Ecumenismul încotro? (XXIV)

Publicat în 11/11/2024 de Teodosie Paraschiv

16. „Vindecarea memoriei”

LA ultima adunare a Conferinţei Bisericilor Europene, 25 iunie-2 iulie 2003, Trondheim, Norvegia, s-a discutat şi despre „vindecarea memoriei”.

Câţi dintre participanţii ortodocşi au realizat, oare, despre ce este vorba? Oare câţi au înţeles că sunt manipulaţi? Vom încerca în cele ce urmează să explicăm despre ce este vorba.

„Vindecarea memoriei” sau despre dubla-gândire sau despre spălarea creierelor

Fiind vorba de vindecare, gândul ni se duce la vreo boală sau tulburare. Care să fie? Despre ce boală să fie vorba, atunci când se foloseşte sintagma „vindecarea memoriei”? Şi care este simptomul acestei boli? Amnezia? Nu. Dimpotrivă, amintirea. Amintirea trebuie „vindecată”, aflăm din prezentarea lucrărilor adunării. [2]

Ce este memoria? Ca să nu greşim, vom apela la dicţionare. În DEX, găsim următoarea explicaţie: memorie – 1. proces psihic care constă în întipărirea, recunoaşterea şi reproducerea senzaţiilor, mişcărilor, cunoştinţelor, etc. din trecut; 2. păstrarea în amintire, reprezentare mintală, aducere aminte, amintire; 3. parte a calculatorului electronic în care se înregistrează instrucţiuni, cuvinte, valori numerice, etc.

Aceeaşi explicaţie găsim atât în Dicţionar de neologisme, cât şi în Dicţionarul enciclopedic de psihiatrie. Adăugăm că din punct de vedere teologic, sediul memoriei este sufletul şi nu creierul.

Se pare, însă, că pentru Conferinţa Bisericilor Europene, această capacitate de memorare este considerată „patologică” şi în consecinţă ar trebui „vindecată”. Dar cum? Prin uitare – propun membrii Conferinţei. Printr-o uitare deliberată. Ni se recomandă să uităm, la comandă, ceea ce deranjează pe cei de la putere, şi ceea ce deranjează planul de instaurare a noii ordini mondiale.

Această logică ecumenică parcă este desprinsă din romanul „1984” al lui Orwell. El numeşte acest proces dubla-gândire.

«Partidul afirmă că Oceania n-a fost nicicând aliata Eurasiei. Pe când Winston Smith ştie că acum patru ani Oceania a fost aliata Eurasiei. De unde, însă, venea acea cunoştinţă, cine putea proba faptul? Doar propria sa conştiinţă, care mai devreme sau mai târziu, va fi anihilată. Şi dacă toată lumea acceptă minciuna impusă de Partid şi dacă toate documentele şi mărturiile afirmă acelaşi lucru, atunci minciuna trece în Istorie şi se preschimbă în adevăr. „Cel care controlează trecutul, zice sloganul Partidului, acela controlează şi viitorul. Cel care controlează prezentul, acela controlează trecutul.” Totuşi, trecutul, alterabil prin însăşi natura sa, nu a fost schimbat niciodată. Tot ce-i adevărat astăzi, adevărat va fi de-a pururea. Este cât se poate de simplu. Ceea ce se cere e doar un şir nesfârşit de victorii, pe care orice individ trebuie să i le smulgă propriei memorii. Este ceea ce se cheamă „stăpânirea realităţii”. În neolimbă există un cuvânt special dubla-gândire […]. Mintea sa se rătăci în labirintul dublei-gândiri. Să ştii fără a şti; să te crezi cu dreptate în timp ce promovezi o minciună minuţios elaborată; să susţii simultan două opinii, conştient că sunt contradictorii, şi să crezi totodată în ambele; să apelezi la logică împotriva logicii; să renegi morala şi totodată să recurgi la ea; să consideri că democraţia e cu neputinţă şi în acelaşi timp, că Partidul e apărătorul ei; să uiţi ceea ce e necesar a uita, dar cu toate acestea să-ţi reaminteşti tot atunci când e nevoie, ca mai apoi să uiţi din nou; şi mai presus de toate, să aplici procedeul dublei-gândiri la procesul propriu-zis. Tocmai în aceasta constă subtilitatea sistemului: în a-ţi înăbuşi, treaz fiind, cugetul şi în acelaşi timp, a nu-ţi da seama că faci, de fapt, un act de autosugestie. Astfel, nici chiar cuvântul dubla-gândire nu poate fi înţeles fără a recurge la dubla-gândire.»

Să revenim la tema noastră şi să observăm ce ni se cere să uităm? Să uităm „amintirea unor dureroase evenimente din trecut” (suferinţele martirizărilor, distrugerile) care ne-au fost provocate de înaintaşii celor ce astăzi ne îndeamnă la unire.

Dar de ce au suferit străbunii noştri ortodocşi? Pentru că au iubit adevărul mai mult decât viaţa în apostazie şi erezie. Li s-a cerut unirea cu ereticii şi pentru că s-au opus lepădării dreptei credinţe, au fost bătuţi, chinuiţi, izgoniţi, omorâţi şi li s-au distrus bisericile.

Acum ce ni se cere? Să acceptăm unirea pe care strămoşii noştri au refuzat-o. Ni se cere să acceptăm unirea cu aceiaşi eretici în numele „dragostei” creştine şi să uităm trecutul dureros. Câtă perfidie şi viclenie!

Şi ce fac ortodocşii participanţi la Conferinţa Bisericilor Europene? Calcă, se pare, pe urmele apostaţilor care la 1700 au acceptat unirea cu Roma pentru privilegii materiale. [3] Ce este mai grav constă în faptul că vor să tragă în rătăcirea lor şi pe creştinii ortodocşi.

„Trecutul înseamnă legitimare şi justificare. Fără trecut nu mai putem fi siguri de nimic.” [4]

Ni se cere să uităm trecutul? Nu. Nici nu s-ar putea. [5] Ni se cere să uităm doar o parte din trecut, selectiv, doar ceea ce îi deranjează pe arhitecţii noii ordini mondiale, pe cei de la Putere. De pildă, trebuie să ne reamintim, la comandă, de suferinţele evreilor, reale sau închipuite; Biserica romano-catolică trebuie să-şi amintească cu umilinţă că i-a persecutat pe evrei, dar nu trebuie să-şi amintească nimic de nelegiuirile şi crimele săvârşite de unii evrei contra neevreilor.

[Și pentru ca să nu ne acuze cineva de antisemtism, să ascultăm ce spune rabibul Yosef despre ne-evrei. video]

Tot aşa şi noi, românii ortodocşi, suntem îndemnaţi să nu ne mai amintim de suferinţele îndurate de ortodocşi din partea iezuiţilor şi a stăpânirii catolice din Transilvania, în perioada 1700-1948. Nu trebuie să ne mai amintim de atrocităţile săvârşite de hortyştii din Transilvania asupra românilor şi evreilor, în perioada 1940-1944.

La fel, nu trebuie să ne mai amintim de suferinţele creştinilor în perioada regimului comunist şi nici de colaborarea unor clerici cu regimul comunist de la putere.

Noi, însă, ni le vom aminti mereu şi le vom transmite şi urmaşilor noştri, cu calm şi pace. Suntem creştini! Aşa cum evreii îşi aduc aminte de suferinţele lor, tot aşa ne aducem şi noi aminte de suferinţele îndurate de creştini pentru apărarea dreptei credinţe. Noi nu cerem, ca ei, nici despăgubiri şi nici răzbunare, căci ne amintim de porunca Domnului nostru Iisus Hristos, care zice: „Binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă fac rău şi rugaţi-vă pentru cei ce vă prigonesc” (Matei 5, 44).

Cine ne poate condamna pentru această atitudine de pace? Nimeni.

Însă, altceva deranjează. Ce anume? Faptul că nu acceptăm să ne lepădăm de credinţă şi nu acceptăm unirea cu ereticii, în numele unei dragoste făţarnice.

Mântuitorul ne-a învăţat ca să mărturisim adevărul şi dreapta credinţă în pace şi fără violenţă. Nimeni nu ne poate acuza de răzvrătire şi instigare la violenţă, de vreme ce noi îi iertăm şi ne rugăm pentru întoarcerea celor rătăciţi şi pentru ca Dumnezeu să nu le socotească păcatul, că ne urăsc pentru că iubim adevărul.

După cum evoluează lucrurile, se pare că nu mai este mult până când mărturisirea adevărului şi a dreptei credinţe să devină un delict împotriva noii ordini mondiale şi a guvernului mondial.

Ecumeniştii în cârdăşie cu arhitecţii francmasoni ai noii ordini mondiale ne îndreaptă spre o societate totalitară, care va întrece cu mult cele închipuite de Orwell în romanul „1984”.

Despre noua ordine mondială şi guvernul mondial s-au scris numeroase cărţi, însă, din păcate, prea puţini ortodocşi le acordă atenţia ce li s-ar cuveni.

Noua ordine mondială ne va aduce sclavia; nu va aduce nici siguranţă, nici bunăstare, nici pace, nici linişte sufletească, nici libertate.

Se va ajunge aici prin controlul total. [6]

Să mai dăm câteva citate din cartea lui Zbigniev Brezinski, „Între două ere”, fost consilier pentru securitate sub cinci preşedinţi. „Omenirea trece prin mari stagii de evoluţie. Primul a fost stagiul primitiv, care gravita în jurul religiei. În acea vreme, omul credea că destinul lui este în mâna lui Dumnezeu.” Al patrulea stadiu este numit de Brezinski era tehnotronică.

„Era tehnotronică include apariţia graduală a unei societăţi din ce în ce mai controlată şi supravegheată. O astfel de societate va fi dominată de o elită nefundamentată pe valori tradiţionale.” [7]

În ediţia din luna ianuarie 1968 a revistei „The Encounter”, Brezinski scrie:

„Va fi posibil să se menţină o supraveghere aproape permanentă asupra fiecărui cetăţean şi să se păstreze la zi o evidenţă care să conţină chiar şi cele mai personale informaţii despre sănătate şi comportament, pe lângă altele. Aceste informaţii vor fi oricând la dispoziţia autorităţilor.” [8]

Istoria se rescrie după directivele noii ordini mondiale, care a pătruns minţile multor ierarhi şi teologi din Biserica Ortodoxă. Exagerăm? Credem că nu. Iată câteva argumente.

În 1937, Sf. Sinod lua atitudine şi condamna francmasoneria. În 1940, Teodor M. Popescu publica cartea Biserica mărturisitoare, [9] combătând erorile papiştilor şi uniatismul. În 1952, se mai amintea încă de două lucrări ale teologului francez Vladimir Guettée, Papalitatea schismatică şi Papalitatea eretică, traduse şi în limba română. [10] În 1973, părintele D. Stăniloaie publică Uniatismul din Transilvania. Încercare de dezmembrare a poporului român. În 1985, Biserica Ortodoxă Română publică mai multe cărţi despre teroarea hortysto-fascistă din Transilvania, în perioada 1940-1944. În 1992, Valeriu Anania, actualul ierarh Vartolomeu Anania, publică lucrarea Pro Memoria, în care arată erorile uniatismului promovat până astăzi de Vatican.

