Să postim împreună acest post, numai cu apă. Ziua 14

ora 08.22
Am început ziua 14 de post numai cu apă. În dimineața aceasta mă simt excelent, în comparație cu ieri dimineață când mă simțeam un pic slăbit. Motivul poate fi faptul că am băut până la această oră 1,4 litri de apă. Aș mai putea menționa că aseară am pus în apă un pic de sare gemă, neiodată. Câteva cristale de sare. Ieri am fost în călătorie și am băut doar 4 litri de apă. 0,5 litri dimineață, iar restul după ora 17.00. Voi vedea cum mă simt până mai spre după amiază. Greutatea este 93,4 kg. Tensiunea este 112/75, iar pulsul 75. Până la amiază mă voi duce la biserică, iar după slujbă mă voi întâini cu niște credincioși, care mi-au citit cărțile.

ora 13.47
Mă simt excelent! Azi m-am simțit bine pentru că am băut apă de dimineață. Am fost la biserică până la amiază, apoi am făcut o plimbare de 20 minute, dar mă voi duce din nou ca să recuperez plimbările pe care nu le-am făcut săptămâna aceasta. Între timp am scris și un articol despre un sistem de panouri fotovoltaice.

ora 15.58
Am băut până la această oră 3 litri de apă și mă simt excelent. Acum jumătate de oră m-am întors de la plimbare de 60 de minute în care am discutat cu niște credincioși care au venit tocmai de la Botoșani ca să mă vadă și să discute cu mine. Astăzi este duminică și voi folosi timpul rămas pentru lectură. Mai întâi din Noul Testament, apoi voi studia viețile Părinților și scriitorilor bisericești.

Pomenind de Sf. Părinți, mi-am adus aminte de proiectul meu Bibiliotheca Patrum (Biblioteca Sfinților Părinți), în care adun scrierile Sf. Părinți traduse în românește. Am adunat mai bine de 60 de volume în format B5 și mai am 11 volume în lucru. Anul acesta mi-am propus să reeditez broșura care însoțește colecția. Prima parte conține cuprinsul tuturor volumelor, a doua parte scrierile Părinților organizate pe autori, iar a treia parte un indice tematic. Lucrarea ajută cititorul să acceseze informațiile din colecție mai ușor. Dar până atunci mai alte proiecte pe care trebuie să le închei. De pildă, luna asta trebuie să termin cartea de contabilitate. Mai am la dispoziție 10 zile. Un alt proiect de care mă voi ocupa lunile care urmează este cartea de predici. Ar trebui să-i mai fac o corectură și să stabilesc ordinea predicilor, pentru putea macheta cartea în forma finală. Am două variante, prima să organizez predicile în ordinea duminicilor de peste an, iar a doua să le organizez pe ani. Rămâne să mă gândesc cum e mai bine.

ora 23.22
Între timp am urmărit un webinar cu Doru și Pera, despre cum să creezi primul curs online, valorificând propria ta pasiune. A durat o oră. În continuare am vizionat al doilea webinar cu Doru și Pera pe același subiect. De ce de două ori? Pentru că doresc să-mi cresc motivația și să trec la acțiune. Rezultatul a fost că m-am apucat să lucrez cu pregătirea blogului. Mi-am trecut în program să public predicile ținute în 2020 și 2021. Și, de asemenea, să mă pregătesc de ținut un webinar despre cum să înveți contabilitate. În urmă cu 10 ani am ținut mai multe cursuri online, însă de atunci nu am mai ținut nici un curs. Problema nu-i discursul, ci folosirea tehnicii. Trebuie să setezi aplicația cu care lucrezi, să cunoști foarte bine setările și să ai tt ce îți trebuie ca să poată ieși o transmisiune de calitate.

Am băut până la această oră 4 litri de apă. Mă simt excelent! Nici nu am avut timp de odihnă. Am zis că ctesc, dar m-am luat cu altceva. Voi recupera mâine.

Astăzi s-au încheiat 2 săptămâni de post numai cu apă. Mă simt excelent și plin de energie. Corpul este mult mai flexibil și mai ușor. În aceste 2 săptămâni am scăzut în greutate cam 8 kg. Iar în săptămâna de pregătire de intrare în post vreo 3 kg. De la 104 kg am ajuns astăzi la 93 kg. La slujbă m-am simțit foarte bine. O stare de bucurie interioară, de pace și împăcare.

Mai trec pe la bucătărie și văd mâncarea, dar nu mă atrage. Știu că este gustoasă, știu că îmi place, dar mă simt ca și cum am mâncat. Dacă ai mâncat, de ce să mai mănânci? Totul ține de minte! În paharul de apă pe care îl beau pot concentra orice mâncare doresc. La urma urmei am energie suficientă. Ce-mi lipsește? Dar despre asta vom mai discuta.

Pe mâine!

În categoria Postul cu apa | Etichete , , , | Comentariile sunt închise pentru Să postim împreună acest post, numai cu apă. Ziua 14

Să postim împreună acest post, numai cu apă. Ziua 13

ora 08.07
Am început ziua 13 de post numai cu apă. M-am culcat pe la ora 01.00 și m-am sculat pe la ora 08.00. Ieri am băut 4 litri de apă, iar astăzi doar 0,5 litri. Tensiunea este 111/74, iar pulsul 79. Tensiunea este mai mică decât ieri. Acum mă pregătesc de plecat într-o călătorie. Voi mai nota în jurna abia diseară după ce ajung la destinație.

ora 21.42
Am plecat pe la 11.20 și am ajuns pe la 16.30. Drumul a fost bun și am călătorit foarte bine. M-am simțit foarte bine. Dimineață m-am simțit un pic slăbit, dar în mașină nu am mai avut nici o problemă. Nu am băut apă până la 17.00, însă m-am simțit bine. Am băut până la această oră cca 2 litri de apă. Mă simt bine. Este foarte interesant! Oricum, până la miezul nopții voi mai bea cel puțin 1 litru de apă. Tensiunea este 129/79, iar pulsul 79.

ora 23.20
Am ascultat o emisiune cu Cristian Terran. A durat două ore. Interesantă. Mă simt excelent! Am băut mai bine de 3,5 litri de apă. Cam puțin, dar acum mă simt bine. Voi vedea mâine cum va fi. Mai ales că este duminică. Oricum, vă voi anunța.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Iată că a trecut și ziua 13 de post numai cu apă.

Post ușor în continuare!

În categoria Postul cu apa | Etichete , , , , | Comentariile sunt închise pentru Să postim împreună acest post, numai cu apă. Ziua 13

Să postim împreună acest post, numai cu apă. Ziua 12

ora 09.07
Bun găsit tuturor! Am început ziua 12 de post numai cu apă. Astă noapte m-am culcat pe la ora 01.00 și m-am sculat pe la 08.30. Ieri am băut 5 litri de apă, iar astăzi doar 0,5 litri. Greutatea este 93,4 kg. Tensiunea este 128/76, iar pulsul 83. Tensiunea este bună, însă mă așteptam ca pulsul să fie mai mic. Menționez că dimineața când mă scol am o vagă senzație de amețeală, pentru o clipă nu mai vezi nimic. În rest mă simt bine. Parcă aș fi mai dormit un pic, însă este timpul să mă apuc de lucru.

Voi începe activitatea cu „Minutul cu Maxwell”, despre afirmare. Încurajarea, afirmarea sunt oxigen pentru suflet. Ele ne hrănesc, ne ridică și ne oferă speranță.

„Oamenii merg mai departe, fac mai bine È™i încearcă mai tare într-un mediu încurajator È™i afirmativ. Deci, cel mai bun lucru pe care îl poÈ›i face este să cauÈ›i constant acele momente bune È™i să le faci mai bune – asta înseamnă un mediu afirmativ.”

Al doilea cuvânt este despre credibilitate. Oamenii urmează doar lideri autentici și credibili. Dacă vrei să fii un lider credibil trebuie să fii deschis și sincer cu oamenii. Dacă vrei să fii un lider credibil, va trebui să ai și succese acumulate. Credibilitatea înseamnă că știu cum să fac asta. Nu poți să dai ceea ce nu ai. Ca să ai credibilitate ca lider, trebuie să fi avut deja succes ca să-l poți da mai departe și altora.

ora 12.56
Am băut până acum 1,5 litri de apă. Timpul a trecut repede. De dimineață lucrez la carte mai am un pic și termin de redactat o lecție. Asta este foarte bine. Vremea este frumoasă, dar este destul de frig. În căsă este cald și bine. Încă nu am verificat cum suport frigul după aproape două săptămâni de post, însă mâinile îmi sunt mai reci ca de obicei. Mă simt excelent!

ora 19.21
M-am luat cu lucrul și am uitat de jurnalul de post. Am lucrat intens la cartea de contabilitate. Astăzi am reușit să redactez două lecții și sunt mulțumit. Mai ales că mâine voi fi pe drum și nu voi mai avea timp de lucrat. Sper ca redactarea următoarelor lecții să meargă mai ușor. Până la această oră am băut aproape 3 litri de apă și mă simt excelent! Tensiunea este 127/76, iar pulsul 75.

ora 23.43
A trecut și ziua a doisprezecelea de post numai cu apă. Mă simt excelent! Am băut până la această oră 4 litri de apă. Mâine voi fi în călătorie și nu voimai putea consmna în jurnal în timpul zilei. Oricum, călătoria va dura cca 6 ore în care nu voi bea apă. După ce ajung la destinație voi recupera. Astăzi a fost o zi încărcată și nu prea am avut timp pentru a mai consemna gândurile mele.

Pe mâine! Vă doresc post ușor! Îndrăzniți! Se poate!

În categoria Postul cu apa | Etichete , , , , | Comentariile sunt închise pentru Să postim împreună acest post, numai cu apă. Ziua 12

Să postim împreună acest post, numai cu apă. Ziua 11

ora 08.33
Am început ziua 11 de post numai cu apă. Astă noapte m-am culcat pe la ora 01.00 È™i m-am sculat pe la ora 08.00. Ieri am băut 5 litri de apă, iar astăzi 0,7 litri de apă. Tensiunea este 116/76, iar pulsul 72. Aseară am vizionat documentarul „Ucraina – Măștile revoluÈ›iei”, care durează 55 minute. Este un documentar francez excelent, al lui Paul Moreira, despre ce se întâmplă cu adevărat în Ucraina, realizat în 2016. Merită să fie văzut! Vă invit să-l vizionaÈ›i È™i să trageÈ›i singuri concluziile. ÃŽnainte de culcare am citit viaÈ›a Sf. Grigorie Palama.

În această dimineață mă voi pregăti pentr emisiune. Tema este tâlcuirea pericopei evanghelice din Duminica a doua din Post și viața Sf. Grigorie Palama.

ora 16.15
Iată că a trecut o bună parte din zi. Până la 13.00 m-am pregătit pentru emisiune, iar între 14.00 și 15.00 am fost la emisiune. A fost bine și sunt mulțimit de cum a fost. Am discutat pe marginea pericopei evanghelice din duminica a doua din Post și despre Sf. Grigorie Palama. Tema a fost despre credință și rugăciune. Până la această oră am băut 2,5 litri de apă. Mă simt excelent!

În continuare voi asculta „Minutul cu Maxwell”, despre împuternicire. Împuternicirea este să lași pe altcineva să primească laudele. Împuternicirea înseamnă să-i dai altcuiva o oportunitate. Împuternicirea înseamnă să deschizi ușile pentru oameni pentru a le îmbunățăți viețile.

„Începe să-i împuterniceÈ™ti pe alÈ›ii – e un mod prin cre să-È›i înlături nesiguranÈ›ele È™i un alt mod prin care să adaugi valoare oamenilor.”

Alt cuvânt a fost despre bunătate. Nu lăsa ziua să treacă fără a face o faptă bună.

Mă gândesc să continui lucrul la cartea de contabilitate. Timul limită este scurt și mai am destul de lucru ca să aduc cartea în forma finală.

ora 23.04
Mai întâi, până la această oră am băut 5 litri de apă și mă simt excelent. De la ora 16.00 până la ora 20.00 am lucrat la carte. Am mers bine și am terminat de redactat lecția. Sunt foarte mulțumit. Apoi am făcut o pauză și am stat la masă cu prietenii mei. Evident, meniul meu a constat din apă. Ce este interesant, e că în apă regăsesc tot ce doresc, sau ce este pe masă. Nu este vorba de poftă, ci de mulțumire. Pofta creează suferință, pentru că nu ai, însă eu am tot ce doresc. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate. Mă simt mai bine decât atunci când mănânc. Sunt mai ușor, stomacul nu este greu, și nu simt nevoie de a mă odihni după masă. Astfel câștig mult timp. Timpul se dilată.

Când ești antrenat într-o activitate, timpul trece foarte repede. Însă, pe de altă parte, zece zile care au trecut par a fi o lună. Postul te scoate diin timp. Trăirea este inexprimabilă. O poți înțelege doar dacă o trăiești.

Iată, a trecut și ziua 11 de post numai cu apă. Mă simt excelent! Am scăpat de orice temeri. Omul poate trăi numai cu apă cel puțin 40 de zile. Atât am experimentat până acum.

Vă doresc post ușor, pace și sănătate!

În categoria Postul cu apa | Etichete , , , | Comentariile sunt închise pentru Să postim împreună acest post, numai cu apă. Ziua 11

Să postim împreună acest post, numai cu apă. Ziua 10

Am început ziua 10 de post numai cu apă. Astă noapte m-am culcat pe la ora 01.00, după ce am terminat de redactat lecția de contabilitate, și m-am sculat pe la ora 08.00. Ieri am băut 4,5 litri de apă, iar astăzi până la această oră am băut 0,8 litri de apă. Mă simt excelent! Nu am nici o senzație de disconfort, sau durere. Voi urmări pe parcursul zilei cum mă voi simți. În principiu, aceste zile de post au trecut mai ușor decât în primul post de 40 de zile, când nu știam cum va reacționa organismul. Îmi aduc aminte că am stat cu grijă până în a zecea zi, după care toate celelalte zile au decurs la fel. Contează foarte mult cantitatea de apă băută. Greutatea este de 94,3 kg. Tensiunea este 122/77, iar pulsul 79.

Voi începe activitatea cu lectură din Noul Testament și mă voi pregăti pentru emisiunea TV de mâine.

ora 10.49
Am lucrat până la această oră la pregătirea emisiunii de mâine. Am terminat doar jumătate din material, însă acum iau o mică pauză. Tema este despre credință și rugăciune Am băut cca 1,2 litri de apă. Mă iau cu lucrul și beau puțină apă. Acum, voi face o scurtă pauză pentru a lucra si niște situații contabile.

ora 12.19
Am băut până la aceată oră 1,5 litri de apă. Mă simt excelent! În continuare, voi continua lucrul la cartea de contabilitate. Voi începe redactarea unei noi lecții. Sper să meargă mai repede și să o termin până la noapte.

ora 18.19
Am lucrat până acum la cartea de contabilitate. Mă simt excelent! Am băut până la această oră 3,5 litri de apă. Energia mi-a revenit și nu mai simt nici o oboseală. Până la amiază am fost avut mai puțină energie. Tensiunea este de 120/76, iar pulsul 74. Iau o mică pauză ca să mai beau câteva pahare de apă, apoi voi continua lucrul. Mai am puțin și închei lecția de redactat. Am lucrat toată ziua la birou și nu mă simt deloc obosit.

ora 20.28
Am băut 4 litri de apă și mă simt excelent. Trebuie să amintesc din nou faptul că cantitatea de apă consumată este foarte importantă pentru menținerea stării de bine în timpul postului. Am lucrat până acum la carte. Am terminat de redactat lecția la care lucrez de dimineață. Sunt mulțumit de cum a decurs programul. Mai am de redactat 5-6 lecții. Pentru această lucrare voi aloca 6 zile, adică o săptămână bună de lucru. Îmi propun ca până la sfârșitul săptămânii viitoare să termin de redactat cartea, iar până la sfârșitul lunii să o aduc în forma finală, bunăă pentru tipar. Va fi o perioadă încărcată.

Astăzi nu m-am odihnit deloc și nici nu am simțit nevoia. Mă simt plin de energie.

ora 23.11
Am ajuns și la sfârșitul celei de a zecea zi de post numai cu apă. Deși până la amiază m-am simțit un pic lipsit de energie, sau amorțit, după ora 18.00 mi-a revenit energia total. Am băut până la această oră 4,75 litri de apă și până la miezul nopții cred că voi ajunge la 5 litri de apă. Ziua a trecut repede, dar sunt mulțumit de rezultate. Mâine dimineață mă voi pregăti pentru emisiunea TV. Așa că până după amiază voi fi ocupat cu pregătirea.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Vă las cu bine! Pe mâine!

În categoria Postul cu apa | Etichete , , , | Comentariile sunt închise pentru Să postim împreună acest post, numai cu apă. Ziua 10

Să postim împreună acest post, numai cu apă. Ziua 9

ora 08.30
Am început a noua zi de post numai cu apă. M-am culcat pe la ora 0.30 și m-am sculat pe la ora 08.00. Mă simt un pic lipsit de energie, ca atunci când parcă ai vrea să mai dormi. Ieri am băut 4,5 litri de apă, iar până la această oră 0,9 litri de apă. Cam puțin. Greutatea este de 94,6 kg, cu 0,8 kg mai puțin. Tensiunea este 117/71, iar pulsul 69. Consumul mic de apă a dus la scăderea tensiunii și la o stare de moleșeală. Nu-i ceva neobișnuit sau necunoscut. Și când nu postești poți avea această stare. Amintesc mereu, tot secretul este să bei suficientă apă.

Voi începe activitatea cu audierea „Minutul cu Maxwell”, despre tragerea la răspundere ca principiu. Tragerea la răspundere este pentru persoana care vrea să devină mai bună.

„Oamenii care vor cu adevărat să devină mai buni, acceptă tragerea la răspundere. Și oamenii care nu vor să devină mai buni, nu vor să fie trași la răspundere. Pentru mine, și cred că și pentru tine, consider că este esențială.”

Al doilea cuvânt a fost despre singurătate.

„Permite singurătății tale să fie o perioadă de gândire, de reflecție, de rugăciune, de trecere în jurnal, de meditație. Permite-i să fie ceea ce îți conferă energie, combustibil, putere, ca atunci când revii printre oameni, vei fi mai bun decât ai fost înainte. Asta consider eu că este singurătatea. Este un loc în care mă retrag pentru a mă pregăti să revin către voi.”

Al treilea cuvânt a fost despre câștigarea încrederii.

„Nu te naști pur și simplu cu încrederea oamenilor. Trebuie să o câștigi și asta necesită timp. Încrederea este temelia tuturor relațiilor bune.”

Cum câștig încrederea?
1. Cuvintele mele și acțiunile mele sunt la fel.
2. Cred că sunt construite conturi de încredere când intenționezi ce este mai bun și faci ce este mai bun pentru oameni.

„Aliniază-ți cuvintele și comportamentul și apreciază oamenii.”

Interesante sfaturi și observații. Acceptă tragerea la răspundere, ca să devii mai bun. Fă-ți timp pentru a te retrage în singurătate, ca să te încarci de energie. Apoi câștigă încrederea oamenilor prin alinierea cuvintelor cu comportamentul. Asta îmi aduce aminte de cuvintele Mântuitorului de la Matei 5, 19: „Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor.”

