Zeii din vechime, extratereștri de astăzi (VIII)

În continuare vom încerca să ne lămurim ce este cu acești extratereștri ajutându-ne de informațiile prezentate de Dr. Steven M. Greer [1].

Dr. Steven M. Greer consideră că amenințările ET sunt false. El afirmă că are informații despre faptul că așa-zisele „răpiri ET” sunt organizate de grupări oculte afiliate guvernului subteran, cu scopul de a determina populația lumii să accepte noua ordine mondială și un guvern mondial care să lupte cu amenințarea ET. Guver mondial ce ar urma să impună în paralel un sistem de control total, care are ca pretext amenințarea teroristă, apoi înstaurarea Antihristului în fruntea acestul guvern. Ceea ce nu se spune este faptul că în spatele acestor acțiuni noi stau demonii.

Guvernul secret folosește „vehicole extraterestre reproduse”, încă din anii `50 ai secolului trecut, care sunt aparate cu deplasare antigravitațională și dotate cu sisteme de arme foarte puternice și „entități biologice programabile”, care sunt forme de viață artificială, și care sunt folosite pentru a crea o falsă amenințare extraterestră [p. 232, 235]. Elitele puterii sunt implicate în aceste acțiuni. De asemenea, mai susține că aceste grupări oculte malefice întenționează să reducă populația cu 5-6 miliarde [p. 205].
Steven M. Greer merge pe ideea că răpirile sunt înscenări care au drept scop terorizarea populației [p. 154].

Tot el mai susține că există baze subterane secrete în care sunt create entități biologice programabile, un fel de roboți biologici, sau hibrizi cu părți biologice și părți electronice.

În cadrul guvernului subteran există un centru de eshatologi, oameni obsedați de sfârșitul lumii, care ar dori să o vadă dispărând printr-un cataclism eco-extraterestru imens, pentru a grăbi astfel venirea lui Mesia. Ei susțin că lumea trebuie să fie în cea mai neagră suferință pentru a se produce cea de A două Venire a lui Mesia. Acest plan l-am descoperit și în kabbala și în francmasonerie. Deviza masonică este: „Ordine din haos”, adică pentru a crea o nouă ordine este nevoie mai întâi de haos. Și rabinii ultra-religioși susțin același lucru și așteaptă sosirea lui Mesia de la o lună la alta. Același lucru se întâmplă și în cadrul unor secte neoprotestante. De fapt, planul este mai vechi și a fost răspândit în sec. XIX de Societatea Teosofică și religia Bahai. El promovează o spiritualitate fără religii și crede într-o nouă eră de 500.000 de ani de pace, deși se delimitează de filosofia New Age.

De la el mai aflăm că există extratereștri și baze ET pe Lună și pe Marte. ET monitorizează Terra pentru prevenirea unor cataclisme planetare generate de nesăbuința oamenilor care conduc marile puteri militare.

Dr. Corrado Malanga susține, ca și Dr. Steven M. Greer, că organizațiile ufologiste sunt controlate de serviciile secrete, armată și masonerie. Acesta, în urma cercetărilor făcute asupra câtorva mii de răpiți, vine cu informații mult mai profunde decât cele oferite de Steven M. Greer. El reușește să înțeleagă faptul că extratereștri de astăzi sunt demoni sau zeii antici sumerieni și egipteni, care sunt de mai multe tipuri și care îndeplinesc diferite roluri în încercările lor de a fura energia sufletelor umane. Despre cercetările sale vor discuta în articolele care vor urma.

Col. Philip J. Corso a afirmat că guvernul SUA a intrat în contact cu anumiți ET și cărora le-a permis să răpească persoane pentru experimente în schimbul unor informații tehnologice. Ca militar consideră că presedintele și guvernul SUA au fost înșelați de ET, iar acești reprezintă o amenințare la adresa siguranței naționale. ET sunt tratați ca dușmani.

În 1990 Greer a fost reconectat la contactele cu ET în timpul unor meditații la lună plină. El vorbește de nave spațiale semimaterializate. În cadrul unei întâlniri ET din Belgia, o navă de cca 800 de metri în diametru se transformă într-o minge de lumină și dispare cu mare viteză. Nu știu dacă este vorba de o proiecție holografică sau o manifestare tipic demonică. El mai afirmă că navele ET sunt „vii”, că au un tip de inteligență artificială și sunt conștiente. [p. 122]. Oricât ar fi de avansată tehnologia ET mi se pare că aici avem de a face cu manifestări demonice. Știm bine că demonii pot lua orice formă, inclusiv a unor îngeri de lumină. Din relatările și experiențele lui Greer lipsește aspectul material al extratereștrilor și navelor lor.

El mai afirmă că relațiile oameni-extratereștri sunt împiedicate de o grupare ocultă cu scopuri militare, care urmărește să dețină monopolul contactelor și al tehnologiei ET [p. 122]. De fiecare dată când descrie comunicarea cu ET îmi amintește de comunicarea cu spiritele din spiritism.

Contactele ET și tehnologia lor este reală, dar are de a face mult cu dimensiunea spirituală. El mai afirmă că există diferențe majore între navele ET și cele replicate de origine terestră. Navele și trupurile ET se pot materializa și dematerializa.

Prin acțiunile CSETI și CE-5 intenționează să contracareze acțiunile subterane ale grupărilor secrete și oculte.

Amintește faptul că armata este implicată în atacurile împotriva navelor ET, lucru amintit și de alți militari precum Philip Corso și William Cooper.

