(Natural News) Luni, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) al Națiunilor Unite (ONU), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a anunțat oficial lansarea mult așteptatei „rețele globale de certificate digitale de sănătate”, care din multe puncte de vedere arată ca parte din semnul Fiarei profețit în Apocalipsa. Această știre mă duce cu gândul la cuvintele profetice ale părintelui Elpidie. Certificatul este strâns legat de „vaccinare”, adică de injectarea cu nanotehnologie și ARNm. Nu certificatul este semnul Fiarei, ci nanotehnologia injectată în corp, fără de care nu primești certificatul.
Scopul acestei noi rețele OMS este să urmărească și să limiteze mișcarea oamenilor din întreaga lume pe baza supunerii lor la ordinele guvernamentale, în special în timpul unei „urgențe de sănătate publică”, cum a fost în timpul falsei pandemii declarate în 2020. Când următoarea „pandemie” va fi lansată, OMS va fi gata și așteaptă cu această nouă rețea să controleze totul.
Noua „pandemie” este planificată de la început ca o nouă fază în procesul de instituire a guvernului mondial și a dictaturii sclavagiste satanice. Este foarte posibil ca această nouă „pandemie” să fie declarată în scurt timp, luna viitoare. Oamenii vor muri datorită activării armelor 5G. Agenții patogeni sunt deja inoculați în cei injectați cu mai multe „vaccinuri”. Radiațiile 5G vor activa încărcătura mortală existentă în corpul lor.
Se pare că planul OMS este să folosească această nouă rețea de certificate digitale pentru a supraveghea toate cumpărările și vânzările, adică comerțul și economia, în timpul următorului eveniment global conceput, oricare ar fi acesta. Doar cei care pot prezenta dovada digitală că au respectat dictaturile guvernului, fie că este vorba de un alt „vaccin” sau de a primi un fel de implant de microcip electronic, vor avea voie să trăiască.
„Niciodată în istoria lumii nu s-a întâmplat acest lucru”, scrie Leo Hohmann despre ceea ce s-a întâmplat deja în timpul „pandemiei” covid și despre cum va fi și mai rău pe viitor.
„A fost fără precedent și totuși atât de puțini lideri creștini au spus-o pentru ceea ce a fost.”
Subscriu acestei observații pertinente. Ierarhii noștri și preoții, cu puține excepții, încă nu realizează vremurile pe care le trăim și nici faptul că sistemul acesta impus de guverne este satanic, adică antihristic.
„Ceea ce s-a întâmplat în 2020 și 2021 cu pașapoartele pentru vaccin a fost doar un test pentru un program extins de identificare digitalizată, care va avea o amploare globală… Cei care nu se supun vor fi evidențiați ca inamici ai sistemului și, prin urmare, un pericol pentru umanitate. .”
Potrivit lui Ghebreyesus, noua rețea de certificate digitale este doar „primul bloc” al unui sistem care, atunci când va fi complet, va controla totul pe planetă – sau cel puțin aceasta este intenția.
În opinia lui Hohmann, elementele pe care le știm deja despre el seamănă mult cu „sistemul malefic… care vine din Europa, Imperiul Roman reînviat descris în cartea lui proorocului Daniel”.
„Totul se face pentru a „ajuta oamenii să se miște” în timpul următoarei pandemii, ceea ce pare că a fost deja programat”, explică Hohmann. „Poți să crezi asta?”
În fapt, totul se face pentru a restrânge libertatea de mișcare și acțiune a oamenilor de pe întreaga planetă. Ca nimeni să nu poată cumpăra sau vinde decât dacă are semnul.
„Vă mulțumim, Uniunea Europeană, pentru „sistemul dumneavoastră de certificare excelent pe care ni l-ați transferat”, o contribuție la lume fără de care nu am putea trăi. Acesta este „un bun public global”, spune Tedros. „La scurt timp după aceea, vom extinde această infrastructură prin încorporarea altor utilizări, cum ar fi un certificat internațional digitizat de vaccinare, carduri de imunizare de rutină și rezumate internaționale ale pacienților.”
Acestea sunt cuvintele exacte ale lui Ghebreyesus, de altfel, așa cum le-a afirmat în anunțarea noului sistem la inaugurarea sa oficială. El a subliniat în mod repetat cuvântul internațional pentru a clarifica faptul că acesta este un efort global, nu doar un lucru izolat în Europa.
Pentru mass-media controlată de corporații este, desigur, o veste „bună”, argumentând că acest nou „parteneriat de referință în domeniul sănătății digitale”, pentru a cita o sursă înșelătoare, urmărește doar „să consolideze securitatea globală a sănătății”.
În încheierea acestui articol, rețineți faptul că sistemul de certificate digitale și injectarea cu nanotehnologie și ARNm sunt lucrări 100% demonice. Sistemul este satanic și de inspirație satanică.
Nu primiți niciun fel de certificate digitale! Nu vă injectați cu otrăvuri! Stați departe de sistemul satanic! Dar, nu vă temeți!
Alegeți pe Hristos Domnul nostru!
Europarlamentarul Cristian Terheș atrage atenția că prin acordul dintre UE și OMS, privind implementarea unui certificat verde digital, se pun bazele tiraniei globale. Cred că ar trebui să luăm foarte în serios aceste averismente.
Acest „certificat digital” va fi strâns legat de identitatea digitală și, mai apoi, de „banii digitali”. Toate aceste instrumente digitale vor pava calea pentru instituirea dictaturii mondiale, a sclaviei la nivel mondial. Conectați aceste informații cu cele despre orașele de 15 minute.
Comisia Europeană și Organizația Mondială a Sănătății au semnat un Parteneriat pentru sănătate digitală, care are ca scop transformarea Green Pass-ului sau a Certificatului Digital Covid al UE în standard internațional pentru facilitarea mobilității la nivel mondial. De exemplu, acesta ar putea înlocui actualul certificat internațional de vaccinare pe suport de hârtie. Certificatul digital Covid a fost creat de UE pentru a depăși mulțimea certificatelor naționale Covid-19 și pentru a facilita astfel mobilitatea în interiorul Uniunii, care a fost grav compromisă în anii pandemiei; unele guverne, de exemplu cel italian, l-au folosit și în scopuri interne, dar instrumentul a fost creat în primul rând pentru a depăși problema lipsei de recunoaștere transfrontalieră a testelor, care făcea foarte dificilă călătoria în interiorul Uniunii în perioadele de pandemie.
În luna iunie a acestui an, spune Comisia, OMS va adopta sistemul de certificare digitală Covid-19 al UE pentru a stabili un sistem care
„va contribui la facilitarea mobilității globale și la protejarea cetățenilor din întreaga lume împotriva amenințărilor actuale și viitoare la adresa sănătății”.
Dar trebuie să fim atenți la limbajul orwelian folosit de UE și OMS. „Facilitarea mobilității globale” se traduce prin restricționarea mobilității globale.