În continuare mă voi apuca să lucrez la carte.

ora 17.58
Am lucrat până la 14.15 la carte, apoi am făcut o pauză până la această oră. M-am odihnit un pic. Am băut până la această oră 2,2 litri de apă. Încă nu mi-a revenit total energia.

ora 22.42
Lucrez la cartea de contabiliate. Între timp am făcut două mici pauze. Până la această oră am băut 4 litri de apă. Mă simt excelent! Am lucrat toată ziua la calculator și mușchii mi-au amorțit un pic. Ar fi trebuit să fac mai multă mișcare. Ziua a trecut repede. Când te iei cu lucrul nici nu știi când trece timpul. Nu am mai avut timp de meditație și de așternut în scris gănduri despre post și rugăciune. Mai am șase lecții de redactat și-mi doresc să le termin cât mai repede, ca până la sfârșitul lunii să termin de redacta, corectat și machetat cartea.

ora 23.23
Iată că s-a încheiat și a noua zi de post numai cu apă. Această perioadă a trecut mult mai liniștit decât la primul post de 40 de zile. Acum calea este bătătorită. Până la această oră am băut 4,5 litri de apă. Mă simt un pic obosit, în sensul că mușchii parcă îmi sunt amorțiți. Însă de lucrat pot lucra. Nu-mi mai este somn ca la amiază. Tensiunea este 120/71, iar pulsul 70. Astăzi nu prea am făcut mișcare am stat mai mult la calculator și poate că acesta este motivul pentru care îmi simt mușchii amorțiți. Am sperat să redactez două lecții astăzi, dar este mult de lucru. Voi continua lucrul până termin această lecție. Nu mai am chiar așa mult.

Dau slavă lui Dumnezeu că am încheiat cu bine și a noua zi de post numai cu apă. Foamea a dispărut din prima zi. Stau zilnic  la masă cu colegul meu fără nici un fel de probleme. Mâncarea este în fața mea, dar nu mă influențează cu nimic. Totul ține de minte. Când beau apă, îmi spun: „Toate mâncărurile de pe masă sunt aici, în paharul cu apă”. Diferența este în exterior, nu în interior. În afară sunt doar forme și culori, În interior construiești totul. Pare greu, dar nu este imposibil. În timpul postului te simți mult mai bine și mai ușor decât atunci când mănânci. Este o mare deosebire.

Vă las să meditați la aceste gânduri, iar eu mă întorc la lucru. Pe mâine!

În categoria Postul cu apa | Etichete , , , | Comentariile sunt închise pentru Să postim împreună acest post, numai cu apă. Ziua 9

Să postim împreună acest post, numai cu apă. Ziua 8

ora 08.20
Am început ziua 8 de post numai cu apă. M-am culcat pe la ora 00.40 și m-am sculat la ora 08.00. Ieri am băut doar 4 litri de apă, iar astăzi până la această oră am băut 1,1 litri. Mă simt execelent. Greutatea este de 95,4 kg. mai mică cu 2,1 kg decât ieri dimineață. Astă noapte tensiunea era 129/75, iar pulsul 71. Acum tensiunea este 123/75, iar pulsul 72.

ora 11.44
Astăzi am început ziua cu pregătirea unui cuvânt pentru lansarea cărții „Puterea vindecătoare a postul” care va avea loc în seara aceasta la biserica unde slujește colegul meu. Deși nu am trecut de amiază, aproape că mi se închid ochii în fața calculatorului. Asta datorită faptului că nu am băut încă suficientă apă. Până la această oră am băut doar 2 litri de apă.

Ce apă beau? Până acum am băut doar apă de izvor. Dacă în aceste zile de post nu voi avea la îndemână apă de izvor, voi folosi apă apată, de preferat „Perla Moldovei”, cu un pH de 8,8. Nu recomand apa minerală întrucât este acidă. În posturile pe care le-am ținut am observat că apa minerală are ușor efect purgativ. Cel puțin aceasta este valabil în cazul meu. Te ajută să cureți resturile rămase în intestine.

Făcând o comparație între cele două posturi de 40 de zile și cel actual, observ că de data aceasta am început postul mai ușor, mai liniștit și am reușit să beau mai multă apă din primele zile. Mai jos aveți aceste diferențe pentru primele 7 zile.

2020: Ziua 1: 2; ziua 2: 3 litri; ziua 3: 3 litri; ziua 4: 4 litri; ziua 5: 3 litri; ziua 6: 3 litri; ziua 7: 3,5
2021: Ziua 1: 4 litri, ziua 2: 5 litri: ziua 3: 5 litri, ziua 4: 5,1 litri, ziua 5: 5 litri, ziua 6: 2,1 litri, ziua 7: 5 litri
2022: Ziua 1: 3,6 litri; ziua 2: 3,2 litri; ziua 3: 4,2 litri; ziua 4: 4,5 litri; ziua 5: 4,7 litri; ziua 6: 5 litri; ziua 7: 4 litri

ora 20.40
Acum m-am întors de la biserică. Am fost la Sf. Maslu, iar după slujbă a fost prezentarea cărții „Puterea vindecătoare a postului”. A fost foarte frumos. Biserica a fost plină și oamenii interesați de subiect. La sfârșit am s-au vândut toate cele 30 de exemplare pe care le-am avut. Apoi am dat autografe. Mă simt excelent! Plin de energie! Nici nu se simte că țin post. Până la această oră am băut 2 litri de apă. A fost o zi plină d acotivate. Între timp am lucrat un pic și la cartea de contabilitate.

Îmi propun ca mâine să dedic ziua lucrului la carte.

ora 23.12
Iată că a trecut și ziua a opta de post numai cu apă. Mă simt excelent și plin de energie. Am băut până la această oră 4,5 litri de apă. Tensiunea nu am mai luat-o pentru că mă simt foarte bine. A fost o zi minunată și sunt bucuros că lansarea de carte a fost un succes. Și mă bucur că oamenii prezenți au fost receptivi la mesajul transmis. Mâine va fi o zi în care voi lucra la cartea de contabilitate și îmi voi face timp și pentru a pregăti o emisiune TV.

Vă doresc post ușor și multă sănătate.

În categoria Postul cu apa | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Să postim împreună acest post, numai cu apă. Ziua 8

Să postim împreună acest post, numai cu apă. Ziua 7

Iată că a trecut și a șaptea zi de post numai cu apă. M-am culcat pe la ora 00.30 și m-am sculat la ora 06.00. Ieri am băut 5 litri de apă. Astăzi, dimineață am fost la biserică, apoi, pe la 12.30 am plecat într-o călătorie. Am ajuns la destinație pe la 18.30. Dimineați după slujbă m-am simțit un pic slăbit, datorită faptului că am băut puțină apă. Până la plecare am băut 1, 2 litri de apă. După ce am ajuns la destinație am m-ai băut 2,5 litri de apă, în total 3,7 litri de apă. Dar până la miezul nopții voi mai bea o cană de apă. După ce am început să beau apă, energia mi-a revenit. Acum, deși este aproape miezul nopții mă simt excelent și plin de energie. Astăzi programul a fost foarte simplu, dimineață la biserică, iar după amiază pe drum. În rest, după ce am ajuns la destinație, am discutat cu colegul meu.

În concluzie, ziua am trecut cu bine, și după o săptămână de post numai cu apă, mă simt excelent. Cu mențiunea că în zilele în care nu beau apă suficientă dimineața, mă simt un pic slăbit, până ajung să beau 3 litri de apă. Dar nu-i o slăbiciune care să te țină la pat. Poți să faci mișcare, sau poți să lucrezi la birou. Slăbiciunea se manifestă ca o oboseală. De pildă, în anumite situații, dacă citesc, mi se închid ochii de somn.

Cu mai multe amănunte, pe mâine! Multă sănătate tuturor și post ușor.

În categoria Postul cu apa | Etichete , , , | Comentariile sunt închise pentru Să postim împreună acest post, numai cu apă. Ziua 7

Să postim împreună acest post, numai cu apă. Ziua 6

ora 09.29
Am început ziua 6 de post numai cu apă. M-am culcat pe la ora 01.15 și m-am sculat pe la ora 08.00. Ieri am băut 4,7 litri de apă, iar astăzi, până la această oră, 1 litru de apă. Mă simt excelent. Greutatea este de 97,9 kg. În comparație cu celelalte posturi mă simt mult mai bine în această a șasea zi de post. Îmi aduc aminte că în urmă cu 6-7 ani când posteam câte 5-6 zile numai cu apă, prin a patra zi rămâneam fără energie și simțeam nevoia să beau o supă caldă stercurată. După acea îmi reveneam și puteam să continui încă două zile postul. Nu puteam mai mult din cauza programului de slujbe. După două posturi de 40 de zile am înțeleg că secretul pentru a-ți păstra energia în post este să bei suficientă apă, adică cca. 30 ml/kg corp. Mie îmi sunt necesari 3 litri de apă.

Cum beau această cantitate? Distribuită pe tot parcursul zilei. Cel mai bine ar fi să fie distribuită uniform. Asta însemnă să bei apă și în timpul nopții, ca să poți avea energie dimineața. Doar înainte de a merge într-o călătorie beau mai puțină apă. Greutatea este de 97,9 kg. Tensiunea 114/74, pulsul 73. Tensiunea este un pic mai mică decât ieri, dar sigur va crește în timpul zilei, pe măsură ce voi bea mai multă apă.

ora 13.35
Am făcut o plimbare prin împrejurimi, iar pe jos am mers vreo 20 minute. Este soare, însă este frig. Mă simt excelent! Până la această oră am băut 1,5 litri de apă. Amintesc toate aceste amănunte pentru a înțelege mai bine cum se ține un post de 40 de zile numai cu apă. Cel mai bine este ca apa să se bea cât mai constant de-a lungul întregii zile. Eu de multe ori beau și în timpul nopții. Este important acest lucru, mai ales în a doua parte a postului. Altfel dimineața te vei simți slăbit. De asemenea, în timpul postului este important să faci mișcare în aer liber, întrucât sistemul limfatic se bazează pe mișcare. Sistemul limfatic nu poate drena toxinele și rezidurile fără mișcare. Sunt persoane care în timpul postului numai cu apă se simt foarte slăbite și nu pot face mișcare. Asta înseamnă că organismul este prin de toxine, iar procesul de detoxifiere este prea brusc. Petru cineva care nu este obișnuit să postească săptămânal 2 zile, nu este indicat să treacă direct la un post cu apă mai lung de 6-7 zile. Profit de soarele de afară și mă duc să mai fac un pic de mișcare, mai ales că ieri nu am mai avut timp pentru asta.

ora 23.04
Ziua a trecut repede. După ultima însemnare am făcut o plimbare de 25 de minute, și m-am bucurat de soare și de cerul senin, care contrasta foarte frumos cu munții acoperiți de zăpadă.

