Zeii din vechime, extratereștri de astăzi (XII)

Despre tehnologia Keshe

Am aflat despre existența acestei tehnologii în urmă cu câțiva ani pe când mă documentam despre dispozitivele de generare a energiei libere. La început am crezut că este o tehnologie ce se limitează la generarea de energie liberă, însă pe parcurs am descoperit că această tehnologie are aplicații și în medicină și transporturi. Anul acesta am dat despre informații care arată că tehnologia Keshe se aplică și pentru călătorii în spațiul cosmic. Nu am putut să trec indiferent pe lângă aceste informații, oricât de uimitoare ar fi. Pentru mulți poate fi vorba doar despre ceva SF, dar se pare că tot ceea ce a fost până acum prezentat în mass-madia ca SF a devenit realitate. Înclin să cred că în prezent există tehnologii aplicate care depășesc orice imaginație SF.

Această tehnologie dezvoltată de Fundația Keshe este cea mai uimitoare tehnologie ce se dezvoltă în prezent în folosul omenirii de pe întreaga planetă. Dacă majoritatea noilor tehnologii revoluționare sunt ținute secrete, iar autorii lor amenințați cu moartea sau chiar uciși, această nouă tehnologie a reusit să fie prezentată lumii întregi cu ajutorul internetului. Tehnologia se anunță absolul revoluționară. Din acest motiv nu ar rebui să ne mire că mass-media internațională nu pomenește nimic despre această fundație și tehnologia pe care o promovează. Cu toate aceste Fundația Kesher are filiale în zeci de țări. Am aflat de această tehnologie grație internetului.

Deși informațiile sunt publice foarte puțini oamenii au auzit de existența acestei tehnologii, iar dintre acești și mai puțini sunt dispuși să-și facă timp să o studieze.

Fondatorul organizației, savantul iranian Mehren Tavikoli Keshe, susține că sistemele dezvoltate de fundație sunt capabile de a produce și controla câmpuri magnetice și gravitaționale. Aplicațiile acestei tehnologii sunt multiple, începând de la producerea de energie gratuită, medicină, protecția mediului, alimentație până la transporturi terestre și extraterestre pe baze antigravitaționale.

Din păcate, așa cum era de așteptat, intențiile fundației intră în conflict cu interesele marilor corporații și ale altor structuri ale puterii existente la ora actuală și despre care am mai amintit în articolele precedente. Aceste structuri malefice și stăpânite de egoism doresc cu disperare să-și păstreze puterea și influența pe are o au în prezent și prin care își asigură dominația mondială. Din acest motiv sunt gata să distrugă pe oricine le-ar amenința poziția.

Pentru a fi sigur că implementarea noiii tehnologii va avea loc, Mehren Keshe a răspândit deja principiile de bază ale acesteia prin zeci de conferințe ținute în marile orașe ale lumii, prin interviuri online și prin workshop-uri difuzate tot online. Cateva dintre aceste workshopuri-uri le-am urmărit și eu. În prezent este imposibil de a mai suprima această tehnologie. Sunt guverne care deja folosesc această tehnologie, printre care amintim, Iran, Rusia și Franța.

Date biografice

Mehren Tavikoli Keshe este fizician și inginer de origine iraniană care este specializat în fizică nucleară. A absolvit Universitatea Qeen Mary din Londra în anul 1981. A înființat Fundația Keshe în anul 2005 cu scopul de a pune bazele unei companii care să dezvolte o nouă tehnologie spațială și terestră. În același am au început să apară și primele probleme cu autoritățile care doreau să suprime răspândirea acestei tehnologii. Mai multe companii industriale i-au cerut lui Keshe să le cedeze tehnologia, amenințându-l cu moartea. Asupra sa s-au produs mai multe încercări de asasinare.

În 2010 a fost arestat pe aeroportul din Toronto și sechestrat 11 zile. Atunci a fost supus unui program intensiv de intimidare, mai multe zile. Se pare că arestarea a fost dispusă de Casa Albă.
Pe 28 noiembrie 2011 a avut loc o tentativă de asasinare în Belgia. La începutul anului următor atât Keshe cât și alți membrii ai fundației sale au fost amenințați cu moartea de către prințul Albert II al Belgiei.
În martie 2012 Keshe se mută în Italia. Din martie 2013 Fundația Keshe a început susținerea unei serii de conferințe publice referitoare la implementarea cât mai rapidă a tehnologiei sale revoluționare în viața comunităților din întreaga lume. În anul următor serverul fundației a fost atacat de hackeri. În aceste condiții și având în vedere riscul de a fi asasinat, Keshe a distribuit în martie 2014 conținutul unui stick USB cu detaliile tehnologiei MAGRAV, prin intermediul unei filiale a fundației din Taiwan. Inițial conținutul acestui stick USB a fost oferit guvernelor mai multor state, care la presiunile guvernului american au respins oferta de a implementa noua tehnologie în folosul omenirii.

