Codul Bibliei

18. Efectele implicării ortodocşilor în mişcarea ecumenică

SE prea poate să existe cititori care, ajungând până aici, să se întrebe: Oare chiar aşa să fie? Oare ecumenismul să slujească politica de globalizare şi de satanizare a lumii?

Într-un fel, întrebările sunt justificate, de vreme ce expunerea noastră încearcă să arate cum ecumenismul surpă Biserica, îndemnându-i pe creştini către sincretism religios şi satanism. De aceea, ne-am gândit că este potrivit să amintim şi o parte dintre efectele nefaste pe care ecumenismul le-a produs în rândul ortodocşilor şi nu numai.

Toţi ecumeniştii noştri se jură că apără ortodoxia. Noi nu contestăm mărturisirea lor. Îi întrebăm totuşi, cum explică acţiunile antiortodoxe de mai jos?

• cenzurarea, în secret, a cărÅ£ilor de cult;
• cenzurarea literaturii teologice prin eliminarea scrierilor care demască erezia ecumenistă;
• punerea în circulaÅ£ie de literatură teologică pro-ecumenistă;
• interdicÅ£ia pusă preoÅ£ilor ÅŸi călugărilor de a publica lucrări cu caracter antiecumenic;
• încercarea de a controla tipărirea de carte religioasă cu scopul de a evita publicarea de cărÅ£i ortodoxe defavorabile orientării ecumeniste;
• minimalizarea studiilor de apologetică ÅŸi îndrumări misionare ÅŸi înlocuirea lor cu studii de promovare a ecumenismului;
• politizarea cursurilor de îndrumare preoÅ£ească;
• intimidarea ÅŸi ameninÅ£area cu demiterea ÅŸi caterisirea preoÅ£ilor antiecumeniÅŸti;
• intimidarea ÅŸi ameninÅ£area cu excluderea din monahism a monahilor antiecumeniÅŸti.

Desigur, afirmaţiile noastre pot fi contestate. Cu atât mai mult cu cât măsurile de intimidare şi represalii pot fi acoperite de măsuri disciplinare. Sau altfel spus, mărturisirea de credinţă ortodoxă şi avertizările asupra ereziei ecumeniste au ajuns să fie socotite acte de indisciplină.

Ce argument pot aduce ecumeniştii? Ei pot veni cu argumentul că s-au încălcat hotărârile Sf. Sinod. Noi însă, ne întrebăm: De când a ajuns Sf. Sinod să sancţioneze pentru mărturisirea de credinţă ortodoxă?

Dacă am fost atenţi la mărturiile istorice, înţelegem că membrii Sfântului Sinod nu sunt infailibili, mai ales atunci când sunt preocupaţi de politică şi avantaje materiale.
Se cuvine încă o precizare. În general, hotărârile luate de Sf. Sinod pot fi justificate canonic; ceea ce nu se justifică în cazul nostru este modul de aplicare.

Dintre acţiunile antiortodoxe amintite mai sus, cea mai gravă ni se pare aceea de cenzurare a cărţilor de cult şi a altor scrieri duhovniceşti, în spiritul celor hotărâte la dialogul teologic oficial cu reprezentanţii cultului mozaic, New York, 1972.

Referitor la cenzură se constată:
1. Eliminarea Rânduielii de primire la ortodoxie a celor de alte credinţe.
– Molitfelnic, Editura Istitutului Biblic ÅŸi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, (EIBMBOR), 1992, ISBN 937-9130-11-9 – este corect.
– Molitfelnic, EIBMBOR, 1998, ISBN 973-0130-97-6 – este cenzurat.

2. Modificarea troparului învierii, glas I, prin eliminarea cuvântului iudei:
– Vecernierul, EIBMBOR, 1974, ediÅ£ia a II-a – este cenzurat.
– Vecernierul, Ed. Partener, GalaÅ£i, 2002, ISBN 973-85743-2-3 – este cenzurat.

A fost comparat cu:
– Ceaslov, EIBMBOR, BucureÅŸti, 1992, ISBN 973-9130-11-9.
– Ceaslov, EIBMBOR, BucureÅŸti, 1993, după ediÅ£ia din 1973.
– Catavasier, Ed. MMB, IaÅŸi, 2000, ISBN 973-9272-97-5.
– Catavasier, Ed. IBMBOR, TimiÅŸoara, 1995.

3. Eliminarea completă a mai multor strofe din Prohodul Domnului.

Aici aveți Prohodul domnului necenzurat.

4. Modificarea referinţelor la evrei:

Proloagele, vol. I, Ed. Bunavestire, fără an, la luna octombrie, ziua 11.

Merită ca cercetările să fie extinse.

