Noile buletine, Antihrist, 666 (II)

Puțină psihologie…

Nimic rău într-un buletin mai simplu, mai elegant, mai practic pentru omul zilelor noastre, în plină eră „tehnocrată” – vor zice foarte mulți, fie ei muncitori, intelectuali, țărani, studenți, oameni politici, preoți, arhierei, pastori.

Cei mai mulți vor spune că problema buletinelor nu-i privește direct. Aceasta-i prima lor greșeală: ignoranța. Nici unul dintre ei nu se simte jignit, lezat în drepturile sale într-o societate care se declară pe sine „democratică”, că nu a fost consultat în această problemă! Omul de rând – și înțelegem aici pe toți aceia care nu sunt inițiați în tainele istoriei, fie ci muncitori, țărani, intelectuali, oameni politici sau clerici -, deși votează pentru democrație și libertate nu poate depăși starea de sclav al unei minorități.

Sclavi au existat din totdeauna. Este o constatare ce se poate verifica!

Majoritatea oamenilor sunt robi, fie altor oameni, fie patimilor, fie Satanei căruia i s-au vândut. Au existat sclavi în antichitate, au existat și în era creștină, există și astăzi, și vor exista până la sfârșitul acestei lumi.

Acceptarea subordonării este o atitudine înscrisă genetic în ființa noastră, pe lângă aceea a demnității umane. Și toți oamenii au această genă activată. În antichitate o minoritate uzând de forță [și de magie] a reușit să se impună asupra maselor și să le subjuge până acolo încât sclavii ajunseseră să fie scoși din categoria umană. Căci în ei gena demnității umane fusese total dezactivată.

A venit creștinismul și a schimbat fața lumii, cum nu au făcut-o și nu o vor face alte religii. Creștinismul a spiritualizat relațiile dintre oameni, arătând că toți oamenii sunt frați între ei cu aceleași drepturi și datorii unii față de alții și împreună „robi ai Domnului”. Dumnezeu este Stăpânul. Prin creștinism se restabilește demnitatea umană în toți oamenii care vor urma lui Hristos. Astfel toți creștinii care se supun poruncilor lui Dumnezeu, lăsate în Noul Testament și păstrate de Tradiția Bisericii, lucrează la înfăptuirea acestui plan de restaurare a demnității umane în lume până la sfârșitul veacurilor.

Au existat și există oameni care au refuzat să-l recunoască pe Dumnezeu ca Stăpân al tuturor, încercând în același timp să se declare ei stăpâni peste unele mase de oameni, cu ajutorul forței răului [magiei]. Aceștia sunt cei care lupta cu Dumnezeu, care au luat chipul diavolului, sunt antihriștii, ateii.

Au trecut aproape 2000 de ani de creștinism și lumea e plină de suferință! Nu creștinismul este de vină! Vina o poartă toți aceia care urmând sfatul Satanei au încercat și încearcă să se facă ei stâpâni peste oameni în locul lui Dumnezeu. Libertatea cu care i-a înzestrat Dumnezeu au folosit-o pentru a se răscula împotriva Acestuia. Acesta este izvorul răului din lume, nesupunerea omului față de poruncile lui Dumnezeu.

Omule! dacă vrei să-ți fie ție bine (dacă vrei să te mântuiești) supune-te lui Dumnezeu. Supune-te poruncilor lui Dumnezeu.

Tu nu poți depăși starea de sclav! Alege! Alege sa fii robul lui Dumnezeu sau robul Satanei și al oamenilor!

Deschide ochii și privește în jur. Ți se vorbește de libertate și democrație Și ce vezi? Vezi cum legile firești după care omenirea s-a condus veacuri de-a rândul – Legea lui
Dumnezeu -, este schimbată în numele libertății. În numele libertăți, o minoritate ocultă încearcă să ne convingă că Legea lui Dumnezeu nu este dreaptă. Și ce zic ei?

Dumnezeu a zis: „Eu sunt Cel ce sunt”, ei zic: „Fii tot ce poți fi! Tu ești dumnezeu”.
Dumnezeu a zis: „Eu sunt Dumnezeul tău să nu ai alți dumnezei afară de Mine”, ei zic: „Închină-te la orice dumnezeu, dar descoperă pe dumnezeul din tine”.
Dumnezeu a zis: „Să nu ucizi”, ei zic: „Nu există ucidere, ci doar legitimă apărare”.
Dumnezeu a zis: „Să nu furi”, ei zic: „Nu fura, ci negociază”.
Dumnezeu a zis: „Să nu curvești”, ei zic: „Curvia este religia noastră. Poți să curvești cum vrei și cu cine vrei, prin ea ajungi la Dumnezeul nostru”.

[Astăzi vedem cu toți cât de adevărate sunt aceste cuvinte scrise acum 30 de ani. O minoritate ocultă, o Elită satanică a ajuns să dicteze la nivel mondial politica ce trebuie urmată, folosindu-se de ONU, OMS și Forumul Economic Mondial.]

Ce înseamnă aceasta? Înseamnă să urmăm lui Lucifer care a vrut să se facă pe sine dumnezeu. Să credem, adică, că noi putem depăși condiția de robi, ca mai apoi să ne răzvrătim împotriva lui Dumnezeu, cu gândul de a deveni stăpâni pe noi înșine. Dar acest lucru nu se poate.

Putem respinge darurile lui Dumnezeu ce decurg din supunerea față de poruncile Lui, dar să-i luam locul nu putem. Nici Lucifer nu a putut. Când a gândit să-și pună scaunul mai sus decât a lui Dumnezeu, a și căzut în prăpastia iadului, devenind din înger al luminii, înger al întunericului și al groazei.

Diavolul de mii de ani încearcă a-i înșela pe oameni ca să-l proclame Dumnezeu. De sute de ani organizații oculte, secrete, vândute Satanei, pun la cale o răzvrătire împotriva lui Dumnezeu în care să fie atrasă omenirea întreagă.

Această minoritate ocultă odată cu ridicarea omului împotriva lui Dumnzeu activează și gena supunerii necondiționate față de o autoritate.

De-a lungul timpului dictaturile nu au reprezentat altceva decât niște experiențe de activare a genei supunerii necondiționate. La început s-a uzat de practici magice, de
vrăjitorie, alchimie, astrologie s.a., cu timpul, însă, s-au folosit din plin toate cercetările și descoperirile științifice, care, în treacăt fie spus sunt rodul geniului faustic.

Acum pe lângă vechile metode de manipulare ale maselor se utilizează și parapsihologia [magia și vrăjitoria], care nu este altceva decât ridicarea la rang de știința a vechilor practici magice.

Atât de intensă este această manipulare, începută încă de la nașterea omului, încât noi fără să ne dăm seama devenim sclavii acelei minorități care conduce din umbră.

În categoria identitate digitala, Marea Resetare, New Age, noua ordine mondiala | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Noile buletine, Antihrist, 666 (II)

Noile buletine, Antihrist, 666 (I)

După cum ați putut afla din articolul de ieri, cărțile de identitate se vor schimba din nou, până în 2031, adică în următorii 6-7 ani.