Acesta este, precizează Comisia, primul element constitutiv al Rețelei globale de certificare digitală în domeniul sănătății a OMS, care va dezvolta o gamă largă de produse digitale. Parteneriatul va include o colaborare strânsă în ceea ce privește dezvoltarea, gestionarea și punerea în aplicare a sistemului OMS, beneficiind de expertiza tehnică acumulată de Comisia Europeană în acest domeniu.
Aș vrea să rețineți de la început faptul că pentru industria farmaceutică pacienții reprezentă o mare afacere. Industria farmaceutică nu te vrea sănătos, ci cât mai mult timp bolnav și dependent de medicamente.
Fără a exagera, cred că întreaga industrie farmaceutică este parte din rețelele de crimă organizată. Gândiți-vă că procentul din populație care ia medicamente este mai mare decât cel al consumatorilor de droguri.
Așadar, gândește-te bine înainte de a merge la medic sau înainte de a cumpăra medicamentele prescrise. Există contracte și acorduri secrete și confidențiale prin care industria farmaceutică este absolvită de orice răspundere,
iar pe de altă parte medicii sunt mituiți să prescrie cât mai multe medicamente și cât mai scumpe.
De asemenea, marea atenție atunci când ți se recomandă să faci o operație. În cele mai multe cazuri nu ai nevoie de ea.
ATENȚIE.Nu accepta să fii injectat cu otrăvuri, denumite în mod mincinos „vaccinuri”.
Soluție
Reține că există tratamente alternative, mai ieftine și non-invazive.
Dacă vrei să-ți menții sănătatea, începe să consumi zilnic mai multă apă, minim 3 litri de apă, apoi ține 2 zile de post numai cu apă pe săptămână.
De asemenea, poți recurge la un tratament homeopat.
Schimbă-ți stilul de viață! Mănâncă mai puțin și cât mai natural posibil.
Și ca sfat final, îți recomand să înveți să postești. Este posibil ca în viitorul apropiat postul să-ți salveze viața aceasta, dar mai ales sufletul.
Dacă vei auzi de criză alimentară, nu intra în panică, și nu-ți vinde sufletul pentru o bucată de pâine. Apelează la post!
Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut!
(Psalmi 103, 25)
ADN-ul conține matrița vieții și este, de departe, cel mai mare mecanism de stocare a informației cunoscut în univers. Codul și modelul programul unui așa sistem incredibil indică un Creator exttrem de inteligent.
În contrast, teoria evoluționistă a lui Darwin este de origine satanică. Darwin a fost instruit direct de Lucifer ca să promoveze această teorie prin care oamenii să fie îndepărtați de credința în Dumnezeu. Deși i se spune până astăzi teorie, vedem cu toții că aceasta este tratată ca o dogmă incontestabilă a religiei numită scientism.
Scientismul este convingerea religioasă că știința ne poate transforma în zei, că ne oferă o lume mai bună, că am putea sfida moartea. La urma urmei, scientismul este o formă de satanism.
Numele lui Dumnezeu este înscris în ADN-ul nostru, sub forma legăturilor sulfurice. Există 4 acizi nucleici care formează lanțul ADN: adenina, guanina, citozina și timina. Legătura sulfurică apare în următorul mod: la fiecare 10 acizi este o legătură, la fiecare 5 acizi o legătură, la fiecare 6 acizi o legătură și din nou la fiecare 5 acizi o legătură. Secvența este 10, 5, 6, 5.
Care este semnificația acestor cifre?Pentru cei mai mulți niciuna, dar pentru cine cunoaște limba ebraică și un pic de matematică, aceste numere revelează numele lui Dumnezeu Y – H – W – H. Tatăl nostru ceresc este în ADN-ul nostru. Numele lui Dumnezeu (YHWH) este înscris în ADN-ul nostru.
Ca un artist care își pune semnătură în partea de jos a lucrării sale, Dumnezeu ne spune: „Eu te-am făcut”. Dumnezeu și-a pus numele în fiecare celulă din corpul nostru.
Ceea ce urmărește Lucifer și demonii săi prin încercarea de-ai injecta pe oameni cu ARNm este ștergerea numelui lui Dumnezeu din ADN-ul nostru și înlocuirea acestui nume cu semnul Fiarei.
Mai jos poți viziona un clip video din care vei înțelege cum a funcționat propaganda difuzată prin mass-media, pentru a-i înfricoșa pe oameni de dușmanul invizibil, numit COVID, mai întâi pentru a-i determina să se vaccineze, apoi pentru a-i porni împotriva celor nevaccinați.
Acesta a fost planul: divide et impera – vaccinați contra nevaccinați. Numai că nu le-a ieșit așa cum se așteptau.
Acum, mare atenție! Aceeași propagandă mincinoasă și satanică urmează să fie folosită când va fi declarată noua „pandemie”. Deși majoritatea celor care vor muri va fi dintre cei vaccinați, se va da vina pe nevaccinați, pentur răspândirea noii pandemii.
În fapt, oamenii vor muri datorită otrăvurilor cu care au fost injectați și care vor exploda în corpul lor sub acțiunea radiațiilor 5G. Otrava este deja în cei vaccinați! Ea va fi activată prin rețeaua 5G. Se va da vina pe un virus pe care l-au numit „Marburg”. Amintiți-vă ce am scris în data de 31 decembrie 2022.
Este foarte posibil să se declare o nouă „pandemie” și un „virus” ucigaș nu numele de Marburg, dar nu vă temeți! Nu aveți de ce. Nu există nici pandemie, nici virus. Ceea ce există este intenția satanică a Ocultei Mondiale de a distruge omenirea.
Nu uita! Realitatea în care trăiești este manipulată de cei care îți controlează gândurile și informațiile cu care te alimentează prin mass-media.
Oameni vor muri, și se va da vina pe un „virus”, însă oamenii vor muri datorită iradierii cu microude 5G. Oamenii vor muri datorită radiațiilor 5G.
Dr. Rashid Buttar: „Vaccinurile COVID-19 conțin un virus mai mortal decât conțin un virus mai mortal decât SARS-COV-2.”
El spune următoarele:
„Există un lucru de natură crucială pe care trebuie să-l știm cu toții, care va avea loc și despre care am mai multe confirmări. Se pare că se va întâmpla ceva care a fost introdus în vaccinurile covid așa cum le cunoaștem, indiferent de caracteristici.
Prin aceste vaccinuri și rapelurile ulterioare, ei au introdus nanotehnologia în corpul uman… proteine pic, oxid de grafen, hidroxid de grafen și alte lucruri… care au fost deja găsite în aceste vaccinuri, dar există componente pe care nu le-am identificat încă.
Acum avem confirmarea din 2 surse diferite… că această componentă a vaccinurilor este aproape ca o încărcătură explozivă. Ce înseamnă? Când are loc o detonare, există un camion sau o remorcă cu multă dinamită sau explozibili. Se numește încărcătură explozivă și este concepută pentru a produce o explozie uriașă. Așa că va exista o încărcare explozivă cu un fel de agent patogen în ea, care va fi activată de o secvență 5G, care va crea semnalul… care va elibera încărcătura explozivă conținută în hidrogelul vaccinurilor. Ce este mai exact acolo? Se presupune că sunt 3 agenți patogeni. Nu sunt 100% sigur ce este, dar unul dintre ei este virusul Margurg, care actioneaza ca febra hemoragica, arata ca febra hemoragica.