În ianuarie 2014, Fundația Keshe a înființat „Spaceship Institute”. Scopul institutului este acela de a oferi guvernelor lumii metodele dezvoltării unui program spațial mult mai avansat decât cel actual făcut public de NASA, pentru a trimite misiuni cu echipaj uman în spațiul cosmic. Este foarte posibil ca NASA să dețină deja tehnologii avansate pe care le folosește în secret de zeci de ani.

Pe mine mă uimește faptul că în anii 60 -70 ai secolului trecut se făcea publicitate misiunilor spațiale viitoare ce vizau colonizarea Lunii și a planetei Marte până în anul 2000, iar acum observăm o tăcere totală, deși electronica, informatica, comunicațiile și alte tehnologii au avansat extrem de mult. Se pare că intenționat omenirea este indusă în eroare cu ajutorul mass-mediei cu privire la anumite subiecte în timp ce altele sunt exagerate sau inventate. Din păcate mass-media și-a pierdut independența și puterea de a fi o a patra putere în stat. A fost acaparată de grupările secrete ce au ca scop dominarea întregii lumii și impunerea unui guvern mondial.

Principii de funcționare

Deși pare de necrezut, există rezultate foarte concrete care arată că prin producerea anumitor condiții plasmatice în reactoarele de tip Keshe pot fi produse direct orice fel de materiale în spațiu. Se crează mai întâi starea plasmatică a cuprului, de exemplu, din câmpul magnetic al Universului și apoi această plasmă se poate converti în materie.

În acest fel se poate produce aur, diamante, mercur sau orice alt element chimic pe frecvența căruia sunt acordate câmpurile gravitaționale. Nu-i așa că pare SF?

Aceste posibilități îmi aduc aminte de încercările de milenii ale alchimiștilor de a controla transmutarea elementelor. Secretele alchimiei pot fi astăzi înțelese și puse în practică prin folosirea tehnologiei Keshe.

Interesant este faptul că la nivel cuantic, subatomic, avem de a face din ce în ce mai mult cu spiritul, dincolo de ceea ce numim noi timp și spațiu tridimensional. Și nu pot să nu fac legătură între afirmațiile lui dr. Steven M. Greer care prezintă navele spațiale ET ca fiind „vii”, dotate cu un fel de inteligență artificială, strâns legate de ocupanții lor, ca un fel de extensii ale extratereștrilor, sau de fenomenul de materializare și dematerializare al acelor nave spațiale. Sau de informațiile pe care le prezintă dr. Corado Malanga care descrie întâlnirile cu ET ca fiind profund de natură spirituală, cu implicații ce depășesc domeniul tehnologiilor materiale și intră în domeniul spiritualului.

Recomand să avem mintea deschisă și să nu tragem concluzii pripite bazate pe ideile preconcepute care ni s-au inoculat în minte prin sistemul educațional instituționalizat și care privește lumea doar din punct de vedere materialist. Nu trageți concluzii pripite, ci căutați să distingeți mereu între fapte și interpretarea lor. Așezați informațiile ca într-un puzzle și observați imaginea care apare. Rezistați tentației de a spune: „Așa ceva nu se poate.”. Acceptați că Universul este mult mai complex decât am fost noi învățați să accceptăm.

Aplicații

Prima aplicație care mi-a atras atenția a fost generatorul de energie electrică MAGRAV, care prin intermediul rotației unui câmp de plasmă magnetizată într-un set de bobine de cupru tratate nano au capacitatea să inducă un curent de electroni prin bobine, care pot genera astfel energie electrică oriunde în Univers, în orice moment. De asemenea, se pot obține super-conductori la temperatura camerei.