În continuare, vom prezenta câteva dintre urmările nefaste ale implicării ortodocşilor în mişcarea ecumenică:

• – influenÅ£area unor ierarhi, iar prin ei influenÅ£area deciziilor din Bisericile locale;
• influenÅ£area preoÅ£ilor prin ierarhi;
• influenÅ£area profesorilor de teologie ÅŸi prin ei a învăţământului teologic;
• efectuarea de studii teologice în universităţi ÅŸi instituÅ£ii catolice ÅŸi protestante;
• organizarea de aÅŸa-zise rugăciuni comune, cu încălcarea flagrantă a prevederilor sfintelor canoane;
• eliminarea studiilor apologetice ÅŸi misionare ÅŸi înlocuirea lor cu studii despre ecumenism;
• modificări în cult în numele deschiderii către dialog;
• relativizarea învăţăturii de credinţă;
• politizarea structurilor administrative ale Bisericii.

În concluzia celor de mai sus, spunem că se urmăreşte:

• – crearea de breÅŸe în sinoadele locale între ierarhii ecumeniÅŸti ÅŸi cei neecumeniÅŸti;
  Рimixtiunile politicului ̨n treburile interne ale Bisericii;
• crearea de breÅŸe în învăţământul teologic prin abaterea de la tradiÅ£ia ortodoxă în favoarea învăţăturilor eterodoxe;
• încurajarea sincretismului religios;
• minimalizarea principiilor moralei creÅŸtine în numele drepturilor omului.

În încheierea acestui capitol, mai aducem un exemplu luat din Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă, Ed. Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor, Bucureşti, 1952.

În răspunsul la întrebarea 228, găsim scoasă în evidenţă deviza francmasoneriei: fraternitate, egalitate, libertate şi dreptate.

Credem că această deviză nu-şi avea în nici un caz locul în Învăţătura de credinţă.

Bibliografie

[1] Ieromonah Agapit Popovici, „Ecumenismul încotro? O nouă viziune asupra ecumenismului sincretist”, 2003.

[2] Pr. Prof. Ion Bria, Teologia ortodoxă în România contemporană, Ed. Trinitas, Iaşi, 2003, p. 41, 61, 105

[3] Ibidem, p. 13.

[4] Ibidem, p. 89.

[5] Ibidem, p. 92.

[6] Ibidem, p. 105, 31.

[7] Acelaşi text este reprodus şi în ediţia publicată de Editura Trinitas, la Iaşi în 1999, cu titlul Credinţa ortodoxă, ISBN 973-97478-7-6. A se compara cu deviza „libertate – egalitate – fraternitate” citată de Radu Comănescu şi Emilian M. Dobrescu, Francmasoneria. O nouă viziune asupra istoriei lumii civilizate, vol. I, 1991, p. 101.

15. Umanism, globalism, ecumenism ÅŸi satanism

UMANISMUL, departe de a-l fi umanizat pe om, mai mult l-a dez-umanizat, prin aceea că l-a îndepărtat de Dumnezeu şi l-a apropiat de lume şi stăpânitorul acestei lumi. [2]

Umanismul a reînviat şi accentuat arianismul omului occidental. [3] Încetând să mai creadă în Sfânta Treime, omul a ajuns să creadă în spiritism. [4] Spiritismul există de când lumea. Cu toate acestea, el apare sub forma „ştiinţifică” abia în sec. al XIX-lea, atunci când omul occidental, copleşit de gândirea raţionalistă, încetează să mai creadă în dogma Sfintei Treimi, adică încetează să mai gândească şi să mai trăiască creştineşte. [5]

Umanismul, deşi este ridicat în slăvi de unii teologi şi gânditori creştini, nu a umanizat şi nici nu a ajutat la împlinirea fiinţei umane. Dimpotrivă, putem afirma că gândirea umanistă l-a dez-umanizat şi sălbăticit pe om, prin aceea că l-a îndepărtat de Dumnezeu, după al Cărui chip a fost creat.

În concepţia noastră creştină, omul se împlineşte numai în legătură cu Dumnezeu, numai în comuniune şi comunicare cu El. Credinţa creştină ne învaţă că omul se împlineşte, se desăvârşeşte şi se mântuieşte doar în Hristos Dumnezeu.

Spiritul umanist şi renascentist întruchipează revolta omului contra lui Dumnezeu, sau revolta păgânismului împotriva creştinismului.

Ce înseamnă dorinţa omului de a cunoaşte lumea şi universul prin propriile sale puteri?

Înseamnă retrăirea ispitirii lui Adam, în încercarea omului de a deveni dumnezeu fără Dumnezeu. Gnoza, în ultimă instanţă, este ştiinţa de a depăşi destinul, de a cunoaşte Calea, fără de Dumnezeu. Gnosticul nu aşteaptă ajutorul de la Dumnezeu pentru că nu crede în existenţa acestui ajutor.

Umaniştii cred că creştinismul dez-umanizează. Acelaşi lucru cred creştinii despre umanism. Care este adevărul? Adevărul este că odată cu umanismul se naşte un nou Babilon. Limbile se amestecă, în sensul că aceleaşi cuvinte capătă noi sensuri, chiar opuse. Spunem că limbajul se relativizează. [6] Acesta este motivul principal pentru care oamenii încep să nu se mai înţeleagă între ei. Aceleaşi cuvinte încep să reprezinte realităţi diferite. [7]

Reduse la esenţă, umanismul şi renaşterea sunt o formă de satanism, [8] în care Dumnezeu-Omul, Hristos, este înlocuit cu omul, iar hristocentrismul cu umanismul. Sau altfel spus, de la concepţia creştină a mântuirii numai prin Hristos se ajunge la concepţia umanistă a mântuirii prin sine. Însuşi cuvântul mântuire nu mai reprezintă aceeaşi realitate. Revenirea la cultura antică, păgână, a dus şi la o înţelegere necreştină, păgână, a vieţii şi rostului omului în lume.