Astăzi ierarhii ecumenişti vor să rescrie istoria încercând să ascundă adevărul despre erezia papistaşă şi ecumenistă, promovând unirea făţarnică şi sincretistă, alături de integrarea în Uniunea Europeană satanistă şi evreiască, ca etapă spre instaurarea noii ordini mondiale şi a guvernului mondial.

Prigoane au fost şi vor mai fi, însă adevărul nu va înceta a fi mărturisit până la sfârşitul veacurilor, chiar dacă aceasta va cere în continuare jertfe.

Bibliografie

[1] Ieromonah Agapit Popovici, „Ecumenismul încotro? O nouă viziune asupra ecumenismului sincretist”, 2003.

[2] În revista „Candela Moldovei”, nr. 7-8/2003, p. 3, articolul Iisus Hristos vindecă şi reconciliază.

[3] Vaticanul „a schimbat unele dintre metodele din trecut, adaptându-le timpului de astăzi, dar scopul a rămas acelaşi. Sub masca ecumenismului, oferă burse numeroase tinerilor ortodocşi şi tot felul de ajutoare şi alte avantaje unor fruntaşi ortodocşi, mai ales din unele biserici mai strâmtorate financiar, deprinzându-i în schimb, cu un vocabular ecumenist relativ, pentru a-i dezarma în faţa forţelor de intercomuniune, în faţa teoriei că, cu toate diferenţele existente, cele două Biserici au devenit, de la ridicarea anatemelor, una, dar una sub primatul papei, la care conducerea Bisericii Catolice nu renunţă cu nici un preţ.
Bursele în şcolile de teologie catolică se ofereau şi odinioară cu efecte păgubitoare, pe care le cunoaştem, pentru ortodoxie, dar argumentul că diferenţele între ortodocşi şi catolici sunt fără însemnătate era folosit de propaganda catolică ca mijloc de adormire a conştiinţelor ortodocşilor” (Pr. D. Stăniloaie, Uniatismul din Transilvania. Încercare de dezmembrare a poporului român, Bucureşti, 1973, p. 8.)

[4] Lucian Boia, Jocul cu trecutul, ed. cit., p. 7.

[5] „De uitat, nu putem chiar dacă am vrea! Uitarea sau memoria nu stau în puterea voinţei noastre. Acestea sunt însuşiri ale intelectului omenesc care lucrează independent de noi, încât a spune că uităm, putem spune teoretic, dar, în fond, nu uităm. Dar a te răzbuna pe răul din trecut, aceasta deja depinde de voinţa noastră.” (Dragoş Şeuleac, Carmen Dumitriu, op. cit., p. 271.)

[6] Despre controlul total mai multe amănunte la Texe Marrs, Project L.U. C.I.D.: The Beast 666 Universal Human Control System (224 pagini) şi Ing. Mircea Vlad, Apocalipsa 13. Sfârşitul libertăţii umane, Ed. AXIOMA EDIT, Bucureşti, 1999; Ieromonah Hristodul Aghioritul, La apusul libertăţii, Ed. Sofia, Bucureşti, 1999.

[7] Z. Brezinski, Între două ere, citat după Cristian Negureanu, Intratereştrii şi noua ordine mondială, Ed. Miracol, Bucureşti, 1994, p. 74.

[8] Cristian Negureanu, op. cit., p. 74.

[9] Teodor M. Popescu, Biserica mărturisitoare, ed. cit.

[10] Istoria bisericească universală, EIBMO, Bucureşti, 1956, p. 457.

În categoria ecumenism, New Age, noua ordine mondiala | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Ecumenismul încotro? (XXIV)

Ecumenismul încotro? (XXIII)

Publicat în 10/11/2024 de Teodosie Paraschiv

15. Umanism, globalism, ecumenism şi satanism

UMANISMUL, departe de a-l fi umanizat pe om, mai mult l-a dez-umanizat, prin aceea că l-a îndepărtat de Dumnezeu şi l-a apropiat de lume şi stăpânitorul acestei lumi. [2]

Umanismul a reînviat şi accentuat arianismul omului occidental. [3] Încetând să mai creadă în Sfânta Treime, omul a ajuns să creadă în spiritism. [4] Spiritismul există de când lumea. Cu toate acestea, el apare sub forma „ştiinţifică” abia în sec. al XIX-lea, atunci când omul occidental, copleşit de gândirea raţionalistă, încetează să mai creadă în dogma Sfintei Treimi, adică încetează să mai gândească şi să mai trăiască creştineşte. [5]

Umanismul, deşi este ridicat în slăvi de unii teologi şi gânditori creştini, nu a umanizat şi nici nu a ajutat la împlinirea fiinţei umane. Dimpotrivă, putem afirma că gândirea umanistă l-a dez-umanizat şi sălbăticit pe om, prin aceea că l-a îndepărtat de Dumnezeu, după al Cărui chip a fost creat.

În concepţia noastră creştină, omul se împlineşte numai în legătură cu Dumnezeu, numai în comuniune şi comunicare cu El. Credinţa creştină ne învaţă că omul se împlineşte, se desăvârşeşte şi se mântuieşte doar în Hristos Dumnezeu.

Spiritul umanist şi renascentist întruchipează revolta omului contra lui Dumnezeu, sau revolta păgânismului împotriva creştinismului.

Ce înseamnă dorinţa omului de a cunoaşte lumea şi universul prin propriile sale puteri?

Înseamnă retrăirea ispitirii lui Adam, în încercarea omului de a deveni dumnezeu fără Dumnezeu. Gnoza, în ultimă instanţă, este ştiinţa de a depăşi destinul, de a cunoaşte Calea, fără de Dumnezeu. Gnosticul nu aşteaptă ajutorul de la Dumnezeu pentru că nu crede în existenţa acestui ajutor.

Umaniştii cred că creştinismul dez-umanizează. Acelaşi lucru cred creştinii despre umanism. Care este adevărul? Adevărul este că odată cu umanismul se naşte un nou Babilon. Limbile se amestecă, în sensul că aceleaşi cuvinte capătă noi sensuri, chiar opuse. Spunem că limbajul se relativizează. [6] Acesta este motivul principal pentru care oamenii încep să nu se mai înţeleagă între ei. Aceleaşi cuvinte încep să reprezinte realităţi diferite. [7]

Reduse la esenţă, umanismul şi renaşterea sunt o formă de satanism, [8] în care Dumnezeu-Omul, Hristos, este înlocuit cu omul, iar hristocentrismul cu umanismul. Sau altfel spus, de la concepţia creştină a mântuirii numai prin Hristos se ajunge la concepţia umanistă a mântuirii prin sine. Însuşi cuvântul mântuire nu mai reprezintă aceeaşi realitate. Revenirea la cultura antică, păgână, a dus şi la o înţelegere necreştină, păgână, a vieţii şi rostului omului în lume.

Umanismul îl întoarce pe om la păgânism. Cu umanismul şi renaşterea începe un proces lent de păgânizare a lumii, mai întâi a gândirii, apoi a trăirii.

Procesul de renovatio, de ordine nouă, amintit în lucrarea Fama Fraternitatis a rosicrucienilor, avea în vedere acest proces de repăgânizare a lumii. [9]

Ce este ştiinţa? Încercarea de a pătrunde cu mintea tainele universului şi ale omului. Ştiinţa este o nouă formă de gnosticism, care îşi are originea în ocultism, alchimie şi cabala iudaică. [10]

Ce urmăreşte ştiinţa astăzi? Mântuirea omului sau mai bine zis a omenirii. Astăzi orientarea gândirii filosofice şi politice a depăşit oarecum faza individualismului de la începutul sec. XX, trecând de la individ la grup, de la om la omenire, de la libertatea individului la totalitarism.

[Prin știință și tehnologie, Lucifer promite celor ce i se închină nemurirea.]

Arhitecţii şi artizanii noii ordini nu mai caută astăzi mântuirea persoanei, ci mântuirea omenirii. Individul nu mai contează. Toate războaiele sec. al XX-lea exprimă această nouă concepţie. De aceea, pentru aceşti artizani ai noii ordini mondiale nu mai contează câţi indivizi sunt sacrificaţi. Ceea ce contează pentru ei este planeta, Gaia, zeiţa Pământ şi omenirea.

Observăm o nouă împărţire a omenirii în clase sociale, elitele pe de o parte şi ceilalţi pe de altă parte. Ce este îngrozitor constă în faptul că elitele reduc interesele umanităţii la ale lor. În acest sens, salvarea umanităţii înseamnă salvarea elitei. Putem observa că societatea este orientată spre o nouă formă de sclavagism, în care elitele sunt stăpânii, iar restul mulţimii reprezintă masele de sclavi.

Pentru a înţelege viitorul trebuie să înţelegem trecutul. Orwell spunea că „cine controlează prezentul controlează trecutul şi cine controlează trecutul controlează viitorul.” [11] Şi avea dreptate! Noi adăugăm că cine înţelege trecutul înţelege viitorul.

Noua ordine mondială reprezintă de fapt neo-sclavagismul. Din păcate, mulţimile sunt incapabile să înţeleagă că bunăstarea de care se vorbeşte, împreună cu pacea şi controlul asupra terorismului şi al violenţei nu privesc interesele ei, ci ale elitei, ale plutocraţiei mondiale.

În pofida declaraţiilor făcute de liderii politici, lumea se polarizează tot mai mult în bogaţi şi săraci. Prăpastia dintre aceştia se lărgeşte tot mai mult. Bogaţii devin tot mai bogaţi iar săracii tot mai săraci. [12]

Ecumenismul merge mână în mână cu globalismul, cu noua ordine mondială. Această nouă ordine mondială înseamnă nu numai o ordine politică şi socială extinsă la nivel global, ci şi o nouă spiritualitate, cu o nouă religie. Mişcarea New Age nu face decât să pregătească omenirea pentru noua ordine mondială, prin schimbarea paradigmelor, prin modificarea conştiinţei.

Ce înseamnă modificarea de conştiinţă?

Înseamnă schimbarea bazelor gândirii şi înstrăinarea omului de orice tradiţie, dezrădăcinarea de neam şi credinţă sau ruperea lui de trecut.

Haosul care va rezulta nu va putea fi stăpânit decât prin mijloace violente şi teroare. Acest haos va justifica, din nou, instaurarea unui guvern totalitar extins la scară planetară. Atunci libertatea va înceta.

Ecumenismul este mijlocul prin care francmasoneria foloseşte structurile administrative bisericeşti în vederea înlesnirii politicii globaliste, anticreştine şi sataniste. Astăzi ecumenismul duce o politică pro globalizare sub masca concilierii şi toleranţei.

Bibliografie

[1] Ieromonah Agapit Popovici, „Ecumenismul încotro? O nouă viziune asupra ecumenismului sincretist”, 2003.

[2] Stăpânitorul acestei lumi este Satan. „Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri”. (Efeseni 6, 12.) Vezi şi Ioan 12, 31; 14, 30; 16, 11.

[3] Arhimandrit Justin Popovici, Biserica şi statul, ed. cit., p. 30-33.

[4] „Cine nu mai crede în Treime, crede în mesmerism şi francmasonerie; cine nu mai crede în Paradis, crede în spiritism.” (M. Eliade, Fragmentarium, ed. cit., p. 57.)