Dacă te uiți, cred că rata mortalității este de 22 până la 90%. Google indică o mortalitate de 88%, ceea ce înseamnă că din 100 de oameni pe care îi prind, 88 dintre ei vor muri. Toate persoanele care au primit vaccinuri și rapeluri vor avea virusul Marburg eliberat. Și când se va întâmpla asta, desigur că vor muri și nu vorbim despre sute de mii, ci despre milioane și milioane de oameni din întreaga lume care vor experimenta această reacție.
Când cineva vorbește despre acest subiect la fel de mult ca mine, încearcă să avertizeze o mulțime de oameni, dar continuă să o facă, vine un moment când vezi că nu e mare lucru de făcut, pentru că oamenii trebuie să fie responsabili pentru ei înșiși.
Deci haideți să vorbim despre oameni care nu au fost vaccinați și care nu au primit rapelurile. Cred că suntem feriți de febra hemoragică, de efectele ei secundare, ca să spunem așa. Acum, dacă devine foarte virulent, cineva din jurul nostru ar putea să ne facă o febră hemoragică. Dacă sistemul nostru imunitar este intact, sunt sigur că nu trebuie să ne facem griji, pentru că nu avem acea încărcătură explozivă uriașă în corpul nostru.
Dar ei vor folosi milioanele care mor pentru a justifica preluarea OMS și CDC… și să impună legea marțială – sau orice intenționează să facă – pentru a prelua controlul asupra întregii lumi. Asta vor face, să declanșeze un alt eveniment sub acoperire.
Am aflat în urmă cu câteva zile că Dr. Rashid Buttar, medic osteopat american , cu o poziție fermă împotriva vaccinării covid si nu numai, a decedat în data de 18 mai, la vârsta de 57 de ani. Sunt momente triste când dispare un luptător pentru adevăr de asemenea calibru, însă, la fel ca mulți alții, sunt convins că acest eveniment v-a atrage noi dezvăluiri în ce privește planul criminal al psihopaților ce conduc lumea.
În urmă cu câteva zile, dr. Buttar s-a alăturat Laura-Lynn Tyler Thompson, fosta co-gazdă a The 700 Club Canada, pentru a discuta „Agenda Coronavirus: povestea reală din spatele originii Covid-19”.
„Am trecut printr-o provocare personală foarte dificilă în urmă cu câteva luni, eram în UTI. Am fost otrăvit cu această cantitate de 200 de ori mai mare decât cea din vaccinuri. Și am spus public, știi, ar trebui să mă împuști în cap cu plumb, adică glonț pentru că nu voi lua niciodată vaccinul. Așa că am fost de fapt otrăvit intenționat. Și o parte a fost, cred, imediat după acel interviu CNN.”
„Mesajul pe care vreau ca oamenii să-l cunoască este: amintiți-vă importanța exercitării liberului arbitru și apoi, de asemenea, implicit, ca rezervă, încetiniți și amintiți-vă că Dumnezeu este în control”, a adăugat el.
O să revin asupra noii „pandemii” care ni se pregătește. Ea a făcut parte din plan de la început și, așa cum preciza și dr. Rashid Buttar, are ca scop instituirea legii marțiale și preluarea controlului asupra populației. Asta se va întâmpla, dacă nu vom acționa!
Transmiteți aceste informații tuturor cunoascuților, ca să conștientizeze ce se întâmplă în lume.
În prezent, guvernele sunt parte din rețelele de crimă organizată. Guvernanții sunt criminali și trebuie să ne pregătim să-i înfruntăm cu toate puterea.
Orașele de 15 minute vor fi adevărate închisori. Pentru Elitele satanice care conduc lumea este mai ieftin să transforme orașele în închisori decât să construiască altele de la zero. Ar cheltui prea mult. Așa că s-au hotărât în închidă pe oamenii în propriile orașe.
Nu luați în glumă aceste informații.
Pregătiți-vă să ripostați! Cum? Simplu. Prin refuz. Păstrați-vă libertatea dată de Dumnezeu și nu renunțați la ea.
Un Smart City este un mediu urban cu tehnologii omniprezente de supraveghere și de colectare a datelor care vor monitoriza și înregistra chiar și cele mai intime și personale detalii ale fiecăruia.
Scopul este să se știe totul despre toată lumea: ce mănânci și bei, unde mergi, ce cumperi, cu cine te întâlnești, ce crezi, cum te simți, părerile tale, obiceiurile tale, sănătatea și starea de vaccinare și așa mai departe . Orice mic detaliu din viața ta. Justificarea acestei supravegheri atotcuprinzătoare se presupune că este esențială pentru „salvarea planetei” de schimbările climatice. De asemenea, garantează că vă va face viața mai conectată, mai sigură și mai sănătoasă.
Fiecare aspect al vieții într-un oraș inteligent va fi monitorizat de o mare varietate de tehnologii de colectare a datelor: iluminat SMART, stâlpi SMART, mașini SMART, rețele SMART, case SMART, aparate SMART, contoare SMART, transport SMART și multe alte tehnologii SMART. Împreună vor forma o rețea de supraveghere omniprezentă, care va colecta în mod continuu toate informațiile despre fiecare mic detaliu al vieții oamenilor.
Orașele inteligente creează Internetul Corpurilor
Aceste dispozitive SMART externe sunt sincronizate cu dispozitive care sunt conectate direct la corpul uman, cum ar fi ceasurile SMART de la încheietura mâinii sau telefoanele SMART din mâinile noastre. Aceste dispozitive sunt capabile să adune informații despre ceea ce se întâmplă în interiorul corpului nostru și chiar au capacitatea de a modifica funcțiile corpului uman. În viitorul apropiat, ele vor fi implantate în corpul uman pentru a colecta și mai multe date și pentru a avea o influență mult mai mare asupra a ceea ce se întâmplă în interiorul nostru.
Informațiile personale colectate de aceste miliarde de dispozitive din întreaga lume formează o rețea numită Internet of Bodies, sau pe scurt, IoB. În prezent suntem cu toții familiarizați cu Internetul lucrurilor (IoT), care ne permite să accesăm informații nelimitate despre orice. Internetul Corpurilor va fi în esență același, cu excepția faptului că va aduna toate informațiile personale, cele mai intime despre toată lumea. Aceste date vor fi în mâinile corporațiilor globale, guvernelor, imperiurilor bancare etc.