Umanismul îl întoarce pe om la păgânism. Cu umanismul şi renaşterea începe un proces lent de păgânizare a lumii, mai întâi a gândirii, apoi a trăirii.

Procesul de renovatio, de ordine nouă, amintit în lucrarea Fama Fraternitatis a rosicrucienilor, avea în vedere acest proces de repăgânizare a lumii. [9]

Ce este ştiinţa? Încercarea de a pătrunde cu mintea tainele universului şi ale omului. Ştiinţa este o nouă formă de gnosticism, care îşi are originea în ocultism, alchimie şi cabala iudaică. [10]

Ce urmăreşte ştiinţa astăzi? Mântuirea omului sau mai bine zis a omenirii. Astăzi orientarea gândirii filosofice şi politice a depăşit oarecum faza individualismului de la începutul sec. XX, trecând de la individ la grup, de la om la omenire, de la libertatea individului la totalitarism.

[Prin știință și tehnologie, Lucifer promite celor ce i se închină nemurirea.]

Arhitecţii şi artizanii noii ordini nu mai caută astăzi mântuirea persoanei, ci mântuirea omenirii. Individul nu mai contează. Toate războaiele sec. al XX-lea exprimă această nouă concepţie. De aceea, pentru aceşti artizani ai noii ordini mondiale nu mai contează câţi indivizi sunt sacrificaţi. Ceea ce contează pentru ei este planeta, Gaia, zeiţa Pământ şi omenirea.

Observăm o nouă împărţire a omenirii în clase sociale, elitele pe de o parte şi ceilalţi pe de altă parte. Ce este îngrozitor constă în faptul că elitele reduc interesele umanităţii la ale lor. În acest sens, salvarea umanităţii înseamnă salvarea elitei. Putem observa că societatea este orientată spre o nouă formă de sclavagism, în care elitele sunt stăpânii, iar restul mulţimii reprezintă masele de sclavi.

Pentru a înţelege viitorul trebuie să înţelegem trecutul. Orwell spunea că „cine controlează prezentul controlează trecutul şi cine controlează trecutul controlează viitorul.” [11] Şi avea dreptate! Noi adăugăm că cine înţelege trecutul înţelege viitorul.

Noua ordine mondială reprezintă de fapt neo-sclavagismul. Din păcate, mulţimile sunt incapabile să înţeleagă că bunăstarea de care se vorbeşte, împreună cu pacea şi controlul asupra terorismului şi al violenţei nu privesc interesele ei, ci ale elitei, ale plutocraţiei mondiale.

În pofida declaraţiilor făcute de liderii politici, lumea se polarizează tot mai mult în bogaţi şi săraci. Prăpastia dintre aceştia se lărgeşte tot mai mult. Bogaţii devin tot mai bogaţi iar săracii tot mai săraci. [12]

Ecumenismul merge mână în mână cu globalismul, cu noua ordine mondială. Această nouă ordine mondială înseamnă nu numai o ordine politică şi socială extinsă la nivel global, ci şi o nouă spiritualitate, cu o nouă religie. Mişcarea New Age nu face decât să pregătească omenirea pentru noua ordine mondială, prin schimbarea paradigmelor, prin modificarea conştiinţei.

Ce înseamnă modificarea de conştiinţă?

Înseamnă schimbarea bazelor gândirii şi înstrăinarea omului de orice tradiţie, dezrădăcinarea de neam şi credinţă sau ruperea lui de trecut.

Haosul care va rezulta nu va putea fi stăpânit decât prin mijloace violente şi teroare. Acest haos va justifica, din nou, instaurarea unui guvern totalitar extins la scară planetară. Atunci libertatea va înceta.

Ecumenismul este mijlocul prin care francmasoneria foloseşte structurile administrative bisericeşti în vederea înlesnirii politicii globaliste, anticreştine şi sataniste. Astăzi ecumenismul duce o politică pro globalizare sub masca concilierii şi toleranţei.

Bibliografie

[1] Ieromonah Agapit Popovici, „Ecumenismul încotro? O nouă viziune asupra ecumenismului sincretist”, 2003.

[2] Stăpânitorul acestei lumi este Satan. „Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri”. (Efeseni 6, 12.) Vezi şi Ioan 12, 31; 14, 30; 16, 11.

[3] Arhimandrit Justin Popovici, Biserica ÅŸi statul, ed. cit., p. 30-33.

[4] „Cine nu mai crede în Treime, crede în mesmerism şi francmasonerie; cine nu mai crede în Paradis, crede în spiritism.” (M. Eliade, Fragmentarium, ed. cit., p. 57.)