„Noile cărți de identitate vor avea încorporat un cip cu antenă proprie care vor asigura un nivel maxim de securitate. Cărțile de identitate electronice vor avea dimensiunile unui card bancar. Se dorește ca până în 2031 circa 9 milioane de cetățeni să intre în posesia noilor cărți de identitate.”

În acest context, m-am gândit că ar util să public broșura „Noile buletine, Antihrist, 666”, ce conține o serie de articole publicate de mitropolitul Calinic al Pireului, în anul 1993. Dacă îmi aduc bine aminte, aceste articole au fost publicate în revista mitropoliei. Broșura a fost tipărită de Părintele Ioanichie Bălan de la Mănăstirea Sihăstria și s-a vândut în mii de exemplare.

Despre buletinele electronice ne-a avertizat Părintele Paisie Aghioritul, încă de acum 40 de ani. Atunci părea că ceea ce spune este exagerat, motiv pentru care mulți clerici și credincioși nu l-au crezut. La noi a urmat Părintele Ioanichie Bălan, care după 1990 a lansat acest semnal de alarmă și a tipărit zeci de mii de broșuri despre noile buletine de identitate și sistemul antihristic de control total. Așadar, nu putem spune că lumea nu este informată. Apoi, prin anii 2008-2009 subiectul a fost reluat la nivel național cu reacția hotărâtă a credincioșilor împotriva documentelor biometrice cu cip. Atunci Părintele Iustin Pârvu a avertizat credincioșii să nu ia nici un document de identitate biometric cu cip.

În prezent, aflăm din mass media că cardurile de identitate se vor schimba din nou până în anul 2031. Acestea vor fi electronice și vor conține un cip. De asemenea, cu aceste carduri se vor putea face și plăți. De fapt, acest card cred că va înlocui toate celelalte documente, cum ar fi cardul de sănătate și permisul de conducere. La fel de bine va putea înlocui orice tip de legitimație de acces.

Mulți Părinți cu viață sfântă ne-au avertizat să nu luăm aceste documente electronice care adună la un loc toate documentele personale de identitate.

Hai să vedem care era atitudinea Bisericii Ortodoxe din Grecia și a Sf. Munte Athos, în urmă cu 30 de ani.

Calinic Mitropolitul Pireului, Noile buletine, Antihrist, 666, Atena, 1993.

Cuprinsul

1. Studiu introductiv
2. Nu se înscrie apartenența confesionala în noile buletine
3. Scrisoare deschisa din Sfântul Munte Athos cu privire la noile buletine
4. Despre buletinele de identitate
5. Acuzațiile aduse de clerul mitropoliei Calabrie
6. Sfântul Sinod al Bisericii din Creta
7. Sfântul Sinod al Bisericii Greciei
8. Concluzii

Voi încerca ca articolele să nu fie mai lungi de 1000 de cuvinte. Notele vor fi între paranteze pătrate și de culoare verde pentru a se distinge mai ușor. Comentariile vor fi tot în paranteze pătrate, dar scrise cu albastru.

Studiu introductiv

Intenția noastră nu este aceea de a „agita spiritele” sau de a baga frica in credincioși, ci de a informa pe toți cei doritori de mântuire despre planurile oculte și satanice puse la cale împotriva creștinilor.

Dacă ele creează lumii în care trăim o imagine de apocalips nu este vina noastră. Realitatea trebuie să o privim și să o primim așa cum este. Lăsam pe fiecare sa tragă concluziile cu privire la vremurile pe care le trăim. De asemenea, trebuie să observăm că o seamă de organizații internaționale de factură politică, economică, științifică, culturală, religioasă sau ocultă militează pentru o nouă ordine mondială și pentru instituirea unui guvern mondial care, chiar dacă nu va fi condus de la început de Antihrist, anunță vremurile cele de pe urmă ale lumii.

[Acum 30 de ani abia se auzea vorbindu-se de noua ordine mondială și de guvern mondial. Prea puțini clerici și creștini erau familiarizați cu acești termeni. Însă, acum toată lumea a auuzit de noua ordine mondială, de guvern mondial, de marea resetare și de introducerea unei monede digitale a Bancilor Centrale. Acum chiar că trăim vremuri apocaliptice.]

Ce este, oare, noua eră la care lucrează cu sârg francmasoneria și Sionismul mondial, dacă nu sfârșitul lumii acesteia creștine? Nu este vorba de o nouă eră și o nouă ordine într-un stat sau altul, ci de o nouă era la scară planetară și de o nouă ordine mondială.

Noi, creștinii de astăzi, nu trebuie să ne temem că sfârșitul este aproape și că s-ar putea să-l apucăm. Cu o moarte toți suntem datori, iar la judecată, mai devreme sau mai târziu, tot vom ajunge. Se teme de moarte cine nu nădăjduiește în înviere, iar de judecată se teme cel care este necinstit cu sine, cu semenii și cu Dumnezeu.

Așa cum primăvara se cunoaște că este aproape când vedem copacii ca înfrunzesc, tot așa putem cunoaște că sfârșitul este aproape când vom vedea împlinindu-se „semnele vremurilor”, despre care amintește Domnul nostru lisus Hristos.

Totuși apropierea sfârșitului lumii presupune niște pregătiri speciale, având în vedere ispitele și greutățile nemaiîntâlnite care vor veni peste creștini. În aceste vremuri trebuie să ne întărim în credință ca să putem răbda toate prigonirile și muncile care vor veni asupra noastră de la slugile lui Antihrist. A crede în Hristos înseamnă a-l respinge pe Antihrist și a refuza toate cursele lui. Oricât de mari ar fi muncile și chinurile la care vom fi supuși, noi să nu ne închinăm lui și nici să-i primim semnul, care înseamnă lepădarea de credință.

Drept slăvitori creștini, preferați de zeci de mii de ori moartea fizică în locul celei sufletești, care se înfăptuiește prin semnarea cererii la primirea noului buletin de la autorități.

[1] Calinic Mitropolitul Pireului, Noile buletine, Antihrist, 666, Atena, 1993.

În categoria identitate digitala, Marea Resetare, New Age, noua ordine mondiala | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Noile buletine, Antihrist, 666 (I)

Să luam aminte la vremurile pe care le trăim (II)

Voi continua cu prezentarea informațiilor rămase de la Părintele Atanasie.

Rușii vor intra apoi în Egipt și vor cuceri Canalul Suez.

În timpul ofensivei din Orientul Mijlociu, trupele ruse vor trece și prin Grecia, dar nu vor provoca grecilor nici cea mai mică pagubă. În plus, trupele vor trece foarte repede prin Grecia.

Această capacitate de a se deplasa rapid un număr mare de trupe pe distanțe lungi va fi un mare avantaj al rușilor. Acest lucru va fi posibil datorită aparatelor zburătoare de o construcție nouă necunoscută, asemănătoare farfuriilor zburătoare.

Rușii vor intra apoi în Balcani pentru a-i ajuta pe sârbi împotriva NATO și a statelor musulmane și catolice din Balcani care îi vor ataca și vor obține victorie.

Singurul lucru care îi va frânge pe ruși și îi va forța să își împartă forțele va fi trădarea chinezilor. Deși la început China va fi de partea Rusiei, după un timp, tentați de cea mai mare mită din istorie – puterea asupra teritoriului întregii Siberii – chinezii își vor retrage trupele și, chiar mai rău, vor permite trupelor aliate să îi înjunghie pe ruși pe la spate.