Fundația Keshe anunță că prin descifrarea legilor magnetismului a fost înțeleasă proprietatea naturală a magneților de a atrage anumite materiale. Asta înseamnă că prin crearea anumitor câmpuri magnetice specifice se pot crea materiale magnetice care să atrag doar anumite materiale, precum lemnul sau plasticul. Aplicațile sunt multiple și ar putea fi folosite în decontaminarea mediului înconjurător, sau poate chiar pentru crearea unor unde tractoare. Tehnologia a fost oferită și autorităților orașului Fukoshima, dar aceata au refuzat să o aplice pentru decontaminarea mediului de radiații.

Folosind această tehnologie revoluționară vehicolele și aeronavele pot fi făcute să leviteze, indiferent de greutatea lor. Să ne gândim un pic. Aceste legi ale magnetismului există de când lumea. Dacă astăzi fizicianul Keshe le-a descifrat, ce ne oprește să credem că acestea erau cunoscute și de civilizațiile străvechi din antichitate? Așa ne-am explica mult mai ușor cum au fost contruite monumentele megalitice și piramidele.

Dar cea mai importantă dintre aplicațiile tehnologiei Keshe este cea referitoare la programul spațial, care are în vedere construirea de nave destinate călătoriilor în spațiul cosmic. Capacitățile unor nave construite pe baza tehnologiei Keshe depășesc pur și simplu imaginația SF. Aceste nave s-ar putea deplasa cu viteze mai mari decât cea a luminii. De asemenea, se poate crea un scut energetic în jurul navei care să protejeze ocupanții de forțele inerțiale, de radiații sau obiecte care ar putea lovi nava.
Mai mult chiar, acest câmp energetic din jurul navei face ca ea să nu poată fi detectată de radar. Pentru ochiul liber, o navă care utilizează această tehnologie va arăta ca o lumină strălucitoare. În plus, frecarea la care sunt supuse navele convenționale este eliminată.

Nu este greu de remarcat că o asemenea navă seamănă foarte mult cu actualele OZN-uri.

Aplicații deosebit de eficiente au fost realizate în domeniul vindecării diferitelor tipuri de boli. Această tehnologie acționează direct la nivelul structurilor plasmatice și atomice ale corpului uman. Odată ce boala este diagnosticată, reactrul plasmatic este calibrat pe configurația și frecvența necesară organismului afectat. Pentru mulți așa ceva pare incredibil, însă mie îmi aduce aminte de dispozitivele create de dr. Masaru Emoto care funcționau pe un principiu asemănător, în care ca agent de transfer era folosită apa.

Îmi aduce aminte de cercetările întreprinse de imunologul dr. Jacque Benveniste care prin 1979 a demonstrat că apa are memorie și poate prelua amprenta unor substanțe sau medicamente. Despre cercetările sale nu se prea vorbește. De asemenea îmi aduc aminte de hologramele companiei CieAura despre care prea puțină lume a auzit. Din păcate compania a fost cumpărată și desființată.

Tehnologia propusă era prea revoluționară și intra în conflict cu industria de medicamente. Celulele bolnave sau deteriorate ale organelor pot fi aduse înapoi la starea de sanatate. Câmpurile energetice care acționează la nivel informațional sunt resetate permanent, iar informațiile eronate din organism sunt complet șterse și înlocuite cu informații corecte.

Cu privire la ceea ce va urma în viitor, Mehran Keshe spune că „aplicarea noii tehnologii pe scară mondială trebuie decisă de guverne. Însă guvernele marilor țări trebuie să învețe să ofere și să ajute, și nu să jefuiască așa cum au făcut timp de secole”.

Generatoarele electrice puse la dispoziție de fundație costă cam 800 de euro, din care costurile de producție sunt de 200 euro. Fundația oferă guvernelor din profit 200 de euro, iar restul de 400 euro sunt folosiți de fundație ca să producă încă două generatoare Free Energy.

Mehran Keshhe a afirmat în conferința de la Roma din 2015, în mod public, că guvernelor le este frică de această tehnologie, deoarece se tem să piardă controlul asupra popoarelor. Tehnologia Keshe se anunță absolut revoluționară și are potențialul de a restructura complet toate domeniile de activitate economic, politic, social au militar.

Problema este că această tehnologie aducătoare de speranță pentru populație se lovește de interesele marilor companii și ale structurilor de putere existente în lume. Cei care controlează lumea nu doresc ca oamenii să aibă acces la energie gratuită și să nu poată fi controlați prin taxe, impozite și utilități impuse. Aceleși lucru îl afirmă și dr. Steven M. Greer, care este implicat în promovarea tehnologiilor de obținere a energiei libere.