[5] Pentru amănunte se poate consulta lucrarea Pr. Nicolae Achimescu, Noile mişcări religioase, ed. cit., p. 96-111.

[6] Denis de Rougemont, Partea diavolului, ed. cit., p. 168-169; Lucian Boia, Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune, ed. cit., p. 126-128.

[7] Pentru aprofundarea înţelegerii legăturii dintre cuvânt, semn, simbol şi realitate, recomandăm lucrarea lui Thomas A. Sebeok, Semnele: O introducere în semiotică, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2002.

[8] „Satanismul sau luciferismul omului modern” – explică M. Eliade – „nu constă în împotrivirea lui faţă de Dumnezeu, ci în împotrivirea lui prin imitaţie vulgară a lucrării lui Dumnezeu. Imitaţie şi contrafacere – iată adevăratele stigmate ale luciferismului. Căci te împotriveşti religiei, dar faci repede o altă religie inferioară.” (M. Eliade, Fragmentarium, Ed. Destin, 1990, p. 164.)

[9] Bruno Würtz, New Age, ed. cit., p. 165-184.

[10] Nicolai Berdiaev, Sensul creaţiei, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1992, p. 286-288.

[11] George Orwell, 1984, ed. cit., p. 32.

[12] James Gustave Speth este administratorul Programului ONU pentru Dezvoltare (UNDP). Raportul anului 1996 asupra dezvoltării umane, emis de UNDP, anunţa sporirea inegalităţii veniturilor, la nivel global dar şi în interiorul societăţilor, în perioada care s-a scurs de la războiul rece. (Nathan Gardels, Schimbarea ordinii mondiale. Ed. Antet, p. 155. Vezi şi David C. Korten, Corporaţiile conduc lumea, Ed. Samisdat, p. 99-100.)

[Continuăm cu partea a doua a capitolului 13. Ce legătură are francmasoneria cu satanismul?]

În Biserica romano-catolică, un mare număr de cardinali şi alte feţe bisericeşti au aparţinut sau aparţin francmasoneriei. Numai la Vatican – zice N. Homuth – cunosc pe nume 90 de francmasoni începând cu Marcinkus şi Suenens şi terminând cu Peletti şi Virgil de la Osservatore Romano. Ţelul lor este unitatea creştină ca supra biserică, o biserică mondială antropocentrică a plănuitului guvern mondial. [2]

În Grecia au apărut numeroase cărţi şi articole care relevă faptul că mulţi preoţi, teologi şi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe sunt francmasoni. Unul dintre cei care ia atitudine faţă de acest fapt este mitropolitul Calinic de Pireu.

Care este situaţia în România? Au existat sau există clerici francmasoni? Cercetarea noastră istorică asupra acestei probleme se bazează pe informaţii date publicităţii în decursul timpului. Din păcate sursele sunt foarte puţine.

Cele mai bogate în date sunt chiar sursele francmasonice care dovedesc că au existat şi clerici atraşi de această organizaţie încă de acum 200 de ani.

Vom da mai jos lista personalităţilor bisericeşti care au făcut parte din francmasonerie, aşa cum sunt ele menţionate în sursele francmasonice.

În 1776 este amintit Leon, episcop de Huşi; în 1781, Ioan Piuaru Molnar; în 1787 Gherasim, arhimandrit din Iaşi; Amfilohie (?-1800), episcop de Hotin; Athanasie [Stoeanescu] (1815-1880), episcop; Dionisie Lupu (1769-1831), mitropolit; Gherasim (Clipa Barnovschi) (?-1826), episcop; Irineu Mihălcescu, sec. XX, mitropolit; Leon Gheuca (1735-1789), episcop de Roman şi apoi mitropolit al Moldovei; Meletie Lefter, sec. XIX, episcop de Roman; Filaret Scriban (1811-1873), intră în francmasonerie pe când era arhimandrit; Dima Teofilact, arhimandrit; Efrem, arhimandrit bulgar; Gheorghe, arhidiacon din Iaşi; Nectarie Hermeziu, arhidiacon din Iaşi; Sofronie Vârnav (1801-1861), stareţ de Neamţ după 1848; Vasile Agape, născut în 1831, profesor de teologie în Iaşi; Boerescu Zaharia sec. XIX, profesor la Seminarul din Curtea de Argeş; Ştefan Călinescu (1844-1921), preot, profesor de teologie; Aurel Crăciunescu, născut în 1877, profesor de teologie; Chiriac Dimancea, născut în 1880, profesor de teologie. [3]

Atât despre membri. Nu ştim însă prea multe lucruri despre simpatizanţi.

În 1937, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române condamnă masoneria pentru că „propagă necredinţă prin concepţia panteist-naturalistă”, „consideră pe evrei superiori creştinilor”, „vrea să se substituie creştinismului”, „subminează ordinea socială”. [4]

În 1948, lojile intră în adormire. [5]

De acum, ierarhia Bisericii Ortodoxe va fi supusă presiunilor regimului comunist anticreştin.

Din francmasoneria românească au mai făcut parte reformaţi, evanghelişti şi catolici.

După 1948, comuniştii au infiltrat Biserica Ortodoxă şi aceştia au exercitat mereu presiuni asupra ierarhiei pe de o parte şi asupra credincioşilor pe de altă parte. Această înrobire a creştinilor a ţinut până în 1990.

După 1990, Biserica avea să lupte cu şi mai mulţi duşmani; cu sectele, cu comuniştii, cu sataniştii, cu new age-işti şi globalişti şi din nou cu francmasoneria.

Deşi informaţiile date publicităţii privitoare la infiltrarea francmasoneriei în Biserică sunt foarte puţine, învăţămintele trecutului şi efectele pe care le observăm ne fac să credem că Biserica este în continuare infiltrată de francmasonerie, chiar dacă nu-i putem nominaliza pe cei implicaţi.

În schimb, putem afirma cu certitudine că există preoţi şi ierarhi care colaborează strâns cu tot felul de organizaţii francmasonice camuflate. Acestea sunt de două feluri: ecumenice şi umanitare. La prima vedere nu pare nimic rău să primeşti ajutoare diverse de la ecumenişti sau francmasoni. Însă noi ne întrebăm, cine face astăzi cadouri de sute de mii de dolari fără să ceară nimic în schimb?

Pe lângă multe gunoaie şi alimente expirate, după 1990, prin grija unor binefăcători, ţara noastră s-a procopsit cu mii de tone de deşeuri toxice, făcute cadou.

În general, francmasonii cer un singur lucru: tăcerea. La aceasta se mai adaugă facilitarea intereselor lor distincte: înlesnirea ecumenismului şi a noii ordini mondiale anticreştine.

Dacă ţinem cont de aceste realităţi ne va fi mult mai uşor să înţelegem unde va duce dialogul ecumenic.

Este bine să precizăm că nu toţi ecumeniştii sunt francmasoni, însă toţi sunt în slujba francmasoneriei. Cei care susţin şi promovează ecumenismul slujesc idealurile francmasoneriei: guvernul mondial, distrugerea creştinismului şi instituirea religiei unice, a cultului adus lui Lucifer.

La început, participarea ortodocşilor la dialogurile ecumenice a fost excepţională, locală şi îndrăzneaţă. În vreme ce patriarhii ortodocşi se luptau pentru apărarea dreptei credinţe (1848), în SUA unii ortodocşi intrau în dialog cu anglicanii, care au ajuns astăzi să susţină hirotonia femeii [6] şi homosexualitatea. [7]

[Acum, după 20 de ani, lucrurile sunt și mai grave. Susținerea homosexualității și a altor deviații sexuale a devenit poitică de stat și politica liderilor sataniști ai UE. Pe de altă parte, Forumul Economic Mondial, în frunte cu satanstul Klaus Schwab, susțin legalizarea pedofiliei.]

Astăzi situaţia este mult mai cutremurătoare, fapt pentru care mulţi clerici anglicani au trecut cu tot cu parohii la ortodoxie. [8] În această situaţie se ridică întrebarea: mai are rost dialogul „teologic” între ortodocşi şi anglicani?

Din 39 de episcopi anglicani care au răspuns unui sondaj, 10 nu credeau în realitatea istorică a Naşterii din Fecioară, 9 nu credeau nici în învierea trupească a lui Hristos, iar 19 episcopi nu au considerat necesar pentru creştini să creadă că Hristos este Dumnezeu. Radicalismul care i-a cuprins pe unii teologi anglicani merge până la negarea tuturor minunilor din Sf. Scriptură. [9]

Au urmat apoi câteva intervenţii ale patriarhiei de Constantinopol care a adresat Bisericilor creştine chemarea la dialog ecumenic, cu trecere peste diferenţele dogmatice. [10] Este vremea în care francmasonii din Biserica Ortodoxă de Constantinopol sugerează convocarea unui sinod ecumenic care să reformuleze învăţătura de credinţă şi viaţa bisericească.

[Începutul modernismului în sânul Bisericii de la Constantinopol coincide cu primii ani ai secolului XX, atunci când patriarhii de Constantinopol obişnuiau să meargă în Anglia pentru studii teologice şi unde s-au alăturat loji masonice. Fraţii succesorii asemenea lui Meletie Metaxakis, au fost masoni de mare rang. Vasile III (Georgiadis) a fost membru al lojii engleze „Valewood”; Atenagora (Spire) (cel care pretinde că a ridicat anatema contra latiniilor) a fost de mason grad 30 în Loja „Athenian East” (Orthodoxos Typos, 16.07.1982); Dimitrios (Papandopulos), de mai târziu, de asemenea, a fost unul dintre ei. Actualul „patriarhul” Bartolomeu (Archondonis) a fost ales preşedinte al lojii masonice „H.A.N”.]

[Patriarhul Bartolomeu I, ca și papa Francisc, susțin agenda satanică a ONU și a Forumului Economic Mondial, pentru o nouă ordine mondială, guvern mondial și injectarea cu ARNm și nanotehnologie a credincioșilor.]

Trebuia însă slăbită rezistenţa ortodoxă. În acest sens s-au ţinut mai multe conferinţe aşa-zise pan-ortodoxe şi câteva conferinţe ale profesorilor de teologie. [11] Ne-am aştepta ca la asemenea întruniri să se caute soluţii noi pentru apărarea dreptei credinţe a Bisericii Ortodoxe. În realitate, la aceste întruniri s-au căutat soluţii pentru slăbirea şi dezbinarea credinţei ortodoxe. Pentru exemplificare, amintim că se urmărea:

– reducerea duratei posturilor;
– aprobarea căsătoriei a doua pentru preoÅ£i;
– aprobarea divorÅ£ului;
– justificarea ecumenismului;
– reinterpretarea sfintelor canoane, etc.

Dialogul ecumenic şi ecumenismul nu au nici o justificare canonică sau dogmatică, dimpotrivă, canonic şi dogmatic, ecumenismul este erezie. Un alt lucru care ne întristează este că din învăţământul teologic s-a scos studiul apologetic şi îndrumările misionare, înlocuindu-se cu istoria şi apologia ecumenismului. Aşa s-a ajuns ca astăzi, viitorii preoţi, în loc să înveţe cum să apere dreapta credinţă în faţa ereziilor şi sectelor, învaţă despre necesitatea relativizării credinţei şi despre ecumenism, integrare europeană, globalizare, toleranţă, etc.

Totdeauna ecumeniştii au fost minoritari în Biserica Ortodoxă. Însă odată cu câştigarea multor ierarhi influenţi, ecumenismul tinde tacit să devină politică oficială a Bisericii Ortodoxe Române. Şi odată cu aceasta a început şi denigrarea, discreditarea şi persecutarea ortodocşilor tradiţionalişti, antiecumenişti.

Bibliografie

[1] Ieromonah Agapit Popovici, „Ecumenismul încotro? O nouă viziune asupra ecumenismului sincretist”, 2003.

[2] Ibidem, p. 94. Pentru mai multe amănunte cu privire la infiltrarea Vaticanului de către francmasonerie vezi şi lucrarea lui David Yallop, În numele Domnului. O investigaţie privind asasinarea papei Ioan Paul I, Ed. All, Bucureşti, 1997.

[3] Informaţiile sunt extrase din cartea scrisă de Horia Nestorescu Bălceşti, Ordinul masonic român, ed. cit.

[4] Horia Nestorescu Bălceşti, op. cit., p. 195.

[5] Petre Dogaru, Casa regală, femeile fatale, masoneria şi dictatorii secolului XX, Ed. Aldo Press şi Triton, Bucureşti, 2002, p. 517. Vezi şi la Horia Nestorescu Bălceşti, Ordinul masonic român, ed. cit., p. 197.

[6] Detalii în ziarul Vestitorul ortodoxiei, nr. 88/93. Hirotonia femeii a fost aprobată de Biserica anglicană în anul 1992. Sinodul General al Bisericii Anglicane a aprobat cu 2/3 din voturi hirotonia femeii (Michael Harper, op. cit., p. 93).

[7] Michael Harper, op. cit., p. 43-45: De pildă Lordul Runcie, Arhiepiscop de Canterbury a recunoscut că a hirotonit cu bună ştiinţă homosexuali.

[8] Michael Harper, op. cit., p. 46-48.

[9] Michael Harper, op. cit., p. 47.

[10] Istoria bisericească universală, EIBMBOR, Bucureşti, 1993, p. 545.

[11] Istoria bisericească universală, EIBMBOR, Bucureşti, 1993, p. 534-543.

13. Ce legătură are francmasoneria cu satanismul?

ALBERT Pike, mason de gradul 33 şi satanist, a formulat dogma divinităţii lui Lucifer în 1889, în ale sale Instrucţiuni: „Lucifer, zeul luminii, luptă împotriva lui Adonai, zeul Bibliei: da, Lucifer este dumnezeu.” [2] El a fost un geniu care şi-a folosit inteligenţa în scopuri malefice. Ştia să scrie şi să citească în 16 limbi vechi. A fost un admirator al cabalei.

Mazzini, un alt francmason din ordinul iluminaţilor, îi scria lui Pike, în 1879:

„Noi trebuie să creăm un super rit, care va rămâne necunoscut, la care noi vom chema pe acei francmasoni de grad înalt, pe care îi vom selecta. Cu privire la fraţii noştri din francmasonerie, aceştia trebuie să fie garanţia păstrării secretului cel mai strict. Prin acest rit suprem, noi vom guverna toată francmasoneria care va deveni centrul internaţional cel mai puternic, pentru că direcţia lui va fi necunoscută.” [3]

La 14 iulie 1889, Albert Pike face următoarea declaraţie celor 23 de Consilii supreme din lume:

„Ceea ce trebuie spus mulţimii este: Noi aducem slavă lui Dumnezeu, dar este dumnezeul adorat fără superstiţie. Vouă marilor instructori generali vă spunem aceasta că puteţi repeta fraţilor de gradele 32, 31, 30: Religia masonică trebuie să fie menţinută în puritatea doctrinei luciferice de noi toţi iniţiaţii de cel mai înalt grad.” [4]