[5] Pentru amănunte se poate consulta lucrarea Pr. Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, ed. cit., p. 96-111.

[6] Denis de Rougemont, Partea diavolului, ed. cit., p. 168-169; Lucian Boia, Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune, ed. cit., p. 126-128.

[7] Pentru aprofundarea înţelegerii legăturii dintre cuvânt, semn, simbol şi realitate, recomandăm lucrarea lui Thomas A. Sebeok, Semnele: O introducere în semiotică, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2002.

[8] „Satanismul sau luciferismul omului modern” – explică M. Eliade – „nu constă în împotrivirea lui faţă de Dumnezeu, ci în împotrivirea lui prin imitaţie vulgară a lucrării lui Dumnezeu. Imitaţie şi contrafacere – iată adevăratele stigmate ale luciferismului. Căci te împotriveşti religiei, dar faci repede o altă religie inferioară.” (M. Eliade, Fragmentarium, Ed. Destin, 1990, p. 164.)

[9] Bruno Würtz, New Age, ed. cit., p. 165-184.

[10] Nicolai Berdiaev, Sensul creaţiei, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992, p. 286-288.

[11] George Orwell, 1984, ed. cit., p. 32.

[12] James Gustave Speth este administratorul Programului ONU pentru Dezvoltare (UNDP). Raportul anului 1996 asupra dezvoltării umane, emis de UNDP, anunţa sporirea inegalităţii veniturilor, la nivel global dar şi în interiorul societăţilor, în perioada care s-a scurs de la războiul rece. (Nathan Gardels, Schimbarea ordinii mondiale. Ed. Antet, p. 155. Vezi şi David C. Korten, Corporaţiile conduc lumea, Ed. Samisdat, p. 99-100.)

În categoria ecumenism, New Age, noua ordine mondiala | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Ecumenismul încotro? (XXIII)

Ecumenismul încotro? (XXII)

Publicat în 09/11/2024 de Teodosie Paraschiv

14. Se justifică implicarea ortodocşilor în ecumenism?

SE încearcă acreditarea ideii că Biserica Ortodoxă este integrată în mişcarea ecumenică. De aceea, de la început trebuie să precizăm că nu poate fi vorba de implicarea Bisericii Ortodoxe în mişcarea ecumenică, ci doar de implicarea personală a unor ortodocşi, clerici sau mireni, care nu au reprezentat şi nu reprezintă Biserica cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească, în ciuda declaraţiilor oficiale care se fac.

Prezenţa ortodocşilor în mişcarea ecumenică nu este justificată în nici un fel. Interesele financiare ale unor ortodocşi nu justifică o asemenea atitudine pro-ecumenistă.
Unii ortodocşi încearcă, în necunoştinţă de cauză, sau din rea credinţă, să argumenteze implicarea în acţiuni ecumenice a ortodocşilor din dorinţa de misiune în rândul eterodocşilor. Cu alte cuvinte, când mulţimea se întreabă: Unde se duc ierarhii şi teologii ortodocşi? Şi ce discută ei la întrunirile ecumenice? Ce răspuns primesc? „Noi mergem să facem misiune printre eretici. Le luăm banii şi cadourile şi ne întoarcem acasă.” Se pare că aceşti „iubitori de misiune” n-au învăţat nimic din povestea cu calul troian. Cu alte cuvinte, misionarii noştri ecumenişti mint, ori din naivitate ori din rea credinţă.

Mişcarea ecumenică interzice prozelitismul. Cum să faci misiune, dacă ecumenismul interzice misiunea?

Consiliul Ecumenic al Bisericilor funcţionează ca o imensă lojă masonică. Aşa precum în lojile masonice nu se discută subiecte religioase, pentru a se evita divergenţele de opinie şi certurile între membri, tot aşa în Consiliul Ecumenic nu se discută dogmatică.

Francmasoneria cere membrilor să fie credincioşi fiecare dumnezeului lui şi toţi să-şi cinstească dumnezeul în Marele Arhitect, [2] asemenea, Consiliul Ecumenic cere membrilor să creadă în Iisus Hristos.

Cum nu contează diferenţa dintre dumnezeii membrilor francmasoni, tot aşa nu contează felul cum este înţeles Iisus Hristos de creştini din consiliul ecumenic. Se discută în loji despre toleranţă, unitate, dreptate, libertate, fraternitate, acelaşi lucru face şi consiliul ecumenic, unde se discută despre conciliere, unitate, dreptate socială şi libertate.
Fac francmasonii politică, acelaşi lucru face şi consiliul ecumenic. Militează francmasoneria pentru guvern mondial şi uniune europeană, acelaşi lucru îl susţine şi consiliul ecumenic.

Consiliul Ecumenic al Bisericilor este condus de francmasonerie, iar francmasoneria este condusă de satanişti, cunoscuţi şi sub numele de illuminaţi.

Guvernul bavarez a descoperit existenţa acestei corporaţii secrete şi a anchetat ordinul iluminaţilor în 1786. Anchetatorii au întocmit un raport cu concluzia: „[…] scopul expres al acestui ordin era abolirea creştinismului şi răsturnarea oricărei puteri civile.” [3]

Adevăratul scop al illuminaţilor este acela de a stăpâni lumea. Pentru a-l împlini, ei trebuie să distrugă toate religiile, să răstoarne toate guvernele şi să abolească proprietatea privată. [4]

[Mai precis, scopul illuminaților este acela de a preda lumea lui Lucifer. Abolirea proprietății private face parte din Agenda 2030 a ONU, care este comună cu cea a Forumului Economic Mondial.]

Bibliografie

[1] Ieromonah Agapit Popovici, „Ecumenismul încotro? O nouă viziune asupra ecumenismului sincretist”, 2003.

[2] Marele Arhitect al Universului este numele dumnezeului francmasoneriei. Acest dumnezeu nu este Dumnezeul din Biblie, ci Lucifer. (Ralph Epperson, Noua ordine mondială, Ed. Alma, Oradea, 1997, p. 138.)

[3] Conspiraţia împotriva lui Dumnezeu şi a omului, p. 118, citat după Ralph Epperson, Noua ordine mondială, ed. cit., p. 107.

[4] Ralph Epperson, op. cit., p. 106.

În categoria Articole | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Ecumenismul încotro? (XXII)

Ecumenismul încotro? (XXI)

Publicat în 08/11/2024 de Teodosie Paraschiv

[Continuăm cu partea a doua a capitolului 13. Ce legătură are francmasoneria cu satanismul?]

În Biserica romano-catolică, un mare număr de cardinali şi alte feţe bisericeşti au aparţinut sau aparţin francmasoneriei. Numai la Vatican – zice N. Homuth – cunosc pe nume 90 de francmasoni începând cu Marcinkus şi Suenens şi terminând cu Peletti şi Virgil de la Osservatore Romano. Ţelul lor este unitatea creştină ca supra biserică, o biserică mondială antropocentrică a plănuitului guvern mondial. [2]

În Grecia au apărut numeroase cărţi şi articole care relevă faptul că mulţi preoţi, teologi şi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe sunt francmasoni. Unul dintre cei care ia atitudine faţă de acest fapt este mitropolitul Calinic de Pireu.

Care este situaţia în România? Au existat sau există clerici francmasoni? Cercetarea noastră istorică asupra acestei probleme se bazează pe informaţii date publicităţii în decursul timpului. Din păcate sursele sunt foarte puţine.

Cele mai bogate în date sunt chiar sursele francmasonice care dovedesc că au existat şi clerici atraşi de această organizaţie încă de acum 200 de ani.

Vom da mai jos lista personalităţilor bisericeşti care au făcut parte din francmasonerie, aşa cum sunt ele menţionate în sursele francmasonice.

În 1776 este amintit Leon, episcop de Huşi; în 1781, Ioan Piuaru Molnar; în 1787 Gherasim, arhimandrit din Iaşi; Amfilohie (?-1800), episcop de Hotin; Athanasie [Stoeanescu] (1815-1880), episcop; Dionisie Lupu (1769-1831), mitropolit; Gherasim (Clipa Barnovschi) (?-1826), episcop; Irineu Mihălcescu, sec. XX, mitropolit; Leon Gheuca (1735-1789), episcop de Roman şi apoi mitropolit al Moldovei; Meletie Lefter, sec. XIX, episcop de Roman; Filaret Scriban (1811-1873), intră în francmasonerie pe când era arhimandrit; Dima Teofilact, arhimandrit; Efrem, arhimandrit bulgar; Gheorghe, arhidiacon din Iaşi; Nectarie Hermeziu, arhidiacon din Iaşi; Sofronie Vârnav (1801-1861), stareţ de Neamţ după 1848; Vasile Agape, născut în 1831, profesor de teologie în Iaşi; Boerescu Zaharia sec. XIX, profesor la Seminarul din Curtea de Argeş; Ştefan Călinescu (1844-1921), preot, profesor de teologie; Aurel Crăciunescu, născut în 1877, profesor de teologie; Chiriac Dimancea, născut în 1880, profesor de teologie. [3]

Atât despre membri. Nu ştim însă prea multe lucruri despre simpatizanţi.

În 1937, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române condamnă masoneria pentru că „propagă necredinţă prin concepţia panteist-naturalistă”, „consideră pe evrei superiori creştinilor”, „vrea să se substituie creştinismului”, „subminează ordinea socială”. [4]

În 1948, lojile intră în adormire. [5]

De acum, ierarhia Bisericii Ortodoxe va fi supusă presiunilor regimului comunist anticreştin.

Din francmasoneria românească au mai făcut parte reformaţi, evanghelişti şi catolici.

După 1948, comuniştii au infiltrat Biserica Ortodoxă şi aceştia au exercitat mereu presiuni asupra ierarhiei pe de o parte şi asupra credincioşilor pe de altă parte. Această înrobire a creştinilor a ţinut până în 1990.

După 1990, Biserica avea să lupte cu şi mai mulţi duşmani; cu sectele, cu comuniştii, cu sataniştii, cu new age-işti şi globalişti şi din nou cu francmasoneria.

Deşi informaţiile date publicităţii privitoare la infiltrarea francmasoneriei în Biserică sunt foarte puţine, învăţămintele trecutului şi efectele pe care le observăm ne fac să credem că Biserica este în continuare infiltrată de francmasonerie, chiar dacă nu-i putem nominaliza pe cei implicaţi.

În schimb, putem afirma cu certitudine că există preoţi şi ierarhi care colaborează strâns cu tot felul de organizaţii francmasonice camuflate. Acestea sunt de două feluri: ecumenice şi umanitare. La prima vedere nu pare nimic rău să primeşti ajutoare diverse de la ecumenişti sau francmasoni. Însă noi ne întrebăm, cine face astăzi cadouri de sute de mii de dolari fără să ceară nimic în schimb?

Pe lângă multe gunoaie şi alimente expirate, după 1990, prin grija unor binefăcători, ţara noastră s-a procopsit cu mii de tone de deşeuri toxice, făcute cadou.

În general, francmasonii cer un singur lucru: tăcerea. La aceasta se mai adaugă facilitarea intereselor lor distincte: înlesnirea ecumenismului şi a noii ordini mondiale anticreştine.

Dacă ţinem cont de aceste realităţi ne va fi mult mai uşor să înţelegem unde va duce dialogul ecumenic.

Este bine să precizăm că nu toţi ecumeniştii sunt francmasoni, însă toţi sunt în slujba francmasoneriei. Cei care susţin şi promovează ecumenismul slujesc idealurile francmasoneriei: guvernul mondial, distrugerea creştinismului şi instituirea religiei unice, a cultului adus lui Lucifer.

La început, participarea ortodocşilor la dialogurile ecumenice a fost excepţională, locală şi îndrăzneaţă. În vreme ce patriarhii ortodocşi se luptau pentru apărarea dreptei credinţe (1848), în SUA unii ortodocşi intrau în dialog cu anglicanii, care au ajuns astăzi să susţină hirotonia femeii [6] şi homosexualitatea. [7]

[Acum, după 20 de ani, lucrurile sunt și mai grave. Susținerea homosexualității și a altor deviații sexuale a devenit poitică de stat și politica liderilor sataniști ai UE. Pe de altă parte, Forumul Economic Mondial, în frunte cu satanstul Klaus Schwab, susțin legalizarea pedofiliei.]

Astăzi situaţia este mult mai cutremurătoare, fapt pentru care mulţi clerici anglicani au trecut cu tot cu parohii la ortodoxie. [8] În această situaţie se ridică întrebarea: mai are rost dialogul „teologic” între ortodocşi şi anglicani?

Din 39 de episcopi anglicani care au răspuns unui sondaj, 10 nu credeau în realitatea istorică a Naşterii din Fecioară, 9 nu credeau nici în învierea trupească a lui Hristos, iar 19 episcopi nu au considerat necesar pentru creştini să creadă că Hristos este Dumnezeu. Radicalismul care i-a cuprins pe unii teologi anglicani merge până la negarea tuturor minunilor din Sf. Scriptură. [9]

Au urmat apoi câteva intervenţii ale patriarhiei de Constantinopol care a adresat Bisericilor creştine chemarea la dialog ecumenic, cu trecere peste diferenţele dogmatice. [10] Este vremea în care francmasonii din Biserica Ortodoxă de Constantinopol sugerează convocarea unui sinod ecumenic care să reformuleze învăţătura de credinţă şi viaţa bisericească.

[Începutul modernismului în sânul Bisericii de la Constantinopol coincide cu primii ani ai secolului XX, atunci când patriarhii de Constantinopol obişnuiau să meargă în Anglia pentru studii teologice şi unde s-au alăturat loji masonice. Fraţii succesorii asemenea lui Meletie Metaxakis, au fost masoni de mare rang. Vasile III (Georgiadis) a fost membru al lojii engleze „Valewood”; Atenagora (Spire) (cel care pretinde că a ridicat anatema contra latiniilor) a fost de mason grad 30 în Loja „Athenian East” (Orthodoxos Typos, 16.07.1982); Dimitrios (Papandopulos), de mai târziu, de asemenea, a fost unul dintre ei. Actualul „patriarhul” Bartolomeu (Archondonis) a fost ales preşedinte al lojii masonice „H.A.N”.]

[Patriarhul Bartolomeu I, ca și papa Francisc, susțin agenda satanică a ONU și a Forumului Economic Mondial, pentru o nouă ordine mondială, guvern mondial și injectarea cu ARNm și nanotehnologie a credincioșilor.]

Trebuia însă slăbită rezistenţa ortodoxă. În acest sens s-au ţinut mai multe conferinţe aşa-zise pan-ortodoxe şi câteva conferinţe ale profesorilor de teologie. [11] Ne-am aştepta ca la asemenea întruniri să se caute soluţii noi pentru apărarea dreptei credinţe a Bisericii Ortodoxe. În realitate, la aceste întruniri s-au căutat soluţii pentru slăbirea şi dezbinarea credinţei ortodoxe. Pentru exemplificare, amintim că se urmărea:

– reducerea duratei posturilor;
– aprobarea căsătoriei a doua pentru preoţi;
– aprobarea divorţului;
– justificarea ecumenismului;
– reinterpretarea sfintelor canoane, etc.

Dialogul ecumenic şi ecumenismul nu au nici o justificare canonică sau dogmatică, dimpotrivă, canonic şi dogmatic, ecumenismul este erezie. Un alt lucru care ne întristează este că din învăţământul teologic s-a scos studiul apologetic şi îndrumările misionare, înlocuindu-se cu istoria şi apologia ecumenismului. Aşa s-a ajuns ca astăzi, viitorii preoţi, în loc să înveţe cum să apere dreapta credinţă în faţa ereziilor şi sectelor, învaţă despre necesitatea relativizării credinţei şi despre ecumenism, integrare europeană, globalizare, toleranţă, etc.

Totdeauna ecumeniştii au fost minoritari în Biserica Ortodoxă. Însă odată cu câştigarea multor ierarhi influenţi, ecumenismul tinde tacit să devină politică oficială a Bisericii Ortodoxe Române. Şi odată cu aceasta a început şi denigrarea, discreditarea şi persecutarea ortodocşilor tradiţionalişti, antiecumenişti.

Bibliografie

[1] Ieromonah Agapit Popovici, „Ecumenismul încotro? O nouă viziune asupra ecumenismului sincretist”, 2003.

[2] Ibidem, p. 94. Pentru mai multe amănunte cu privire la infiltrarea Vaticanului de către francmasonerie vezi şi lucrarea lui David Yallop, În numele Domnului. O investigaţie privind asasinarea papei Ioan Paul I, Ed. All, Bucureşti, 1997.

[3] Informaţiile sunt extrase din cartea scrisă de Horia Nestorescu Bălceşti, Ordinul masonic român, ed. cit.

[4] Horia Nestorescu Bălceşti, op. cit., p. 195.

[5] Petre Dogaru, Casa regală, femeile fatale, masoneria şi dictatorii secolului XX, Ed. Aldo Press şi Triton, Bucureşti, 2002, p. 517. Vezi şi la Horia Nestorescu Bălceşti, Ordinul masonic român, ed. cit., p. 197.

[6] Detalii în ziarul Vestitorul ortodoxiei, nr. 88/93. Hirotonia femeii a fost aprobată de Biserica anglicană în anul 1992. Sinodul General al Bisericii Anglicane a aprobat cu 2/3 din voturi hirotonia femeii (Michael Harper, op. cit., p. 93).

[7] Michael Harper, op. cit., p. 43-45: De pildă Lordul Runcie, Arhiepiscop de Canterbury a recunoscut că a hirotonit cu bună ştiinţă homosexuali.

[8] Michael Harper, op. cit., p. 46-48.

[9] Michael Harper, op. cit., p. 47.

[10] Istoria bisericească universală, EIBMBOR, Bucureşti, 1993, p. 545.

[11] Istoria bisericească universală, EIBMBOR, Bucureşti, 1993, p. 534-543.

În categoria ecumenism, New Age, noua ordine mondiala | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Ecumenismul încotro? (XXI)

Ecumenismul încotro? (XX)

Publicat în 07/11/2024 de Teodosie Paraschiv

13. Ce legătură are francmasoneria cu satanismul?

ALBERT Pike, mason de gradul 33 şi satanist, a formulat dogma divinităţii lui Lucifer în 1889, în ale sale Instrucţiuni: „Lucifer, zeul luminii, luptă împotriva lui Adonai, zeul Bibliei: da, Lucifer este dumnezeu.” [2] El a fost un geniu care şi-a folosit inteligenţa în scopuri malefice. Ştia să scrie şi să citească în 16 limbi vechi. A fost un admirator al cabalei.

Mazzini, un alt francmason din ordinul iluminaţilor, îi scria lui Pike, în 1879:

„Noi trebuie să creăm un super rit, care va rămâne necunoscut, la care noi vom chema pe acei francmasoni de grad înalt, pe care îi vom selecta. Cu privire la fraţii noştri din francmasonerie, aceştia trebuie să fie garanţia păstrării secretului cel mai strict. Prin acest rit suprem, noi vom guverna toată francmasoneria care va deveni centrul internaţional cel mai puternic, pentru că direcţia lui va fi necunoscută.” [3]

La 14 iulie 1889, Albert Pike face următoarea declaraţie celor 23 de Consilii supreme din lume:

„Ceea ce trebuie spus mulţimii este: Noi aducem slavă lui Dumnezeu, dar este dumnezeul adorat fără superstiţie. Vouă marilor instructori generali vă spunem aceasta că puteţi repeta fraţilor de gradele 32, 31, 30: Religia masonică trebuie să fie menţinută în puritatea doctrinei luciferice de noi toţi iniţiaţii de cel mai înalt grad.” [4]

În 1871, generalul Albert Pike, într-o scrisoare adresată revoluţionarului Giuseppe Mazzini, director al acţiunii politice a iluminaţilor, scria:

„Noi (iluminaţii) vom provoca un formidabil cataclism social care, în toată oroarea sa, va arăta lămurit naţiunilor efectele ateismului absolut – originea sălbăticiei şi a celor mai mari vărsări de sânge. (…) Spiritele teiste vor rămâne fără busolă, în neliniştea căutării unui ideal, fără să ştie către cine să-şi îndrepte adoraţia; ele vor primi în cele din urmă adevărata lumină prin manifestarea universală a doctrinei luciferice expusă public.” [5]

Acelaşi Pike, intrând în legătură cu Moses Holbrook, adept al sectei luciferice, suveran comandor al supremului consiliu francmasonic din Charleston, a întocmit împreună cu acesta versiunea modernizată a Liturghiei Negre luciferiene, bazată pe îndrumările cabalei. „Pike a dat apoi această Liturghie adonaidică spre folosinţă acelor iluminaţi care sunt posesorii secretului complet precum şi gradelor supreme din Noile rituri paladiste.” [6]

Într-o altă scrisoare care este catalogată la Muzeul Britanic din Londra, Pike îi scrie lui Mazzini:

„Atunci pretutindeni oamenii, dezamăgiţi de creştinism, vor primi adevărata lumină, care va urmări distrugerea creştinismului şi ateismului, ambele cucerite şi exterminate în acelaşi timp.” [7]

Nu există mântuire în afara Bisericii. Nu există în afara Bisericii organizaţie care să dorească cu adevărat binele omenirii. Biserica este singura instituţie divino-umană care vrea şi poate să lucreze pentru binele omenirii şi mântuirea omului. Toate celelalte sunt potrivnice Bisericii şi lui Dumnezeu. De aceea mişcarea ecumenică este minciună şi erezie.

Dacă scopul declarat al francmasoneriei este noua ordine mondială şi guvernarea mondială, cum poate crede cineva că mişcarea ecumenică, creaţie a francmasoneriei, ar putea rămâne izolată de acest scop?

Nichifor Crainic, într-un pasaj din Memoriile sale, ne arată cât de importantă este rezolvarea problemei religioase. Îl redăm mai jos.

„La Geneva se discuta problema Statelor Unite ale Europei şi prezida Nicolae Titulescu. Nu veneam la spectacolul Societăţii Naţiunilor ca un arab la Mecca, ci ca un american la un muzeu de curiozităţi. Am combătut-o de la început pentru că n-am crezut nici în seriozitatea şi nici în durabilitatea ei. Un ţel suprem, cum e pacea mondială, întemeiat pe tratatele de pace de după primul război mondial era o absurditate. […] Sub masca pacifismului şi a înfrăţirii popoarelor, învingătorii de ieri năzuiau să-şi păstreze privilegiile împotriva învinşilor. Astfel, sinceritatea, care e condiţia primordială a unei credinţe, nu era în nici o parte. […] Pacifismul fără fundament metafizic nu există.
Pacifismul fără suflu religios nu se poate realiza. Dar pe acest teren problema devine şi mai complicată decât pe cel politic propriu-zis. În numele cărei credinţe religioase se pot înfrăţi toate popoarele? Creştinismul n-a cucerit încă tot pământul; o turmă şi un păstor e încă un ideal pentru cel mai înflăcărat apostolat cu putinţă. Iar a pune creştinismul, fără să vorbim de confesiunile din sânul lui, pe picior de egalitate cu mahomedanismul sau cu budismul, în numele pacifismului religios, e o imposibilitate de principiu şi de fapt. Societatea Naţiunilor ocolind această dificultate, era un organism areligios, profesând un pacifism fără fundament transcendental. În locul religiei, ea a practicat formula, ce i s-a părut comodă, a francmasoneriei suprareligioase, care nu e decât afumarea conştiinţei naive a unor intelectuali cu pseudoatitudinea neantului ateist. Francmasoneria însă, având un caracter ocult şi aderenţi inavuabili, ideile ei divulgate indirect nu sunt de natură să entuziasmeze popoarele pentru o credinţă pacifistă.

Neajunsul acesta l-au observat chiar susţinătorii Societăţii Naţiunilor care, în scrierile lor, deplâng lipsa unei credinţe metafizice sau a unei mitologii, care să dea sângele vieţii organismului genevez. Zeităţile acestea neomitologice, ce ar fi trebuit să creeze un fel de Olimp modern în vârful Mont Blanc-ului, se numesc în filosofia contemporană valori. Valoarea adevărului, a binelui, a frumosului şi aşa mai departe, autonome şi independente, unele de altele, cum nu sunt nici stelele de pe cer, care depind de cel care le-a făcut ca să se poată menţine în armonia suverană prestabilită lor. Cât de falsă este această mitologie teoretică, fabricată de cea mai nouă filosofie, se vede din neputinţa Societăţii Naţiunilor de a însufleţi popoarele pentru idealurile ei, care nu erau altceva decât valori în sensul cel mai modern al cuvântului. Eşecul mondialismului genevez şi al oricărui alt mondialism stă în faptul principal că omul nu e capabil să dea omenirii o credinţă sau o valoare supremă. [8] „Situată la distanţă siderală de pacea tuturor, Societatea Naţiunilor n-avea să pregătească în realitate decât al doilea război mondial.” [9]

Şi aceasta corespundea exact planului iluminaţilor satanişti.

Eforturile mişcării ecumenice, aşa cum sunt ele menţionate în documentele Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi al Organizaţiei Religiilor Unite, se îndreaptă spre minimalizarea diferenţelor de doctrină, cu sugerarea şi promovarea sincretismului religios, cu scopul de a permite o coeziune în cadrul maselor de credincioşi de diferite religii şi confesiuni. Fără rezolvarea problemei religioase, guvernarea mondială şi religia unică nu pot fi impuse. [10]

Se ridică întrebarea, dacă şi în ce măsură francmasoneria influenţează Biserica Ortodoxă şi celelalte confesiuni creştine?

Iată câteva date consemnate de istoriografie:

– Thomas Charmers, fondatorul Alianţei Evanghelice (1846), a fost vicepreşedinte al organizaţiei francmasonice Royal Society din Edinburg şi concomitent membru al lojei francmasonice numărul 1 din Forfarshire. [11]

E, desigur, naiv să crezi că marile mişcări se compun din naivi induşi în eroare de manipulatori oculţi. Totuşi, naivitatea joacă un oarecare rol în societate, un rol pe care
l-am dori sesizat de cât mai mulţi oameni interesaţi. Confesiunile neoprotestante, în măsura în care constituie diverse uniuni şi alianţe naţionale şi internaţionale, sunt în mod sigur derivate de ascunse forţe francmasonerice, fiind adesea chiar conduse de francmasoni.

Norbert Homuth divulgă, în 1985, că preşedintele Federaţiei mondiale a baptiştilor, dr. Duke McCall, este francmason din Rotary Club.

Profund penetrat de idei masonice este cultul metodist. Homuth enumeră 20 de pastori din biserica metodistă americană care sunt şi membri în francmasonerie. Episcopul metodist F. P. Corson, fost preşedinte al Congresului Mondial Metodist este francmason al lojei din Pennsylvania. Episcopul metodist R. A. Müller, fost preşedinte al Congresului Naţional al Bisericilor este francmason activ.

Suedia are 535 parohi luterani în francmasonerie. Arhiepiscopul Bertil Werkstrom este francmason activ. Alţi şase episcopi suedezi, printre care Sven Lindegaard, sunt francmasoni. [12]

Întregul protestantism şi neoprotestantism actual, descompuse din punct de vedere eclesial, se află în mrejele francmasoneriei. [13]

[Pentru a nu lungi prea mult articolul, partea a doua a acestui capitol o voi prezenta mâine.]

Bibliografie

[1] Ieromonah Agapit Popovici, „Ecumenismul încotro? O nouă viziune asupra ecumenismului sincretist”, 2003.

[2] Vezi şi la Ralpf Epperson, Noua ordine mondială, Ed. Alma, Oradea, 1997, p. 72.

[3] Această scrisoare a fost publicată în cartea Teocraţia ocultă, scrisă de Lady Queenborough, p. 208-209; vezi la Salem Kirbon, Satan’s Angels Exposed, Morais Cerullo World Evangelism Edition, 1980, p. 159.

[4] Citat după Ralph Epperson, Noua ordine mondială, Ed. Alma, Oradea, 1997, p. 70-71.

[5] Mihai Urzică, op. cit., p. 114.

[6] Mihai Urzică, op. cit., p. 114, după comandorul W. Guy Carr R. D., articol publicat în New Billing News, vol 2, nr. 6, aprilie 1958, editat de Publications du Comité de la Fédération des laïcs chrétiens.

[7] Salem Kirban, Satan’s Angels Exposed, Ed. citată, p. 161, 164. În 1964, Buletinul Marelui Orient de Franţa declara că „Francmasoneria urmează să depăşească atât Biserica Catolică, cât şi comunismul” (Petre Dogaru, op. cit., p. 518).

[8] Nichifor Crainic, Zile albe – zile negre, Casa editorială Gândirea, Bucureşti, 1991, p. 219-220.

[9] Nichifor Crainic, op. cit., p. 221.

[10] Mărturie ne stau documentele primei conferinţe despre diversitate culturală şi religioasă, ţinută la Melbourne, iulie 1997. Informaţiile au fost preluate de la adresa web: http://www.cth.com.au/corp/despatch şi http://www.closer.brisnet.org.au/despatch/wcrp.report1.htm

[11] Bruno Würtz, New Age, Ed. cit., p. 97.

[12] Bruno Würtz, op. cit., p. 98.

[13] Bruno Würtz, op. cit., p. 94.

În categoria ecumenism, New Age, noua ordine mondiala | Etichete , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Ecumenismul încotro? (XX)

Ecumenismul încotro? (XIX)

Publicat în 06/11/2024 de Teodosie Paraschiv

12. Influenţa ocultismului asupra gândirii creştine

ISTORIOGRAFIA ne arată că începând de prin sec. al XII-lea, ocultismul a început să pervertească gândirea creştinilor. Această pervertire a dus încet, încet la slăbirea vederii duhovniceşti şi la accentuarea crizei spirituale. [2]

Gândirea gnostică şi practicile oculte au dus la scindări, grupări, schisme şi erezii, în cadrul Bisericii latine din occident. Aceste modificări au produs la rândul lor transformări politice şi de organizare socială.

Prin ocultism şi magie, Diavolul a sfărâmat unitatea de credinţă şi unitatea comunităţilor creştine.

Biserica, comunitatea credincioşilor, avea să fie scindată de secte, iar stăpânirea creştină, care sprijinea viaţa creştină, avea şi ea să fie împărţită în formaţiuni mai mici şi mai uşor de controlat de către membrii organizaţiilor oculte.

În anul 1789, francmasoneria impune un nou concept, acela de stat laic. [3] Ce ne învaţă, însă, trecutul? Poate exista stat laic? Nu.

Statul laic este statul care se vrea fără Dumnezeul creştin, dar el nu este laic, adică fără religie. Religia lui este ecumenismul. Iar pentru cei iniţiaţi, religia statului laic este religia stăpânilor şi iniţiatorilor lui: satanismul. [4]

[Dumnezeul francmasoneriei și a celorlalte organizații oculte este Lucifer, adorat sub numele de Marele Arhitect.]

Pare greu de crezut aşa ceva. În ajutor ne vine tot istoriografia cu fapte şi evenimente concrete. Avem însă nevoie de putere de selecţie şi grupare a faptelor din noianul de fapte şi evenimente nesemnificative. Cauzele sunt bine ascunse.

Totdeauna stăpânii au impus supuşilor propria lor religie. Păgânii au impus păgânismul, iar creştinii au impus creştinismul. Acum, francmasonii, creatori ai statelor moderne şi a viitoarei uniuni, a guvernului mondial, vor impune supuşilor religia lor satanistă, cultul paladin, adorarea lui Lucifer.

Despre fapte şi evenimente găsim multe însemnări şi referinţe. La fel, nu ducem lipsă de interpretări. Însă acestea servesc totdeauna interesele celor puternici. De aceea, odată cu schimbarea stăpânirii se schimbă şi interpretarea evenimentelor şi faptelor. Mai observăm că unele fapte şi evenimente sunt trecute cu vederea, iar altele scoase la lumină, după cum dictează interesele. Şi dacă stăpânirea se schimbă iar, atunci se schimbă şi interpretarea. Apar şi contestări sau acuze de mistificare pentru faptele şi evenimentele care deranjează. Un exemplu bun este cel al „Protocoalelor înţelepţilor Sionului” [5] denigrate şi dezaprobate constant pentru că deconspiră planurile ascunse ale ocultei internaţionale.

[Este suficient să citești „Protocoalele înțelepților Sionului” ca să-ți dai seama că elita care conduce lumea le pune în aplicare pas cu pas. ]

Iată motivul pentru care cercetătorul creştin, ca să poată cunoaşte adevărul, are nevoie de studii comparate, intense, analizând surse diverse, noi şi vechi, în aşa fel încât să poată aduna informaţii despre cât mai multe fapte şi evenimente petrecute. Are nevoie să ajungă ca să deosebească faptele reale de cele închipuite. Fără studiu comparat nici un cercetător nu va ajunge la iniţierea în adevăratul studiu al istoriei. [6]

Acesta este motivul pentru care nu vom găsi în nici o lucrare oficială rostite aceste adevăruri, indiferent de epoca pe care am alege-o pentru studiu. Aşadar, nu trebuie să surprindă pe nimeni interpretarea noastră, nici să caute s-o găsească în manuale sau lucrări oficiale, pentru că nu va găsi aşa ceva. Acolo se găsesc fapte şi evenimente înşirate şi amestecate, interpretate trunchiat şi interesat.

Lucrarea noastră se adresează cititorilor creştini care doresc să pătrundă tainele istoriei şi să înveţe cum să înţeleagă evenimentele şi vremurile în care trăiesc.

Mişcarea ecumenică nu face excepţie. Ea a fost iniţiată atunci când a fost nevoie de ea pentru relativizarea învăţăturilor dogmatice şi înlocuirea lor cu o doctrină sincretistă, ca fază intermediară către noua religie a stăpânilor, adorarea lui Lucifer.

Bibliografie

[1] Ieromonah Agapit Popovici, „Ecumenismul încotro? O nouă viziune asupra ecumenismului sincretist”, 2003.

[2] Serge Hutin, Alchimia, ed. cit., p. 118-119.

[3] „Statul este o noţiune pur occidentală care până în sec. XX s-a aplicat numai la 3% din teritoriul planetei.” (Robert D. Kaplan, Anarhia care va veni, Ed. Antet, p. 30.)

[4] Ralph Epperson, op. cit., p. 171-179; 68-80; Bruno Würtz, New Age, Ed. de Vest, Timişoara, 1992, p. 96.

[5] Protocoalele înţelepţilor Sionului, Orăştie, 1923; Texte care au zguduit lumea, Ed. Moldova, Iaşi, 1995.

[6] Îndrumări metodologice privind culegerea, coroborarea, prelucrarea, analiza şi sinteza informaţiilor la Mireille Rădoi, Serviciile de informaţii şi decizia politică, Ed. Triton, Bucureşti, 2003, (176 pagini).

[7] https://www.docdroid.net/VWm8SfH/protocoalele-inteleptilor-sionului-pdf#page=64

În categoria ecumenism, New Age, noua ordine mondiala | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Ecumenismul încotro? (XIX)

Ecumenismul încotro? (XVIII)

Publicat în 05/11/2024 de Teodosie Paraschiv

11. Introducere în teologia istoriei

DESPRE viaţa bisericească şi a societăţii, în general, s-au scris mii de cărţi în care evenimentele şi faptele umane sunt selectate, grupate şi interpretate dintr-un anumit punct de vedere. [2]

Suntem, cred, cu toţii de acord că selectarea şi gruparea evenimentelor şi faptelor umane fără interpretare nu are valoare. De ce? Pentru că nu ne-ar ajuta la înţelegerea istoriei.

Nu intenţionăm să înşirăm evenimente şi fapte ci vom căuta să înţelegem cursul vieţii umane, cursul vieţii creştine şi al Bisericii în lume. Vom încerca să înţelegem legătura dintre evenimentele şi faptele consemnate de istoriografie.

În general, interpretarea care se dă faptelor şi evenimentelor în lucrările de istorie este parţială şi ruptă de legătura omului cu divinul.

Vom încerca o interpretare a faptelor din perspectivă teologică, creştină, întrucât o istorie care face abstracţie de legătura omului cu Dumnezeu şi de lupta Bisericii cu duşmanii ei, nu poate fi decât parţială şi denaturată.

Înainte de a încerca să memorăm mulţime de date, fapte şi evenimente, este bine să învăţăm cum să le înţelegem în contextul vieţii creştine şi al Bisericii. Pe de o parte vedem mâna omului în istorie, iar pe de altă parte trebuie să vedem mâna lui Dumnezeu.

Este adevărat că omul face istoria, însă nu trebuie să uităm că el este sub două influenţe nevăzute: a lui Dumnezeu, Creatorul lumii şi a diavolului, uzurpatorul ordinii din lume şi duşmanul omului.

Fără o perspectivă teologică, istoria este fără noimă, fără sens, fără direcţie, fără finalitate. O astfel de percepţie şi concepţie îl determină pe om să creadă că nu are să dea socoteală nimănui pentru faptele sale; îl face să creadă că poate să-şi determine viitorul fără responsabilitatea judecăţii.

Pentru noi creştinii, cursul vieţii umane este hotărât de Dumnezeu, făcând parte din planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii şi de îndumnezeire a omului.

Datoria omului este să descopere şi să respecte acest plan spre binele lui. Planul lui Dumnezeu cu lumea este cuprins în Sf. Scriptură. În lipsa acestei viziuni, omul ori cade în deznădejde, ori crede că se poate mântui singur, fără de Dumnezeu.

Care este adevărul?

Analizând cu atenţie faptele şi evenimentele, vom vedea că după căderea în păcat a primilor oameni, omenirea a intrat sub stăpânirea Şarpelui, a lui Satan. Prin păcat, adică prin depărtarea de Dumnezeu, diavolul a câştigat putere asupra oamenilor.

Istoria omenirii este lupta dintre bine (Dumnezeu) şi rău (Satan), dusă în inima omului. Fără luminarea revelaţiei divine omul a căzut în dualism, considerând pe Dumnezeu şi pe Satan drept doi zei care se luptă pentru putere. În unele situaţii, omul a ajuns până la pierderea ideii de personalitate. Astfel, pentru mulţi păgâni binele şi răul deveneau două principii impersonale, două energii.

Istoria poporului evreu este istoria purtării de grijă a lui Dumnezeu faţă de lumea pe care a creat-o. Istoria popoarelor păgâne este istoria stăpânirii lui Satan asupra omenirii rătăcite, amăgite şi depărtate de Dumnezeu.

Prin jertfa Fiului lui Dumnezeu întrupat, omul este răscumpărat şi restaurat şi scos de sub stăpânirea diavolului. Diavolul, Satan, s-a văzut izgonit din oameni în locuri pustii.

Izgonit prin harul lui Dumnezeu din viaţa creştinilor, Satan se luptă în ascuns pentru amăgirea şi înrobirea omenirii. Istoria ultimilor 2000 de ani este istoria luptei duse de diavol [Lucifer] împotriva Bisericii lui Hristos, adică asupra creştinilor, care formează trupul tainic al lui Hristos.

Diavolul nu a renunţat la planul său de înrobire al oamenilor şi de îndepărtare a lor de Dumnezeu. Deşi odată cu extinderea Bisericii, puterea şi influenţa diavolului a scăzut, ea nu a încetat niciodată de a lucra împotriva Bisericii. [3]

[În urmă cu 100 de ani, Rudolf Steiner afirma că se va inventa un vaccin care va separa sufletul și spiritul de trup, iar oamenii vor deveni niște automate. Aceste vremuri le trăim noi acum. Prin campania de injectare la nivel mindial se urmărește separarea omului de Dumnezeu și conectarrea lui la sistemul satanic de control total prin tehnologie.]

Ce dovezi aducem în acest sens?

Satan s-a ridicat împotriva creştinilor prin persecuţiile împăraţilor şi stăpânitorilor păgâni, prin gnosticismul sincretist, prin erezii şi schisme, inovaţii şi abateri de la dreapta credinţă, prin ocultism şi neognosticism.

Slujitorii diavolului nu au dispărut niciodată. Ei au fost cei care au dus mai departe, în ascuns, veac după veac, credinţele şi practicile păgâne şi cultul închinat lui Lucifer. Aceştia sunt vrăjitorii, vracii, magicienii, ocultiştii, spiritiştii, iar mai nou teosofii, ghicitorii, radiesteziştii, mediumii şi alţii asemenea acestora.

Izgoniţi şi marginalizaţi din societatea încreştinată, ei s-au retras în ordine şi organizaţii secrete. Caracterul secret se impunea pentru a nu atrage asupra lor persecuţiile. [4]

Istoriografia consemnează existenţa unor asemenea ordine şi organizaţii oculte ce desfăşurau activităţi secrete şi subversive, îndreptate împotriva Bisericii şi a stăpânirii creştine.

Din această cauză se naşte dorinţa acestora de a-şi uni eforturile în lupta lor împotriva creştinilor şi a stăpânirii creştine, prin declanşarea unei renovatio, a unei noi ordini mondiale, alta decât creştină.

Istoriile consemnează faptele şi evenimentele, dar păstrează tăcerea asupra acestei lupte duse în secret împotriva creştinilor. Satan se luptă cu toţi oamenii, dar mai cu seamă cu creştinii. De ce? Pentru că numai prin Biserică vine mântuirea.

Cine este diavolul? Este cel ce dezbină, cel cu multe feţe, cel care sădeşte zâzanie şi păreri diferite pentru a-i împărţi şi dezbina pe creştini în grupuri şi partide. El este dezbinătorul. [5]

După schisma de la 1054, Biserica slăbeşte, iar slujitorii Satanei se întăresc şi se organizează pentru o acţiune comună îndreptată împotriva turmei lui Hristos, asupra societăţii creştine. [6] Pe măsură ce aceste organizaţii se întăresc ele încep să contrafacă istoria şi să nege constant orice încercare de deconspirare a luptei lor împotriva creştinilor.

Una dintre cele mai cunoscute organizaţii oculte este francmasoneria. Această organizaţie adună la un loc pe toţi cei care acceptă să lucreze pentru atingerea idealurilor francmasonice: guvernul mondial şi instaurarea domniei lui Antihrist. Nu toţi ştiu că francmasoneria este în slujba lui Satan. Masonii de grad înalt ştiu asta. [7]

[Marele Arhitect este Lucifer.]

Bibliografie

[1] Ieromonah Agapit Popovici, „Ecumenismul încotro? O nouă viziune asupra ecumenismului sincretist”, 2003.

[2] Un studiu interesant care merită citit, despre istorie şi istoricitate, vezi la Lucian Boia, Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune, Ed. Humanitas, 1998.

[3] II Tesaloniceni 2, 7-12.

[4] Serge Hutin, Alchimia, Editura de Vest, Timişoara, 1992, p. 118.

[5] „Diavolul este antimodelul prin excelenţă, esenţa sa fiind tocmai deghizarea, uzurparea aparenţelor, forţarea neruşinată sau subtilă a nuanţelor – pe scurt, arta de a face formele să mintă.” (Denis de Rougemont, Partea diavolului, Ed. Anastasia, 1994, p. 7). „Diavolul este Acuzatorul care vrea să ne facă să ne îndoim de iertarea noastră.” (Ibidem, p. 32.)

[6] Rosicrucienii şi mai târziu francmasonii sunt un exemplu în acest sens.

[7] Ralph Epperson, Noua ordine mondială, Ed. Alma, 1997, p. 130-153.

În categoria ecumenism, New Age, noua ordine mondiala | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Ecumenismul încotro? (XVIII)

Sfârșitul umanității imaginat de Forumul Economic Mondial

Publicat în 04/11/2024 de Teodosie Paraschiv

Forumul Economic Mondial, fondată de satanistul Klaus Schwab, este cea mai influent organizație din lume. Și asta s-a putut vedea pe timpul falsei pandemii COVID.

Noah Yuval Harari este consilierul lui Klaus Schwab și este promovat prin mass-media și rețelele de socializare, cu scopul de a-i permite să-și facă auzită vocea „profetică” care anunță viitorul planificat de Elita satanică care conduce lumea.

Iată câteva din declarațiile făcute de Noah Yuval Harari.

„După mii de ani, timp în care oamenii au guvernat lumea, autoritatea și puterea va trece de la oameni la calculatoare. Și majoritatea oamenilor o să devină ineficienți economic și fără putere politică. Deja în ziua de azi, noi am început să vedem creația unei noi clase de oameni. Clasa oamenilor nefolositori.”

Și care credeți că este viitorul acestor oameni nefolositori și „ineficienți economic”?