Un oraș inteligent îți limitează mișcarea
Pentru a se asigura că toată lumea rămâne în perimetrul culegerii datelor, circulația în Smart Cities va fi limitată la 15 – 20 de minute de acasă. Acest concept a creat sintagma „Orașe de 15 minute” și este promovat ca cea mai bună idee pentru salvarea planetei de schimbările climatice. Tot ceea ce aveți nevoie va fi disponibil la o distanță scurtă, astfel încât nimeni să nu treacă vreodată dincolo de acel perimetru. Pentru distanțe mai lungi, va fi necesar un permis.
În plus, 30% din toate zonele sălbatice vor fi închise pentru a încuraja oamenii să-și caute fericirea în orașele inteligente, în loc să se aventureze în aer liber maiestuos.
Realitățile virtuale sunt create ca o alternativă la petrecerea timpului în natură. Exemple sunt MetaVerse și toate alternativele sale. Din nou, o „idee minunată de a salva planeta”: închideți populația lumii în Smart Cities, unde „se bucură de viață” într-un tărâm virtual.
Nu există intimitate un oraș inteligent
Forumul Economic Mondial a scris un articol pe Forbes.com care descrie experiența unui cetățean dintr-un oraș inteligent, care îl laudă ca fiind raiul pe pământ: „Cum de nu ne-am gândit niciodată la asta înainte?”Una dintre caracteristici va fi că nimeni nu va deține nimic. Totul va fi împărtășit: case, mașini, unelte, mașini, chiar și haine. La finalul postării, cetățeanul își exprimă o îngrijorare cu privire la viața într-un oraș inteligent:
„Din când în când mă enervez de faptul că nu am intimitate reală. Nicăieri nu pot merge și să nu fiu înregistrat. Știu că undeva, tot ceea ce fac, gândesc și visez este înregistrat. Sper doar că nimeni nu o va folosi împotriva mea. Una peste alta, este o viață bună.”
Sistemul nervos central al orașelor inteligente va fi 5G. Potrivit fostului președinte chilian Sebastián Piñera, 5G nu numai că este capabil să ne citească gândurile, ci poate și să introducă gânduri și emoții în toată lumea. El a declarat că va deveni sistemul nervos central al societății și a garantat că se vor asigura că ajunge în fiecare casă din țară.
Interesant este că toate luminile stradale din orașele inteligente sunt, de asemenea, antene 5G ascunse.
Orașele inteligente colectează datele tuturor
De ce dorește Elita satanică ca toată lumea să trăiască în orașe inteligente și care este motivația lor în spatele înregistrării fiecărui mic detaliu despre noi toți? Răspunsul este dat de profesorul israelian Yuval Noah Harari, care este consilier al Forumului Economic Mondial. El explica:
„Noii stăpâni ai lumii vor fi cei care dețin datele.”
Bogăția de astăzi nu mai este aur sau petrol. Sunt date. Cu cât o corporație, un guvern sau un imperiu bancar are mai multe date despre populație, cu atât le oferă mai multă putere. Orașele inteligente vor fi o modalitate fără precedent de a folosi omenirea ca o turmă masivă de vaci de date.
Datele personale vor fi mulse de la noi toată ziua și chiar și în timp ce dormim.
Pe lângă adunarea unor cantități uriașe de date, aceste tehnologii permit și niveluri de control nemaiauzite în civilizațiile anterioare. Un fost inginer din Silicon Valley, Aman Jabbi, trage un semnal de alarmă că orașele inteligente vor fi în esență lagăre de concentrare deschise:
„Prin oferirea datele tale, le oferi abilitatea de a monitoriza și evalua comportamentul tău, care poate fi acum convertit într-un scor de credit social. Acest scor este apoi folosit pentru a determina pentru ce privilegii te califică și pe care nu le ai în noua societate de sclavi.”
Acest scor de credit social este deja implementat în China și, în timpul pandemiei din 2020, multe națiuni au implementat primii pași către acest sistem de control. ID-urile digitale și monedele digitale vor fi în centrul acestei grile. Când oamenii nu se supun sau critică sistemul, cheltuielile lor vor fi reduse, iar accesul la aspectele de bază ale societății va fi blocat. Din nou, acest lucru se întâmplă deja în China, care este terenul de testare pentru restul lumii.
Vor edita orașele inteligente genomul uman?
Un fapt îngrijorător despre orașele inteligente este că toate luminile stradale sunt lumini LED, care au capacitatea de a manipula genomul uman. Expresia genelor poate fi oprită sau pornită cu lumini LED, care pot activa, de asemenea, ARNm în interiorul corpului uman. Studiile științifice care documentează aceste fapte abundă online. Ceea ce ridică întrebarea: de aceea autoritățile insistă să injecteze întreaga umanitate cu tehnologii ARNm care pot fi activate prin intermediul luminii LED?
Klaus Schwab, fondatorul Forumului Economic Mondial, promovează agenda editării genelor umane. El spune deschis că va schimba ceea ce înseamnă să fii om. Consilierul WEF Yuval Harari ajunge chiar până la a afirma că elitele financiare se vor despărți de umanitate, deoarece vor fi modificate genetic pentru a deveni cu mult superioare oamenilor normali. Inegalitatea economică va deveni inegalitatea biologică. Harari spune că elitele vor deveni „Homo Deus”: ființe divine sau zei.
Dacă toate aceste idei nu ar fi promovate la nivel mondial de oameni și grupuri precum Bill Gates, Barak Obama, CNN, Facebook, Națiunile Unite, Forumul Economic Mondial și nenumărate alte organizații ale elitelor – am crede cu siguranță că este scenariul unui film științifico-fantastic! Dar este o realitate îngrozitoare care este împinsă la o scară extraordinară. În cadrul unui recent Summit al Guvernului Mondial de la Dubai, Klaus Schwab a declarat că aceste evoluții nu mai sunt în viitor, ci sunt în curs de dezvoltare chiar acum. Cuvintele lui exacte au fost:
„Vor veni ca un tsunami”.
Și într-adevăr, se lansează cu viteză maximă. În Rio De Janeiro, de exemplu, 450.000 de lumini stradale sunt înlocuite cu lumini LED echipate cu 5G. Graficul de mai jos arată modul în care marile orașe din America Latină sunt transformate în orașe inteligente.
Același lucru se întâmplă în Londra, Paris și în orice alt oraș important din lume. Milioane și milioane de lumini stradale LED 5G sunt poziționate la fiecare câțiva metri pe fiecare stradă a fiecărui oraș. Bill Gates a investit chiar și în construirea unui nou Smart City în Arizona, care poate găzdui 80.000 de oameni, toate centrate în jurul unor centre de date masive.
Distrugerea a 3.000 de ferme pentru un mega Smart City
În Țările de Jos, guvernul a anunțat recent distrugerea a 3.000 de ferme pentru a face loc unui monstruos Smart City numit TriState City Network, care va găzdui 40 de milioane de oameni din Belgia, Germania și Țările de Jos. „Logica” lor pentru a sechestra pământul și a distruge animalele din 3.000 de ferme este că „emit prea mult CO2”, ceea ce „distruge planeta”. Și totuși, înlocuirea pășunilor verzi cu un Smart City monstruos este bună pentru mediu?! În prezent, cea mai mare parte a Țărilor de Jos este un peisaj rural frumos, cu pășuni verzi, mori de vânt, pârâuri și ferme istorice. Unic în lume, cu adevărat frumos și plin de istorie.
Guvernul vrea să transforme toată acea zonă rurală pitorească frumoasă într-un Smart City imens numit Holland City.
În Australia, guvernul a adoptat o lege care permite rezidenților din zonele rurale să fie mutați cu forță în Smart Cities atunci când zona lor a fost contaminată cu toxine periculoase. Odată cu deraierea trenului din Ohio, am văzut cât de ușor este ca o zonă vastă să fie contaminată. Vedem aici un precedent? Odată cu organizarea câtorva accidente de tren, milioane de oameni ar putea fi îndepărtați din zonele rurale și forțați să intre în Smart Cities.
Omenirea trebuie să se trezească
Rău al acestei agende este de nedescris. Dar ceea ce este și mai rău este lipsa persistentă de dorință a publicului de a recunoaște ceva care le amenință însăși existența. Ei insistă să țină ochii închiși, îngrijindu-se doar de divertisment superficial. A rămâne prost și orb cu orice preț, deoarece „ignoranța este fericire”.
Dacă rămânem în această stare flagrantă de prostie, vom coborî în cel mai îngrozitor coșmar pe care l-a văzut vreodată această lume.
Dacă a existat vreodată un moment în istoria lumii în care să ne deschidă ochii, cu siguranță acesta este acum. Nu ne mai permitem luxul de a ne ascunde capetele în nisip. Aceasta nu este o teorie a conspirației, deoarece este lansată în întreaga lume cu o viteză insondabilă. Sub acoperirea pandemiei, milioane de turnuri 5G au fost ridicate în fiecare țară din lumii. Lumini LED sunt instalate peste tot. Toate vaccinurile sunt acum setate să devină ARNm, chiar dacă Mark Zuckerberg, CEO al Facebook, a fost înregistrat în timpul unei întâlniri zoom cu personalul său, spunând că vaccinurile ARNm într-adevăr modifică ADN-ul și ARN-ul uman și că susținătorii habar nu au ce alte mutații sau riscuri pot exista pe termen lung.
Agenda elitelor este de a asigura injecții regulate cu tehnologia ARNm pentru întreaga populație a lumii pentru tot restul vieții noastre. De aceea, stările vaccinurilor vor fi conectate la monedele noastre digitale și la ID-ul digital. Lipsa unei injecții ar putea bloca accesul la societate și la banca.
Ce putem face pentru a opri această nebunie?
Există vreo modalitate de a opri această nebunie? Da. În primul rând, trebuie să educăm oamenii din comunitățile noastre. Singurul motiv pentru care tiranii sunt capabili să reușească acest lucru este ignoranța maselor. Oamenii nu au nici cea mai mică idee ce se profilează deasupra capului lor. Aceștia merg fără îndoială cu tot ceea ce îi direcționează către acest coșmar distopic. Este de datoria noastră să îi informăm în orice mod putem.
Vă rugăm să distribuiți această postare pe scară largă. Trimite-l persoanelor de contact prin e-mail, postează-l pe rețelele sociale și trimite-l autorităților locale din comunitatea ta. Răspândește-l departe.
Noi suntem cei 99%, tiranii sunt doar 1%. Dar problema este că majoritatea dintre noi nu facem nimic. Majoritatea chiar refuză să vadă ce este chiar în fața nasului lor. Au injecțiile în brațe, telefoanele inteligente în mâini, luminile LED pe străzile lor, contoarele inteligente în case, tehnologia inteligentă în mașini… și totuși spun „totul este o teorie a conspirației”. Nebunia acestui refuz de a vedea realitatea este nimic mai puțin decât o psihoză de-a dreptul.
Trebuie să ne deschidem ochii. Nu mâine, ci AZI.
Consultați ghidul nostru „10 moduri de a opri Noua Ordine Mondială” unde veți găsi o prezentare generală a pașilor practici pe care îi putem lua cu toții pentru a ne proteja viețile și viitorul.
Voi începe articolul de astăzi cu o scurtă recapitulare a învățăturilor reținute din mărturia dată de Otroc Veaceslav, conform relatărilor mamei sale.
Iată ce reținem din primele două episoade:
Despre vremurile pe care le trăim
– trăim vremurile lui Antihrist.
Despre dreapta credință
– spovedania și împărtășania sunt arme puternice împotriva lucrării demonice,
– Biblia este autentică și integrală ajunsă până în zilele noastre,
– unde există Biblia, literatură duhovnicească, unde se tămâiază, ard lumânări și se citesc rugăciuni, duhurile rele nu rezistă și fug.
Despre știință
– tot ce se învață în sistemul instituționalizat de învățământ este greșit,
– știința este falsificată,
– istoria este falsificată.
Despre dinozauri
– dinozaurii trăiesc sub pământ.
– Dumnezeu va îngădui pentru scurtă vreme ca aceștia să iasă la suprafață și să mănânce pe oameni, ca să rușineze pe oamenii necredincioși.
Despre geografie
– Pământul nu este rotund, iar el este suspendat pe trei stâlpi de stalactite.
Despre timp
– păsările sunt cele care participă la crearea timpului.
Despre extratereștri
– extratereștri sunt demoni, iar
– pe Lună există mulți demoni.
Partea a treia este plină de informații interesante. Dintre acestea am selectat o parte pe care le voi reda mai jos.
Slavocica spunea:
„Să nu credeți în extratereștri, nu există extratereștri. Acești extratereștri în care credeți, nu sunt extratereștri, ci demoni obișnuiți. Faceți-vă griji pentru sufletele voastre. Să nu vorbiți cu ei, să nu discutați cu ei.”
Copiii cu puteri extrasenzoriale sunt pregătiți special pentru a lua conducerea în viitor. În Israel selectarea copiilor indigo se face după anumite programe secrete. În Franța sunt trecuți într-o bază de date specială, iar după școală ei pot studia pe banii statului în orice facultate din lume, cu condiția de a se întoarce în țară.
Întrebat de mama lui: „Slavocica, dar tu de fapt cine ești?”
El mi-a spus:
„Mămico, când vor găsi cartea cu proorocii în Lavră, atunci veți afla.”
El spune:
„Mămico, energia demonică, sub forma unor cheaguri, vin de sus și cu mare viteză înceară să intre în om. Ei încearcă orice fel de căi pentru a intra.”
Asta a spus Slavocica, că ei vor folosi orice modalități pentru a intra în om. Și această energie întunecată sub formă de cheguri, mereu atacă pe om, iar când ei nu pot intra… când sunt atacuri atât de puternice, oamenii simt o durere bruscă.
El zicea:
„Și nu doar o durere la tâmplă, așa cum o ai acum, ci în orice loc din corp. Oamenii pot să simtă dureri la spate, pe umăr. La fel cum tu ai această durere bruscă din zona tâmplei.”
Slavocica spunea că oamenii nu trebuie să se certe. El spunea că aceste duhuri rele la nivelul cel mai de jos, înjură foarte mult, iar înjurătura este modul lor de a trăi. „Și cât de mult mă înjură mămico, cât de mult înjură.”
Avea darul înainte vederii și de a vedea duhurile, care îl amenințau mereu cu moartea.
Despre mișcarea Hara Krisnaspunea că este satanică.
Mama lui îl întreabă: „Slavocica ce este religia budistă?”
El a explicat că Budda a fost un om obișnuit, dar în el a intrat un duh.
El a zis:
„Să nu crezi acestei religii. Această religie este de la cel rău.”
Și budiștii au cărți despre a doua venire a lui Budda. Ei cred că atunci va începe veacul de conviețuiri pașnice comune. Așa cum propvăduiesc și teosofii și new age-iștii, comuniștii și alții.
Pe acest Budda îl numesc Maitreya. Și în sec. XX new age-istul Benjamin Creme a promovat un Maitreya.
„Catolicii când au făcut inchiziția, i-au făcut multă defavoare lui Dumnezeu. Ei au îndepărtat de la Dumnezeu foartă multă lume și toți preoții din acea perioadă, toți sunt în iad, pentru că au păcătuit foarte mult și din cauza lor au murit foarte mulți oameni. Dar și mai mulți au murit pentru faptele pe care le-au făcut. Oamenii s-au îndepărtat de Biserică, s-au îndepărtat de Dumnezeu.”
„Mahomed a fost prooroc, dar nu tot ce spun musulmanii a spus Mahomed. Iar musulmanii greșesc profund când îi numesc pe ortodocși necredincioși. Ei consideră că înțeleg corect Scripturile, dar nu este așa. Corect o înțeleg creștinii. În Biblie este scris tot adevărul, iar Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.”
În Biserica Ortodoxă se află tot adevărul. Biblia a ajuns corectă până în zilele noastre și totul în ea este adevărat. Pe cruce Domnul a suferit ca om, a suferit cumplit. Chinurile au fost foarte reale, suferințele erau foarte reale.
Despre rai și iad
Slavocica spunea că dracii urăsc oamenii pentru că ei nu știu care dintre oameni se poate răzgândi, își poate reveni, și se poate adresa lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu, cu oamenii sfinți împlinește numărul celor căzuți din cer. El spunea că demonii îi urăsc pe toți oamneii, iar discuția cu ei este foarte periculoasă.
Săpăm și distrugem pământul. El a spus că nu avem voie să facem asta, pentru că dracii se străduiesc să ajungă la noi, iar noi mergem spre ei. Le ușurăm accesul la suprafață.
Slavocica a spus că acolo sunt mulți. A spus că acolo sunt un fel de vizuini.
„Mămico, la intrarea în iad se află un fel de tunel negru, mergi prin acea trecere întunecată unde este întuneric. Apoi, într-adevăr, ca în poveste, se taie cu acea secure, oamenii sunt trași în lanțuri, există cazane. Cum se spune în viețile sfinților așa este și în realitate. Asta este la intrarea în iad.”
Unde este Stalin. Slavocica mi-a explicat:
„În iad, există un loc unde curge apă fiartă, iar oamenii unii stau până la călcâie, – el spunea și eu mă gândeam: o, până la călcâie -, alții până la genunchi, alții până la piept, iar Stalin este scufundat complet în această apă clocotită. Și dacă el sau alții ar încerca să ridice capul, atunci, acești draci, cu furcile îi scufundă înapoi cu capul. A spus că în acel loc sunt foarte multe suflete ale oamenilor păcătoși și demonii sunt mulți. El zicea că ei își fac treaba, desigur cu asprime și răutate. Pe cine iese din foc îl împinge în foc, pe cine iese din apă clocotită, îl scufundă iar.”
A spus că în iad este un loc unde stăpân este viermele și sunt foarte mulți viermi. A spus că viemele este foarte deștept și aude foarte bine. Dacă cineva merge de unul singur pe drum …, este un astfel de drum cu gropi, nebetonat, este moale, prăfuit, dar e un drum bun. Și zicea că dacă cineva merge singur de la un sat la altul, acest vierme aude foarte bine. El iese, omul este luat prin surprindere, el nu este pregătit să se întâlnească cu așa ceva. El crede că nu mai este nimeni pe planetă… și viermele îi trage de vii. El îi mănâncă, îi înghite. Uneori îi trage pe cei decedați, dar asta se întâmplă foarte rar. Acest vierme este din iad, el acolo trăiește și de regulă îi atacă pe oamenii neprotejați pe cei necredincioși.
Iar alți viermi intră în ochi, în nas, urechi și în general se târăsc pe tot corpul uman. Omul resimte o durere insuportabilă, zicea că este foarte dureros.
Sunt unele locuri unde oamenii stau în întuneric.
„Dacă omul nu este unul rău, dar nu merită nici raiul, el se află în iad, pur și simplu stă într-o cameră întunecată și nimeni nu îl chinuie. El pur și simplu se află în întuneric veșnic.”
„Eu am mers în urma ei (o cunoștință care murise) și a nimerit în iad. Eu m-am dus după ea și primul lucru care a apărut era un coborâș, într-un hol întunecat ca o vizuină. Apoi am mers mai departe după ea. Acolo ardeau focuri, fierbeau cazane, păcătoșii sunt târâți cu toată puterea cu diferite legături. Eu am ajuns până în acel loc, iar ea a mers mai departe. Mie mi se făcuse frică și m-am întors.”
Despre cer nou și Pământ nou
Spunea la puțini oameni că planeta noastră Pământ odată cu venirea Domnului nostru Iisus Hristos va fi ca un rai. Vorbind despre planetă , se înțelege că și raiul arată astfel. pentru că spunea că Dumnezeu va sădi raiul din nou. Oamenii care nu L-au trădat pe Dumnezeu îl vor ajuta. El a spus că planeta noastră Pămât va fi în totală siguranță pentru viață. Omul se va schimba, iar când sufletul omului pleacă în acel loc, primul lucru pe care îl vede, este o iarbă verde, frumoasă, ce se mișcă în adierea vântului, cu flori… și așa povestea mai departe. El m-a rugat… sunt unele lucruri care nu trebuie povestite oamenilor.
A spus că Pământul va fi restaurat de Domnul, de îngeri. Când vor fi mari scufundări de pământ… Spunea:
„Mămico, îngerii duc porțiuni imense de pământ pe cer, iar dacă omul s-ar uita, ar vedea că pe cer efectiv zboară pământ. Și aceste surpări le vor umple, vor nivela pământul. Pământul va fi foarte frumos, superb, dar altfel. Și omul va fi altfel. Pe Pământ se va putea trăi în siguranță. Apa va fi curățată. Apa va fi într-atât de transparentă că la mari adâncimi se va vedea fiecare pietricică. Iar omul va primi alte calități. El nu va mai fi la fel.”