Apoi, m-am apucat de lucru la redactarea planului pentru următoarele lecții, pe care urmează să le introduc în cartea de contabilitate. Nu am lucrat prea mult, pentru că mi se închideau ochii de oboseală. Așa că m-am culcat o ora. Apoi, am spovedit câteva persoane, și am revenit la lucru. Lucrez de șase ore neîntrerupt. Mă bucur că am avut spor și am reușit să progresez cu partea cea mai grea care mi-a rămas. Și anume pregătirea materialelor pentru lecțiile în sine. Ceea ce-mi rămâne de făcut este să introduc în aplicația SAGA C documentele contabile folosite în exerciții, apoi să trec la redactarea propriu-zisă a lecțiilor.

La ora această, deși este aproape miezul nopții, mă simt plin de energie. Mă simt excelent! Și aș mai putea lucra cateva ore bune. Însă mâine este duminică și voi încheia lucru. Dimineață mă voi duce la biserică, apoi am stabilit într-o călătorie de câteva ore. Așadar, nu voi avea prea multe însemnări în timpul zile. Până la această oră am băut 4,7 litri de apă, poate chiar mai mult, si cred că până la miezul nopții voi ajunge la 5 litri de apă.

Pe mâine seară! Pace și sănătate!

În categoria Postul cu apa | Etichete , , , | Comentariile sunt închise pentru Să postim împreună acest post, numai cu apă. Ziua 6

Să postim împreună acest post, numai cu apă. Ziua 5

ora 09.40
Iată, încep a cincea zi de post numai cu apă. M-am culcat pe la ora 01.00, după ce am citit două capitole din Noul Testament din Evanghelia după Matei, și m-am scupat pe la ora 08.30. Ieri am băut cca 4,7 litri de apă, iar astăzi, până la această oră, am băut 1,2 litri de apă. Mă simt excelent! Aceste zile au trecut la fel. Nu simt nici un fel de senzație de foame.
De fapt, foamea nu ține de stomac, ci de minte. Dacă îți controlezi mintea, poți să-ți controlezi și trupul. Cel mai greu este să începi postul. Și dacă nu ești obișnuit să postești săptămânal, îți va fi greu să începi un post numai cu apă. Deși am postit până acum de două ori, câte 40 de zile, numai cu apă, aș vrea să vă spun că cea mai mare luptă o duci înainte de a începe postul. Este vorba de lupta cu pofta. Unii posfesc carne, alții pește, alții brânzeturi, alții dulciuri, și după cum știm, gusturile sunt împărțite, sau poftele sunt diferite. Eu nu mănânc carne de mai bine de 30 de ani, iar de vreo 2 ani am renunțat aproape de tot și la pește. Și cu toate aceste, și eu mă lupt cu poftele. De pildă, cu greu aș refuza un borș sau o fasole, în care să pot pune un pic de boia de ardei dulce, turmeric și coriandru. În fasole merge și un pic de semințe măcilate de săcărică și leuștean. Dacă anumite persoane renunță cu greu la carne, eu renunț cu greu la fasole. Și într-un caz și în altul este vorba de poftă.

Recunosc că nu mănânc pentru că-mi este foame, ci de multe ori mănânc din obicei și de plăcere. Nu este rău să te bucuri de toate darurile lui Dumnezeu, rău este când nu te poți controla. Așadar, nu este mai evlavios unul care nu mănâncă carne decât altul care mănâncă carne. Important este să învățăm să ne controlăm poftele.

Începutul postului este greu, din mai multe motive. Primul motiv îl reprezintă poftele și obiceiul de a mânca, al doilea motiv îl reprezintă frica de foame, iar al treilea motiv anturajul. Postul te eliberează de toate aceste constrângeri. Postul te întărește. Îți întărește voința, dar și credința. Postul te ajută să-ți vindeci fricile, și mai ales frica că nu poți trăi fără mâncare. De asemenea, postul este vindecător, el ajută la vindecarea atât a sufletului cât și a trupului.

Un grup de medici japonezi a confirmat că apa caldă este 100% eficientă în rezolvarea anumitor probleme de sănătate, cum ar fi: migrenă, hipertensiune arterială, tensiune arterială scăzută, dureri articulare, creșterea și scăderea bruscă a bătăilor inimii, epilepsie, nivel crescut de colesterol, tuse, disconfort corporal, astm, boli legate de uter și vezica urinară, probleme cu stomacul, poftă slabă, de asemenea, toate bolile legate de ochi, urechi și gât, dureri de cap.

Și nu sunt singurii care confirmă importanța consumului de apă în vindecarea multor suferințe, pe care noi le numim boli. Despre terapia cu ajutorul apei a scris Dr. Fereydoon Batmanghelidj, în cartea sa „Puterea vindecătoare a apei”. Este o carte pe care o recomand tuturor.