Eutanasierea, adică moartea. Bill Gates, cel care finanțează campaniile de „vaccinare” și vrea să injecteze întreaga omenire, este un psihopat eugenist posedat de demoni. Albert Bourla, directorul companiei Pfizer, a declarat că unul din obiectivele sale a fost acela de a reduce populația cu 50%. Trebuie să înțelegeți că oamenii aceștia nu au suflet. Sunt entități fără emoții, care și-au predat trupul demonilor. Un om cu suflet nu poate să-și dorească uciderea a miliarde de oameni, doar pentru a se simți ei și planeta mai bine.

„Vreau să vorbesc cu tine astăzi despre viitorul speciei umane și realitatea vieții viitoare. Noi suntem probabil una din ultimile generații ca și umanitate Homo Sapiens. În 100 sau 200 de ani, pământul o să fie dominat de entități care sunt foarte diferite de noi, cum noi suntem diferiți de neanderthalieni sau de cimpanzei. Pentru că generațiile viitoare o să învețe cum să manipuleze corpul, creierul și mintea. Acesta o să fie produsul principal în secolul 21. Nu o să fie economia confecțiilor, a mașinilor, a armelor, ci economia, corpului, a creierului și a minții.”

„Acum, cum vor arăta exact viitorii stăpâni ai planetei? Aceasta va fi decis de persoanele care au proprietatea informațiilor. Cei ce controlează informațiile, controlează viitorul, nu doar al umanității, ci viitorul vieții însăși.”

Klaus Schwab promovează ideea creării unei noi specii robotice care va controla și guverna lumea umană.

În „Forbes”, Forumul Economic Mondial anunță public că chiar gândurile, emoțiile și visele tuturor celor care locuiesc în orașele mari o să fie înregistrate. Așa vor ei să împingă supravegherea societății în întreaga lume.

Fostul președinte chilian, Sebastian Pinera, a făcut o declarație publică cum că 5G nu numai că este în măsură să citească gândurile noastre, ci poate chiar să inducă gânduri și emoții în fiecare.

„Posibilitatea ca mașinile să citească gândurile și că poată să inducă gândiri și să citească felul cum simțim. 5G o să ne schimbe viața mai mult decât toate tehnologiile din trecut din acest domeniu.”

5G are ca scop nu numai citirea și inducerea de gânduri, ci transformarea oamenilor în roboți, sau ființe hibride conectate de inteligența artificială. Ei declară că asta o să de dezvolte viața umană și o să ne transforme în superoameni, adică în zei.

Ce este această declarație? Este aceea pe care Lucifer a făcută omului în rai. „Veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul.”

Noah Yuval Harari: „Noi am ajuns momentul în care putem hăcui nu numai capculatoare, noi putem hăcui oameni și alte organisme. Oamenii sunt acum animale care pot fi schimbate/alterate tehnologic. Întreaga ideea că oamenii au suflet sau spirit sau că avem liber arbitru și nimeni nu știe ce se întâmplă în interiorul nostru, adică ce aleg, și că acesta reprezintă liberul meu arbitru (alegerea mea), acest lucru s-a terminat.”

Acest om nu are nici suflet, nici spirit, nici liber arbitru, pentru că este posedat de demoni, și asta este crezința lui pe care o promovează în întreaga lume.

Lucifer vrea să credem că suntem mașini, că nu avem de ales, că suntem pierduți, că Dumnezeu nu există. Acum înțelegeți de ce se fac atât de multe eforturi pentru a se promova semenea idei. Timp de 200 de ani am fost îndoctrinați cu evoluționismul și cu ideea că nu există lume spirituală, iar acum ni se induce ideea că suntem mașini, automate biologice, care vor evolua în automate hibrid (cyborgi), o combinație între om și mașinărie. Asta este ideea pe care o promovează satanistul Klaus Schwab.

El afirma:

„Nimeni nu va fi în siguranță dacă nu se va „vaccina” toată lumea.”

Asta își dorea, injectarea tuturor cu ARNm și nanotehnologie.

Klaus Schwab: „Te va schimba…. Dacă îți iei editarea genetică, tu ești cel care va fi schimbat.”

Klaus Schwab: „Este o integrare a acelor domenii. Gândiți-vă doar la gândurile plantate în creierul nostru.”

Klaus Schwab: „Oportunitățile sunt imense pentru scenariul înfricoșător al unui atac cibernetic cuprinzător. Criza Covid-19 ar fi văzută ca o mică tulburare, în comparație cu un atac cibernetic major.”

Klaus Schwab: „Cipul ca act este un pas foarte important pentru a crea un creier fizic pentru digitalizare.”

Acum înțelegeți declarația Ursulei von der Leyden de acum câteva zile prin care îndemna oamenii să se pregătească cu alimente și apă în eventualitatea unui atac cibernetic, nuclear sau biologic? Totul este planificat minuțios. Atacul cibernetic va declansa colapsul economic al întregii lumi și va face posibilă resetarea fistemului financiar global, adică trecerea la moneda digitală.

Klaus Schwab: „Așa că oamenii cred că ne vom întoarce la vechea lume bună pe care am avut-o și că totul va fi din nou normal. Aceasta este! Să spunem că ficțiunea nu va mai exista. Ruptura pe care o avem acum este mult prea puternică pentru a nu merge înainte.”

După cum puteți constata, acești sataniști au declanșat marea schimbare, pe care ei o numesc „marea resetare”. Este același proces inițiat, cu sute de ani înainte, de rosicrucieni și numit „renovatio”.

Ar fi multe de spus, dar pentru a nu lungi cuvântul, vă recomand să urmăriți un documentar de 40 de minute, subtitrat în limba română și intitulat „Sfârșitul umanității”.

Ceea ce este important este faptul că întreaga mass-media oficială caută să ne programeze predictiv. Caută să ne inducă în minte planurile lor, pentru a le putea acecpta mai ușor, pentru a renunța la a mai alege, pentru a renunța la liberul arbitru, despre care satanistul Harari supune că nu există.

Adevărul este că putem alege.
Putem alege să respingem oferta sataniștilor și să alegem să-L urmăm pe Dumnezeu.

SFÂRȘITUL UMANITĂȚII – Ca Si Planuit De Liderii Mondiali

Vizionare plăcută!

Avem libertatea de a spune nu sistemului satanic!

În categoria identitate digitala, Marea Resetare | Etichete , , , , | 7 comentarii

Ecumenismul încotro? (XVII)

Publicat în 04/11/2024 de Teodosie Paraschiv

10. Ecumenismul în slujba comunismului internaţionalist
şi a globalizării [2]

PENTRU a-şi mări autoritatea ecumenică, în anul 1961, cu ocazia adunării generale de la New Delhi, Consiliul Ecumenic al Bisericilor a admis intrarea în rândurile sale a tuturor Bisericilor Ortodoxe din republicile sovietice şi din ţările satelite. În urma acestei decizii, au pătruns în cadrul acestei organizaţii 75 de delegaţii din ţările comuniste, iar Bisericile respective au fost primite ca membre cu drepturi depline printre conducătorii supremi ai Comitetului Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor (CEB). Cu această ocazie, fostul arhiepiscop Nicodim, [3] secundul patriarhului Pimen al Moscovei şi-a stabilit sediul la Geneva, iar CEB a căpătat tot atunci o coloratură marxistă.

Prezenţa reprezentanţilor oficiali ai Bisericilor răsăritene în cadrul acestei organizaţii interconfesionale şi internaţionale nu s-a putut face, după cum este lesne de înţeles, decât cu învoirea şi sub controlul riguros al autorităţilor politice şi de securitate ale statelor comuniste respective. Din această cauză, misiunea încredinţată delegaţilor se rezuma la consemnele primite din partea acestor autorităţi. Într-o asemenea situaţie, delegaţii respectivi nu au mai reprezentat nici o garanţie pentru cauza dreaptă a Bisericilor lor, fiind nevoiţi, de voie de nevoie, să apere în primul rând, punctele de vedere ale intereselor politice ale comunismului, fiind deci nişte simple instrumente ale acestui regim. Acestei tendinţe nocive, resimţite de atunci în CEB, i s-a adăugat şi influenţa, de aceeaşi natură, exercitată de delegaţii americani, reprezentanţi ai unor Biserici sectante, cu manifestări politice pro-comuniste.

Ca urmare, orice relatări şi plângeri care s-au adus de atunci în adunările CEB în legătură cu persecuţiile religioase din ţările aservite comunismului, suferite de credincioşii creştini, au fost contracarate de delegaţii oficiali ai Bisericilor din Est.

Toate documentele care mărturiseau despre violările libertăţii dreptului de cult şi ale misionarismului, despre constrângerile perfide impuse Bisericilor respective, sau despre ateismul infiltrat cu de-a sila în conştiinţele creştinilor, nu au fost luate în seamă ci, dimpotrivă, au fost clasate ca nefondate.

Infiltrările comuniste în CEB s-au resimţit şi sub alte forme. Prin diferitele funcţiuni care în această instituţie au fost încredinţate reprezentanţilor Bisericilor din Est, sprijinitoare a comunismului, Consiliul şi-a trădat misiunea şi s-a învoit să susţină diferite acţiuni politice, cu totul străine de problema ecumenismului.

Păşind pe acest drum, Consiliul Ecumenic a condamnat, în 1962, acţiunea unilaterală a SUA în Cuba, dar fără să pomenească nimic despre construirea, de către sovietici, pe acest teritoriu, a bazelor de lansare a rachetelor.

Totodată, reprezentanţii Bisericilor din Est şi-au arătat simpatia faţă de acea teorie a revoluţiei privind lupta dusă de insurgenţii din America Latină şi din Asia împotriva guvernelor lor.

Ca urmare a conferinţelor de la Geneva (1966) şi de la Uppsala (1968), cei 28 de membri ai Comitetului Executiv ai Consiliului – reprezentând 293 de Biserici – au votat, în unanimitate, subvenţionarea cu 200.000$ a celor 19 mişcări de eliberare din Africa, din care 11 erau notorii comuniste, fără, totuşi, să prevadă vreun mijloc de control asupra utilizării acestor fonduri. Şi după cum s-a aflat ulterior, o parte dintre aceste ajutoare a fost folosită pentru procurarea de arme.

Un alt ajutor, de 265.000$, a fost acordat în 1977, de către acelaşi Consiliu şi în acelaşi scop, pentru mişcările de eliberare din Africa Centrală. Pentru a complace Kremlinului, CEB a hotărât să deschidă şi alte credite, între care 252.000$ guvernului polonez, sub titlu de ajutor social, sau 100.000$ pentru dezertorii americani din Vietnam, refugiaţi în diferite ţări.

Un alt caz: secretarul general al Consiliului Ecumenic a găsit de cuviinţă să respingă ca nemotivată întâmpinarea din 18 ianuarie 1972, prezentată de episcopul luteran norvegian Monrad Nordeval, prin care se solicita Consiliului să acorde ajutoare Bisericilor din URSS. Acest refuz l-a determinat pe prelatul norvegian să acuze Consiliul că s-a alăturat persecutorilor, acordând încredere numai şefilor Bisericilor aserviţi Kremlinului.