Există o grupare ultra-secretă care controlează multe alte orgațizații precum Consiliul pentru Afaceri Externe, Comisia Trilaterală, grupul Bildenberg și altele asemenea. De fapt, puterea este organizată și controlată ierarhic. Există multe lucrări publicate care dezvăluie piramida puterii oculte. Una dintre ele este scrisă de Dr. John Coleman, fost ofițer în MI6, și publicată cu titlul „Ierarhia conspiratorilor – Istoria Comitetului celor 300” [2]. Acest comitet este o societate secretă înființată în anul 1729 de către aristocrația britanică cu scopul de a instaura un Guvern Mondial. Este un consiliu internațional ce influențează politicile, comerțul, sistemul bancar, armatele națiunilor și mass-media, în vederea centralizării la nivel global a acestora.
Dr. John Coleman, fost ofițer în cadrul MI6 (Serviciile secrete britanice), a publicat în anul 1992 cartea intitulată „Ierarhia conspiratorilor – Istoria Comitetului celor 300”, în care explică aceste conexiuni, incluzând totodată o listă cu cele 21 de obiective principale ale așa-zișilor „Iluminați” și ale Comitetului celor 300. Din analiza lui Coleman reiese că acest comitet este o ramură importantă a așa-zișilor „Iluminați”, fiind plasat foarte sus în piramida lor politică.

Greer mai amintește faptul că guvernul secret posedă vehicole care imită navele ET, sisteme de propulsie antigravitațională, tehnologii performante și sisteme de arme cu unde electromagnetice scalare, arme psihotronice și radionice și ființe biologice artificiale [p. 200, 209]. Despre existența roboților biologici mai amintesc și alții precum Erick von Daniken, Philip Corso, Thomas Horn și alții.

În opinia lui Greer, ET sunt buni și nu vorbește de existența unor ET răi și malefici. Pentru el există o singură categorie. Tot răul este pus pe seama guvernului secret.

În concluzie, Steven M. Greer demască guvernul secret subteran și scopurile acestuia de a prelua controlul total al lumii și reducerea populației planetare cu câteva miliarde, îl consideră malefic pentru omenire, dar nu amintește nimic de existența demonilor, a extratereștrilor malefici sau de ritualurile satanice în care sunt implicați membri ai organizațiilor secrete și oculte. Cu toate dezvăluirile pe care le face, există totuși piese lipsă din tabloul prezentat. Rămâne în sarcina noastră de a pune cap la cap informațiile și de a completa acest puzzle imens de informații.

Bibliografie

[1] Dr. Steven M. Greer, Adevărul ascuns – informaÈ›ii interzise, Editura Daksha, BucureÈ™ti, 2008.
[2] https://archive.org/details/pdfy-V85INOCl0G4CrnMp

În categoria Istorie | Etichete , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Zeii din vechime, extratereÈ™tri de astăzi (VIII)

Zeii din vechime, extratereștri de astăzi (VII)

Despre transumanism (II)

Aminteam într-un articol precedent afirmațiile profesorului Dan Cautiș legate de transumanism[5], și intențiile transumaniștilor de a modifica rasa umană. Rabinul Michael Broyde a afirmat recent că legea evreiască ar susține realizarea de oamenii animalizați, astfel încât tehnologia să producă super-oameni.[1] La prima vedere pare doar explimarea unor dorințe, însă dintr-un articol publicat pe siteul aparatorul.md, și preluat de pe siteul nature.com, aflăm că guvernul japonez aprobă unul din cele mai controversate studii științifice: crearea (și nașterea) ființelor hibride om-animal.

„După zece ani de planuri, Hiro Nakauchi, un biolog specialist în celule stem, a primit în sfârșit aprobarea guvernului japonez pentru a desfășura unul dintre cele mai controversate studii științifice: crearea (și nașterea) ființelor hibride om-animal. Multe țări de pe mapamond au restricționat, au retras fondurile sau au interzis de-a binelea aceste practici controversate din punct de vedere etic. Însă acum, Japonia a dat undă verde în mod oficial în ceea ce privește această cutie a Pandorei.”

După cum putem vedea încet încet cercetările de acest gen, deși foarte controversate, încep să fie acceptate și oficial. Asta nu înseamnă că în laboratoare secrete cercetările s-au oprit. Ele se desfășoară de zeci de ani fără știrea publicului larg.

„În prima jumătate a anului 2019, guvernul japonez a afirmat că este legal să transplantezi embrioni hibrizi la animale surogat și să permiți ca animalele-gazdă să le dea naștere.”

Ceea ce afirma mai departe Dan Cautiș, în interviul său, am aflat dintr-un reportaj difuzat ieri (25.08.2019) pe DigiTV, cu titlul „O nouă rasă de oameni, creată printr-un procedeu controversat. Expert: Prima persoană care va trăi 1.000 de ani s-a născut deja”. Este o știre ce poate fi luată drept SF și care nu interesează pe omul de rând, însă realitatea este cu totul alta. Titlul îmi amintește de o profeție găsită undeva într-o carte. Nu-mi mai amintesc acum care, însă acolo se spunea că în vremurile de pe urmă „moartea e va lua de la oameni. Oamenii vor dori să moară și nu vor putea”. Această afirmație mi-a rămas întipărită în minte, și m-am gândit mereu ce pot însemna aceste cuvinte? Ce vor ele să ne transmită? Ce interpretare pot da acestor cuvinte?

În contextul de astăzi și a informațiilor adunate în timp, aș putea crede că oamenii, în căutarea „nemuririi”, și în atitudinea lor de sfidare a Creatorului, vor modifica ADN-ul uman pentru a schimba limita de viață fixată de Dumnezeu. Omul va dori să devină „nemuritor”, dar nu va înțelege că această nemurire înseamnă prelungirea suferinței în trup. Pentru nebunia unora, lumea întreagă va ajunge să sufere mai mult toate nenorocirile ce se vor abate asupra lumii.

Aflăm din acest reportaj că „o noua rasă umană este în dezvoltare, un mix perfect între biologie și lumea digitală. Adepţii biotehnologiei se plasează la graniţa dintre vis și realitate, pentru că încearcă să updateze creierul, trupul şi natura umană în modalităţi ce sfidează limitele imaginaţiei”.

Știrea a fost preluată de publicatia „Banatul azi” È™i evz.ro.

Tot din acest reportaj mai aflăm că fostul angajat NASA, Josiah Zayner, se injectează cu ADN, folosindu-se de tehnologia de editare genetică CRISPR sau despre indivizi care şi-au implantat un cip în braţ.

Biohackerii „sunt cei care experimentează pe propriile lor trupuri, în afara spaţiului tradiţional al laboratoarelor şi al instituţiilor de cercetare, în speranţa că-şi vor maximiza performanţa fizică şi cognitivă. Aceştia formează o ramură a transumanismului, mişcare ce militează ca umanitatea să se folosească de tehnologie pentru evoluţia speciei. Unii dintre biohackeri au doctorate în ştiinţă, alţii sunt doar amatori. Iar metodele prin care-şi modifică biologia sunt la fel de diverse ca şi ei”.

Biohackerii vor să-ÅŸi extindă viaÅ£a într-o manieră radicală. Refuză să-ÅŸi accepte limitările fizice – sunt convinÅŸi că le pot înfrânge folosindu-se de o varietate de soluÅ£ii high ÅŸi low tech. Åži nu doresc să aÅŸtepte rezultatele unor testări medicale interminabile, vor să-ÅŸi transforme viaÅ£a chiar acum. Unii dintre biohackeri cred cu tărie că vor descoperi tinereÅ£ea veÅŸnică cu ajutorul tehnologiei. Gerontologul Aubrey de Grey susÅ£ine că prima persoană care va trăi 1.000 de ani s-a născut deja.

Nu este deloc ușor și la îndemâna oricui să pună informațiile din diverse domenii și arii de cercetare la un loc, să le analizeze și să extragă direcțiile de viitor în care se îndreaptă lumea. Citind aceste știri, gândul mi se duce la cercetările întreprinse de Keshe Fundation Spaceship Institute. Se tot vorbește de schimbări la nivel planetar pe toate planurile, social, economic, politic, religios, despre o nouă ordine mondială, însă în același timp au loc schimbări și la nivel spiritual. Mă întreb câți dintre creștinii și teologii ortodocși sunt conștienți de aceste schimbări?

Am ascultat o parte din workshp-ul căutătorilor cunoașterii (KSW) nr. 284, din 11 iulie 2019 (38 minute). S-a vorbit despre suflet, Gans-uri și alte multe lucruri care îmi amintesc de kabbala răspândită de Dr. Rev. Michael Laitman, de gnosticism și alchimie.

Există o serie de oameni care vorbesc despre schimbarea în bine a umanității, ei cred într-o nouă eră a păcii și prosperității. Ei cred în existența ET pașnici, i-au contact cu aceste civilizații ET, și declară în același timp existența unor grupări ascunse, subterane, malefice, care urmăresc distrugerea lumii, și interzic accesul la noile tehnologie, pentru a-și putea păstra puterea de dominare și control asupra lumii. Aceleași persoane se declară împotriva religiilor.
Altă serie de oameni, membri ai organizațiilor secrete și oculte, practică ritualuri păgâne și de magia a numerelor și simbolurilor, și se ocupă cu invocarea zeilor antici. Și aceștia își doresc desființarea religiilor și înlocuirea lor cu o religie unică, în care să fie adorați vechii zei.
Steven M. Greer este în comunicare cu ET și crede că ei sunt pașnici și ne vor binele, demască organizațiile oculte și condamnă religiile.[2]
Erich von Daniken crede și el în ET, nu vorbește despre organizațiile oculte care vor controlul lumii, însă atacă și el religiile.[3]
Mehran Tavakoli Keshe, promotorul tehnologiei Keshe, explic[ cum se pot face călătorii interplanetare, dar și el atacă religiile.[4]

Deși au multe opinii divergente, totuși toți promovează o nouă spiritualitate și sfârșitul religiilor. Cred că în principal este vizat creștinismul, dacă urmărim evenimentele ce se petrec la nivel mondial. Iar pe de altă parte vedem că păgânismul este reînviat. Privind lumea din punct de vedere creștin, schimbarea ce se petrece la nivel mondial nu poate fi contestată, ne îndreptăm spre spiritualitate în detrimentul religiilor oficiale, spre o spiritualitate de tip oriental, total diferită de spiritualitatea creștină. Observ peste tot promovarea unui gnosticism mascat de un limbaj științific, matematic și cuantică. Omului i se propune calea auto-mântuirii prin cunoaștere.

Bibliografie

[1] Cris Putnam & Thomas Horn, Exo Vaticana. Petrus Romanus. Project L.U.C.I.F.E.R. and the Vatican’s Astonishing for the Arrival of on Alien Savior, 2013.
[2] Dr. Steven M. Greer, Adevărul ascuns – informaÈ›ii interzise, Editura Daksha, BucureÈ™ti, 2008.
[3] Erich von Daniken, Zeii nu ne-au părăsit niciodată, Editura Lifestyle, București, 2018.
[4] Pentru detalii vezi la https://keshefoundation.org/ și la http://kesheromania.ro/
[5] Pentru detalii a se vedea la https://whatistranshumanism.org/

În categoria civilizatii stravechi, Istorie | Etichete , , , , | Comentariile sunt închise pentru Zeii din vechime, extratereÈ™tri de astăzi (VII)

Zeii din vechime, extratereștri de astăzi (VI)

Este interesant de a înțelege cum funcționează mintea umană. Din noianul de informații care ne înconjoară accesăm doar ceea ce rezonează cu noi. Îndreptarea gândului spre o anumită temă face ca să intrăm în rezonanță cu un anumit tip de informații. Ele par că vin în întâmpinarea noastră din acest noian de informații care ne înconjoară.

Sunt uimit de ineditul informațiilor care mi s-au revelat în ultimile luni de când studiez acest subiect al civilizațiilor străvechi pierdute. Informațiile existau de multă vreme, dar eu nu eram pregătit să le accesez.

Ce înseamnă aceasta? Omul preocupat doar de nevoile trupești , de viața de zi cu zi, rămâne în întuneric conștiențizării de sine. Însă cu cât omul se preocupă mai mult de cultivarea spiritului și de desăvârșirea spirituală cu atât accesează noi informații.
Acest lucru este valabil pentru orice fel de informație. Nivelul la care ne ridicăm dictează informațiile pe care le accesăm, sau la care vom avea acces, și oamenii cu care ne vom însoți sau ne vom întâlni.

Fiecare dintre noi vedem lumea din propriul unghi de vedere, și ne creăm propriul univers în care trăim. Putem avea puncte vedere comune cu alții dar nu întru totul identice.

Aprofundând acest subiect îmi dau seama că ceea ce contează nu este să descrii ceea ce vezi și simți, ci să arăți calea spre ceea ce vezi și simți. Lumea, universul la care ai acces este indescriptibil. Este inutil să vorbești despre el. Util este să arăți calea.

În ultima lună am încercat să aprofundez cercetarea despre transumanism și legăturile lui cu extratereștri.
Mă uimește modul în care se leagă informațiile între ele. Cu cât aprofundez subiectul cu atât aflu mai multe informații despre care înainte nici nu bănuiam că există. Este ca și atunci când înaintezi în întuneric la lumina unei lanterne. Cu fiecare pas pe care îl faci descoperi lucruri noi la care înainte nu aveai acces întrucât erai departe de ele. Așa am ajuns să aflu de o serie de documentare video realizate de Dr. Corrado Malanga.

Acesta s-a născut pe 4 februarie 1951, în La Spezia, Italia. Din 1983 este cercetător al catedrei de Chimie organică a Departamentului de Chimie și Chimie Industrială a Facultății de Științe Matematice, Fizice și Naturale din cadrul Universității din Pisa.
Pe lângă activitatea didactică și științifică, Malanga a studiat timp de 40 de ani și fenomenele OZN. Cercetările sale din domeniul răpirilor extraterestre au început cu un caz care i-a fost înmânat spre elucidare de către CUN (Centrul Ufologic Național), unde Malanga conducea Comitetul Tehnic și Științific, continuându-și apoi cercetările în calitate de fondator al Grupului Stargate Toscana.

Timp de douăzeci de ani a studiat fenomenul de răpiri extraterestre, folosindu-se de tehnici ca hipnoza regresivă și programarea neurolingvistică (NLP), dar și de alte ramuri științifice, cum ar fi grafologia și fizica cuantică. El încearcă să ajungă la o descriere științifică și coerentă a Universului, a omului și a tot ce înseamnă existență.
Corrado Malanga a studiat peste 2000 de cazuri de răpiri extraterestre, reușind să demonstreze în mod științific că extratereștrii sunt prezenți de foarte mult timp pe planeta noastră și că intențiile lor nu sunt tocmai prietenoase. Cu toate că eforturile lui s-au concentrat inițial în găsirea unei modalități de a combate extratereștrii, până la urmă a ajuns la concluzia că este mai important ca omul să se cunoască pe sine însuși, devenind astfel conștient de natura sa.

Concluzia la care ajunge este aceea că extratereștrii de astăzi implicați în răpirile de persoane sunt demonii, sau zeii din vechile religii politeiste.

Am vizionat un documentar de peste 4 ore legat de acest subiect al răpirilor ET și informațiile pe care Corrado Malanga le-a obținut din studierea acestor cazuri, iar în prezent revăd acest material pentru a extrage din el cât mai multe informații pe care le voi prezenta în articolele care urmează.

În categoria civilizatii stravechi, Istorie | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Zeii din vechime, extratereÈ™tri de astăzi (VI)

Zeii din vechime, extratereștri de astăzi (V)

Despre transumanism

Cu ce credeți că se ocupă geneticienii, și pe ce credeți că sunt cheltuite miliarde de dolari? Poate omul să îmbunătățească firea umană creată de Dumnezeu? Ce implicații morale are încercarea unor cercetători de a introduce modificări în firea umană la nivel mondial? Urmează ei voia lui Dumnezeu? Le-a descoperit Dumnezeu tainele geneticii? Se pare că cercetătorii transumaniști vor să pună capăt erei umane. Cu alte cuvinte să distrugă firea umană prin alterare genetică.

În urmă cu câteva luni noțiunea de transumanism nu-mi spunea mare lucru. De fapt nici nu mi-a atras atenția. Însă de când studiez relația dintre civilizațiile străvechi pierdute, zeii pogorâți din cer, „extratereștri” și noile tehnologii, am început să dau frecvent peste acest termen. Transumanismul este legat strâns de noile tehnologii, extratereștri și noua ordine mondială. Se pare că această nouă ordine mondială va fi nu numai o nouă ordine morală, politică și socială, ci și una postcreștină și postumană.

Nu prea auzim vorbindu-se prea des despre acest subiect la TV sau radio. Oamenilor li se servesc știri proponderent negative, despre accidente, dezastre, războaie, conflicte de tot felul și multe reclame care invită la consum peste nevoi. Mass-media nu educă, ci spală pe creier, iar televiziunea este folosită pentru inducerea stării de transă hipnotică. Oamenii nu mai au nici o atracție pentru cunoaștere, aproape că au ajuns să urască o bună informare. Le vine tot mai greu să gândească. Sunt tot mai puțin interesați de viitorul lor și al generațiilor care vor veni.

Dar ce este transumanismul? În urmă cu vreo săptămână am dat peste un articol pe această temă. Întâlnisem deja termenul de mai multe ori în ultimile luni, așa că mi-a atras atenția. Articolul comentează un interviu acordat publicaţiei Playtech de către Dan Cautiş, fost profesor la Universitatea Politehnică din București, plecat din România în anii ’80 și care a predat, în cadrul Universității Georgetown, din Washington, SUA, cursuri despre transumanism, singularitate și impactul evoluției tehnologice asupra oamenilor.

În mare spus, transumaniștii profețesc apropierea unei ere postumane, grație evoluției tehnologiei în domenii precum genetica, inteligența artificială și nanotehnologia.

O mișcare culturală radicală, internațională, intelectuală și rapidă, cunoscută sub numele de „transumanism”, susține utilizarea noilor științe, inclusiv a modificărilor genetice, pentru a spori capacitățile mentale, abilitățile și aptitudinile fizice umane, astfel încât „ființele umane vor fi transformate în ființe cu mult extinse ca să merite eticheta post-umană”.[6]

Legat de modificarea genetică, Cautiş afirmă că „genetica, dintre toate, potrivit lui Francis Fukuyama (n.red. sociolog și politolog) [1], este cea mai periculoasă. Aici poate fi vorba despre o amenințare subversivă. Fukuyama aseamănă amenințarea genetică cu cea nucleară. Toate îmbunătățirile au și un efect negativ, dar nu poți spune nu acelor „îmbunătățiri”, a explicat el, dând exemplu efectele adverse ale unor medicamente.

„Ideea este că vrem să îi facem pe oameni mai buni, dar nu știu dacă este o idee bună să desființăm complet omenirea. Acești postoameni – nu știm ce vor fi. Ar putea fi binevoitori, dar ar putea fi și răuvoitori față de oamenii obișnuiți. Fukuyama mai spune că ar trebui să vedem cum a evoluat omenirea față de alte animale. E foarte posibil ca rasa umană să devină o rasă de sclavi”.

În urmă cu câțiva ani modificări artificiale ale genomului uman erau considerate doar apanajul marilor laboratoare complexe. Între timp, câțiva cercetători au dezvoltat o tehnologie nouă de a modifica genomul, cu o acuratețe maximă. Procedura a fost denumită CRISPR-CAS9, și acționează ca un foafece molecular. O adevărată alchimie.

Cautiş afirmă că „lumea se aștepta să dureze 30-40 de ani. Sunt enorm de mulți oameni creativi și enorm de multe fonduri care se duc în această direcție”, dar iată că modificarea genomului uman a devenit extrem de simplă. Deja există oameni de știință care vor să modifice genetic oameni, animale și plante pentru a-i face rezistenți la condițiile aspre de pe alte planete. Practic, aceștia propun ca, „în loc să încercăm să trasformăm planetele din vecinătatea noastră, mai bine să creăm rase noi, capabile să profite de mediile deja existente”. Părerea mea este că acești oameni de știință se cred deja semizei. Această tehnologie este semnalată și de Erich von Daniken în cartea sa Zeii nu ne-au părăsit niciodată.

Cautiș mai afirmă că „transumaniștii sunt foarte supărați pe trupul omenesc. Sunt foarte radicali în declarațiile lor. Spun că natura s-a comportat mizerabil cu trupurile noastre și trebuie să ne facem viitorul noi înșine”.

Ray Kurzweil, unul dintre cei mai vocali promotori ai transumanismului, crede că, până în 2030, creierul uman va fi conectat la cloud și că nanoroboții implantați direct în creier ne vor transforma în semizei. Tot el spune că anul 2029 va fi anul în care roboții vor ajunge la același nivel de inteligență ca oamenii. Ca o paranteză, aș aminti că în agenda ONU 2030 este anul în care toată omenirea ar trebui identificată biometric, de la nou-născut până la ultimul om de pe planetă. Să fie doar o coincidență? Nu cred.

Rabinul Michael Broyde a afirmat recent că legea evreiască ar susține realizarea de oamenii animalizați, astfel încât tehnologia să producă super-oameni. În octombrie 2011, pe websiteul Universității, Broyle spunea:

„Ingineria genetică, în care trăsăturile diferiților indivizi sau animale sunt combinate, a condus la combinații uimitoare … Legea evreiască ar susține himerismul uman-uman intenționat, în care materialul embrionar a doi fetuși este amestecat, sau himerismul uman-animal, în care celulele unui om sunt amestecate cu celule ale altui mamifer … procese și tehnologii care au ca rezultat copii sănătoși sau mai sănătoși sunt în mod intrinsec bune și trebuie să fie îmbrățișate fără teamă.”[3]

Aceste cercetări par să reflecte modul de operare pe care îngerii căzuți (Veghetorii) l-au folosit ca să introducă modificări în genomul uman și care în timp să se propage la nivel mondial. Avem destule dovezi că ne îndreptăm spre o eră postumană.

Dezbaterea asupra ingineriei liniei germinative este, prin urmare, cea mai criticată, pentru că, pe măsură ce schimbările în descendenții geneticieni sunt puse în mișcare, genotipul și fenotipul (natura, aspectul fizic și comportamentul) omenirii vor fi modificate fără speranță de inversare.

Potrivit „etiștilor”, cum ar fi Profesorul Julian Săvulescu de la Universitatea Oxford, nu numai că avem „o obligație morală” de a realiza astfel de oameni, dar embrionii care nu îndeplinesc anumite îmbunătățiri genetice în viitor nu ar trebui lăsați să trăiască. Dr. Richard Seed, un fizician din Chicago, merge mai departe, avertizând pe oricine care are intenția de a sta în calea acestui vis că ar trebui să-și regândească mai bine opoziția:

„Vom deveni dumnezei, curând. Nu vreți să contribuiți, nu participați, dar dacă aveți de gând să interferați cu mine ca să devin un zeu, veți avea probleme, va fi război ”.

Profesorii Seed și Săvulescu nu sunt singurii cu asemenea credințe puternice.

Astfel, de la planurile unei armata de oameni marionetă a lui Ilya Ivanov, din timpul lui Stalin, la experimentele pe fiinÈ›e umane ale lui Menghele, din timpul lui Hitler, È™i până la Statele Unite, unde până în anii ’70 au fost sterilizaÈ›i peste 60.000 de americani, din motive genetice, au existat mereu cercetători care au visat la realizarea unui suter-om.

Ingineria genetică a evoluat extrem de mult, dincolo de orice imaginație SF. Astăzi există kituri cu care îți poți modifica singur ADN-ul.

Am auzit de multe ori vorbindu-se că intrăm într-o nouă eră în care oamenii vor fi transformați prin trecerea la un nou nivel de existență. Asta îmi aduce aminte de ce profețeau unii Sf. Părinți, care spuneau că în vremurile de pe urmă, din cauza răutăților firea oamenilor se va schimba, și vor deveni scunzi ca demonii. Mă întrebam de multe ori, cum poate păcatul să modifice firea umană și să altereze ADN-ul, însă dacă iau în considerare experimentele pe care le fac geneticienii, înclin să cred că modificarea firii umane va fi rezultatul unui mare păcat, alterarea voită a genomului uman.

Natura umană însăși se află pe masa de operație, pregătită pentru alterări, pentru eugenie și „îmbunătățire” psihică, pentru o reproiectare totală. În laboratoarele academice și industriale, noii creatori își adună cu încredere puterile lor și își laudă îndemânarea lor, în timp ce pe stradă evangheliștii lor (transumaniști) profețesc zelos un viitor postuman.

Îndeamnă Dumnezeu la așa ceva? Nu cred. Mai degrabă cred că demonii sunt cei care îi călăuzesc pe oamenii de știință să altereze firea umană. Acum putem înțelege mai bine avertismentul lui Nicolai Berdiaev, care afirma că vechea magie renaște și se vulgarizează prin știință și tehnică. [4]

Grupările sataniste identifică pe Ea/Enki cu Satan. Enki este cel pe seama căruia este pusă crearea rasei umane prin inginerie genetică. Dacă Enki este identificat cu Satan, atunci toți zeii religiilor politeiste sunt demoni.

Ce legătură au toate acestea cu „extratereștri”?

Erich von Daniken susține că extratereștri (zeii din vechime) au creat, prin inginerie genetică, „extratereștri” umanoizi. [2] Un lucru asemănător afirmă și Steven M. Greer, cu diferența că entitățile biologice artificiale ar fi create în laboratoare secrete chiar pe Pământ de grupări subterane și oculte, pentru a simula o invazie extraterestră. [5] Ca director al Institutului pentru Viitorul Umanității și profesor de filozofie la Universitatea Oxford, Nick Bostrom este un alt avocat principal al transumanismului care, la fel ca Veghetorii despre care amintește Enoh, [7] prevede reconstrucția oamenilor prin alterare genetică cu animale, plante și alte forme de viață sintetice prin utilizarea științelor moderne. [6] Philip J. Corso, vorbind despre ingineria genetică amintește că „nu trebuie să uităm niciodată că, de-a lungul veacurilor, EBES (sau IGIGIS) sunt stăpânii manipulării genetice”.[8]

În concluzie, reținem următoarele:

  • liderii politici lucrează pentru instituirea unei noi ordini mondiale postcreÈ™tine È™i istaurarea unui guvern mondial,
  • miÈ™cările spirituale anunță de peste 100 de ani sosirea unei noi ere, cea a Vărsătorului, care va înlocui era creÈ™tină,
  • cercetătorii din domeniul ingineriei genetice È™i transumaniÈ™tii profeÈ›esc intrarea într-o eră postumană,
  • pe plan religios masoneria militează pentru unirea tuturor religiilor, mai exact pentru impunerea unei religii satanice în locul celor existente,
  • rabinii evrei aÈ™teaptă sosirea iminentă a lui Mesia (Antihrist) È™i tot ei se grăbesc să reconstruiască templul de la Ierusalim.

Termeni: noua orgine mondială, guvern mondial, noua eră, era postcreștină, religie unică, Antihrist, templul de la Ierusalim.

Bibliografie

[1] Francis Fuckuyama, Viitorul nostru postuman. Consecințele revoluției biotehnologice, Editura Humanitas, București, 2004.
[2] Erich von Daniken, Zeii nu ne-au părăsit niciodată, Editura Lifestyle, București, 2018.
[3] Cris Putnam & Thomas Horn, Exo Vaticana. Petrus Romanus. Project L.U.C.I.F.E.R. and the Vatican’s Astonishing for the Arrival of on Alien Savior, 2013.
[4] N. Berdiaev, Sensul creației, Editura Humanitas, București, 1992.
[5] Dr. Steven M. Greer, Adevărul ascuns – informaÈ›ii interzise, Editura Daksha, BucureÈ™ti, 2008.
[6] Thomas Horn, Apollyon Rising. 2012. The Lost Symbol Found and the Final Mystery of the Great Seal Revealed, Crane, Missouri, 2009.
[7] Cartea lui Enoh, ediția a cincea, editura Herald, București, 2016.
[8] Col. Philip J. Corso, Dawn of a New Age [http://www.openminds.tv/pdf/ufo-files/DawnOfANewAge.pdf]

În categoria Istorie | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Zeii din vechime, extratereÈ™tri de astăzi (V)

Zeii din vechime, extratereștri de astăzi (IV)

Acest articol este dedicat detaliilor tehnice.

În urma studierii documentelor și rapoartelor întocmite de medici, Philip Corso este de părere că entitățile biologice extraterestre (EBE) sunt mai degrabă un fel de roboți biologici, sau androizi (igigi), care sunt folosiți pentru misiuni scurte de recunoaștere. Nava cercetată nu conținea nici un fel de hrană sau alte mijloace de subzistență. Ideea existenței unor astfel de ființe artificiale o mai găsim la Erich von Daniken și Steven M. Greer. Informațiile pe care le-am adunat par SF, dar din nefericire sunt reale. Cercetătorii doresc crearea de soldați perfecți pentru noua ordine mondială, cu super puteri, obținuți prin încrucișarea genomului uman cu cel animal și extraterestru.

Erich von Daniken afirmă că „după ce au fost răpiți în secret și fără vâlvă diverși pământeni” extratereștri au luat monstre de ADN și au creat extratereștri umani. „Aceștia sunt oamenii despre care ministrul Apărării din Canada a spus: Unii dintre extratereștri arată ca noi și pot merge pe stradă fără să-i remarce nimeni”. [1]
Steven M. Greer este de părere că „există operațiuni papamilitare clandestine, controlate de o grupare subterană care înscenează evenimente de tip OZN simulate. Aceasta nu este o speculație, am intervievat personal mulți membrii ai armatei, care au colaborat independent cu anumite departemente de stat și au făcut parte din echipe care au răpit în mod deliberat oameni pentru a crea iluzia contactelor reale cu extratereștrii”.
Ce reținem din aceste informații este faptul că răpirile sunt reale, indiferent că au fost făcute de extratereștri sau de oameni.

Nava ET prăbușită la Roswell nu conținea nici un fel de motor, sursă de alimentare cu energie sau dispozitive pentru controlul ei. Vehicolul pare să fi fost controlat mental cu ajutorul unei banderole speciale, pe care creaturile EBE le putau în jurul capului, și care converteau undele electromagnetice ale creierului direct în comenzi de navigare. Aceste vehicole se purtau ca o simplă extensie a corpurilor. S-a constatat de asemenea că suprafața navei era conductivă, iar nava pare că se comporta ca un uriaș condesator. Ca o paranteză, această idee am auzit-o de curând într-o conferință ținută de Fundația Keshe, care se ocupă de promovarea de noi tehnologii la scară mondială. Într-un mod asemănător îmi imaginam și eu, în urmă cu 40 de ani, o navă spațială antigravitațională, dar fără să înțeleg prea bine modul de realizare. Îmi imaginam exteriorul navei încărcat electrostatic cu sute de mii de volți, ceea ce ar fi creat și efectul corona, care ar fi înconjurat nava în lumină și ar fi redus forța de frecare în timpul deplasării. Corso dă multe detalii tehnice în cartea sa The Day after Roswell.

În timp ce lucram la această serie nouă de articole am terminat de citit cărțile scrise de Col. (rez.) Philip J. Corso, Dawn of a New Age și , The Day after Roswell, în care autorul prezintă, printre multe alte lucruri, tehnologiile pe care armata americană le-a dezvoltat după 1947 inspirându-se din tehnologiile extraterestre. Între aceste realizări tehnice putem aminti:

  • amplificatoarele de imagine È™i de viziune nocturnă (1961),
  • fibrele optice (1960),
  • fibrele super rezistente la rupere (1960),
  • laserul (1960),
  • alinierea moleculară a metalelor (1960),
  • circuitele integrate (1962),
  • miniaturizarea (1959),
  • microminiaturizarea (1961),
  • micromodulele (1962),
  • H.A.R.P. (1962),
  • substanÈ›ele psiho-chimice (1961),
  • generatoare atomice portabile (1960),
  • iradierea alimentelor (1960),
  • controlul vindecării de către undele cerebrale (1961),
  • studii genetice (1960),
  • rachetele anti-rachetă (1962),
  • propulsarea rachetelor (electromagnetică È™i atomică) (1961),
  • controlul de la distanță al creierului (1961).

Aceste tehnici depășesc imaginația folosită în literatura SF. Aș putea spune că acest tip literatură a fost promovat cu intenția de a pregăti omenirea să treacă într-o nouă eră.

„InteracÈ›iunea cu inteligenÈ›a extraterestră – afirmă Dr. Steven M. Greer – a produs tehnologii energetice È™i de propulsie evoluate. Această informaÈ›ie a fost È›inută secretă față de populaÈ›ie timp de mulÈ›i ani de zile”. [4]

Benjamin Robert Rich, director al Lockheed Skunk Works, locul unde a fost realizat bombardierul invizibil afirma:

„Avem deja posibilitatea de a zbura spre stele… Știm cum funcționează orice v-ați putea imagina. Avem tehnologia ducerii extratereștrilor acasă. Nu, nu va necesita o viață întreagă să facem asta. Știm cum trebuie procedat. Am putea avea prilejul de a zbura spre stele”. [1]

Astronautul Edgar Mitchell este de aceeași părere: „De fapt, nu toate OZN-urile sunt de origine extraterestră. Unele dintre ele sunt realizate de noi… chiar dacă nu sunt deloc la același nivel cu al celor care ne vizitează.”
Lui Steven M. Greer i s-a spus că nu a existat nici un război rece ci doar o încercare de a masca cercetările privind tehnologiile avansate și crearea unei false amenințări din afara spațiunilui, așa cum afirma și Rogald Reagan.

