Lumea în care trăim
Privesc în fiecare zi în jurul meu, natura, oamenii, vremea și evenimentele, și realizez că majoritatea oamenilor trăiesc într-o realitate virtuală. Oamenii sunt preocupați zi de zi de aceleași griji și activități. Se scoală dimineața, mânâncă, merg la servici, apoi iar mănâncă și se culcă. În rest oamenii simt nevoia de distracție. Ce înseamnă „distracție”? Dis-atracție, sau distragerea atenție de la realitatea spirituală. Distracția este o formă blândă de autohipnoză sau drogare, cu scopul de a evada din realitatea cotidiană. În aceste condiții, cine mai are timp să mediteze, să se roage și să se treazească în prezent, ca să trăiască prezentul? Există un război nevăzut care se duce permanent pe mai multe fronturi și pe mai multe planuri. Câți sunt conștienți de acest fapt? Și câți conștientizează că miza combatanților suntem chiar noi oamenii, sau mai precis sufletele noastre?
Există un război nevăzut al serviciilor secrete în acest univers tridimensional, dar și în cel virtual, în lumea calculatoarelor și a internetului. Și mai există un alt război nevăzut care se duce pe alte planuri, în care sunt implicate forțe oculte, malefice, și entități eterice din alte dimensiuni. Scopul este controlul sufletelor oamenilor.
Tot ce discutăm aici în aceste articole este doar vârful aisbergului. Bătălia se dă pe toate fronturile pentru câștigarea sufletelor noastre.
Trăim majoritatea timpului într-o lume virtuală, fiecare în universul său virtual. Universul fizic în care trăim este foarte limitat. Pentru unii se limitează la apartament, pentru alții la curte, pentru alții lumea lor mai include drumurile dus întors la servici și la piață. În restul timpului suntem conectați la protezele tehnologice, din copilărie până la adânci bătrânețe. Percepem lumea prin aceste proteze, prin televiziune, telefon, tabletă și calculator. Nici măcar cărțile nu ne ajută să ieșim din această lume virtuală. Să ne amintim că în urmă cu câteva sute de ani prin enciclopedii, dicționare și manuale istoria a fost rescrisă de o mână de persoane, membri ai unor organizații oculte care vor să controleze omenirea. Ceea ce vedem la televizor nu este lumea reală, ci imaginea unei lumi care ni se servește de cei care controlează informația.
La începutul acestei cercetări știam foarte puține detalii despre tehnologia aerospațială deținută de Germania în timpul celui de-al doilea război mondial. Însă pe parcursul aprofundării cercetării am descoperit că Germania chiar deținea la vremea aceea tehnologii spațiale extrem de avansate, care mai târziu, după la sfârșitul războiului au fost transferate în SUA, unde dezvoltarea acestor tehnologii a continuat cu ajutorul savanților și specialiștilor germani aduși în în SUA prin Operațiunea Paperclip. Acest fapt poate constitui un motiv serios pentru care autoritățile americane au păstrat secretul asupra preluării și dezvoltării acestor tehnologii. În ochii marelui public așa ceva nu a exista niciodată.
Așa se face că multe din așa-zisele OZN-uri observate de mii de oameni nu sunt de origine extraterestră, ci sunt de origine cât se poate de terestră. Am ajuns la această concluzie analizând informațiile prezentate de Jan van Helsing, Dan Davis și Peter Moon.
Bătălia pentru controlul lumii
Mulți dintre autorii care abordează această temă sunt mediumi sau clarvăzători, cum ar fi Jan van Helsing, Peter Moon și Stevem M. Greer, alții sunt masoni, cum ar fi Zacharia Sitchin, Emiliam M. Dobrescu, Christopher Knight și Alan Butler, iar alții sunt militari, cum ar fi col. Philip Corso, John Coleman și Wiliam Cooper. Am făcut această precizare întrucât subiectul este de interes pentru toate aceste categorii de cercetători.
În Germania nazistă, Societățile Thule, Vril, Soarele negru, Frăția Luminii și Frăția Șarpelui erau societăți oculte și au fost implicate în dezvoltarea de tehnologii aerospațiale neconvenționale. Contactele cu „extratereștri” au fost făcute prin mediumi și ritualuri de magie neagră. Acești extratereștri par a fi entități ce vin din altă dimensiune. Când unii autori afirmă că planetele sunt locuite de extratereștri nu se referă la universul nostru tridimensional, ci mai degrabă la un univers paralel populat cu diverse tipuri de ființe eterice, care au capacitatea de a se „materializa” când vor. Sau poate că această „materializare” depinde de capacitatea noastră de a percepe. Oare așa s-ar putea explica de ce doar anumite persoane sunt predispuse să aibă de a face cu fenomenul OZN și extratereștri?