El explică cum deshidratarea cronică a organismului este cauza principală a multor boli, care în prezent sunt tratate cu medicamente, inclusiv unele considerate autoimune.

ora 11.32
Până la această oră am băut 1,4 litri de apă. Tensiunea 121/79, pulsul 79. Am continuat activitatea cu audierea „Minutul cu Maxwell”, despre îndreptățire. Îndreptățit înseamnă să credem că merităm ceva ce nu merităm, de fapt. Dar considerăm că ar trebui să primim acel lucru, pentru că avem dreptul la el.

„Niciodată nu am considerat că îndreptățierea este sănătoasă pentru cineva. Consider că recunoștința este cel mai bun mod prin care să refuzi îndreptățirea. Pentru că atunci când sunt recunoscător, eu înțeleg că sunt multe lucruri în viață pe care nu le merit. Îndreptățirea mă face să cred că merit totul. E un mod total diferit de gândire. Cultivă-ți recunoștința ca să elimini mentalitatea îndreptățirii din viața ta.”

Apoi am ascultat un cuvânt despre gânduri. „Cum gândește omul în sinea lui, așa este și el.” Acordă-ți în fiecare zi 5 minute pentru gândire. În fiecare zi. John ne încurajează să notăm într-un caiet citate și gânduri, să le folosești pe post de trambulină pentru gândirea ta.

Și eu obișnuiesc de mulți ani să pun pe hârtie gânduri și citate, dar nu chiar în fiecare zi. Recunosc că acțiunile acestea mărunte, dar constante pot face o mare diferență. Dacă ai scrie măcar un citat pe zi, într-un an ai avea 365 de citate adunate, iar în 10 ani 3650 de citate. Imaginează-ți că aloci timp, zilnic, pentru a scrie 10 citate pe zi. În 10 ani ai aduna 36.500 de citate. Asta ți-ar schimba total viața, indiferent de domeniul în care activezi. Însă cu siguranță, în 10 ani vei fi mai înțelept, și ai putea scrie ușor câteva cărți. Viața ta ar fi alta.

Deși nu am notat zilnic citate sau gânduri, mi-am înregistrat sute de zeci de predici, pe care apoi le-am transcris. Săptămânal mi-am pregătit predica și am făcut fișe pentru fiecare cu ideile principale. Acum am câteva sute de fișe.

Totuși, un singur obicei îl urmez vreo 40 de ani, afară de rugăciune. Notez, zilnic, într-un jurnal de activitate. Uneori și gânduri, sau evenimente. Chiar dacă nu sunt „memorii”, acest jurnal de activitate mă ajută foarte mult.

Așadar, reține sfatul de astăzi a lui John și așterne pe hârtie un citat sau un gând, în fiecare zi, și viața ta va face un „salt de la victimă la erou”, cum spune Robin Sharma.

De asemenea, lectura este foarte importantă pentru transformarea vieții noastre, pentru evoluția pe toate planurile în viața aceasta pământească. Voi cât citiți? Nu pretind că sunt un mare cititor sau că folosesc citirea rapidă. Consider o carte citită atunci când o fac din scoarță în scoarță. Cu toate aceste, în medie reușesc să citesc, în medie, 40 de cărți pe an. Nu iau în calcul cărțile răsfoite sau neterminate.

Spre surprinderea mea, cele mai multe cărți le-am scris după împlinirea vârstei de 50 de ani. Și acum am în lucru 5 cărți, pe care mi-am propus să le definitivez anul acesta. De ce scriu? Ca să mă simt împlinit. Scrisul este unul din visele mele din copilărie. Și iată a devenit realitate!

Vă mărturisesc aceste lucruri pentru a vă încuraja să treceți la acțiune. Nu contează vârsta! Treceți la acțiune! Și o zi dacă este să mai trăiți, încercați să faceți din ea cea mai bună zi din viața voastră.

M-am luat cu vorba și am uitat că mai am și de lucru la carte.

ora 19.52
Și astăzi timpul a trecut foarte repede. Uimitor de repede. Am publicat două articole pe blog, apoi am fost în vizită la un coleg. După ce m-am întors, am studiat câteva materiale documentare. Până la această oră am băut 3,8 litri de apă. Mă simt excelent. Nici în această după amiază nu am avut timp de odihnă. Tensiunea este 120/67, pulsul 73.

ora 23.04
Repede s-a mai scurs și această zi! Între timp am mai urmărit o parte din cursul despre „Cum să faci un website sau un blog fără să ai cunoștințe tehnice”. Și așa a trecut timpul. Înainte de a mă culca voi citi din Noul Testament din Evanghelia de la Matei.

Până la această oră am băut 4,5 litri de apă, iar până la miezul nopții mă voi apropia de 5 litri de apă. Mă simt excelent, după 5 zie de post numai cu apă. Am energie și nu mă simt obosit deloc. Mâ grăbesc să închei ca să mă apuc de citit.

Pe mâine! Și până atunci să ne rugăm să fie pace.

În categoria Postul cu apa | Etichete , , , | Comentariile sunt închise pentru Să postim împreună acest post, numai cu apă. Ziua 5