Cum a fost scrisă prima copie a Torei?

Nachmanide (1195 – 1270), în introducere la comentariul său despre Biblie, explică cum a fost transcrisă prima copie a Torei. Conform tradiției, Dumnezeu i-a arătat lui Moise Tora, scrisă „în foc, negru pe alb”, ca un șir de litere fără spații între ele. Moise a copiat ceea ce a văzut și a fost învățat de Dumnezeu cum să citească cuvintele, versetele și paragrafele. Înainte de a muri, Moise a făcut 12 copii după Tora originală, câte o copie pentru fiecare seminție.
Maimonide (1135 – 1204) credea cu tărie că Tora din vremea lui era aceeași cu cea lăsată de Moise.

Transcrierea și copierea textului Torei

După atâtea milenii de la scrierea textelor biblice, mulți se vor întreba dacă textul Scripturii de astăzi mai este identic cu cel original. Depinde ce înțelegem prin identic. Opinia criticilor raționaliști și a multor teologi este aceea că există mari diferențe între textele autografe și textul cuprins în edițiile prezente ale Bibliei.

Este trist că teologii ortodocși au rămas în urmă cu decenii, reeditând manuale vechi de studiu biblic fără să țină cont de cercetările mai noi care arată că diferențele dintre textele cele mai vechi și textul de astăzi sunt minore.

Textul biblic a fost copiat în decursul timpului de sute de ori și, cu toate acestea, între textul ebraic tradițional (Koren) al Torei folosit de evreii din toată lumea și textul din Biblia Hebraica Stuttgartensis, folosit de specialiștii în ebraică ce nu sunt evrei, există doar 130 de diferențe minore, la nivel de literă.

Taina nu constă în metoda care înlesnește o astfel de precizie, ci în motivele acestei precizii deosebite. Până în ziua de astăzi, orice manuscris al Torei ce se află în sinagogile din toată lumea este copiat numai de mână, după alte manuscrise copiate la fel, scrise după reguli neschimbate, de scribi care trec printr-un curs de pregătire special.

Despre regulile respectate la copierea Torei vom vorbi în articolul următor.

Print Friendly, PDF & Email
Acest articol a fost publicat în Articole, Tora și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Cum a fost scrisă prima copie a Torei?

  1. ora exacta spune:

    Asa ceva mai rar imi e dat sa citesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.