În 1871, generalul Albert Pike, într-o scrisoare adresată revoluţionarului Giuseppe Mazzini, director al acţiunii politice a iluminaţilor, scria:

„Noi (iluminaÅ£ii) vom provoca un formidabil cataclism social care, în toată oroarea sa, va arăta lămurit naÅ£iunilor efectele ateismului absolut – originea sălbăticiei ÅŸi a celor mai mari vărsări de sânge. (…) Spiritele teiste vor rămâne fără busolă, în neliniÅŸtea căutării unui ideal, fără să ÅŸtie către cine să-ÅŸi îndrepte adoraÅ£ia; ele vor primi în cele din urmă adevărata lumină prin manifestarea universală a doctrinei luciferice expusă public.” [5]

Acelaşi Pike, intrând în legătură cu Moses Holbrook, adept al sectei luciferice, suveran comandor al supremului consiliu francmasonic din Charleston, a întocmit împreună cu acesta versiunea modernizată a Liturghiei Negre luciferiene, bazată pe îndrumările cabalei. „Pike a dat apoi această Liturghie adonaidică spre folosinţă acelor iluminaţi care sunt posesorii secretului complet precum şi gradelor supreme din Noile rituri paladiste.” [6]

Într-o altă scrisoare care este catalogată la Muzeul Britanic din Londra, Pike îi scrie lui Mazzini:

„Atunci pretutindeni oamenii, dezamăgiţi de creştinism, vor primi adevărata lumină, care va urmări distrugerea creştinismului şi ateismului, ambele cucerite şi exterminate în acelaşi timp.” [7]

Nu există mântuire în afara Bisericii. Nu există în afara Bisericii organizaţie care să dorească cu adevărat binele omenirii. Biserica este singura instituţie divino-umană care vrea şi poate să lucreze pentru binele omenirii şi mântuirea omului. Toate celelalte sunt potrivnice Bisericii şi lui Dumnezeu. De aceea mişcarea ecumenică este minciună şi erezie.

Dacă scopul declarat al francmasoneriei este noua ordine mondială şi guvernarea mondială, cum poate crede cineva că mişcarea ecumenică, creaţie a francmasoneriei, ar putea rămâne izolată de acest scop?

Nichifor Crainic, într-un pasaj din Memoriile sale, ne arată cât de importantă este rezolvarea problemei religioase. Îl redăm mai jos.

„La Geneva se discuta problema Statelor Unite ale Europei ÅŸi prezida Nicolae Titulescu. Nu veneam la spectacolul Societăţii NaÅ£iunilor ca un arab la Mecca, ci ca un american la un muzeu de curiozităţi. Am combătut-o de la început pentru că n-am crezut nici în seriozitatea ÅŸi nici în durabilitatea ei. Un Å£el suprem, cum e pacea mondială, întemeiat pe tratatele de pace de după primul război mondial era o absurditate. […] Sub masca pacifismului ÅŸi a înfrăţirii popoarelor, învingătorii de ieri năzuiau să-ÅŸi păstreze privilegiile împotriva învinÅŸilor. Astfel, sinceritatea, care e condiÅ£ia primordială a unei credinÅ£e, nu era în nici o parte. […] Pacifismul fără fundament metafizic nu există.
Pacifismul fără suflu religios nu se poate realiza. Dar pe acest teren problema devine şi mai complicată decât pe cel politic propriu-zis. În numele cărei credinţe religioase se pot înfrăţi toate popoarele? Creştinismul n-a cucerit încă tot pământul; o turmă şi un păstor e încă un ideal pentru cel mai înflăcărat apostolat cu putinţă. Iar a pune creştinismul, fără să vorbim de confesiunile din sânul lui, pe picior de egalitate cu mahomedanismul sau cu budismul, în numele pacifismului religios, e o imposibilitate de principiu şi de fapt. Societatea Naţiunilor ocolind această dificultate, era un organism areligios, profesând un pacifism fără fundament transcendental. În locul religiei, ea a practicat formula, ce i s-a părut comodă, a francmasoneriei suprareligioase, care nu e decât afumarea conştiinţei naive a unor intelectuali cu pseudoatitudinea neantului ateist. Francmasoneria însă, având un caracter ocult şi aderenţi inavuabili, ideile ei divulgate indirect nu sunt de natură să entuziasmeze popoarele pentru o credinţă pacifistă.

Neajunsul acesta l-au observat chiar susţinătorii Societăţii Naţiunilor care, în scrierile lor, deplâng lipsa unei credinţe metafizice sau a unei mitologii, care să dea sângele vieţii organismului genevez. Zeităţile acestea neomitologice, ce ar fi trebuit să creeze un fel de Olimp modern în vârful Mont Blanc-ului, se numesc în filosofia contemporană valori. Valoarea adevărului, a binelui, a frumosului şi aşa mai departe, autonome şi independente, unele de altele, cum nu sunt nici stelele de pe cer, care depind de cel care le-a făcut ca să se poată menţine în armonia suverană prestabilită lor. Cât de falsă este această mitologie teoretică, fabricată de cea mai nouă filosofie, se vede din neputinţa Societăţii Naţiunilor de a însufleţi popoarele pentru idealurile ei, care nu erau altceva decât valori în sensul cel mai modern al cuvântului. Eşecul mondialismului genevez şi al oricărui alt mondialism stă în faptul principal că omul nu e capabil să dea omenirii o credinţă sau o valoare supremă. [8] „Situată la distanţă siderală de pacea tuturor, Societatea Naţiunilor n-avea să pregătească în realitate decât al doilea război mondial.” [9]

Şi aceasta corespundea exact planului iluminaţilor satanişti.

