ora 08.20
Am început ziua 8 de post numai cu apă. M-am culcat pe la ora 00.40 și m-am sculat la ora 08.00. Ieri am băut doar 4 litri de apă, iar astăzi până la această oră am băut 1,1 litri. Mă simt execelent. Greutatea este de 95,4 kg. mai mică cu 2,1 kg decât ieri dimineață. Astă noapte tensiunea era 129/75, iar pulsul 71. Acum tensiunea este 123/75, iar pulsul 72.
ora 11.44
Astăzi am început ziua cu pregătirea unui cuvânt pentru lansarea cărții „Puterea vindecătoare a postul” care va avea loc în seara aceasta la biserica unde slujește colegul meu. Deși nu am trecut de amiază, aproape că mi se închid ochii în fața calculatorului. Asta datorită faptului că nu am băut încă suficientă apă. Până la această oră am băut doar 2 litri de apă.
Ce apă beau? Până acum am băut doar apă de izvor. Dacă în aceste zile de post nu voi avea la îndemână apă de izvor, voi folosi apă apată, de preferat „Perla Moldovei”, cu un pH de 8,8. Nu recomand apa minerală întrucât este acidă. În posturile pe care le-am ținut am observat că apa minerală are ușor efect purgativ. Cel puțin aceasta este valabil în cazul meu. Te ajută să cureți resturile rămase în intestine.
Făcând o comparație între cele două posturi de 40 de zile și cel actual, observ că de data aceasta am început postul mai ușor, mai liniștit și am reușit să beau mai multă apă din primele zile. Mai jos aveți aceste diferențe pentru primele 7 zile.
2020: Ziua 1: 2; ziua 2: 3 litri; ziua 3: 3 litri; ziua 4: 4 litri; ziua 5: 3 litri; ziua 6: 3 litri; ziua 7: 3,5
2021: Ziua 1: 4 litri, ziua 2: 5 litri: ziua 3: 5 litri, ziua 4: 5,1 litri, ziua 5: 5 litri, ziua 6: 2,1 litri, ziua 7: 5 litri
2022: Ziua 1: 3,6 litri; ziua 2: 3,2 litri; ziua 3: 4,2 litri; ziua 4: 4,5 litri; ziua 5: 4,7 litri; ziua 6: 5 litri; ziua 7: 4 litri
ora 20.40
Acum m-am întors de la biserică. Am fost la Sf. Maslu, iar după slujbă a fost prezentarea cărții „Puterea vindecătoare a postului”. A fost foarte frumos. Biserica a fost plină și oamenii interesați de subiect. La sfârșit am s-au vândut toate cele 30 de exemplare pe care le-am avut. Apoi am dat autografe. Mă simt excelent! Plin de energie! Nici nu se simte că țin post. Până la această oră am băut 2 litri de apă. A fost o zi plină d acotivate. Între timp am lucrat un pic și la cartea de contabilitate.
Îmi propun ca mâine să dedic ziua lucrului la carte.
ora 23.12
Iată că a trecut și ziua a opta de post numai cu apă. Mă simt excelent și plin de energie. Am băut până la această oră 4,5 litri de apă. Tensiunea nu am mai luat-o pentru că mă simt foarte bine. A fost o zi minunată și sunt bucuros că lansarea de carte a fost un succes. Și mă bucur că oamenii prezenți au fost receptivi la mesajul transmis. Mâine va fi o zi în care voi lucra la cartea de contabilitate și îmi voi face timp și pentru a pregăti o emisiune TV.
Vă doresc post ușor și multă sănătate.