Numele lui Dumnezeu înscris în genele noastre (I)

Click to rate this post!
[Total: 0 Average: 0]

Cu cât cercetezi mai mult cu atât pătrunzi mai adânc în tainele creației. Începi să înțelegi că același adevăr despre originile Universului și a creării omului au fost păstrate din vechime folosind diferite simboluri și limbaje ce pentru neinițiați sunt oculte (adică ascunse) și fără noimă. Pe bună dreptate ne întrebăm, de ce s-a recurs la folosirea unui limbaj criptat? Una dintre explicații ar putea fi aceea că informațiile ascunse puteau fi folosite greșit, în mod distructiv pentru omenire.

În prezent, o parte dintre aceste învățături secrete sunt redescoperite în urma cercetărilor din diverse domenii, precum genetica, epigenetica, fizica cuantică, sistemele filosofice antice, tehnologiile avansate și nanotehnologia. A existat întotdeuna o elită intelectuală care a avut acces la aceste învățături avansate, păstrate secrete de ochii mulțimilor. Și încă mai există multe învățături și informații păstrate în continuare secrete. Oare vor fi oamenii capabili să le folosească doar spre binele omenirii, sau există același pericol, ca și în trecut, de a distruge lume?

Deși majoritatea omenirii este religioasă, establismentul politic și intelectual promovează cu putere ateismul, materialismul și evoluționismul, pentru a ține pe oameni departe de orice evoluție spirituală.

Oamenii de știință se străduiesc de veacuri ca să pătrundă tainele vieții. În anii ’50 ai secolului trecut, James Watson și Francis Crick descoperă molecula de ADN, dublu elicoidală. Spre sfârșitul secolului XX, cercetătorii și-au unit forțele pentru a descifra genomul uman. Se așteptau să catalogheze în jur de 100.000 de gene. Mare le-a fost uimirea când au constatat că genomul uman are în jur de 30.000 de gene. Așa au apărut noi întrebări și s-au căutat noi răspunsuri care să explice cum complexitatea și diversitatea ființelor umane poate fi codificată doar prin 30.000 de gene.

La aceste cercetări din domeniul geneticii sau adăugat alte cercetări din domenii apropiate, inclusiv din lingvistică și limbile antice. Deși se vorbește și se publică puțin despre acest tip de cercetări, se pare că există cercetători care iau în serios rezultatul cercetărilor din genetică și caută un cod ascuns prin care să se descifreze misterul vieții și cine este Creatorul. Nu întâmplător pentru descifrarea acestor coduri sunt folosite limbile vechi, precum ebraica și aramaica.

Când privești înșiruirea secvențelor de aminoacizi care alcătuiesc ADN-ul, sau când privești înșiruirea de litere din textul Torei nu poți să nu te duci cu gândul la înșiruirea lanțurilor de 1 și 0 care compun toate programele informatice. Dacă într-un fișier informatic înșiruirile de 1 și 0 ascund sau codifică practic orice tip de informație, oare nu putem interpreta într-un mod asemănător și șirul secvențelor de aminoacizi din ADN, sau șirul literelor din Torah?

Pentru scrierea ADN-ul sunt folosiți patru aminoacizi, iar pentru scrierea Torei 22 de litere. Informația care poate fi codificată prin cei 4 aminoacizi sau prin cele 22 de litere ale alfabetului ebraic este imensă, teoretic nelimitată.

Ascuns adânc în noi, încă de la creație, codul acesta a așteptat momentul în care căutarea personală ne va conduce pașii spre interiorul nostru, către esența întregii vieți. Aceste cercetări mă duc cu gândul la cuvintele din Noul Testament „împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru”, sau „căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu (înlăuntrul vostru) și toate celelalte se vor adăuga vouă”.

Ne punem întrebarea, cum facem trecerea de la elementele chimice la litere, sau care este legătura dintre chimie și lingvistică, dintre elementele chimice și literele ebraice?

Descoperirea unei legături directe între elementele chimice responsabile pentru susținerea lumii vii și limba ebraică dă un sens nou majorității tradițiilor religioase și spirituale importante ale lumii. Legătura dintre chimie și lingvistică, dintre elementele chimice și literele ebraice o găsim cu ajutorul alchimiei, care sta la baza multora dintre științele moderne, precum metalurgia, medicina, chimia și fizica nucleară.

Privite prin ochii analizei științifice de astăzi, formulele vechi folosite în alchimie pentru Aer, Apă și Foc s-au dovedit a fi extrem de exacte. Putem presupune că între cunoașterea modernă în înțelepciunea veche stau diferențe de limbaj. La prima vedere descrierile alchimice par fantastice și fără înțeles, însă analizate cu grijă ne descoperă un adevăruri cunoscute de milenii.

Aerul este simbolul azotului (N), Apa este simbolul oxigenului (O), iar Focul ne duce cu gândul la hidrogen (H). Să ne amintim că 78% din aerul pe care în respirăm este azot, iar elementul care se găsește în cea mai mare cantitate în apă este oxigenul. Hidrogenul este combustibilul nuclear ce se arde în stele, care sunt simbolul focului.

Iată, așadar, 3 elemente chimice din care se compune materia vie, azot, oxigen și hidrogen. Al patrulea element este Pământul care este format preponderent din siliciu și aluminiu, însă mai există un element ascuns ce intră în componența materiei vii. Vom vedea mai târziu cum ajungem la el.

Observăm că materia vie are în constituție trei elemente gazoase, azotul, oxigenul și hidrogenul, iar starea lor de agregare ne duce cu gândul la cer și la faptul că omul este ființa care unește cerul cu pământul, lumea nevăzută cu lumea materială văzute. Omului este un microcosmos în care se reflectă întregul macrocosmos.

Mai observăm că 70-80% din organismul nostru este apă (H2O), iar mai mult de 99% este reprezentat de hidrogen și oxigen.

În articolul următor vom analiza cum trecem de la aceste elemente chimice la literele ebraica care compun numele cunoscut al lui Dumnezeu, Creatorul.

Print Friendly, PDF & Email
Acest articol a fost publicat în Semnatura lui Dumnezeu și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *