În acest articol voi prezenta câteva dintre mărturiile Sf. Ioan Gură de Aur despre caracterul inspirat al Sf. Scripturi. Precum știm există mai multe opinii privind inspirația Sf. Scripturi, însă pe noi ne interesează mărturia Sf. Părinți ai Bisericii. Astăzi vom vedea ce spune Sf. Ioan Gură de Aur despre Sf. Scriptură.

„Cu o comoară se aseamănă citirea dumnezeieştilor Scripturi. După cum dacă ai putea lua dintr-o comoară o parte cât de mică, te poţi îmbogăţi cu ea, tot aşa şi cu dumnezeieştile Scripturi; într-un cuvânt cât de mic poţi găsi putere mare de gânduri şi nespusă bogăţie” (Omilii la Facere, III, I).

Înțelegem că fiecare cuvânt, cât de mic ar fi, este plin de sensuri, dincolo de sensul literal și istoric. În alt loc spune așa: „Vezi că nici un cuvânt din dumnezeiasca Scriptură nu-i pus în zadar şi fără rost, ci chiar cel mai neînsemnat cuvânt are în el mare comoară?” (Omilii la Facere, X, III). Nici un cuvânt nu este pus la întâmplare. Cel care a hotărât textul este Dumnezeu și nu omul.

Iată ce spune Sf. Ioan Gură de Aur legat de fiecare cuvânt din Sf. Scriptură: „Ce vrea să spună acest scurt cuvânt: «Iar lui Adam»? Pentru ce a mai adăugat conjuncţia «iar»? Nu era de ajuns să spună: «Lui Adam»? Nu fără rost mă străduiesc să cercetez acestea şi nici din ambiţie zadarnică, ci pentru ca, cercetând totul cu de-amănuntul în faţa voastră, să vă învăţ că nu trebuie lăsat la o parte nici cel mai mic cuvânt, nici o silabă din cele ce se găsesc în dumnezeieştile Scripturi. Cuvintele Scripturii nu sunt simple cuvinte, ci cuvinte ale Duhului Sfânt; de aceea poţi găsi, chiar într-o silabă, mare comoară” (Omilii la Facere, XV, I). Așadar, cuvintele Sf. Scripturi, nu sunt simple cuvinte, ci cuvinte ale Duhului Sfânt. Teologii de astăzi promovează opinia că stilul textului, forma lui, vocabularul folosit, aparțin scriitorului, influențat de cultura și mediul vremii lui, pe când Sf. Ioan Gură de Aur afirmă explicit: „cuvintele Sf. Scripturi sunt ale Duhului Sfânt”. Teologii ortodocşi promovează de mai bine de 100 de ani aceleaşi opinii prin care resping cu vehemenţă inspiraţia verbală a Sf. Scripturi, făcând astfel opinie separată faţă de cea a Sf. Părinţi.

„Să nu trecem cu uşurinţă peste cuvintele Scripturii. Dumnezeiasca Scriptură nu vorbeşte în zadar şi la întâmplare, ci chiar o silabă, chiar un semn are ascuns în el comoară” (Omilii la Facere, XVIII, III).

În altă omilie spune așa: „Am arătat altă dată că în Scriptură nu-i pusă nici o iotă, nici o cirtă fără scop” (Despre schimbarea numelor, I, 4), sau „Eu socotesc că nici un om studios nu va voi să treacă cu vederea nici un cuvânt din cele aflate în Scriptură, fie șir de nume, fie număr de ani, fie salutare, oricât de neînsemnată” (Cuvântul II la Priscila și Acvila; și că nu se cuvine a vorbi de rău pe preoții lui Dumnezeu, 1). Sau: „Dacă însă cineva iubește înțelepciunea și se găsește prieten al ascultării duhovnicești, apoi să audă că nici cele mai mici și nebăgate în seamă din Sfânta Scriptură nu sunt așezate acolo în zadar și fără scop și chiar cele din Vechiul testament poartă cu ele un însemnat folos” (Omilii la Epistola către Romani, 31).

Sf. Ioan Gură de Aur era convins de faptul că fiecare cuvânt din Sf. Scriptură conține o mare comoară. El spune: „Mare şi nespusă este, iubiţilor, comoara cuvintelor Scripturii citite de curând. Ştiu că mulţi, uitându-se la catalogul numelor şi dând puţină luare-aminte cuvintelor citite, socot că spusele acestea nu au în ele nimic deosebit, ci sunt doar simple nume. Dar eu vă rog pe toţi să nu treceţi cu uşurinţă pe lângă cele scrise în Dumnezeieştile Scripturi. Nu-i nici un cuvânt scris în Scriptură care să nu cuprindă în el multă bogăţie de idei; şi pentru că fericiţii profeţi au scris insipraţi de Duhul Sfânt, de aceea cele scrise au mare comoară ascunsă în ele” (Omilii la Facere, XXI, I).

În aceeași omilie afirmă cu convingere că „nu este silabă, nu este chiar virgulă din Scriptură, în care să nu se afle comoară pusă în adâncul ei. De aceea se cuvine ca, povăţuiţi de harul cel de sus şi luminaţi de Duhul Sfânt, cu astfel de gânduri să citim dumnezeieştile cuvinte. Dumnezeiasca Scriptură n-are nevoie de înţelepciunea omenească pentru înţelegerea celor scrise în ea, ci de descoperirea Duhului, pentru ca, aflând adevăratul înţeles al cuvintelor ei, să primim din ele mult folos” (Omilii la Facere, XXI, I). Nici o silabă, nici o virgulă, din Sf. Scriptură, nu este pusă la întâmplare, în care să nu se afla o comoară pusă în adâncul ei. Pentru înțelegerea Sf. Scriptui nu-i nevoie de înțelepciune omenească, ci de descoperirea Duhului.

Pentru a dovedi acest fapt el dă un exemplu concludent. „Dacă în actele întocmite de oameni pentru afaceri lumeşti, distruse adeseori de vreme, are mare putere data pusă în fruntea actului, iar adeseori chiar o silabă, apoi cu mult mai mult poţi vedea lucrul acesta în Dumnezeieştile Scripturi, scrise ele Duhul Sfânt. Cu o singură condiţie: să fim cu mintea trează, să nu trecem cu uşurinţă peste ele, ci să ne încordăm mintea ca să vedem cu de-amănuntul totul; să nu fim mai răi decât cei care se străduiesc mult pentru cele materiale” (Omilii la Facere, XXI, I).

Vorbind despre profunzimea textului și diferența față de unul omenesc, spune: „Aşa e obiceiul Scripturii! În puţine cuvinte poţi găsi adeseori mare mulţime de idei. Că dumnezeieşti şi nu omeneşti sunt învăţăturile Scripturii; de aceea poţi vedea că întreaga Scriptură este alcătuită altfel decât cărţile înţelepciunii omeneşti. Şi cum, îţi voi spune eu! În celelalte cărţi, în cele ale înţelepciunii omeneşti adică, toată strădania stă în alcătuirea frazelor; în Scriptură cu totul dimpotrivă, în ea nici nu-i vorba de frumuseţea cuvintelor şi de alcăturirea frumoasă a frazelor, pentru că Scriptura are frumuseţea ei proprie, pentru că în ea înfloreşte harul cel dumnezeiesc. În cărţile înţelepciunii lumeşti abia de poţi scoate o idee după o întinsă şi bogată vorbărie; în Scriptură, după cum ştiţi, adeseori un scurt cuvânt e îndestulător ca să ţesem o întreagă învăţătură” (Omilii la Facere, XXXVII, I).

Ca să putem pătrunde înțelesurile profunde ale Sf. Scripturi el ne îndeamnă la lectură repetată în duh de rugăciune. „Aşadar, vă rog, să nu neglijăm citirea dumnezeieştilor Scripturi, ci să le citim des, fie de cunoaştem înţelesul Scripturilor, fie de nu-i cunoaştem. Citirea continuă ne ajută să ţinem bine minte ce citim; adeseori, ceea ce nu putem înţelege ce citim azi, vom putea dintr-o dată înţelege mâine, dacă revenim şi citim, pentru că bunul Dumnezeu ne luminează pe nevăzute mintea” (Omilii la Facere, XXXV, II).

Iar în altă epistolă completează spunând: „Îndemnul puternic al lui Hristos, Care ne spune: ,,Cercetaţi Scripturile”, ne arată că în Scripturi se află ascunsă, în adâncul lor, mare comoară. De aceea e nevoie de cercetare, pentru ca aflând comoara ascunsă în adânc să o putem întrebuinţa spre folosul nostru” (Omilii la Facere, XLV, I).

Teologii consideră cărțile lui Moise ca fiind o compilație de texte mai vechi, așa cum face și critica istorică. Cea din urmă respinge caracterul inspirat al textului. Însă Sf. Ioan Gură de Aur precizează că textul scris de Moise sunt cuvintele Duhului Sfânt. „Vreau să vă întind iarăşi obişnuita masă şi să vă pun înainte mâncăruri din cuvintele lui Moise, dar mai bine zis, din cuvintele Duhului. Că Moise nu ne-a spus de la el cuvintele acestea, ci insuflat de Sfântul Duh. Să vedem dar şi azi, ce vrea să ne înveţe. Că nu ne pune înainte vieţile sfinţilor în zadar şi fără rost, ci ca să râvnim virtutea lor şi să imităm faptele lor mari” (Omilii la Facere, XLIX, I). „Nimic din cele scrise în Dumnezeiasca Scriptură nu este de prisos; toate faptele drepţilor sunt pline de foarte mult folos” (Omilii la Facere, LVIII, I). „Uită-mi-te la priceperea acestui minunat profet; dar mai bine spus, la învăţătura Sfântului Duh; că Moise ne grăieşte toate cuvintele sale insuflat de Duhul; Moise i-a împrumutat limba, iar harul Duhului ne învaţă prin el lămurit totul” (Omilii la Facere, XXI, I).

În concluzie, Sf. Ioan Gură de Aur susține inspirația verbală, în cuvânt, a Sf. Scripturi.