(Acei ticăloși care nu au trimis trupele să-i ajute pe ruși le vor trimite acum împotriva eroicei armate grecești, care, sub conducerea binecuvantatului rege Ioan, va lua parte la bătălia de la Armaghedon). Dar aici vor fi complet înfrânți de forțele îngerești cerești care îi vor învinge.

Regele Ioan, odată ajuns pe tron, va continua să lupte – de data aceasta împotriva chinezilor. (O armată greacă, împreună cu câțiva aliați ortodocși, adică 100.000-150.000 de oameni, împotriva unei armate de 200 de milioane? Ar fi putut ea să-și învingă dușmanii dacă nu ar fi intervenția divină a Domnului)?

Focul care va coborî din cer și îi va „topi” pe chinezi (așa mi l-a descris părintele) va fi adus de slăviții slujitori ai Domnului – sfinții îngeri. După ce îi va învinge pe chinezi, regele Ioan va lupta împotriva tuturor musulmanilor, mai întâi în Asia și apoi în Africa de Nord.

Dar nu am terminat de vorbit despre primul război.

Rușii vor introduce trupe în Tracia Orientală și în ținuturile asiatice de vizavi.

Trupele occidentale vor debarca în Albania și vor începe să se deplaseze spre est de-a lungul drumului Paraegnatia (o mare parte a căruia, însă, va fi distrusă până atunci).

Dar cum le va fi dificil să se deplaseze de-a lungul drumurilor distruse (drumuri bombardate, poduri aruncate în aer, atacuri rusești constante), ei vor lua o decizie vicleană.
Occidentul își va trimite majoritatea trupelor de-a lungul drumului Egnatia, aproape de noi, în Grecia.

Acest lucru se va întâmpla în primul rând pentru că Grecia va fi un stat neutru și drumurile sale nu vor fi distruse, iar în al doilea rând pentru că Grecia va fi un aliat neformal al Rusiei (rușii nu ar îndrăzni să atace un stat „aliat” și prieten).

Și așa se va întâmpla. Dar aliații îi vor urî teribil pe greci pentru că nu au intrat în război împotriva rușilor și, prin urmare, nu au suferit nicio pagubă, în timp ce ei, în Occident, vor avea propriile țări practic distruse și mulți dintre cei dragi lor uciși.

Vai de grecii care vor cădea în mâinile lor.

Pentru cele mai neînsemnate motive – de exemplu, pentru a răspunde la întrebarea pe care o vor pune fiecărui creștin sau păstor dacă orașul este aproape sau departe – grecii vor fi torturați până la moarte. Armatele occidentale vor devia de la calea lor și vor ataca orașe mari și mici.

Toate atrocitățile cruciadei vor fi repetate. Soldații occidentali vor jefui case, vor viola femei de toate vârstele, vor ucide oameni și vor arde bisericile. Își vor bate joc de preoți, iar calamitățile vor urma una după alta, pentru că, de îndată ce o trupă occidentală va pleca, următoarea o va urma în același loc….

Singura scăpare va fi să fugiți în munți sau în păduri. Vai de bătrâni, gravide, copii mici și invalizi.

Dar noii cruciați vor suferi o pedeapsă grea și ruinătoare la zidurile Constantinopolului.

(Acesta este sfârșitul povestirii auzite de la părinte în 2007. Următoarele sunt fragmente din explicațiile primite de vizitator în 2008).

În zilele următoare, va începe o criză economică mondială (va fi provocată artificial), provocând prăbușirea sistemului de credit. (Criza din 2008-2009.)

Trupele NATO pentru că se va forma o congestie pe drumul Egnatius, (părintele mi-a spus că trupele vor fi în număr de aproximativ trei milioane), vor trimite o parte din trupele lor prin Tesalia. Calamități groaznice îi așteaptă pe locuitorii regiunilor prin care vor trece. Satele din văi vor fi distruse pentru că nu au apărare naturală. Doar satele de la poalele Muntelui Olimp și ale Muntelui Kissavos vor fi salvate.

Trupele care vor călători prin Tesalia și pe drumul Egnațian se vor reuni în apropiere de Tesalonic. Orașul va fi recucerit. Pe locuitorii săi, care, din fericire, vor fi puțini la număr până atunci, îi vor așteapta atrocități cumplite.

În timpul confruntări greco-turce, niciun soldat grec nu va fi ucis. Dar unii vor fi răniți.

Soldații vor avea degetul pe trăgaci în permanență, vor fi focuri de armă și de tun (mai ales pe insule), dar toate acestea vor fi atacuri neorganizate. Vom fi apărați de acoperirea lui Dumnezeu și apoi de o conducere militară luminată, care pregătește deja regulamentele de apărare ale statului, în conformitate cu evenimentele viitoare.

Turcii intenționează să cucerească multe insule grecești mari. În același timp, ei vor stârni o rebeliune în rândul imigranților economici, de aceeași credință, furnizându-le armament, care a fost deja stocat în anumite locuri din țara noastră. Sarcina rebelilor va fi sabotajul: aruncarea în aer a podurilor și drumurilor, incendierea …

Din informațiile pe care le vor primi turcii, aceștia își vor da seama că o încercare de a intra în posesia insulelor grecești este echivalentă cu o tragedie.

Atunci vor încerca să acționeze brusc prin atacarea Greciei continentale. Turcii își vor încărca trupele pe nave și vor pleca spre locurile de debarcare, de la Kavala la Atena!

Ei vor crede că ne-am aruncat toate trupele în apărarea insulelor și am lăsat coasta neprotejată. Vor fi la o aruncătură de băț distanță. La șase mile marine de coastă. Acolo va veni osânda lor.

Văzând că este imposibil să cucerească insulele, turcii vor ataca Ciprul. Vor avea loc lupte crâncene și pierderi grele (atât în rândul trupelor, cât și al civililor).

Din fericire, ofensiva iminentă a trupelor ruse îi va forța pe turci să își retragă toate trupele pentru a-și apăra țara. Apoi, armata greacă din Cipru va elibera teritoriile ocupate. (Din păcate, va avea loc o curățire etnică).

Din păcate America va fi complet distrusă. Din cele trei sute de milioane de locuitori care există acum acolo, 90% vor muri din diverse cauze legate de război.
Toate acestea vor fi îngăduite de Dumnezeu.

Când l-am întrebat pe părinte cum poate Domnul să permită unei națiuni, rușii, să atace și să invadeze peste alte țări? El mi-a răspuns că toate războaiele în care vor fi implicați rușii vor fi cauzate de provocări, la care rușii vor răspunde.

La fel și cu turcii. Pentru ca mai târziu să nu se poată justifica în fața Domnului, spunând: „Cu ce am greșit, de ce Ne-ai distrus cu arma Ta – trupele rusești?”

Domnul le va spune: „Voi înșivă, fără niciun motiv, i-ați atacat pe greci. Aceasta este pedeapsa voastră”.

Din acest răspuns al părintelui meu am înțeles că turcii trebuie să atace Grecia din proprie inițiativă pentru ca legea dreptății Domnului să poată intra în vigoare.

