Am început ziua 10 de post numai cu apă. Astă noapte m-am culcat pe la ora 01.00, după ce am terminat de redactat lecția de contabilitate, și m-am sculat pe la ora 08.00. Ieri am băut 4,5 litri de apă, iar astăzi până la această oră am băut 0,8 litri de apă. Mă simt excelent! Nu am nici o senzație de disconfort, sau durere. Voi urmări pe parcursul zilei cum mă voi simți. În principiu, aceste zile de post au trecut mai ușor decât în primul post de 40 de zile, când nu știam cum va reacționa organismul. Îmi aduc aminte că am stat cu grijă până în a zecea zi, după care toate celelalte zile au decurs la fel. Contează foarte mult cantitatea de apă băută. Greutatea este de 94,3 kg. Tensiunea este 122/77, iar pulsul 79.
Voi începe activitatea cu lectură din Noul Testament și mă voi pregăti pentru emisiunea TV de mâine.
ora 10.49
Am lucrat până la această oră la pregătirea emisiunii de mâine. Am terminat doar jumătate din material, însă acum iau o mică pauză. Tema este despre credință și rugăciune Am băut cca 1,2 litri de apă. Mă iau cu lucrul și beau puțină apă. Acum, voi face o scurtă pauză pentru a lucra si niște situații contabile.
ora 12.19
Am băut până la aceată oră 1,5 litri de apă. Mă simt excelent! În continuare, voi continua lucrul la cartea de contabilitate. Voi începe redactarea unei noi lecții. Sper să meargă mai repede și să o termin până la noapte.
ora 18.19
Am lucrat până acum la cartea de contabilitate. Mă simt excelent! Am băut până la această oră 3,5 litri de apă. Energia mi-a revenit și nu mai simt nici o oboseală. Până la amiază am fost avut mai puțină energie. Tensiunea este de 120/76, iar pulsul 74. Iau o mică pauză ca să mai beau câteva pahare de apă, apoi voi continua lucrul. Mai am puțin și închei lecția de redactat. Am lucrat toată ziua la birou și nu mă simt deloc obosit.
ora 20.28
Am băut 4 litri de apă și mă simt excelent. Trebuie să amintesc din nou faptul că cantitatea de apă consumată este foarte importantă pentru menținerea stării de bine în timpul postului. Am lucrat până acum la carte. Am terminat de redactat lecția la care lucrez de dimineață. Sunt mulțumit de cum a decurs programul. Mai am de redactat 5-6 lecții. Pentru această lucrare voi aloca 6 zile, adică o săptămână bună de lucru. Îmi propun ca până la sfârșitul săptămânii viitoare să termin de redactat cartea, iar până la sfârșitul lunii să o aduc în forma finală, bunăă pentru tipar. Va fi o perioadă încărcată.
Astăzi nu m-am odihnit deloc și nici nu am simțit nevoia. Mă simt plin de energie.
ora 23.11
Am ajuns și la sfârșitul celei de a zecea zi de post numai cu apă. Deși până la amiază m-am simțit un pic lipsit de energie, sau amorțit, după ora 18.00 mi-a revenit energia total. Am băut până la această oră 4,75 litri de apă și până la miezul nopții cred că voi ajunge la 5 litri de apă. Ziua a trecut repede, dar sunt mulțumit de rezultate. Mâine dimineață mă voi pregăti pentru emisiunea TV. Așa că până după amiază voi fi ocupat cu pregătirea.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Vă las cu bine! Pe mâine!