Zeii din vechime, extratereștri de astăzi (I)

Voi începe o nouă serie de articole cu titlul „Zeii din vechime, extratereștri de astăzi” care va continua subiectul dezbătut în ultimile 21 de articole despre civilizații străvechi pierdute. Dar înainte de a începe să facem cunoștință cu sursele pe care le vom folosi. În primul rând se ridică întrebare, cât de credibile sunt aceste surse? Trebuie să vă spun că interpretarea informațiilor este o acțiune extrem de complexă și unică pentru fiecare investigator. Informațiile trec prin filtrul a tot ce a acumulat investigatorul în timp. Ceea ce pentru unii poate părea evident, pentru alții nu are nici o relevanță. Sau ceea ce pentru unii exprimă valoare, pentru alții poate fi o informație fără valoare și care nu se leagă de nimic. Munca unui investigator este asemenea rezolvării unui mare puzzle. Nu cunoști imaginea finală, dar ți-o poți doar imagina. În grămada de fragmente multe piese sunt balast, informații inutile și amestecate cu cele utile cu scopul de a face cât mai dificilă descoperirea adevărului.

Nu mă aștept să luați de bun tot ceea ce spun autorii, cercetătorii sau documentele, ci vă îndemn doar la a medita la aceste informații și de a încerca să rezolvăm împreună problema. Contribuția personală constă în faptul că am luat în calcul istoria creștinismului, a gnosticismului și literatura de spiritualitate ortodoxă. Acest fapt îmi dă posibilitatea de a prinde mai bine dimensiunea spirituală a subiectului.

Studiez acest subiect de aproape 40 de ani și în această perioadă am adunat multe informații pe care m-am străduit să le aranjez într-un puzzle pentru a descoperi adevărata față a lucrurilor. Nu a fost deloc ușor. Informațiile par uneori că se bat cap în cap, sau se contrazic. De aceea, în această muncă de investigare trebuie ținut cont de perspectiva din care se privește și de autoritatea sursei. Adevărul este prezentat parțial, apoi intervin interpretările personale și contextul mediului de lucru al sursei de informații.

Când omul se confruntă cu informații contradictorii, de cele mai multe ori, renunță la a mai continua cercetarea. În media și pe internet sunt lansate cantități imense de balast care au ca scop descurajarea curioșilor. Pentru că adevărul nu mai poate fi păstrat secret, se înceacă îngroparea lui în balast și dezorientarea „intrușilor”. Așadar, să nu vă mirați că orice încercare a de face public adevărul este urmată de a avalanșă de informații balast și de acțiuni de denigrare a autorilor.

Care sunt sursele noastre?

Serafim Rose, ieromonah de origine americană, în tinerețe a urmat Colegiul Pomona, pe care l-a absolvit în anul 1956, cu Magna cum Laude. Apoi a urmat cursurile Academiei de Studii Asiatice și Universității Berkeley pentru un master în științe orientale. Cunoștea limbile engleză, spaniolă, germană, franceză, chineză și chineză veche. Este poate singurul ortodox care, în drumul spre ortodoxie, a cunoscut profund duhul nihilismului, al religiilor și filosofiilor orientale. Scrierile care ni s-au păstrat de la el au o mare însemnătate pentru înțelegerea diferențelor dintre duhul lumii și duhul ortodoxiei, dintre Ortodoxie și religia viitorului. Deși era socotit de colegi săi un geniu, a renunțat la cariera universitară pentru a urma calea desăvârșirii lăuntrice. A pus în practică ceea ce spunea odată profesorul său de limba chineză, Gi-ming Shien:

„Omul este ceea ce este învăţătura lui, iar nu ceea ce are el. Scopul învăţăturii este acela de a fi om bun. De o foarte mare importanţă este un îndrumător sau un prieten, căci scopul educaţiei nu stă în idei, ci în schimbarea caracterului. În persoana îndrumătorului şi prietenului se află o pildă vie. Numai un suflet poate influenţa un alt suflet.”

Milton William Cooper a fost ofițer în marina militară și a lucrat în Serviciul de Informații Navale, funcție pe care a primit-o în virtutea faptului că în tinerețe fusese membru al unei loje DeMolay. Ca ofițer de informații a avut acces la cele mai secrete informații deținute de Serviciul în care lucra. El afirmă că după prăbușirea mai multor nave extraterestre pe teritoriul SUA, în perioada 1947 – 1952, un grup de ofițeri și cercetători au format un grup secret denumit Majesty 12, care avea drept scop păstrarea secretă a tuturor informațiilor privind prezența extratereștilor pe Pământ, contactul cu ei și tehnologia extraterestră ajunsă în mâinile lor.