În SUA, NASA, CIA, NSA, și alte corporații private care colaborează cu acestea, au legături cu ocultismul, magia neagră și foști naziști.
Credeam că am aflat tot ce se poate despre acest subiect cu extratereștri și aparatele de zbor, dar după ce am început să citesc cartea „Soarele negru” scrisă de Jan van Helsing se pare că mai am multe informații de adunat.
Autorul pretinde că povestea este inventată, dar conține și elemente de adevăr. Mie mi se pare că datele tehnice și istorice prezentate sunt reale. Poate că dialogul este inventat. Pe de altă parte nici nu ar fi putut scrie o carte în care să pretindă că informațiile oferite sunt autentice. Ar fi fost greu de crezut și mai greu de dovedit.
Lectura cărții este fascinantă. Te face să nu o mai lași din mână.
Începe cu descrierea făcută de autor asupra cercetările germane în domeniul aeronauticii, apoi cu descrierea cercetărilor lui Caldwell în SUA și ajutorul extraterestru venusian primit pentru construirea de aparate de zbor circulare cu motor antigravitațional.
Lăsând la o parte amănuntele, cartea lui Jan van Helsing, „Organizația secretă Soarele negru” [1], scrisă sub formă de roman, prezintă câteva informații interesante. Reiese că atât germanii cât și americanii au construit vehicole de zbor discoidale și au beneficiat de suport tehnic din partea unor „extratereștri”. Germanii au contactul prin mijloace oculte „extratereștri” din sistemul Aldebaran, iar americanii au beneficiat de ajutor din partea unor „extratereștri” ce pretindeau că sunt de pe planeta Venus.
Autorul promovază credința în reîncarnare, o credință pe care o regăsim în credințele orientale și în kabala. Extratereștri „venusieni” sunt prezentați ca ființe cu intenții bune, deși organizațiile Soarele negru, VRIL și Thule au avut strânse legături cu ocultismul. Ocultismul acesta este prezentat ca pozitiv și deținător al adevăratei cunoașteri, în comparație cu religia care a ascuns cunoașterea față de omenire. Ideea este gnostică.
De asemenea, autorul mai prezintă teoria conform căreia Pământul este gol pe dinăuntru. Că Pământul este străbătut de numeroase tuneluri, galerii și peșteri este de așteptat. Căt despre faptul că ar fi gol și locuit nu mă pot pronunța. Oricum, ceva există. Conform afirmațiilor lui Otroc Veaceslav (Înger rus) în interiorul Pământului există până astăzi dinozauri unde au iarbă și vegetație din belșug. Aceștia în nici un caz nu locuiesc în peșteri întunecoase. Amiralul Richard Byrd care pretinde că a pătruns în interiorul pământului, în jurnalul său pomenește de animale preistorice, păduri verzi, lacuri, fluvii și ținuturi cu climă caldă (p.128) Pentru mintea noastră formată de sistemul de învățământ asemena afirmații par fantastice. Dar oare cunoaștem noi adevărata față a lumii?
Este greu de stabilit cu certitudine adevărul câtă vreme ce se învață în sistemul de învățământ instituționalizat este falsificat. Și nu este de mirare dacă ținem seama că aceleași organizații oculte care au legătură cu „extratereștri” sunt cele care cotrolează și sistemul de învățământ.
Ca să vă faceți o idee despre aceste informații voi prezenta mai jos în câteva cuvinte temele amintite de autor.
Acesta amintește despre illuminati și planurile lor malefice de dominare a lumii, de baze subterane militare și de cercetare existente peste tot în lume, despre societățile oculte Thule, Vril și Soarele negru din Germania nazistă și legăturile acestora cu tibetanii și teosofia.
Amintește despre cercetările în domeniul aerospațial făcute de germani și continuate după al doilea război mondial de americani cu o parte din cercetătorii și inginerii naziști duși în SUA prin intermediul Operațiunii Paperclip. Germanii au reușit să construiască și să testeze mai multe tipuri de aparate de zbor discoidale din seria RFZ 1-7 și Haunebu I II și III. Aceste aparate de zbor au fost testate cu mai multe sisteme de propulsie, motoare cu jet, magnetice și antigravitaționale.
Extratereștri care au oferit acest suport tehnic au cerut inperativ ca aceasta să nu fie folosită în conflicte armate. Din descriere, acești „extratereștri” vin dintr-o altă dimensiune (p. 59), ei par a fi de fapt ființe demonice. Acești așa-ziși extratereștri pretind că ne-au creat prin modificări genetice și că sunt stăpânii noștri. Această concepție este asemănătoare cu cea susținută de anumite secte gnostice. Amintește de o rasă de oameni-șarpe care îmi aduce aminte de zeii reptilieni, dar și de credința gnosticilor (naaseni) că acești zei sunt creatorii lumii. Ei se numeau adoratorii șarpelui, de fapt a acelor ființe reptiliene.
Se pune un accent deosebit pe tehnologia deținută de germani și de americani și felul cum aceasta a evoluat în timp cu ajutorul extraterestru. Se amintește de motoare magnetice, antigravitaționale, arme laser sau cu unde scalare și submarine ultraperformante.
Din spusele autorului reiese că anumite grupări oculte au pus mâna pe aceste tehnologii avansate și intenționează să le folosească în scopuri proprii de exploatare a omenirii prin instituirea unui guvern mondial de tip sclavagist. Se promovează o viziune ezoterică asupra lumii și a creștinismului. Religiile, inclusiv creștinismul, sunt combătute. Viziunea este una gnostică.
Extratereștri își doresc pe Pământ o nouă ordine mondială și un guvern mondial. Fie că vorbim de extratereștri buni sau răi, toți urmăresc realizarea unei noi ordini mondiale. Dar și unii pământeni își doresc același lucru, și asta chiar de secole. Doar pretextele instituirii ei diferă. Toți promit o eră a păcii, dar până acolo promovează războaiele. Roosevelt era îndemnat de „extratereștri” să instituie un guvern mondial, deziderat pe care îl au și organizațiile oculte. Reagan spera că o amenințare extraterestră i-ar face pe oamenii să accepte mai ușor o nouă ordine mondială și un guvern mondial.
Se mai menționează că nemții ar fi ajuns pe Lună în anul 1928, iar pe Marte în 1945. Ar fi existat o expediție chiar și pe Aldebaran.
Cartea se încheie cu un atac fin la adresa creștinismului și promovează credința într-o nouă ordine mondială bună. Această idee este promovată și de Steven M. Greer și chiar de col. Philip Corso.
Din cartea lui Jan van Helsing „Soarele negru” [1] reținem câteva informații generale:
- SUA și Germania au beneficiat de ajutor „extraterestru” pentru construirea de aparate de zbor cu motoare antigravitaționale sau magnetice
- există o lume subterană sau intraterestră: Shambala, Agartha etc.
- în Germania construirea aparatelor de zbor Haunnebu și VRIL sunt în strânsă legătură cu organizațiile oculte VRIL, Thule și Soarele negru
- în SUA cercetările aeronautice au legătura cu satanistul Aleister Crowley și ocultiștii Jack Pasrson și L. Ron Hubbard.
Contactele cu extratereștri sunt în strânsă legătură cu aceleași organizații oculte. Extratereștri sunt entități dintr-o altă dimensiune a universului. Aceste entități se materializează și se dematerializează cu navele lor după bunul plac.
Într-un cuvânt, contactele cu extratereștri și cercetările legate de tehnologia aerospațială au legături cu ocultismul și ritualurile satanice atât în cazul germanilor cât și în cel al americanilor. Acesta este numitorul comun: ocultismul.
Conexiunea ocultă
Am pornit de la cercetarea civilizațiilor străvechi pierdute, iar în urma cercetărilor și a punerii informațiilor cap la cap, am descoperit că acestea nu sunt chiar așa pierdute. O sumedenie de organizații oculte și secrete duc mai departe spiritul acestor civilizații. Acele civilizații sunt legendare doar în ochii mulțimilor spălate pe creier prin învățământui instituționalizat, impus special de aceleași forțe oculte. Întrebarea este, cu ce scop? Împotriva cui luptă membrii acestor organizații oculte, și care este scopul lor?
Inițial am crezut că fac istorie, dar se pare că firele din trecut mă duc în prezent într-o lume „paralelă” sau ocultă a puterii. Lăsând la o parte amănuntele, din informațiile adunate, ceea ce iese în evidență cel mai bine este faptul că toate surse confirmă legătura dintre cercetările privind tehnologile avansate, fenomenul OZN, societățile secrete și ocultism. Militari, savanți, oameni politici, monarhi, bancheri și proprietari ai unor mari companii sunt uniți prin apartenența la societăți și organizații oculte și prin interesul arătat pentru ocultism.
Cartea lui Peter Moon, „Soarele negru. Conexiunea nazist-tibetană cu Proiectul Montauk”[2], conține multe informații noi care completează informațiile oferite de David Icke în cartea sa „Secretul suprem”[3]. În prima parte autorul discută de spre proiectul Montauk, despre zona specială din Long Island, persoanele și liniile genealogice implicate în proiecte negre, ce au mereu legătură cu ocultismul, magia neagră și orgiile sexuale. Aceste linii genealogice care se întind înapoi în timp până la regii sumerieni sunt aceleași pe care David Icke le numește linii genealogice reptiliene. Legătura dintre aceste familii și practicile oculte de care sunt atrase sunt menționate și de Peter Moon, însă fără a face vreo referire la reptilieni.
