Jurnalul unui post de 40 de zile numai cu apă. Ziua 37

ora 07.19
Încep ziua 37 (40) de post numai cu apă. Asta va fi ultima zi de post numai cu apă. Inițial am dorit să țin încă 3 zile, în total 43 de zile, însă nu aș mai avea timp pentru revenire până la praznicul Adormirii Maicii Domnului. Cum spuneam și aseară, revenirea din post este foarte importantă și nu aș vrea să grăbesc acest proces. Mă simt excelent! Astă noapte m-am culcat pe la ora 01.45. Sm încercat să instașez linux pe nu laptop, dar am avut ce mă chinui. Are instalat Windows și a trebuit să fa niște setări în BIOS pentru a dezactiva modul UEFI. Pân la urmă m-am culcat. Tensiunea este 106/70, iar pulsul 77.

Încep ziua cu „Minutul cu Maxwell”, despre asociere. Este un adevăr că putem face mai multe lucruri împreună, dar mai este un adevăr și faptul că putem să fim ceva mai mult împreună. Noi suntem născuți să ne ajutăm între noi. Asocierea înseamnă să spui: „Sunt mai bun cu tine decât fără tine.”

ora 09.43
Am lucrat până acum la completarea indexului pentru capitolele 1 și 2 și a completat lista de abrevieri. Rămâne să completez indexul pentru celelalte capitole. Voi încerca să adaug și glosarul. În rest mă simt excelent. Am băut 0,75 litri de apă.

ora 00.50
Am trecut și această zi a treizeci și șaptea (40) de post numai cu apă. Astăzi am încheiat postul cu apă pentru a avea timp până duminică să fac trecerea de la post la mâncare. Azi am băut compot neîndulcit, un fel de ceai de fructe, vreo 2,5 litri, iar pe la ora 20.00 am mâncat un borș de legume strecurat. Doar zeamă strecurată fără nimic altceva. Important este să activez sistemul digestiv și să curăț intestinele.

Am trecut ziua foarte repede. Compotul mi-a dat foarte multă energie. Până la amiază am lucrat la carte, apoi am testat niște aplicații soft care așteptau de un an de zile să fie testate. Mă interesează niște programe de captare video a activității de la desktop și de prelucrare video, în vederea realizării cursurilor pe care am de gând să le fac și să le public pe youtube. Voi continua mâine pentru că acum este târziu și mai am de lucru.

Mă simt excelent și plin de energie!

Print Friendly, PDF & Email
Acest articol a fost publicat în Articole, Postul cu apa și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.