Criza globală a început. Ea va crește și va scădea. Dușmanii încearcă să semene disperare și panică în omenire. Câți dintre concetățenii noștri vor dori să asculte de sfaturile duhovnicești ale duhovnicilor, atunci când își vor pierde depozitele și economiile? Când vor fi concediați de la locurile lor de muncă? Când dobânda la împrumuturile lor va crește de zece ori peste noapte?

După prima explozie a crizei, după o vreme se va părea că totul este sub control. Apoi, o nouă lovitură va fi dată, chiar mai brutală și mai nemiloasă. (Criza care urmează să vină.)

Oamenii se vor sinucide la locul de muncă și acasă. Magazinele și băncile vor fi jefuite și incendiate. Economia se va prăbuși.

Vor fi impuse taxe fără precedent. Chiar și pentru animalele de casă (găini, pisici, câini) vor fi puse impozite. Dar războiul care se apropie va da totul peste cap.

Părintele a spus că nu ar trebui să încercăm să salvăm bani, bijuterii, pietre prețioase. Lăsați toate acestea să se piardă. Aceste lucruri nu ne vor salva.

Să nu vă fie teamă, să nu cârtiti când vor veni aceste evenimente, spune părintele. Domnul nostru, cu Preacurata Sa Maică și toți sfinții s-au luat de mâini și au înconjurat Grecia. Orice acțiune vrăjmașa împotriva noastră va eșua.

Cei care au un duhovnic să se sfătuiască doar cu el. Celor care nu au un duhovnic, care nu cred în Domnul, li se vor adresa mesajele mântuitoare și salvatoare de suflete ale ierarhilor Bisericii Greciei, adoptate la soboarele extraordinare.

Când va trece prima furtună, toată lumea să se aprovizioneze cu cele necesare traiului.
Fiecare membru al familiei să aibă toate cele necesare. Voi, care aveți avantajul binecuvântat de a ști despre nenorocirile viitoare, precum și despre renașterea națiunii noastre (spunea părintele copiilor săi duhovnicești), amintiți-vă de datoria voastră sfântă de a ajuta orice creștin care bate la ușa voastră. Veți da chiar din sărăcia voastră, și nu din prisosul vostru.

Blestemat să fie cel care refuză să ajute un creștin. Cel care se gândește doar la copiii săi și îi lasă pe copiii altora să moară. Mâna care bate la ușa ta nu va fi doar mâna unui om flămând, ci și mâna unui Înger care te va pune la încercare, la porunca Domnului.

Blestemat să fie cel care va cere bani pentru adăpostirea celor prigoniți, care dezonorează femeile. Binecuvântarea Domnului să fie peste voi toți cei care vă deschideți casele.

Vi se va părea că vi se vor epuiza rezervele de hrană, dar ele nu se vor epuiza niciodată. Îngerii Domnului vă vor arăta unde să găsiți hrană.

Să aveți întotdeauna apă sfințită cu voi. Dacă adăugați o picătură de apă sfințită chiar și în apa tulbure și spuneți o rugăciune, apa va deveni potabilă.

Așadar, luând aminte la cele spuse de Părintele Atanasie, să ne punem toată nădejdea în Dumnezeu, să ne rugăm și să-i cerem să ne întăească credința, nădejdea și dragoastea.

În categoria profetii | Etichete , , , , , , | Un comentariu

Să luam aminte la vremurile pe care le trăim

Iată ce ne spune Mitropolitul Neofit de Morfu:

Dacă v-aș spune profețiile pe care le-am auzit despre America, jumătate din cetățenii americani ar fugi în lumea largă. Dumnezeu are pentru toate popoarele medicamentul potrivit spre vindecare.

De aceea, să avem luare aminte: zilele și lunile care urmează sunt foarte, foarte, foarte critice pentru omenire, după cum simțiți și domniile voastre, cele îndepărtate devin apropiate. Să nu lipsească rugăciunea de pe buzele voastre pentru că va conta enorm.

Toți, de la Vest la Est, se pregătesc de razboiul general pe care l-au profețit oamenii lui Dumnezeu, atât prin profețiile lor cât și în Sfânta Scriptură. Evenimentele care se vor petrece vor avea dimensiuni uriașe și deja au început în curtea noastră, în vecinătatea noastră, în Orientul Mijlociu, în Ucraina – acolo are loc și un război duhovnicesc, ecleziastic.

Din păcate vremurile pe care le trăim, mai ales începând cu acest mare eveniment care s-a întâmplat acum câteva zile, și anume: recunoașterea Ierusalimului de către Statele Unite a drept capitala a evreilor.

Aici, în locul martiriului Sfântului Ștefan, acesta va fi punctul de începere pentru cel de al treilea război mondial, atunci când va îngădui Domnul Dumnezeu. Asta ne-a spus un mare ascet din Creta, necunoscut multora, Gheron Theodor, care a trecut la Domnul acum trei ani. El ne spunea așa:

„Copiii mei, vă veți bea cafeaua și veți auzi că evreii au lovit programul nuclear al Iranului. Atunci vor începe marile evenimente. Și în aceeași perioadă, sau puțin înainte, va cădea Erdogan. Acestea vor fi semnele pe care le veți avea ca să întelegeți că încep marile evenimente.”

CONVERSAȚIA CU PĂRINTELE ATANASIE

Tot ceea ce au scris sfinții Bisericii noastre se va întâmpla întocmai, până la cel mai mic detaliu. Părintele a spus că în tinerețe a citit profețiile Sfântului Cosma Etolul și a fost uimit.

A început să se roage și l-a rugat pe Dumnezeu (fără să-și dea seama de gravitatea cererii la momentul respectiv) să-i dezvăluie când vor avea loc evenimentele prezise.

Dar, după ce a vizitat Athosul și a vorbit cu un părinte, și-a dat seama de greșeala sa.

Numai Domnul decide cine este vrednic de harul revelației. Într-o seară, în timp ce părintele se ruga (era ziua în care turcii i-au ucis pe ciprioții Solomos și Isaac) (uciderea celor doi demonstranți din Cipru de către ocupanții turci a avut loc în 1996), evenimentele viitoare au început să se desfășoare în fața privirii sale interioare ca un film.

Fiecare dintre războaie va fi și mai teribil decât precedentul. Fiecare dintre războaie va implica din ce în ce mai multe state și, astfel, războiul va cuprinde tot globul pământesc. Între războaie vor exista perioade de pace. Locuitorii statelor implicate în războaie se vor ruga la Dumnezeu pentru ajutor, dar rugăciunile lor nu vor fi ascultate. Locuitorii satelor care nu vor fi implicate în războaie nu vor fi luminați de nenorocirile vecinilor lor, ci vor căuta războiul și distrugerea pentru a-și răzbuna dușmanii.

În cele din urmă, războiul va cuprinde întreaga lume. Peste tot se va răspândi foametea, devastarea, mizeria, revoltele, jafurile și bolile vor domni peste tot.

Primul dintre războaie a fost cel din Georgia (Războiul de cinci zile din Osetia de Sud din august 2008). Rusia va rezista unei noi provocări – un atac din partea Georgiei – și de data aceasta va distruge Georgia complet.

Din păcate, victimele civile din Georgia vor fi îngrozitoare.

