În ultimile săptămâni am urmărit primele 5 din cele 8 episoade ale filmului documentar „Înger rus”, despre Otroc Veaceslav. Am reținut multe informații, însă aici voi aminti aici doar pe cele care țin de subiectul nostru. Este cea mai credibilă sursă ortodoxă întâlnită până acum. De ce? Pentru că Veaceslav avea darul înainte-vederii și al vindecărilor, dăruite de Dumnezeu din naștere. Până la vârsta de 11 ani, când a murit, a dovedit că stăpânea cunoașterea lumii văzute și nevăzute mai bine decât oricare alt cercetător sau teolog. Serialul are în jur de 19 ore. Cine are plăcerea poate viziona acest documentar pe youtube.com. Dați căutare după „Înger rus”. Filmul este tradus în limba română.
Aș dori să încep cu referințele despre Lună. Veaceslav a atras atenția că pe Lună există foarte mulți demoni, pe care oamenii îi numesc „extratereștri”. Din informațiile prezentate până acum știm că pe Lună există baze extraterestre[1] [2] , dar Veaceslav ne confirmă faptul că acești așa-ziși extratereștri sunt demoni. Ne reamintim că americanii s-au confruntat cu ei atunci când au vrut să ducă pe Lună armament nuclear.[1] Aceste opinii nu sunt simple teorii, ele sunt susținute chiar de NASA, care în 1968 a publicat o listă cu întâmplările misterioase de pe Lună. Se numește „Catalogul cronologic al evenimentelor de pe Lună”, raport tehnic 277. În el au fost menționate 575 de fenomene lunare: obiecte luminoase mișcătoare, tranșee luminoase, cratere uriașe care își schimbă culoarea, figuri geometrice și cratere care dispar și altele.
Să fie doar o întâmplare că mulți dintre astronauții misiunii Apollo au fost francmasoni? Neil Amstrong era mason de gradul 33, iar Buzz Aldrin era mason de gradul 32. Pe lângă aceștia, alți astronauți masoni au fost Gordon Cooper, Walter Schirra, John Glenn, Edgar Mitchell, Thomas Strafford și Paul Wirths.
Într-un scurt ritual masonic, se spune că Amstrong ar fi declarat Luna proprietatea „dumnezeului” masonic. Cine este „dumnezeul” masonic? Din afirmațiile lui Albert Pike, mason de gradul 33 aflăm că dumnezeul masonic este Lucifer. Numele programului Apollo este numele alternativ al diavolului (Apolyon). Pe măsură ce vom examina semnificația tainică a cuvintelor Apollo, Columbia și Atlantis vom înțelege că ocultismul a participat la dezvoltarea spațială NASA. S-au folosit nume ce erau parte a unor ritualuri de magie și ocultism. Mai multe amănunte ne sunt prezentate de Richard C. Hoagland și Mike Bara în cartea lor „Nasa. Istoria secretă”[3] .
Afirmațiile lui Otroc Veaceslav vin doar să accentueze faptul că extratereștri sunt demoni.
Demn de remarcat este și precizarea că demonii răspândesc tot felul de minciuni prin spiritism, clarviziune, hipnoză, droguri, scriere automată și alte practici oculte. Ei îi învață pe oameni cum că nu există rai și iad, nici judecată, că Dumnezeu nu este personal, ci doar o energie, că există karma și reîncarnare. Am observat aceste lucruri la autori precum Jan van Helsing, Steven M. Greer, David Icke și Peter Moon, care promovează o viziune asupra lumii de factură gnostică. Prin astfel de mesaje oculte se transmite că extratereștri vor cuceri pământul „pentru binele nostru”. Apoi se spune că cei care nu vor primi noua ordine mondială vor fi răpiți de extratereștri, sau cum spune David Spangler vor fi eliminați.
De la Otroc Veaceslav ne-au mai rămas informații cu privire la cele mai demonice locuri de pe Pământ controlate de extratereștri. Primul este Tibetul, cel atât de căutat de societățile oculte naziste cât și de ocultiștii din SUA. Locul cel mai venerat de tibetani este muntele Kalais, unde se spune că locuiesc zeii. În acest loc, în interiorul muntelui, există un calculator uriaș, de tipul unui creier uman.[4] Probabil ceva de genul inteligenței artificiale. „Acolo – precizează Veaceslav – există o sală imensă în munte. Există butoane mari ascunse în stâncă. Dacă vei apăsa acele butoane se va deschide cerul. Acelora de acolo le este frică de Iisus Hristos. Este creat de demoni și este păzit de slujitorii demonilor.” Aceste afirmații ne amintesc de cele ale lui Jan van Helsing, care vine cu alte amănunte. Cert este că acele locuri ascund multe taine. Chiar și unii oameni de știință cred că muntele este gol. Înălțimea lui este de 6.666 metri.
Al doilea loc bântuit de demoni este lacul Baikal. În vremurile din urmă din lacul Baikal vor pleca foarte multe OZN-uri. Foarte mulți demoni vor ieși din lacul Baikal.