Eforturile mişcării ecumenice, aşa cum sunt ele menţionate în documentele Consiliului Ecumenic al Bisericilor şi al Organizaţiei Religiilor Unite, se îndreaptă spre minimalizarea diferenţelor de doctrină, cu sugerarea şi promovarea sincretismului religios, cu scopul de a permite o coeziune în cadrul maselor de credincioşi de diferite religii şi confesiuni. Fără rezolvarea problemei religioase, guvernarea mondială şi religia unică nu pot fi impuse. [10]

Se ridică întrebarea, dacă şi în ce măsură francmasoneria influenţează Biserica Ortodoxă şi celelalte confesiuni creştine?

Iată câteva date consemnate de istoriografie:

– Thomas Charmers, fondatorul AlianÅ£ei Evanghelice (1846), a fost vicepreÅŸedinte al organizaÅ£iei francmasonice Royal Society din Edinburg ÅŸi concomitent membru al lojei francmasonice numărul 1 din Forfarshire. [11]

E, desigur, naiv să crezi că marile mişcări se compun din naivi induşi în eroare de manipulatori oculţi. Totuşi, naivitatea joacă un oarecare rol în societate, un rol pe care
l-am dori sesizat de cât mai mulţi oameni interesaţi. Confesiunile neoprotestante, în măsura în care constituie diverse uniuni şi alianţe naţionale şi internaţionale, sunt în mod sigur derivate de ascunse forţe francmasonerice, fiind adesea chiar conduse de francmasoni.

Norbert Homuth divulgă, în 1985, că preşedintele Federaţiei mondiale a baptiştilor, dr. Duke McCall, este francmason din Rotary Club.

Profund penetrat de idei masonice este cultul metodist. Homuth enumeră 20 de pastori din biserica metodistă americană care sunt şi membri în francmasonerie. Episcopul metodist F. P. Corson, fost preşedinte al Congresului Mondial Metodist este francmason al lojei din Pennsylvania. Episcopul metodist R. A. Müller, fost preşedinte al Congresului Naţional al Bisericilor este francmason activ.

Suedia are 535 parohi luterani în francmasonerie. Arhiepiscopul Bertil Werkstrom este francmason activ. Alţi şase episcopi suedezi, printre care Sven Lindegaard, sunt francmasoni. [12]

Întregul protestantism şi neoprotestantism actual, descompuse din punct de vedere eclesial, se află în mrejele francmasoneriei. [13]

[Pentru a nu lungi prea mult articolul, partea a doua a acestui capitol o voi prezenta mâine.]

Bibliografie

[1] Ieromonah Agapit Popovici, „Ecumenismul încotro? O nouă viziune asupra ecumenismului sincretist”, 2003.

[2] Vezi şi la Ralpf Epperson, Noua ordine mondială, Ed. Alma, Oradea, 1997, p. 72.

[3] Această scrisoare a fost publicată în cartea Teocraţia ocultă, scrisă de Lady Queenborough, p. 208-209; vezi la Salem Kirbon, Satan’s Angels Exposed, Morais Cerullo World Evangelism Edition, 1980, p. 159.

[4] Citat după Ralph Epperson, Noua ordine mondială, Ed. Alma, Oradea, 1997, p. 70-71.

[5] Mihai Urzică, op. cit., p. 114.

[6] Mihai Urzică, op. cit., p. 114, după comandorul W. Guy Carr R. D., articol publicat în New Billing News, vol 2, nr. 6, aprilie 1958, editat de Publications du Comité de la Fédération des laïcs chrétiens.

[7] Salem Kirban, Satan’s Angels Exposed, Ed. citată, p. 161, 164. În 1964, Buletinul Marelui Orient de Franţa declara că „Francmasoneria urmează să depăşească atât Biserica Catolică, cât şi comunismul” (Petre Dogaru, op. cit., p. 518).

[8] Nichifor Crainic, Zile albe – zile negre, Casa editorială Gândirea, Bucureşti, 1991, p. 219-220.

[9] Nichifor Crainic, op. cit., p. 221.

[10] Mărturie ne stau documentele primei conferinţe despre diversitate culturală şi religioasă, ţinută la Melbourne, iulie 1997. Informaţiile au fost preluate de la adresa web: http://www.cth.com.au/corp/despatch şi http://www.closer.brisnet.org.au/despatch/wcrp.report1.htm

[11] Bruno Würtz, New Age, Ed. cit., p. 97.

[12] Bruno Würtz, op. cit., p. 98.

[13] Bruno Würtz, op. cit., p. 94.