În timp ce rușii vor fi în război cu Georgia, ucrainenii, instigați de americani, vor începe, de asemenea, să provoace în mod flagrant Rusia. (Este ceea ce se întâmplă acum.)

Turcia va permite navelor și avioanelor americane să intre în strâmtorile și spațiul său aerian pentru a lovi Rusia.

Din acel moment, va începe numărătoarea inversă pentru Turcia. Foarte curând, rușii îi vor învinge pe ucraineni (mai exact, puțini ucraineni vor accepta să lupte cu rușii) și vor fi întâmpinați de locuitorii orașelor ucrainene. Deasupra Ucrainei și a Mării Negre vor avea loc pentru prima dată lupte aeriene între ruși și americani, iar rușii vor obține o victorie zdrobitoare.

O dictatură va fi instaurată în Turcia și, în același timp, kurzii se vor revolta. Va avea loc o criză economică mondială.

Sistemele economice ale națiunilor se vor prăbuși una după alta, plățile vor fi oprite, vor exista revolte populare pe motive economice, iar oamenii din Europa vor refuza să slujească în armată.

America și Israelul vor ataca Iranul.

Războiul va începe de jos, din cauza binecuvântării care protejează Grecia. Dar războiul va veni și în imediata noastră vecinătate: Albania, Croația, Bosnia, America și NATO împotriva Serbiei și Rusiei.

În Grecia, în câteva săptămâni, guvernul va cădea și vom merge la alegeri.

Atunci liderii care vor guverna în Turcia ne vor ataca.

Când vor avea loc aceste evenimente, amintiți-vă două lucruri: niciodată să nu trădați și niciodată să nu vă lepăda-ți de Hristos și patria voastră.

Și acum voi continua cu profețiile despre evenimentele militare din lume, ce se va întâmpla cu Grecia și în special cu noi, grecii, și ce trebuie să facem pentru a ne salva).

Marea Neagră va deveni lacul rusesc, după ce și Turcia va fi cucerită. (Turcia va fi prima țară în care rușii vor testa super-arma secretă rusească. Părintele spunea că rușii au o armă secretă cu care pot distruge țări întregi ca pe niște jucării de copii).

Rușii, întâmpinând rezistență din partea turcilor și grăbindu-se să îi învingă înainte ca NATO să aibă timp să ajute Turcia, vor distruge această țară în întregime.

Chiar mai devreme, rușii vor intra în Georgia, Ucraina, Armenia și Azerbaidjan, respingând trupele americane.

La nord, rușii vor invada și cuceri țările scandinave Finlanda, Suedia și Norvegia. Acest lucru se va întâmpla deoarece, deși aceste țări vor rămâne neutre din punct de vedere formal, de pe teritoriul lor va fi dată prima lovitură serioasă Rusiei, ale cărei victime vor fi civili. Pedeapsa care se va abate asupra acestor țări va îngrozi întreaga omenire.

Apoi, rușii vor intra în Polonia, Cehia, Slovacia, România și Moldova. Oamenii din țările ortodoxe din Balcani se vor revolta, își vor răsturna conducătorii corupți și vor forma o alianță cu Rusia. Ei vor fi sârbi și români, dar nu bulgari.

Rușii vor merge apoi spre sud pentru a-și ajuta aliații, arabii și mai ales iranienii, în războiul lor cu americanii. În acest moment, americanii, după o luptă crâncenă, vor pune stăpânire pe întreaga coastă a Iranului, dar nu vor putea înainta în interior, deoarece perșii vor opune o rezistență disperată.

Rușii vor trece peste toată Persia și vor învinge forțele SUA-NATO. Ei vor invada apoi Irakul, Siria, Iordania, Libanul, Kuweitul și, în cele din urmă, Israelul.

În acel moment, SUA și Israelul vor face prima încercare de a folosi arme nucleare, dar rușii le vor neutraliza. Acest lucru va provoca întreruperi de energie și comunicații în întreaga lume.

Cu restul informaților voi reveni mâine.

În categoria profetii | Etichete | Comentariile sunt închise pentru Să luam aminte la vremurile pe care le trăim

Vin zile grele, înfricoșător de grele

Să începem cu o știre scurtă care ne spune că se schimbă, din nou cărțile de identitate în România.

„Acestea vor avea încorporate un cip și vor putea fi folosite inclusiv pentru efectuarea plăților. Cipurile respective vor asigura un nivel maxim de securitate. Până în anul 2031 toți cetățenii vor trece la cărți de identitate electronice.”

„Noile cărți de identitate vor avea cipuri care vor asigura nu nivel maxim de securitate. În următorii ani acestea se vor schimba etapizat.”

„Noile cărți de identitate vor avea încorporat un cip cu antenă proprie care vor asigura un nivel maxim de securitate. Cărțile de identitate electronice vor avea dimensiunile unui card bancar. Se dorește ca până în 2031 circa 9 milioane de cetățeni să intre în posesia noilor cărți de identitate.”

„Mai mult, cu noile buletine care vor avea dimensiunea unui card bancar se vor putea face inclusiv plăți.”

„Cipul va avea o interfață duală și va fi introdus într-un card și va putea fi utilizat atât pentru plăți contact, cât și pentru plăți contactless. Cipul va fi livrat cu antenă proprie din cupru care îl va alimenta prin inducție electromagnetică cu antena mare din ansablul de policarbonat.”

Noile buletine vor cuprinde și alte informații pe lângă cele aflate pe actualele cărți de identitate. Pe cip vor fi stocate două amprente digitale și o amprentă facială.”

Descarcă clipul video și vizionează-l cu vlc player sau gom player.

Nu acceptați identitatea digitală.
Nu acceptați cardurile de identitate biometrice cu cip.

„Dacă vă pot pune un cip în mână și implementează o grilă de control a tranzacțiilor financiare, nu este doar faptul că vă pot impune un vaccin sau vă pot opri de la mâncare. Vă pot lua și vă vor lua copiii. – Catherine Austin Fitts.

„Asta ai de spus când oamenii spun că nu au nimic de ascuns. Da? Ba ai. Ai copiii tăi de ascuns. Vorbesc serios. dacă te uiți la oamenii care conduc această operațiune, ei sunt sclavi. Practică sclavia. Ei cred în sclavie. Sclavia este cea mai profitabilă afacere din istoria omului de pe planetă. Îți vor lua copiii. Nu de la toată lumea, dar te asigur că asta este ceea ce am spus când am scris introducerea la problema suveranității.”

„Și vă asigur tipii ăștia pot tipări bani. Nu au nevoie de banii tăi. Îți vor pământul, vor aurul tău, ei își doresc copiii tăi. Acestea sunt activele reale.”

Părintele Kleomenis are poruncă de la Dumnezeu ca să ne pregătească de răul ce va veni peste omenire foarte curând. Vă rog, ascultați cu atenție până la sfârșit.

„Vin zile grele, înfricoșător de grele.”

„Să ne rugăm harului lui Dumnezeu să înțelegem ce ne așteaptă de acum încolo, și cu harul lui Dumnezeu să putem, în această agitație și panică ce va urma, în perioada de timp imediat următoare, să ne scăpăm sufletele, pentru că nu vom putea să dăm nimic altceva în schimbul sufletului. ”

În categoria identitate digitala, noua ordine mondiala | Etichete , , , | 2 comentarii

Rusia vrea pace, iar America război

Vă rog să ascultați care este poziția Rusiei față de război, prin declarațiile unui ofițer rus.

