. În urmă, sub Ptolemeu Evergetul II, număra 700.000 volume, toate originale, după cum ne încredinţează Aulus Gellius, din care 400.000 erau la Brucchium, iar 300.000 la sucursala din templul lui Serapis (Serapeum). Când Caesar cuceri Alexandria, biblioteca de la Brucchium pieri în mijlocul focului. Sucursala ei de la Serapeum fu distrusă odată cu distrugerea templului lui Serapis, sub Teodosiu.

4. Biblioteca de la Cartagina, când Scipio a supus cetatea (146 î.Hr.) a fost despreţuită şi împrăştiată. Romanii nu erau încă mari amatori de cărţi şi literatură. Au păstrat numai 28 volume ale lui Mago, care tratau despre agricultură.

5. Biblioteca din palatul lui Tiberiu şi biblioteca din Capitoliu au pierit amândouă în incendiile din zilele lui Nero şi Commodus.

În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor s-a încercat de mai multe ori distrugerea Sfintei Scripturi.

6. La 390 d.Hr., patriarhul Alexandriei Teofil, cugetând a desfiinţa cinstirea idolilor în eparhia sa, provocă o luptă sângeroasă între creştini şi păgâni, între alte nenorociri provenite din această turburare, templul lui Serapis a ars cu imensa bibliotecă ce conţinea.

7. Biblioteca Constantinopolitană a fost distrusă, în mare parte, de incendiu. La 476, sub Basiliscos, a ars superba bibliotecă fondată de Teodosie cel Tânăr. Ea cuprindea 120.000 de volume rare. Biblioteca împăratului Constantiu, sporită de Iulian şi Valens, cuprindea 300.000 de manuscrise. Toate acestea au pierit.

8. Sfântul Papa Grigorie cel Mare, la 604, arde mii de cărţi ale păgânilor; între altele pe Titus Livius.

9. Sfântul Grigorie luminătorul Armeniei arde la 277 d.Hr. toate cărţile şi bibliotecile din Armenia, toată literatura armeană, care era o comoară pentru istoria asirienilor, mezilor, perşilor, grecilor, geţilor şi a tuturor neamurilor cu care armenii au avut a face în curs de secole.

10. Năvălirile barbarilor, distrugând Imperiul Roman, au distrus nenumărate biblioteci.

11. La 640, arabii calcă Alexandria şi ard biblioteca ei. În curs de patru luni, băile oraşului ardeau mereu cărţi. Despre acest dezastru din sec. VII se face pomenire cel mai mult.

12. Când musulmanii au cucerit provinciile perse, mai multe biblioteci căzură în mâinile lor. Saad-Abu-Vakkas a scris lui Omar, cerând voie a le transporta în Turcia; însă răspunsul lui Omar a fost scurt: aruncă-le în apă! şi astfel ele pieriră. Încă din zilele lui Xerxes, perşii adunaseră cărţi din toată lumea spre fondarea acestor biblioteci.

13. În zilele împăratului bizantin Leon III, biblioteca arsă sub Basiliscos se înlocuise în parte cu 360.000 de volume, culese de un colegiu de 13 profesori bibliofili. Dar Leon III fiind iconoclast, ca să-şi răzbune pe aceşti profesori, care persistau de a se închina icoanelor, puse într-o noapte de se înconjură biblioteca cu materii combustibile şi-i dădu foc! Despre acest dezastru provocat de Leon III nu am găsit nimic consemnat în manualele noastre de Istoria Bisericească Universală.

14. În secolele IX şi X, normanzii au distrus mii de cărţi.

15. Biblioteca califilor Egiptului, la Cairo, cuprindea 1200 de exemplare ale Istoriei Universale a lui Tabary sau Abdul-Djafar-Mohammed-ebn-Djorair, istoric şi jurisconsult arab care a trăit pe la 839-925 d. Hr., şi o mulţime de scrieri antice. Ea avea peste 1.600.000 de volume! Dar la 1073 turcii revoltându-se, în zilele califului Mostanser-Billach, au prădat şi distrus această imensă bibliotecă.

16. Califul Al-Mamun (813 d.Hr.) a pus de s-au tradus o mulţime de autori vechi greci în limba arabă; după aceasta, el ordonă a se arde originalele, ne mai găsindu-le trebuitoare arabilor.

17. Biblioteca de la Tripoli în Siria, mai vestită decât cea a califilor, cuprindea 3.000.000 de volume de teologie, ştiinţe, istorie, tradiţii, geografie. Dar la 1105, Tripoli cade sub stăpânirea francilor comandaţi de Raimond IV, comite de Saint-Gilles. Un preot franc intrând în edificiul bibliotecii, a ajuns din întâmplare în sala care era secţiunea Coranurilor. El pune mâna pe o carte şi dă peste un Coran; deschide a doua, a treia, şi vede tot Coranuri. Fanaticul preot iese furios şi declară că tot edificiul nu cuprinde decât cărţi diabolice. Francii dau foc bibliotecii foc, şi această lume de milioane de cărţi se preface în cenuşă.

18. Regele Ungariei Matei Corvin a fondat la Buda o mare şi preţioasă bibliotecă, adunând cărţi cu cheltuieli enorme din Italia şi din Grecia, după căderea Imperiului Bizantin. Acest depozit de erudiţiune cuprindea o mulţime de scrieri antice cu totul pierdute astăzi, după mărturia eruditului I.Al. Kohlburger, supranumit Brassicanus, care a trăit pe la 1500 şi care vizitase cu de-amănuntul această colecţiune de comori. Dar la 1526, sultanul Soliman luând Buda după bătălia de la Mohacz, a dat foc şi devasta această bibliotecă.

19. La mănăstirea Mega-Spileon, la muntele Cyllene în Arcadia, au fost adăpostite după căderea Imperiului Bizantin toate cărţile vechi, câte scăpară de furia otomanilor. De la cea dintâi invazie a turcilor în Tracia, călugării greci fugind aici din toate părţile, au adus cu ei mii de manuscrise de autori antici. Mega-Spileon a fost din vechime depozit de cărţi. Dar la 1600 un incendiu înfricoşat preface în cenuşă mănăstirea şi biblioteca.

20. La 1549 Eduard IV condamnă prin decret şi arde cărţi pe piaţa publică la Oxford. Apoi Cromwell dă încă o dată foc bibliotecii de Oxford, care era una din cele mai bogate în Europa.

21. În secolul XVII au pierit multe biblioteci importante de manuscrise antice. Astfel, biblioteca Augustinilor de la Maienţa (1649), biblioteca din Escurial (1671), biblioteca de la mănăstirea Gemblou din Belgia şi biblioteca de la mănăstirea sfântului Anton din Veneţia (1685). Londra pierdu mai multe biblioteci bogate în incendiul din 1666.

22. Mănăstirile de la muntele Athos au fost un mare depozit de scrieri manuscrise vechi. Mulţi autori antici ne sunt cunoscuţi, găsiţi prin boltele seculare de la Athos. Dar bibliotecile de la acest munte au suferit mult de devastări.
„Astfel, în 1820, la începutul războiului de independenţă a Greciei, bibliotecile de pe Sfântul Munte au suferit cele mai însemnate pierderi. Turcii, care menţineau o garnizoană în provincia Thessalonicului, au pretins călugărilor de pe Athos să le pună la dispoziţie manuscrisele lor pe pergament, pentru nevoile războiului, ca să le transforme în învelişuri ale pulberilor de tun. Atunci au fost spulberate cu totul mii de lucrări profane preţioase.”

Alte distrugeri au avut loc în secolul XX sub regimurile comuniste. O parte din cărți au fost distruse, iar altele cenzurate.

Această cenzură și distrugere de cărți continuă din rațiuni de „corectitudine politică”. Cel mai regretabil este că cenzura este promovată chiar în sânul Bisericii și ea vizează mai ales scrierile Sf. Părinți care demască erezia papiștașă și mai ales marea rătăcire promovată prin ecumenism. Ecumenismul este politica de promovare a comunismului și globalizării prin intermediul ierarhiei clericale, indiferent de confesiune sau religie.

Print Friendly, PDF & Email
Acest articol a fost publicat în Carti, Istorie și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Istoria distrugerii cărților scrise în antichitate

  1. Constantin spune:

    Sarbatori fericite (Epifania Domnului) ! cu sanatate si Mantuire , Dumneavoastra si intregului cin monahal de la Schitul Cerebuc !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.