Spunea că oamenii nu vor mai avea nevoie de niciun transport pe planeta restaurată. Transportul nu va mai fi necesar pentru că ei înșiși într-un anumit fel – nu am întrebat cum – se vor deplasa cu mare viteză. Iar comunicarea… noi acum ne înțelegem prin cuvinte… nu va mai fi necesară. Omul îl va înțelege pe alt om și fără cuvinte.
În general planeta va fi sigură și foarte frumoasă cu Dumnezeu. Aerul de pe planetă va fi curat, pământul va fi frumos, nu vor mai exista boli, iar omul va fi cu Dunezeu pentru veșnicie. Planeta, după cum a fost înțeles Slacocica de mama sa, va fi raiul.
Diverse sfaturi
Slavocica a recomandat, la toți copiii care trăiesc în zone cu radiații, să bea câte un pic de vin Kagor. Apoi a recomandat să se mănânce tot ce este roșu: căpșuni, roșii, mere roșii și nu este recomandat să se mănânce banane. (Bananele sunt tratate cu gaze.)
El spunea că cristalul este cel mai curat material pentru apă potabilă. Și argintul este foarte bun. Recomanda ca această apă să nu o fierbi. Apoi este bine să mai stea și apoi să o bei. El spunea că apa fiartă este o apă moartă. Apa este vie și trebuie băută nefiartă.
Slavocica a spus că cei cu boli de sânge nu este trebuie să mănânce nici un fel de nuci. Celor cu boli de sânge le recomanda să mănânce tot ce este roșu.
Roșii murate… el recomanda ca măcar o roșie pe zi trebuie mâncată. „Mămico, trebuie neapărat, măcar o roșie murată pe zi.” El zicea că în sezonul coacerii roșiilor trebuie mâncate foarte multe roșii.
Zicea că în nici un caz nu trebuie să mănânci conserve de carne, niciun fel de conserve de pește, nimic conservat, nici un fel de ciuperci conservate. El nu recomanda să mănânci produse conservate. el recomanda să mănânci totul viu, natural.
Afirmațiile acestea nu trebuie să ne mire deloc, dacă ne gândim că toate conservele sunt pline de E-uri, iar altele contaminate intenționat.
Este bine să mănânci cât mai multă sfeclă roșie și cât mai multă varză. În general recomanda legume.
Laptele nu-l recomanda nimănui, pentru că vacile sunt bolnave.
Nu recomanda acupunctura pentru că cu cât se practică mai mult pe om cu atât punctele respective se atrofiază. Apoi nu vor mai funcționa. Și a mai spus că masajele sunt dăunătoare pentru om. Pentru că acestea sunt însoțite de meditație iar pentru un creștin, acestea pot fi un pericol de moarte. Iar dacă omul este un simplu maseur și face masaj altui om, spunea că cel dintâi îi ușurează suferințele celuilalt, însă în el, în maseur, toate acestea se măresc asemenea unui bulgăre de zăpadă. Cu alte cuvinte preia suferintele celui pe are îl tratează. În acest caz a recomandat ca să se ungă degetele cu puțin ulei sfințit.
Slavocicanu recomanda tehnicile de respirație orientale.
Este foarte periculos pentru om manipularea respirației și nu este voie să o practici în niciun fel.
Informațiile acestea au fost redate în ordinea în care apar în filmul documentar.
Ce spune despre iad, rar mai auzi astăzi de la vreun preot. Dar cuvintele sale îmi aduc aminte de ceea ce am citit în cartea „Ușa pocăinței”, pe care am citit-o prima dată în anul 1982 și pe care apoi am copiat-o de mână. Am pregătit-o pentru tipar de mulți ani, dar încă nu am reușit să o tipăresc.
Cred că îmi voi face timp să o corecte și să o pregătesc pentru a o tipări cât mai repede.
Astăzi vă aduc în atenție un documentar despre modul în care mass-media (presa scrisă, telegraful, telefonul, radio, televiziune, internetul etc.) a schimbat dramatic modul în care oamenii se văd pe ei înșiși.
De la Renaștere la Reformă, de la căderea feudalismului la ascensiunea capitalismului, de la Revoluția Științifică la Revoluția Industrială, de la modul în care ne ordonăm gândurile la ceea ce alegem să gândim, nimic nu a supraviețuit intact revoluției tipografice. Lumea noastră este lumea pe care a creat-o presa tipărită.
Apariția tiparului a făcut posibil „alfabetizarea”, iar prin „alfabetizare” a fost posibilă începerea procesului de manipulare a maselor prin manipularea informației. Media ne înconjoară și ne structurază viețile. Dar nu a fost întotdeauna așa.
Înainte de Gutemberg nu existau carți, pamflete sau ziare. 50 de ani înainte de Gutemberg – 20.000 de manuscrise, iar 50 de ani după Gutemberg – 12.000.000 de cărți tipărite.
Tiparul nu a schimbat numai modul de comunicare, ci mai ales ceea ce se comunica. Presa tipografică a inventat „știrile”.
Primul ziar din lume a fost publicat la Strasbourg, în anul 1605.
Răspândirea internetului a însemnat o nouă revoluție care a dat peste cap planurile inițiale ale creatorilor. IBM își dorea ca toți oamenii să fie conectați la un super computer, care astăzi este cunoscut sub numele de Cloud, iar toate datele utilizatorilor să fie la dispoziția creatorilor. Apariția calcupatarelor personale (PC) a schimbat radical configurația sistemului. Oamenii aveau acces la calculatoare (siteme de calcul) personale și cu dispozitive de stocare locale, ceea ce contravenea ideii inițiale ca toți să salveze datele pe un server central.
Internetul a permis, ca și în cazul apariției tiparului, ca informațiile să circule liber și să fie disponibile oricui avea acces la rețeaua internet. Asta a dat peste cap ordinea celor care dețineau puterea. Oamenii aflau informații până atunci secrete și imposibil de distribuit global.
Acum se încearcă cenzuarea internetului și a informațiilor care contravin opiniei „oficiale”. Marile corporații au trecut la cenzură. În același timp oferă spațiu gratuit în Cloud și îndeamnă utilizatorii să salveze datele în Cloud, ca fiind o soluție ieftină și sigură. În fapt, lucrurile stau total invers. Oferta nu este nici ieftină și nici sigură. Ne întoarcem la ideea de bază în care utilizatorii să nu mai aibă acces la medii de stocare private, iar toate informațiile personale să fie salvate în Cloud, adică la dispoziția corporațiilor.
TV induce rapid o stare de conștiință alfa în rândul telespectatorilor săi, punându-i într-o stare de visare cu ochii deschiși care îi lasă mai puțin concentrați asupra activităților lor și mai receptivi sugestiilor. Într-un cuvânt televiziunea își hipnotizează telespectatorii.
TV este un instrument de manipulare a conștiințelor celor care se uită la programele TV. „Program” vine de la programare.
Concluzia la care am ajuns este următoarea. Să încercăm cât se poate de mult să renunțăm în primul rând la TV, apoi la telefoanele inteligente, să evităm folosirea rețelei 5G.
Scopul nostru este simplificarea vieții, ieșirea din matrixul pe care tehnologia îl crează în jurul nostru. Fără să ne dăm seama tehnologia ne rupe de „realitatea„ naturală și ne transpune într-o „realitate” virtuală, într-o lume virtuală. Acum cele două se întrepătrund, însă pe nesimțite ne „transferăm” din realitatea naturală în care ne-am născut în cea virtuală, creată cu ajutorul tehnologiei.
Lumea pe care o cunoaștem, sau credem că o cunoaștem este „lumea” care ne este servită de cei care controlează media. Cunoaștem doar ceea ce vor Controlorii să ne servească. Drama este că cei mai mulți oameni nu realizează faptul că realitatea în care trăiesc este una virtuală, artificială, creată de o mână de manipulatori care vor să transforme omenirea într-o masă de sclavi.
Vă recomand să vizionați cele trei episoade ale acestui documentar.
Aflăm dintr-un articol recent că oamenii de știință au dezvoltat un sistem de inteligență artificială capabil să citească gândurile oamenilor măsurând activitatea creierului și transformându-l în text, o dezvoltare care trezește îngrijorări cu privire la protejarea confidențialității și libertății.
Adevărul este că cercetările nu sunt recente, ci se lucrează la această tehnologie de zeci de ani, iar ceea ce este făcut public reprezintă doar vârful aisbergului.
Studiul, publicat în revista Nature Neuroscience pe 1 mai, a folosit un model de transformator, similar celui care alimentează chatbot-ul de inteligență artificială ChatGPT al OpenAI, pentru a decoda gândurile oamenilor, relatează Epoch Times.
Cercetătorii au instruit decodoarele cu privire la trei subiecte.
„Deoarece decodorul nostru reprezintă limbajul folosind trăsături semantice mai degrabă decât trăsăturile motorii și auditive, predicțiile decodorului trebuie să surprindă semnificația stimulilor”, a menționat studiul.
„Rezultatele arată că secvențele de cuvinte decodificate au capturat nu numai sensul stimulilor, ci deseori chiar și cuvinte și fraze exacte.”
Astfel de tehnologii ridică îngrijorări cu privire la confidențialitate și la pierderea libertății.
Într-un interviu din 17 martie pentru MIT Technology Review, Nita Farahany, specialist în etică juridică la Universitatea Duke din Durham, Carolina de Nord, a avertizat că colectarea de date despre creier poate fi folosită de guverne și de alte puteri în scopuri malefice.
„Un guvern autoritar care are acces [la această tehnologie] ar putea să o folosească pentru a încerca să identifice oameni care nu manifestă obediență politică, de exemplu. Aceasta este o utilizare destul de rapidă și gravă a datelor în scopuri rău intenționate”, a spus Farahany.
La locul de muncă, tehnologia poate fi folosită pentru „dezumanizarea” angajaților, care pot fi forțați să se supună supravegherii neurologice.
„Problema apare dacă este folosit ca instrument obligatoriu, iar angajatorii adună, prin el, date pentru a lua decizii cu privire la angajare, concediere și promovare. Îl transformă într-un fel de scor de productivitate. Subminează încrederea… și poate dezumaniza locul de muncă.”
Spre deosebire de alte sisteme de decodare a limbajului care sunt în dezvoltare în prezent, tehnologia dezvoltată de cercetători în studiul din 1 mai este non-invazivă și nu impune ca subiecții să facă transplanturi chirurgicale.
Alex Huth, profesor asistent de neuroștiințe și informatică la UT Austin, care a condus studiul, a descris rezultatele un „adevărat salt înainte” privind citirile non-invazive ale creierului.
„Noi obținem modelul pentru a decoda limbajul continuu pentru perioade lungi de timp, cu idei complicate”, a spus Huth, potrivit unui comunicat de presă. Rezultatele decodificate nu sunt transcrieri cuvânt cu cuvânt. În schimb, ele surprind esența a ceea ce gândește un subiect.
În același timp, Jerry Tang, un coautor al studiului, consideră că, în timp ce tehnologia este în stadii incipiente, guvernele ar trebui să adopte politici care să protejeze oamenii și confidențialitatea acestora.
„Este, de asemenea, foarte important să fie supusă reglementării modalitatea în care pot fi folosite aceste dispozitive.”
Acestea sunt informațiile date publicității, însă stadiul cercetărilor este mult mai avansat. De zeci de ani se realizează „hărți” cu tipare ale gândurilor. Fiecare gând este codificat digital și introdus într-o bază de date, cu scopul ca aceste date să fie folosite pentru decodarea gândurilor oricărei persoane prin conpararea câmpurilor electromagnetice emise de creier cu tiparele aflate în baza de date.
Tehnologia aceasta este diabolică și de inspirație demonică. Așa cum citim în literatura de spiritualitate că demonii țin evidența gândurilor, cuvintelor și faptelor oamenilor pentru a le folosi împotriva oamenilor, tot așa cercetătorii, inspirați de aceeași demoni, vor să materializeze un sistem cu ajutorul căruia să poată înregistra întreaga activitate umană. Scopul final este subjugarea oamenilor trup și suflet și distrugerea libertății cu care ne-a înzestrat Dumnezeu.
Pentru orice om care își face timp să observe ce se întâmplă în jurul lui și care este direcția spre care se îndreaptă politicile adoptate de guverne, este evident planul demonic de subjugare a omenirii.
Soluția este doar una spirituală. Nu putem lupta cu armele dușmanilor noștri satanizați! Dar putem să ne îngrădim cu puterea Sfintei Cruci, armă împotriva demonilor, cu citirea Psaltirei, spovenanie și împărtășire cu vrednicie cu Sfintele Taine.
Guvernele nu mai reprezintă interesele popoarelor, ci au ajuns să fie parte din crima organizată, din mafia internațională, care se ocupă cu traficul de droguri, armament, prostituție, pedofilie, trafic de organe și sacrificii umane.
Fără nicio exagerare, putem spune că lumea a ajuns să fie condusă de un sistem satanic care are ca scop subjugarea omenirii trup și suflet. Războiul în care ne află este unul spiritual. Guvernanții au trecut de partea lui Lucifer, Marele Arhitect, Zeul luminii și au ales să lupte împotriva lui Dumnezeu, al Domnului nostru Iisus Hristos și a creștinilor.
Întrebarea este, ce facem noi? Suntem conștienți de situație? Suntem pregătiți de luptă până la moarte?
Cel mai trist lucru este că liderii religioși nu fac nimic ca să-și apere turma, ci au ales să o dea pe mână demonilor, prin susținerea politicilor guvernamentale.
Trebuie să avem curajul să mărturisim deschis că nu ne supunem legilor satanice date de guverne! Nu recunoaștem aceste legi, și ne vom lupta pentru libertatea noastră până la moarte. Moarte nu ne înfricoșează, ci „ne este cea mai dragă nuntă dintre nunți”, pentru că noi credem în viața veșnică.