„Nu avem nevoie de voi, ci voi aveți nevoie de noi. Asta este Rusia și Europa are nevoie de ea, pentru că fără noi nu aveți gaz, nici lumină, nici apă, nu aveți mâncare, practic nu aveți nimic. Mâine veți fi înfometați. Economia voastră este distrusă, nu mai aveți deloc economie. Văzând toate acestea, de ce continuați să fiți cu America? Nu aveți benzină, nu aveți bunăstare și mâine nu veți mai avea case. Doar când veți căuta alianță și pace cu Rusia, puteți fi puternici și veți fi îndestulați și veți fi liniștiți. Atunci veți putea trăi o viață liniștită.
Nu vă înțeleg. De ce Europa are nevoie de America, pentru ca ea să vă controleze, prezentându-vă interesele lor globaliste și făcând totul ca voi să nu mai fiți un stat?

Acum înțelegeți cât de coruptă este mass media, care diabolizează pe ruși și pe Vladimir Putin? Dacă suntem creștin, atunci să gândim creștinește și nu lumește. Nu avem de împărțit nimic cu nimeni. Cu ura și răzbunarea nu vom câștiga nimic. Arma noastră cea mai puternică este iertarea. Nădejdea noastră este Tatăl, scăparea Fiul, acoperământul nostru este Duhul Sfânt, nu NATO, nici SUA sau UE.

Aceste organizații sunt sataniste și conduse de sataniști.

Ascultați până la capăt ce spune George Fridman despre politica SUA și modul ei de atac.

„Relațiile SUA cu Europa? … Nu avem relații cu Europa. Avem relații cu România, cu Franța, dar nu există o Europă cu care să avem relații.”

„… În toate aceste operațiuni, SUA a acționat în afara contextului NATO, pentru că deciziile NATO trebuie luate cu 100% voturi, de către toți membrii, iar orice țară se poate opune, și … Scopul acestor manevre este ca SUA să instaleze un codon sanitar în jurul Rusiei, iar Rusia știe. Rușii au impresia că SUA vrea să rupă Federația Rusă, deși ne-o dorim, nu vrem să-i omorâm, ci doar să-i rănim un pic, să le facem pierderi.”

Mă întreb dacă politicienii noștri au habar de aceste lucruri.

SUA are un interes fundamental, controlează toate oceanele din lume. Niciodată o altă putere din lume nu a făcut aceasta, iar din acest motiv noi putem invada popoarele lumii, iar ei nu ne pot invada pe noi. Este un lucru foarte bun, căci menținerea supremației pe apă și în spațiu este fundamentul puterii noastre. Cel mai bun mijloc ca să nu fim atacați de flota dușmanilor este să-i împiedicăm să o construiască. Calea aleasă de englezi a fost ca nici o altă flotă să nu se construiască și europenii să se lupte între ei. Politica pe care eu o recomand este politica pe care Ronald Reagan a adoptat-o, în Iran și Irak. A finanțat ambele părți ca să se bată între ele, dar nu să lupte împotriva noastră (SUA). Este cinic, cu siguranță nu este moral, dar a funcționat.”

Asta face SUA acum în Europa, îi pune pe europeni să se bată între ei, Iar slugile din guvernele europene se pleacă umile în fața ticăloșilor de americani.

„SUA nu este în măsură să-i ocupe pe toți, iar în momentul în care cizmele noastre ating pământul, suntem total depășiți numeric. Putem să învingem o armată, dar nu putem să ocupăm Irakul. …. Deci nu avem trecere politică peste tot, dar avem abilitatea în primul rând să susținem variate forțe care se confruntă între ele, prin suport politic, prin suport economic, militar, sfaturi, iar în cazuri extreme procedăm ca în Japonia, Vietnam, Irak și Afganistan prin atacuri pentru stricăciuni.
Tactica atacurilor pentru stricăciuni, nu este de a învinge dușmanul, dar ea vizează să-l destabilizeze.”

Ce face SUA? Finanțează toate partidele, ca să se bată între ele, să-și epuizeze resursele și puterea și să țină populația în dezbinare. Voi înțelegeți care este jocul? Americanii și NATO sunt niște teroriști criminali.

„Englezii nu au ocupat India, ci au luat statele individual și i-au făcut să se bată între ei. Englezii au instalat ofițeri în armata indiană.”

Oare generalii noștri, Statul Major al Armatei, SRI, SIE au auzit de această politică folosită de SUA? Dacă ați auzit, de ce vă lăsați prostiți? Ați uitat că ați jurat credință poporului român, nu NATO, nici SUA și nici trădătorilor de politicieni? De ce ați lăsat pe americani să ne distrugă armata și sistemul de apărare?

„Pentru SUA, dacă rușii continuă să avanseze în Ucraina, atunci trebuie opriți. De aceea SUA începe aceste acțiuni ca cele ale generalului Hogges, care nu poate rămâne orb la toate acestea, este vorba de a pre-poziționa trupe în România, Bulgaria, Polonia și zona Baltică, Acesta este teritoriul dintre mări, Marea Neagră și Marea Baltică. Domnul Pilsudski a elaborat acest plan. Acesta este soluția preferată de SUA.
Nu avem răspuns la întrebarea ce va face Germania în această situație. Variabila necunoscută în Europe este, dacă SUA va instala această centură sanitară de securitate, nu în Ucraina, ci mai în vest, unde influența Rusiei nu mai este ca în Ucraina. Nu știm care va fi atitudinea nemților, Germania fiind într-o situație foarte particulară. Fostul cancelar Gherald Schroder este în consiliul de supraveghere al Gazprom, nemții au o relație foarte complexă cu rușii. Germanii înșiși nu știu ceea ce vor să facă. Trebuie să-și exporte produsele, iar rușii să le primească, iar pe de altă parte dacă pierd zona de liber schimb, au nevoie să construiască ceva diferit. Pentru SUA interesul primordial este ca să împiedice ca tehnologia rusă cu capitalurile rusești, vreau să spun tehnologia germană cu capitalul german, și resursele neturale cu forța de muncă rusești să se unească. Este ceea ce de secole SUA încearcă să împiedice.
Cum putem face acest lucru? SUA a pus pe masă planul, este linia dintre Marea Neagră și Marea Baltică.
Rusia a avut mereu cărțile pe masă. Ei vor ca Ucraina să fie o țară neutră, nu una pro-occidentală.”

Așadar, planul SUA este să despartă Rusia de Germania.

Cel mai trist este că teroristilor NATO nu le pasă de populația Europei. Vor sacrifica Europa pentru interesele lor meschine.

Hai să vedem ce spune Vladimir Putin. Nu cred că ați auzit așa ceva la vreun post TV.

 

Trageți singuri concluziile.

În categoria Articole | Etichete , , , , | Un comentariu

Jason Mason: „Tatăl meu a fost un MiB”

Vă aduc în atenție o nouă carte pe care am început să o citesc. Este vorba de cartea semnată de Jason Mason (pseudonim), Tatăl meu a fot un MiB. Programul spațial secret. Germanii din Antarctica și extratereștrii. Un denunțător dezvăluie totul. Cartea a fost publicată în limba română anul acesta, la Editura Prestige. Este în format B5, cu coperți cortonate și are 680 de pagini, scrisă cu font 11. Este primul volul dintr-o serie de 5 volume.