În acest sens, este grăitoare şi atitudinea fostului secretar general al Consiliului, dr. Eugen Blake, care îl sfătuia cu insistenţă pe pastorul Richard Wurmbrand (originar din România, unde şi-a petrecut 14 ani în puşcăriile comuniste) să nu mai pomenească nimic despre toate persecuţiile pe care le-a suferit.

„Predicaţi-L pe Hristos (…), dar nu mai vorbiţi de comunism şi mai cu seamă, nu mai vorbiţi împotriva comunismului.”

Acţiunile cu caracter pro comunist şi masonic ale acestui Consiliu nu s-au dezis nici cu ocazia reuniunilor de la Geneva din 1977 şi de la Kingston (Jamaica), din 1979, unde prin aceleaşi manifestări adoptate, Hristos a fost absent şi creştinătatea trădată.

Trebuie relevat faptul că, sub aspect înşelător, CEB acordă ajutoare unor Biserici, dar care în realitate pornesc din aceeaşi viclenie pe care o are şi Satana; îţi întinde o mână de ajutor ca să te tragă mai bine la fund.

Aşa s-a întâmplat şi cu Biserica Ortodoxă Română, care înainte de 1989 a primit o importantă donaţie în dolari, în vederea construirii Institutului Ecumenic, dar care reprezintă de fapt cuiul lui Pepelea în Biserica Ortodoxă. Donaţia a fost acceptată cu toată gratitudinea de către conducerea Bisericii noastre strămoşeşti. Însă, prin aservirea Bisericii noastre donatorilor eretici, în loc ca studenţii noştri teologi, viitorii preoţi, să combată, într-un spirit cât mai ortodox asemenea sectanţi, sunt nevoiţi să le asculte, tăcuţi, toate rătăcirile.

Într-o avansată concepţie de înţelegere universală, de unire şi de armonie a lumii, a luat fiinţă în Apus şi Organizaţia Mondială a Religiilor Unite (OMRU). Aceasta este o mişcare diversionistă de mare amploare, care caută să înmănunchieze, sub o falsă dogmă de credinţă şi sub o falsă concepţie de dragoste şi frăţietate, pe toţi oamenii, de orice convingere religioasă, contestând ideea de revelaţie la toate religiile, pentru a le discredita pe toate, în frunte cu creştinismul, de al cărui nume se foloseşte numai ca momeală.

O altă mişcare de răsunet mondial şi cu veleităţi ecumenice, purtând o netăgăduită pecete francmasonică, este Asociaţia Unirii Creştinismului Mondial, care pretinde să fie creştină, dar de fapt, exclude ideea de Biserică şi de Hristos.

Pentru că suntem la capitolul „relaţii politice”, să amintim şi de organizaţia Conferinţa Bisericilor Europene, înfiinţată la Nyborn (Danemarca), în anul 1959. Sub masca ecumenică este de fapt o organizaţie politică, de inspiraţie francmasonică care „încurajează cooperarea cu instituţiile europene (OSCE, Consiliul Europei, Uniunea Europeană) şi ONU; va continua lucrarea CEB în domeniul promovării păcii şi securităţii în Europa; va susţine activităţile de protejare a mediului înconjurător (ecologie); va acorda atenţie deosebită problemelor pe care le pune azi fenomenul globalizării şi al mondializării din punct de vedere economic şi nevoii unei strategii de dreptate şi asistenţă socială.” [4] Şi lista poate continua. Nimic însă despre Hristos şi despre Biserica Sa.

Se pare că pentru membrii acestei organizaţii ecumenice mai importantă este unirea şi guvernul mondial decât Biserica cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească.

***

Fenomenele negative observate de la un timp pe tărâmul ecumenismului demonstrează că un fals ecumenism confesional şi adogmatic a pătruns atât în sânul Consiliului Ecumenic al Bisericilor, cât şi în atâtea alte organizaţii pretins religioase.

La 14 august 1972, în cadrul celei de a 25-a sesiuni a Comitetului Central CEB, ţinută la Utrecht, în faţa reprezentanţilor a 50 de Biserici şi confesiuni creştine, s-a susţinut, între altele, prin expozeul teologului german Jürgen Moltmann, teza masonică a unui guvern mondial indispensabil pentru a putea face faţă actualelor nevoi ale societăţii, precum şi necesitatea ca Biserica să se degajeze de particularităţile ei confesionale şi structurale care o împiedică de la misiunea ei. [5]

Misiunea Bisericii, în înţelegerea Consiliului Ecumenic şi a celorlalte organizaţii similare, este axată, în cea mai mare parte, pe probleme de ordin social şi nu pe preocupări spirituale, având ca principale obiective combaterea sărăciei şi opresiunii, a alienării rasiale şi culturale şi a distrugerii naturii prin industrie. [6]

Printr-un asemenea program, dominat de aspectul social şi politic, Biserica încetează de a mai fi Biserică şi se reduce la o instituţie de binefacere pentru bunăstarea, progresul şi prosperitatea oamenilor de toate culorile şi rasele, devenind astfel slujitoarea împărăţiei pământeşti în locul celei cereşti! [7]

După ce a urmărit şi încurajat, prin toate ramificaţiile ei, fărâmiţarea creştinismului, francmasoneria caută acum, sub pretexte ecumenice, să regrupeze toate confesiunile creştine într-o credinţă lipsită de har şi având ca aspiraţie numai scopuri sociale.

Prin astfel de tendinţe, care au luat aspecte bine conturate şi foarte transparente, s-a apropiat vremea când se va întrona în toată lumea o guvernare mondială iudaică, provocând marea apostazie a creştinilor, proorocită de Hristos, cu o înfricoşată prigonire de moarte împotriva celor care nu se vor închina Antihristului, adică Satanei.

[Din 2020 asistăm la promovarea fățișă și agresivă a „marei resetări” pentru impunerea unui guvern mondial, a unei monede unice digitale și a unei religii unice. Termenul fixat este 2030-2031. Se știe deja că documentele de identitate actuale au valabilitate până în 2031, moment din care vor fi impuse la nivel mondial documentele biometrice cu cip, probabil în paralel cu identitatea digitală integrată direct în corp prin nanotehnologie. De fapt scopul final este conectarea trupurilor oamenilor la sistemul de calculatoare (Fiara) și Inteligența Artificială.]

[În aceste vremuri deosebit de critice ierarhia Bisericii continuă să tacă, fără a pregăti poporul pentru vremurile ce vin în anii ce urmează. Ce ar trebui să facă ierarhii noștri? Să investească mai mult în zidirea sufletelor credincioșilor și în întărirea credinței decât în ziduri și construcții. Se cheltuie prea mult pentru construcții și se consumă mai multă energie cu administrația decât cu pastorația.]

Bibliografie

[1] Ieromonah Agapit Popovici, „Ecumenismul încotro? O nouă viziune asupra ecumenismului sincretist”, 2003.

[2] Informaţiile sunt preluate în cea mai mare parte din lucrarea lui Mihai Urzică, Biserica şi viermii cei neadormiţi, Ed. Anastasia, Bucureşti, 1998, p. 238-246.

[3] Informaţiile date publicităţii după 1990 arată că arhiepiscopul Nicodim, din 1964 mitropolit, era agent KGB. În 1969, Nicodim avea misiunea de a se asigura că în mesajele trimise de Comitetul Central al CEB către Bisericile membre nu se menţiona nimic cu privire la invazia din Cehoslovacia sau la persecuţiile religioase din URSS. Delegaţia Bisericii Ruse cuprinde cel puţin şase agenţi KGB. Pentru detalii, vezi la Miruna Munteanu şi Vladimir Alexa, Dosare ultrasecrete, vol. II, Ed. Omega, Bucureşti, 2000, p. 77-86; 149-153.

[4] Revista „Candela Moldovei”, nr. 1/1998, p. 3. Vezi şi articolul Bisericile şi valorile euro-atlantice în revista „Candela Moldovei”, nr. 6-7/2002, p. 8-9.

[5] Jürgen Moltmann, Comunitate fraternă într-o lume divizată, SOEPI, 17 august 1972, p. 9-10.

[6] Revista „Candela Moldovei”, nr. 1/1998, p. 3, în articolul Lucrările Comitetului Central al Conferinţei Bisericilor Europene.
Mărturie ne stau documentele primei conferinţe despre diversitate culturală şi religioasă, ţinută la Melbourne, iulie 1997. Informaţiile au fost preluate de la adresa web: http://www.cth.com.au/corp/despatch şi http://www.closer.brisnet.org.au/despatch/wcrp.report1.htm

[7] Recomandăm pentru aprofundarea acestei teme lucrarea Dr. Antonie Plămădeală, Biserica slujitoare, ed. cit., p. 183-210. „Rapoartele nu se impun printr-o deosebită fundamentare teologică. Ici şi colo în cuprinsul lor, se face şi câte o consideraţie de ordin teologic, dar e vorba mai mult de afirmaţii cu caracter general, nu de o argumentare biblică şi teologică sistematică; consideraţiile de acest fel fiind urmate de obicei de propoziţii care încep cu: «În această situaţie, Biserica trebuie să… etc. etc.»” (p. 195).

În categoria ecumenism, Marea Resetare, New Age, noua ordine mondiala | Etichete , , , , , , , , , | Un comentariu

Predică la Duminica a XXIV-a după Rusalii, 2024

Publicat în 03/11/2024 de Teodosie Paraschiv

Vindecarea fiicei lui Iair

Tema: despre minuni și despre credință

Să vedem ce reținem din pericopa evanghelică ce s-a citit.

„Îndrăznește fiică. Credința ta te-a mântuit. Mergi în pace.”

Deși se atingeau mulți de Domnul, totuși doar o singură persoană s-a atins cu credință puternică. Această persoană a fost femeia care era bolnavă de 12 ani de curgere de sânge. A primit vindecare pentru credința pe care a arătat-o.

„Nu te teme. Crede numai și se va izbăvi.”

Pentru că toate sunt cu putință celui ce crede.

Domnul ne învață smerenia în tot ceea ce facem.

În viața noastră să nu căutăm minuni, pentru că în fiecare zi se întâmplă cu noi minuni. Să fim mulțumitori și recunoscători lui Dumnezeu pentru grija ce ne-o poartă zi de zi și ceas de ceas, clipă de clipă.

Domnul ne învață cum să fie credința noastră și cum să ne rugăm.

În lupta noastră duhovnicească avem nevoie de credință, dar și de rugăciune și de post.

„Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit, și le veți avea.” (Marcu 11, 24)

De multe ori ne întrebăm, de ce Dumnezeu nu ne aude grabnic? De ce? Pentru puțina noastră credință și pentru că nu știm ce și cum să cerem. Dumnezeu așteaptă schimbarea noastră lăuntrică. Dacă ne-ar răspunde imediat, noi am uita să-i mulțumim și să fim recunoscători și astfel ne-am face și mai vinovați.

Scopul vieții noastre este pregătirea pentru viața veșnică.

Să trăim fără frică. Să fim uniți și să ne ajutăm unii pe alții. Demonii caută să ne dezbine pentru a ne slăbi puterea de a înfrunta răul.

Dacă dorim să invingem răul din societate, atunci să fim uniți și să ne ajutăm unii pe alții. Și să nu ne lăsăm dezbinați din diferite motive.

Să cerem ca Dumnezeu să ne întărească credința.

În categoria Predici | Etichete , , , | Un comentariu