Ce poate face această tehnologie în domeniul apărării?

Nu este nici un secret că Mehran Keshe a oferit în anul 2008 tehnologia sa guvernului iranian pentru ca Iranul să se poată apăra și să rămână o țară liberă. Iranul deține o tehnologie pe care SUA a respins-o. Acesta este motivul pentru care guvernul american dorește să atace Iranul. Americanii mai sunt furioși pe iranieni pentru îndrăzneala de a le captura o dronă hi-tech care survola spațiul aerian iranian. Americanii au fost puși cu botul pe labe. Mai mult, iranienii i-au avertizat pe americani încearcă să atace Iranul, avioanele lor de vânătoare vor fi transformate în mormane de fiare vechi. Sistemele Keshe nu numai că pot capta din zbor rachetele, ci sunt capabile să identifice de unde au fost trimise și să le returneze cu viteze mult mai mari decât cu cele cu care au fost expediate inițial.

În urma acestui incident, administrația americană în data de 23 aprilie 2012 a emis un decret prin care președintele Obama declara că tehnologia informatică iraniană este cea mai distructivă tehnologie creată vreodată de om și că orice persoană care are legătură cu aceasta nu mai are autorizație să pătrundă în spațiul SUA. Tehnologia MAGRAV a fost interzisă în SUA , fiind asociată cu „terorismul”. Știrea a apărut pe site-ul Casei Albe https://whitehouse.gov/

Un alt caz. În 2014 americanii încâlcând tratatele internaționale s-au plimbat în Marea Neagră cu un distrugător care avea la bord 56 de rachete nucleare. După expirarea termenului limită de ședere, rușii au trimis un bombartier neînarmmat, de tip SU-24 care a survolat nava de război americană. Rezultatul a fost că toate sistemele electronice de la bordul vasului s-au oprit, radare, transmisiuni, sisteme de comandă. În urma acestui incident distrugătorul USS Donald Cook s-a grăbit să acosteze în portul Constanța, unde 27 de membrii ai echipajului și-au depus demisiile, spunând că nu au de gând să-și riște viețile.

Nu este singurul incident. În martie 2015, ceva asemănător a pățit și portavionul USS Theodore Roosvent de la un submarin frencez dotat cu un sistem MAGRAV. În aceeași lună a mai pățit-o o dată de la trei submarine rusești, în Marea Baltică. Dar cât de mare este portavionul USS Theodore Roosvelt? Am 100.000 de tone și 5.000 de marinari la bord. US Air Force a încercat să contracareze efectul armelor rusești care folosesc MAGRAV dar au sfârșit prin a doboră un aviun civil cu 150 de pasageri la bord.

Acestea sunt doar câteva informații sumare privind tehnologia Keshe care ne ajută să înțelegem că tehnologia folosită de OZN-uri nu este doar o iluzie, ci este un fapt real ce are de a face cu fenomenele cuantice și spirituale.

Bibliografie

Emil Străinu, Emilian M. Dobrescu, Agenda secretă. Ce ascund conducătorii lumii!?!?, Editura Prestige, București, 2018.

Print Friendly, PDF & Email
Acest articol a fost publicat în civilizatii stravechi, Istorie și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Zeii din vechime, extratereștri de astăzi (XII)

  1. Ana spune:

    Am citit aproape toate articolele scrise până acum. Coroborând tot ce aţi scris despre tehnologiile dezvăluite de demoni oamenilor credeţi că şi această tehnologie Keshe a fost descoperită tot de demoni lui Mehran Keshe?

    • Teodosie Paraschiv spune:

      Intai de toate, va doresc la multi ani cu pace si sanatate. Ma bucur ca ati citit articolele scrise. Tehnologia Keshe este revolutionara, altceva decat folosim noi la ora actuala. Depaseste chiar si tehnologiile despre care se spune ca au fost descoperite de „extraterestri” de astazi. Exista cateva sute de seminarii dispponibile online. Dintre acestea am audia doar o parte. Inca nu pot sa trag o concluzie privind sursa de inspiratie a lui Mehran Keshe. Mi-a atras totusi atentia faptul ca tehnologia propusa de el pentru calatorii spatiale este foarte asemanatoare cu ceea ce numim noi OZN sau fenomene aerospatiale neidentificate. Anul acesta voi aprofunda aceasta tema si voi veni cu informatii noi. Toate cele bune!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.