Cartea este scrisă la sgestia lui Jan van Helsing, care i-a luat un interviu autorului în anul 2016. Cartea are următorul cuprins:
1. Bărbații în negru
2. Apocalipsa planificată
3. Iezuiții
4. Gnosticii
5. Interviu cu Lacerta
6. Insideri și informatori
7. Superinsiderul „Cobra”
8. Complexul militaro-industrial și al patrulea Reich
9. Misterul craniilor alungite
10. Civilizația globală pierdută
11. Istoria popoarelor slavo-ariene
12. Intrarea în programul spațial secret
13. Apollo și aselinizările secrete
14. Nibiru și expansiunea programelor secrete
15. Continuarea programului spațial secret
16. Viața incredibilă a lui Michael Prince și dezvăluirile lui Dan Burisch
17. Secretele celui de-al Treilea Reich
18. Corey Goode și programul spațial secret
19. Cășătoriile în timp
20. WingMakers
21. Îngerii căzuți și universul holografic.

O recomandare. Faceți mereu distincție între fapte sau evenimente și interpretarea lor.

Cartea începe cu prezentarea pe scurt a interviului realizat de Jan van Helsing cu autorul cărții, din data de 11 ianuarie 2016.

Am reușit să citesc primele două capitole și am ajuns la pagina 92. Cele mai multe informații de până acum îmi sunt deja cunoscute, dar am găsit și informații noi, sau detalii despre anumite informații deja cunoscute.

Din cele lecturate până acum am reținut faptul că scopul Elitei satanice care conduce lumea este acela de instituire a institui o nouă ordine mondială, care corespunde unei guvernări mondiale unite. Pentru realizarea acestui obiectiv sub pregătite mai multe pretexte care să determine omenirea să accepta această guvernare mondială unică.

Dintre scenariile posibile face parte și regizarea unei invazii extraterestre, prin plasarea unei holograme pe cer, folosind tehnologia Blue Beam, care va simula această invazie extraterestră. Despre acest plan a amintit și Joseph Scencer, unul din „oamenii în negru” (Men in Black), fost agent ultrasecret CIA, în dezvăluirile sale.

Ceea ce trebuie să rețineți este faptul că politica mondială este dictată de entități non-umane care acționează prin intermediul societăților secrete, gen rozicrucieni, francmasonerie și illuminati.

În capitolul 2 – Apocalipsa planificată se discută despre ascensiunea Antihristului, cine este Antihristul, dezvăluirile Arizonei Wilder, informațiile de la Peter Kling, cultul lui Baal, cine sunt cazarii și istoria ascunsă a mafie cazare și frăția babiloniană.

Se considăra că fereastra pentru construirea celui de-al treilea Templu a lui Solomon și sosirea imfamului Antihrist era plasată în jurul anului 2017. După această perioadă se considera că noua ordine mondială va fi dificil de stabilit, în cazul în care condițiile se schimbă.

„Deoarece ne aflăm pe linii temporale diferite, stabilirea noii ordini mondiale nu mai este sigură în prezent. Evenimentele se precipită, mulți dintre pașii planificați se află în întârziere, iar implementarea nu mai funcționează corect.”

Asta putem observa fiecare dintre noi, acum spre sfârșitul anului 2024. Deși în 2020 s-a declanșat Marea Resetare a satanistului Klaus Schwab, pașii planificați sunt în întârziere. S-ar fi dorit ca până acum măcar 50% din populație (cum spunea Albert Bourla, directorul de la Pfizer) să fi pierit. Apoi, s-ar fi dorit implementarea identității digitale și a banilor digitali CDBC. Pe de altă parte evreii (cazari sioniști) s-au manifestat zgomotos că venirea lui Mesia a lor (Antihristul) este iminentă. Vedem cum vociferează pentru construirea celui de-al Treilea Templu și reînceperea aducere de jertfe animale.

Lucifer nu doarme. Este disperat, căci timpul pe care îl mai are la dispoziție este limitat. Prin mafia cazară a reușit declanșarea genocidului asupra palestinienilor, iar unii dintre rabinii lor sataniști declară deschis că goimii (neevreii) trebuie exterminați de pe fața pământului.

În mai 2016, a fost făcut public faptul că mulți dintre rabinii din Israel se pregătesc pentru sosirea Antihristului și pentru construirea noului Templu la Ierusalim. Rabinul-șef al Israelului, David Lau, cerea urgent construirea celui de-al Treilea Templu pe Muntele Templului, pentur o „Nouă Religie Mondială”.

Scopul este de a împlini profețiile referitoare la revenirea lui Mesia. Satanismul ar urma să devină noua religie mondială.

„Acest cult este condus de cele mai înalte caste ale religiei respective. În spatele scenei au loc practici satanice și oculte, precum și magie și pedofilie la scară largă.
Bazându-mă pe propriile experiențe și cercetări asupra acestui subiect, pot spune astăzi că aceste grupuri de persoane sunt fie compuse din extratereștri negativi, încarnați în corpuri umane, fie sunt controlate printr-o formă de posedare demonică energetică.”

Mai reținem faptul că în conformitate cu analizele recente ale respectatului doctor evreu John Hopkins au arătat că 97,5% dintre toți evreii care trăiesc în Israel nu au deloc strămoși evrei. Acest lucru a fost dovedit prin examinările genetice al ADN-ului. Prin urmare, acești aproape 98% nu sunt deloc semiți și, prin urmare, nu au nicio legătură istorică de sânge cu țara Palestina.

„Dimpotrivă, 80% dintre palestinieni poartă ADN ebraic istoric și ei sunt adevărații semiți și, prin urmare, au o legătură cu evreii biblici. Asta înseamnă că adevărații antisemiți sunt israelienii, care fură pământul palestinian pentru a construi așezări ilegale israeliene, că israelienii sunt cei care îi terorizează și îi ucid pe palestinienii nevinovați”.

Asta o spunea autorul în urmă cu vreo 7 ani, iar acum putem constata singuri genocidul practicat de israelieni asupra palestinienilor.

În categoria civilizatii stravechi, Marea Resetare, noua ordine mondiala | Etichete , , , , , | Un comentariu

SIEGO. (Contra)Aventuri din (I)Realitatea Imediată

Alaltăieri am terminat de citit cartea scrisă de gen. Emil Străinu, „SIEGO. (Contra)Aventuri din (I)Realitatea Imediată”. Cartea este în format A5 și are 600 de pagini.

Suntem în fața unei lucrări inedite al cărei autor este un cunoscut scriitor și autor de emisiuni de radio și televiziune din sfera cunoscută sub numele de „Nonconvențional” și „Știința la Frontierele Cunoașterii” este vorba de gen.bg.retr. dr.Emil Străinu.

Autorul este un personaj unic. Este singurul european ce a intrat în Zona 51; La Cap Hero (Montauk) și care a avut acces la instalațiile HAARP (SUA, Fairbacks, Gakona, Alaska); Sura (Siberia, Federația Rusă); Duga (Ciocănitoarea Rusească – Ucraina); HAARP, China; Tromso (Norvegia).