Philip J. Corso a fost locotenent colonel în armata SUA și a lucrat în cadrul Departamentului Cercetare și Dezvoltare al Armatei, alături de generalul Trudeau. A avut acces la cele mai secrete informații și artefacte de origine extraterestră provenite de la Roswell. Misiunea lui era aceea de a propune căi prin care tehnologia ET să fie valorificată pentru Armată.

Richard C. Hoagland, a fost consultant NASA la Centrul pentru Zboruri Goddard, în era post-Apollo, și consilier științific pentru Walter Cronkrite și CBS News, Special Events, în timpul programului Apollo. Actualmente conduce un grup independent de observare NASA și de cercetători, Entreprise Mission, care încearcă să explice cum a fost posibil ca o mare parte din descoperirile făcute de NASA în sistemul solar, pe parcursul ultimilor 50 de ani, să fie practic îndosariate pe tăcute și rămase necunoscute ca materiale clasificate și, prin urmare, cu totul necunoscute publicului.

Dr. Steven M. Greer este un medic strălucit și fondatorul Centrului pentru Studiul Inteligenței Extraterestre (CSETI). A pus bazele Proiectului „Desecretizarea”, efort deosebit care a culminat cu o conferință de presă majoră în Washington, în mai 2001. Pentru aceasta a contactat surse adecvate și a primit de la acestea mărturii video, pe DVD, deținute de SUA de la peste o sută de martori ai unor experiențe OZN/ET. El a creat și un protocol de contact cu extratereștri.

Cris D. Putnam este co-autor al cărților Petrus Romanus the Final Pope is Here și Exo-Vaticana. Petrus Romanus. Project L.U.C.I.F.E.R. and Vatican’s Astonishing Plan for the Arrival of an Alien Savior. Este recunoscut ca expert în domeniul profețiilor biblice și alte tradiții profetice. El deține o diplomă de master în Teologie și o diplomă de licență în religie și matematici.

Erich von Daniken, în timpul anilor de formare de la renumitul Collège St-Michel din Fribourg, Elveția, s-a cufundat în scrierile antice sfinte și în puzzle-urile arheologice nesoluționate. De tânăr a început să scrie articole legate de acest subiect înainte de a deveni cunoscut, prin cea mai vândută carte, Carele zeilor. Erich von Däniken a ținut nenumărate prelegeri și discursuri la forumuri publice și instituții de învățământ. Cele 40 de cărți ale sale au fost vândut în peste 67 de milioane de exemplare și au fost traduse în 32 limbi. Ca și în cazul lui Zacharia Sitchin, opiniile lui Erich von Daniken sunt anti-religioase.

Thomas R. Horn este editor, invitat radio, recunoscut pe plan internațional, și autor a câtorva din cele mai bine vândute cărți, care includ titlurile Petrus Romanus: The Final Pope Is Here, Forbidden Gates and Apollyon Rising 2012. Este un cunoscut cronicar a cărui articole au fost menționate de către scriitori de la L. A. Times Syndicate, MSNBC, Christianity Today, New Man Magazine, World Net Daily, News Max, White House Correspondents, și o mulțime de reviste și agenții de presă din întreaga lume. Thomas a obținut cel mai înalt grad de doctorat onorific, acordat în 2007, de la profesorul legendar Dr. I.D.E. Thomas pentru cercetările sale în istoria antică și a fost apreciat de lideri naționali precum dr. James Kennedy.

În următoarele articole vom încerca să așezăm cap la cap informațiile deținute pentru a descoperi unde ne duc ele. Avem mereu în minte faptul că textul biblic este inspirat, fapt dovedit de existența structurilor matematice extrem de complexe și a codului Bibliei.

Print Friendly, PDF & Email
Acest articol a fost publicat în Istorie și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Zeii din vechime, extratereștri de astăzi (I)

  1. Constantin spune:

    P.C.Parinte Teodosie , Va propun o recapitulare a primei parti : civilizatii vechi pierdute , anume : noi , crestinii ortodocsi , cei obisnuiti , fara studii teologice , stiam ca au fost noua cete ingeresti , din care a doua ceata au cazut si au ajuns in iad . Desigur ca ne intrebam daca fii Lui Dumnezeu , cei care s-au impreunat cu ficele oamenilor , veghetorii ceresti , provin din alta cadere decat caderea de la inceputuri – si daca , acestia – cu totii au umplut iadul ? Nu stiu daca m-am exprimat bine , nadajduiesc ca Dumneavoastra ati inteles intrebarea si poate in postarile ulterioare ne dati raspunsuri , caci vedem bine ca , cu cat timpul trece , cu atat iadul este mai plin – si de aici multitudine de intrebari pe care ni le punem .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.