Autorul face multe speculații și exagerări legate de etimologia unor cuvinte. Ca cei mai mulți autori care scriu pe această temă și Peter Moon îmbrățișează viziunea gnostică și cea a creștinimului ezoteric asupra lumii.
Dacă Jan van Helsing pune mai mult accentul pe tehnologiile aerospațiale deținute de nemți înainte și în timpul celui de-al doilea război mondial, în schimb Peter Moon începe cu Proiectul Montauk și continuă cu conexiunea germană și tibetană, precum și interesul pentru ocultism al celor implicați în dezvoltarea acestor tehnologii neconvenționale.
Peter Moon stabilește existența unei legături a naziștilor cu Montauk Point, locul în care o bază americană avea să fie folosită mai târziu de naziști pentru a-și continua ciudatele experimente, și implicit agenda celui de-al Treilea Reich. Locul respectiv este și un important nod în rețeaua morfogenetică a Pământului. Pe scurt, ocultiștii cred că umanitatea poate genera un asemenea câmp de conștiinta încât să manipuleze materia, energia, timpul și spațiul. Un asemenea câmp a fost generat la Montauk, cel puțin pentru o scurtă perioadă de timp. Scopul acestor grupări oculte și satanice este acela de a răspândi energiile negative pe întreaga rețea energetică a pământului pentru a avea controlul asupra omenirii.
Peter Moon precizează că Proiectul Montauk a permis o mai bună înțelegere a modului în care funcționează mintea umană, generând un potențial uriaș de control al minții.
Asta îmi aduce aminte de experimentele secrete întreprinse de CIA pentru controlul minții, proiect cunoscut sub numele de MK-ULTRA. Aceste proiecte, aparent științifice,au strânse legături cu ocultismul, sau mai exact cu magia. Proiectul Montauk era legat într-un mod misterios, dar indubilabil, de cel mai mare ocultist al tuturor timpurilor: Aleister Crowley, descris uneori prin apelativul „cel mai malefic om din lume”. Potrivit rapoartelor, Crowley a folosit anumite practici de magie sexuală în scopul de manipulare a timpului, de a comunica cu diverse entități netrupești și de a călători în alte dimensiuni. Pentru omul de rând aceste lucruri par incredibile, însă nu și pentru ocultiști.
Cu altă ocazie Crowley a săvârșit un ritual de magie sexuală cu scopul de a invoca și deschide un portal prin care să comunice cu zeii din vechime. Atunci i s-a descoperit o entitate pe nume LAM, care s-a dat drept extraterestru. Acest proiect este cunoscut sub numele de Proiectul Babalon.
Din anturajul lui Crowley, într-o vreme au făcut parte și Jack Parson, inventatorul rachetei cu combustibil solid, colaborator NASA, și L. Ron Hubbard (1911 – 1986), toți membrii ai grupării oculte Ordo Templi Orientis, în cadrul căreia se practica magia sexuală pentru invocarea spiritelor.[2][4] Mai târziu Hubbard avea să fondeze Biserica Scientologică și Dianetica. Cărțile scrise de Crowley au fost dictate de demonul LAM.
De ce credeți că naziștii au fost atât de mult implicați în ocultism? Pentru aceleași motive pentru care sunt implicate NASA, CIA și NSA în SUA. Mai exact pentru luarea controlului asupra întregii lumi prin tehnici și practici magice în care este implicată și tehnologia.
Istoria oficială afirmă că Germania a fost învinsă, însă în realitate toate proiectele de cercetare începute de nemți au fost continuate de americani cu sprijinul cercetătorilor și specialiștilor germani transferați în SUA prin Operațiunea Paperclip. CIA a fost înființat și organizat de un general SS, proiectul MK-ULTRA a continuat cercetările de controlul minții începute de naziști, dezvoltarea motoarelor de rachetă au fost continuate tot cu cercetători și ingineri nemți, dintre care cel mai cunoscut este von Braun. Până și INTERPOL-ul este o creație nazistă.
Care este însă legătura cu subiectul nostru? Legătura o face ocultismul. Observăm că religiile politeiste și cultul zeilor antici este practicat până astăzi, și are conexiuni puternice în domeniile științei și tehnicii precum și în cel al politicii mondiale. Cu alte cuvinte, ocultismul este cel care a reușit să infiltreze lumea de astăzi la toate nivelurile și în toate domeniile.
Bibliografie
[1] Jan van Helsing, Organizația secretă Soarele negru, Editura ANTET REVOLUTION, f.l., f.a.
[2] Peter Moon, Soarele negru. Conexiunea nazist-tibetană cu Proiectul Montauk.
[3] David Icke, Secretul suprem, Editura Daksha, București, 2006.
[4] Richard C. Hoagland şi Michael Bara, NASA. Istoria secretă, Editura Pro Editură şi Tipografie, Bucureşti, 2008.