Jurnalul unui post de 40 de zile numai cu apă. Ziua 2

Click to rate this post!
[Total: 0 Average: 0]

Bine v-am găsit!

Iată am început a două zi de post numai cu apă. Mă simt excelent. Astă noapte am citit până la ora 01.00. Vremea este frumoasă și călduroasă. În următoarele zile vremea va fi caniculară. Tensiunea este 118/79, iar pulsul 80. Ieri am reușit și am băut 4 litri de apă. Astăzi până la această oră am băut cca 0,6 litri de apă.

M-am pregătit pentru acest post cu cu două săptămâni înainte. În această perioadă am mâncat legume și am redus cantitatea de mâncare la o masă pe zi. am postit 2 zile numai cu apă, apoi în a treia zi am mâncat 2 roșii, iar ieri am începul postul de 40 de zile numai cu apă. Propriu-zis astăzi ar fi a cincea zi de post, dar pentru că alaltăieri am mâncat 2 roșii, încep numărătoarea zilelor de ieri.

Pregătirea pentru post este foarte importantă. Cantitatea de alimente trebuie redusă lent și în același timp creștem cantitatea de apă consumată. Cu o săptămână înainte de post este recomandat să se mănânce hrană ușoară, pentru ca trecerea la postul cu apă să se facă ușor.

Postul este terapeutic, atât trupește, cât și sufletește. Postul este un mijloc, nu un scop în sine. Postim nu pentru performanță, ci pentru efectele pe care postul le are atunci când este unit cu rugăciunea, iertarea, mulțumirea și recunoștința. Perioada postului oferă prilejul de a ne observa mai bine pe noi înșine, dar și lumea care ne înconjoară. Postul transformă percepția asupra timpului și a vieți. Timpul pare că se dilată.

Ies în grădină și mă simt ca în rai. Ascult ciripitul păsărelelor și foșnetul ușor al frunzelor în bătaia lină a vântului. Este soare. Natura este liniștită. Este o liniște care te pătrunde și pe tine. Îți pătrunde sufletul. Este foarte interesant. Ne agităm zi de zi și nu știm de ce. Valul vieții, programul zilnic, ne face să uităm că trăim, și mai ales ne face să uităm pentru ce trăim.

Oare pentru ce trăim? Pentru a mânca și a bea? Pentru a munci și a ne distra? Nu. Dumnezeu ne-a dăruit această viață pentru a ne bucura de darurile Sale și pentru a ne pregăti pentru viața veșnică. Cum ne pregătim pentru viața veșnică? Prin mulțumire, recunoștință și milostenie, adică iubire. Să iubești pe Dumnezeu și pe aproapele, în acestea se cuprinde toată Legea.

Postul îți oferă prilejul de a medita. Postul te ajută ca să te vezi pe tine mai bine. În general, suntem axați pe a privi în exterior și de a acționa în exterior. Însă postul te ajută să te vezi pe tine și să acționezi în interior. Schimbăm lumea în măsura în care ne schimbăm pe noi înșine.

Cu mâinie goale am venit pe lume, iar Dumezeu ne-a umplut de daruri. Tot ce credem că avem și ne aparține sunt darurile lui Dumnezeu. Dar noi credem că sunt ale noastre și ne legăm inima de ele. Cu cât ne legăm inima mai mult de lucruri sau persoane, cu atât suntem mai nefericiți. În aceeași măsură crește și frica că le-ai putea pierde, sau cineva ți le-ar putea fura sau deposeda de ele. Felul cum ne raportăm la lucrurile materiale ne afectează starea sufletească.

Sunt în rai, trăiesc într-un colț de rai! Slavă Ție Doamne! Dacă raiul acesta pământesc este așa frumos, oare cu cât mai frumos este raiul cel ceresc! Doamne, slavă Ție!

ora 22.13
Iată că a trecut și a doua zi de post. Mă simt excelent! Astăzi a fost o zi dedicată lecturii. Am stat câteva ore în grădină unde am citit și am admirat natura. În rest m-am odihnit. Pentru mâine mi-am programat să lucrez la transcrierea a două emisiuni.
Până la această oră am reușit să beau peste 4,5 litri de apă. Tensiunea este 127/80, iar pulsul 72. Pulsul a mai scăzut și asta este bine, iar tensiunea este mai mare decât dimineață, cel mai probabil pentru că am băut multă apă. Greutatea este de 97,5 kg.

Orice senzație de foame a dispărut din momentul în care m-am hotărât să încep postul. Sunt înconjurat de fructe și legume, dar nu-mi este poftă. Important este să transmiți creierului o alegere clară, ca să știe ce comenzi să transmită tuturor sistemelor din organism. Sunt mult mai liniștit decât anul trecut, pentru că am deja experiența unui post de 40 de zile numai cu apă.

Duminică, medicul meu homeopat mi-a trestat nivelul vitaminelor și al microelementelor. Toate sunt peste medie, iar unele sunt un pic mai mari decât media. Voi repeta testul pete vreo 3 săptămâni.

Închei ziua dând slavă lui Dumnezeu pentru toate.

Print Friendly, PDF & Email
Acest articol a fost publicat în Articole, Postul cu apa și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.