În carte autorul descrie o mulțime de întâmplări ciudate, stranii sau insolite prin care a trecut de-al lungul vieții. Este o carte ce cred că merită să fie citită.

După ce o citești îți dai seama că lumea este mult mai complexă decât ai fost învățat să crezi. Lectura este antrenantă, iar unele întâmplări sunt chiar hazlii, dar cele mai multe te pun pe gânduri.

În categoria Carti | Etichete , , | Comentariile sunt închise pentru SIEGO. (Contra)Aventuri din (I)Realitatea Imediată

Un interviu de marcă. Călin Georgescu și Preot Valentin Berechet

Un interviu ce merită ascultat.

„Să știi cine ești, înainte ca să-ți spună alții cine ești.” Adică să nu te lași manipulat și spălat la creier. Ceea ce ne lipsește este dorința de libertate.

Oamenii nu mai vor să fie liberi, ci vor să se simtă confortabili, să închidă ochii ca să viseze, în loc să deschidă ochii și să înfrunte realitatea.

În schimbul confortului omul este gata să-și vândă sufletul.

Ce părere aveți despre Călin Georgescu?

John Perkins, Confesiunile unui asasin economic.

Mercenarii sau asasinii economici (AE) sunt profesionişti extrem de bine plătiţi care escrochează ţări din întreaga lume pentru sume ajungând la trilioane de dolari. Ei direcţionează bani de la Banca Mondială, de la Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), precum şi de la alte organizaţii de „ajutorare” străine către seifurile corporaţiilor gigant şi buzunarele acelor câtorva familii de bogătaşi care controlează resursele naturale ale planetei. Mijloacele de care uzează în acest scop variază de la rapoarte financiare frauduloase, aegeri trucate, mită, şantaj, sex, ajungând până la crimă. Jocul lor datează de când datează şi imperiul, căpătând însă noi şi terifiante dimensiuni în actuala perioadă a globalizării.

Cartea a fost publicată la Editura Litera Internaţional, Bucureşti, 2007.

În categoria Interviuri | Etichete , | Comentariile sunt închise pentru Un interviu de marcă. Călin Georgescu și Preot Valentin Berechet

Proiectul Montauk (IV)

Proiectul Montauk (I)
Proiectul Montauk (II)
Proiectul Montauk (III)

În timpul desfășurării acestor proiecte s-au întâmplat și multe lucruri inexplicabile la început, legate de deformarea vectorului temporal.

Indiciul cheie pentru înțelegerea energiei tainice a timpului a fost o sugestie de a folosi un anumit de structură de antenă, pe care au numit-o antena Orion Delta T. Este denumită „Orion” deoarece a existat un zvon destul de persistent conform căruia informațiile referitoare la călătoriile în tip ne-ar fi fost oferite de extratereștrii din constelația Orion. Aceasta este o rasă de extratereștri diferită de cea a sirusienilor, ale căror cunoștințe au fost folosite pentru realizarea scaunului Montauk.

Pe lângă antena Delta T, existau alte două aspecte cheie care trebuiau să fie bine asimilate pentru a înțelege tehnologia călătoriei în dimensiunea temporală: timpul zero și zgomotul alb.

Iată cum se realizau aceste călătorii.

Duncan se așeza în scaunul Montauk, apoi era pornt emițătorul. Mintea lui era goală și clară. Era apoi instruit să se concentreze asupra generării unui portal în timp, care se întindea, de exemplu, din anul 1980 (pe atunci momentul actual) până în anul 1990. În acel moment apărea o „gaură” sau un portal temporal chiar în centrul antenei Delta T. Prin acest ortal se putea trece din 1980 până în 1990.

Exista o anumită deschidere prin care puteai privi și în care puteai păși efectiv, concret. Arăta ca un coridor de formă circulară, cu o lumină la celălalt capăt. Poarta temporală rămânea deschisă atât timp cât Duncan se concentra asupra intervalului temporal dintre anii 1980 și 1990.

Imaginea unui asemenea portal o puteți vedea în multe filme „artistice” care ating subiectul călătoriilor în timp. De fapt, multe dintre filmele zise „artistice” sau SF sunt în realitate documentare prin care omenirea este familiarizată cu aceste tehnologii ultrasecrete.

Aceste cercetări au fost atât de secrete încât s-a dorit ca nici măcar armata să nu știe despre ce călătorii în timp urmau să se realizeze.

Misiune către Marte

Cercetătorii proiectului au continuat să călătorească în timp șși în spațiu. La sfârșitul anului 1981 sau în 1982 a fost folosită pentru prima dată efectiv această tehnologie pentru a intra în zonele subterane din marea piramidă de pe planeta Marte.

Directorii Proiectului Montauk știau că există o colonie pe Marte. Planeta Marte a fost interesantă pentru cercetătorii de la Montauk, deoarece aceștia și-au dat seama că acolo există o tehnologie veche. Știau că cineva construise piramidele și chipul de pe Marte. Acestea nu erau niște formațiuni naturale.

Din informațiile deținute de autorii cărții reiese că oamenii care trăiau la suprafața lui Marte nu puteau ajunge în zona subterană de sub piramidă. Întrările erau fie sigilate, fie pur și simplu nu puteau fi găsite.

Tehnologia de la Montauk le-a oferit mijloacele necesare folosirii unui portal spațio- temporal pentru a intra înăuntrul piramidei. Ei au vrut să intre în încăperile subterane de sub piramidă. Se credea că acestea erau amenajate și administrate de o civilizație foarte veche.

Sistemul a fost perfecționat și îmbunătățit în mod continuu. Dacă Duncan făcea o singură dată o conexiune temporală, aceasta era imediat înregistrată pe bandă. În cele din urmă s-a acumulat o întreagă bibliotecă, astfel încât nu mai trebuiau să se bazeze pe Duncan. Această evoluție a fost cea care i-a permis lui Duncan să fie trimis el însuși prin vortexuri. Acest lucru s-a întâmplat în anii 1982 și 1983. În cele din urmă a fost selectat chiar pentru echipa care a mers pe Marte.

Pentru că se ajunsese prea departe cu folosirea imorală și încălcarea legilor naturale și de bun simț, Duncan împreună cu alți trei colegi hotărăsc distrugerea bazei. Duncan a materializat din subconștientul său un monstru care a distrus toate instalațiile bazei. Monstrul a dispărut abia după ce toate sursele de alimentare cu energie a emițătoarelor au fost deconectate.

Deși par fantastice, călătoriile în timp și spațiu prin portaluri sunt reale. Toate aceste cercetări sunt ținute la secret de către o Ellită satanică care dorește să folosească aceste tehnologie doar pentru interesele lor egoiste, de subjugare a omenirii întregi, cu sprijinul „extratereștrilor”, adică a demonilor.

În carte sun oferite informații și despre conexiunea ocultă, satanică, din cadrul acestor proiecte.

Bibliografie

[1] Preston Nichols și Peter Moon, „Proiectul Montauk. Experimente în timp”, Editura Daksha, București, 2024.

În categoria civilizatii stravechi, noua ordine mondiala, tehnologie | Etichete , , | Comentariile sunt închise pentru Proiectul Montauk (IV)