Al treilea loc controlat de extratereștri demoni este Groapa Mariane. Atlantida s-a scufundat și se află în Groapa Mariane. Atlantida a căzut în acel loc. Acest loc este păzit de demoni. Orașul se află într-o condiție bună, iar dacă oamenii l-ar găsi, ar înțelege cine le sunt adevărații dușmani și ar lupta cu aceștia. Atlantida este păzită de OZN-uri și nu se află în Oceanul Atlantic, ci în Pacific.
Cu referire la extratereștri, Veaceslav a mai spus că extratereștri se pregătesc de război cu Dumnezeu. OZN-urile vor zbura pe întreg pământul și aceste obiecte din materiale parțiale (semimaterializate) au drept combustibil diamantele. Diamantele le sunt furnizate de Guvernul secret. Există oameni dedecați acestora, oameni ce le furnizează astfel de diamante. Aceasta este o informație cu adevărat inedită de care nu am mai auzit.
El mai spunea că „Conducerea Pământului (Guvernul secret) se află în legătură directă cu OZN-urile și cu permisiunea acestora, oamenii sunt transportați în aceste nave. Sunt răpiți și pe ei se fac diferite experimente.” Aceste fapte sunt confirmate și din alte surse. Interesante sunt amănuntele. Extratereștri încearcă să facă din oameni diamante necesare pentru propulsia navelor lor. Nu ar fi de mirare dacă ne gândim că materia organică conține foarte mult carbon. El spune că „dacă experimentul va reuși și omul va fi comprimat împreună cu sufletul său, vor obține un diamant de foarte bună calitate, iar demonii vor putea zbura liniștiți în OZN-urile lor, având un asemenea combustibil”.
Pentru mulți par lucruri incredibile, dar Conducerea Pământului permite acestor extratereștri, care sunt pur și simplu demoni, să facă tot felul de experimente pe oameni, și în final, membrilor Guvernului secret le va fi foarte frică de extratereștri.
Veaceslav mai spunea că „vor fi multe OZN-uri, care vor deveni tot mai îndrăznețe, până într-acolo încât vor coborî pe pământ și-i vor invita pe oameni la consultații medicale. Și oamenii vor merge încrezători fără să se gândească la urmări. În OZN vor intra oameni și vor ieși zombi. Vor ieși oameni zombi, fără suflet.” Mai spunea că în vremurile din urmă aproape toți oamenii se vor ocupa cu spiritismul și ocultismul. „Ei pur și simplu vor trăi după îndrumările dracilor. Vor comunica cu aceștia și vor auzi voci ce le vor spune oamenilor ce trebuie să facă. Oamenii vor face ce li s-a spus și îi vor considera pe extratereștri o inteligență superioară.” Nu trebuie să ne mire aceste afirmații, de vreme ce chiar și în prezent serviciile secrete care dețin tehnologie de control a minții, prin care pot induce imagini, sunete și stări emoționale direct în creier.
Și iarăși o precizare foarte important. Otroc Veaceslav spunea că nu rebuie să-i credem pe acești extratereștri, deoarece extratereștrii pe planeta noastră nu au fost, nu sunt și nu vor fi. A mai spus că la noi de pe alte planete nimeni nu a venit. Demonii sunt de mii de ani pe Pământ și în jurul lui, dar într-o altă dimensiune, pe care noi o numim spirituală.
În încheiere, aș mai aminti un amănunt. Extratereștri pot clona pielea și o pot crește încât pot să se îmbrace cu această piele și să poată umbla liniștiți printre oameni.
Există mici deosebiri față de oameni, dar este greu de a le observa. Referitor la acest aspect, Budd Hopkins, cercetător al fenomenului OZN, afirma că: „în ultimul timp extratereștri au reușit să creeze ființe aproape identice cu oamenii”. Despre crearea de entități biologice programabile am aflat și din informațiile oferite de Erick von Daniken, Steven M. Greer, Jan van Helsing, William Cooper, Philip Corso și alții
Acum putem înțelege că un alt motiv serios pentru care guvernele neagă existența OZN-urilor și a extratereștrilor este faptul că fenomenul OZN este de natură spirituală, are legătură cu zeii din vechime, adică cu demonii. Este poate principalul motiv. Dezvăluirea oficială a existenței acestor „extratereștri” ar însemna căderea vechiului sistem, pierderea controlului asupra omenirii, care și-ar da seama că prin sistemul de învățământ instituționalizat și prin mass-media a fost manipulată și ținută departe de realitățile spirituale. Nu vor mai putea ascunde multă vreme adevărul despre fenomenul OZN, dar în acest timp Guvernul Mondial va încerca să-i prezinte pe „extratereștri” ca salvatorii omenirii, pentru a-i arunca pe oamenii în brațele demonilor.
Bibliografie
[1] Frank Joseph, Întâlniri militare cu extratereştrii. Adevăratul război al lumilor, Editura In extenso, Bucureşti, 2019.
[2] Steven M. Greer, Adevărul ascuns. Informaţii interzise, Editura Daksha, Bucureşti, 2008.
[3] Richard C. Hoagland şi Michael Bara, NASA. Istoria secretă, Editura Pro Editură şi Tipografie, Bucureşti, 2008.
[4] https://www.youtube.com/watch?v=X8Qvru3o6mI