„Aceste operațiuni au utilizat așa-numitele „vehicole extraterestre reproduse”, fabricate de un consorțiu de companii, printre care Lockheed Martin, Northrup, SAIC, E-Systems, EG&G și Mitre Corporation. Acestea sunt aparate antigravitaționale fabricate de om, pe care anumite forțe ocult le folosesc de prin 1950, precum și alte sisteme de armament foarte puternice și „forme de viață programate sau PLF (Programmed Life Forms). Acestea sunt forme de viață biologice, artificiale, produse pentru a arăta precum așa-numiții „cenușii”, care, de fapt, nu sunt extratereștri. Sunt produși în câteva locații, una dintre ele aflată în Dulce, New Mexico.”[4]

Bibliografie

[1] Erich von Daniken, Zeii nu ne-au părăsit niciodată, Editura Lifestyle, București, 2018.
[2] Philip J. Corso, Dawn of a New Age, [https://archive.org/download/PhilipJ.Corso-DawnOfANewAge/PhilipJ.Corso-DawnOfANewAge.pdf]
[3] Philip J. Corso, The Day after Roswell, ISBN 10 0-6710-1756-X.
[4] Dr. Steven M. Greer, Adevărul ascuns – informaÈ›ii interzise, Editura Daksha, BucureÈ™ti, 2008.

În categoria Istorie | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Zeii din vechime, extratereÈ™tri de astăzi (IV)

Zeii din vechime, extratereștri de astăzi (III)

„Sunt din ce în ce mai multe semne.
Pe cer vor apărea din ce în ce mai multe
lumini roșii, albastre, verzi. Cineva va veni
de foarte departe și va dori să-i cunoască
pe oamenii de pe pământ.
Deja au avut loc întâlniri. Dar cei care
i-au văzut cu adevărat, păstrează tăcerea.”
Papa Ioan al XXII-lea, 1935*

Am văzut care este opinia ortodoxă privind fenomenul OZN. Să vedem în continuare ce date noi au mai apărut de când a scris Părintele Serafim Rose cartea sa și până astăzi.

Datele adunate în timp arată că acest fenomen are atât o dimensiune spirituală cât și una materială. Apoi mă întreb, ce a vrut să spună papa Ioan al XXII-lea prin cuvintele citate în motto?

Să vedem în continuare câteva informații privind latura materială și secretă a acestui fenomen.

Cel mai cunoscut caz de prăbușire a unui OZN este cel de la Roswell în iulie 1947. De restul am aflat de la Milton William Cooper și Philip Corso.
Corso este de părere că ET nu ne-au oferit nimic de bună voie. Tehnologia recuperată a fost preluată de pe nava extraterestră prăbușită în 1947 lângă Roswell. Dar din cele prezentate de Cooper se pare că SUA a avut la dispoziție mai multe nave ET.

În anul 1947, generalul Twining a format un grup de lucru care includea pe amiral Roscoe H. Hillenkoetter, dr. Vannevar Bush, secretarul James Forrestal, gen. Hoyt Vandenberg, dr. Detlev Bronk, dr. Jerome Hunscker, Sidney W. Souers, Gordon Gray, dr. Donald Menzel, gen Robert M. Montague, dr. Lloyd V. Berkner și gen. Nathan Twining. Acest grup a devenit nucleul pentru o operațiune de peste 50 de ani cunoscută sub numele de Majesty 12.

Între ianuarie 1947 și decembrie 1952 s-a prăbușit cel puțin 16 nave ET, în care s-au găsit 65 de trupuri de extratereștri, dintre care unul viu. Cea găsită pe 25 martie 1948 era o navă extraterestră care avea un diametru de 300 metri.

În 1949 a fost găsit în deșert un extraterestru care a trăit până în iunie 1952. În 1953 au fost recuperate cel puțin încă 10 nave extraterestre, împreună cu 20 extratereștri morți și 4 în viață. Din același an astronomii au observat nave enorme extraterestre care se apropiau de Pământ, pe care la început le-au considerat a fi asteroizi.

În 1954 a fost înființat grupul secret Majesty 12 care controla toate informațiile privind activitatea extraterestră pe Terra. Au fost demarate mai multe proiecte, precum SIGN, GRUDGE, POUNCE și SIGMA. Pentru dezinformare a fost demarat proiectul BLUE BOOK. Acesta a fost creat ca să facă publicul fericit că are unde să raporteze cele ce văd pe cer.

Proiectele PLATO și SIGMA au contribuit la realizarea contactului față în față cu extratereștri pentru a stabili relații diplomatice. Prima aterizare a avut loc în deșert.

Al doilea contact cu o rasă extraterestră umanoidă a avut loc la Baza Aeriană din Florida. Aceștia au comunicat cu membrii ai guvernului SUA. Grupul de extratereștri se oferea să ne ajute în dezvoltarea spirituală. Prima condiție era distrugerea armelor nucleare. Schimbul de tehnologie a fost refuzat.

A treia debarcare a avut loc la Muroc, acum Baza Aeriană Edwards, în anul 1954. Acolo au aterizat 3 nave ET. Președintele Eisenhover s-a întâlnit cu extratereștri pe data de 20 februarie 1954, când a fost semnat un tratat formal între extratereștri și SUA. Prin acest tratat extratereștri au primit permisiunea de a lua oameni pentru examinări medicale. [1] Tot atunci s-a căzut de acord să se construiască baze subterane pentru extratereștri unde să aibă loc schimburi de tehnologie. Informația este confirmată și de Steven M. Greer.

Conform lui Cooper, Majesty 12 îi avea ca membri pe Nelson Rockefeller, directoruul CIA Allen Dulles, secretarul de stat John Foster Dulles, secretarul apărării Charles E. Wilson, președintele Consiliului Șefilor de Organizații, amiralul Arthur W. Radford, directorul FBI Edgar J. Hoover, șase persoane din comitetul executiv al Consiliului pentru Relații Externe, cunoscuți sub denumirea de „Înțelepții”, șase persoane din comitetul executiv al Grupului JASON și dr. Edward Telle.

De-a lungul anilor, din grup au făcut parte cele mai ilustre personalități ale Consiliuui pentru Relații Externe și, mai târziu, ale Comisiei Trilaterale. Gordon Dean, George Bush și Zbigniew Brzezinsky s-au numărat printre ei. Din grupul supranumit „Înțelepții” au făcut parte John McCloy, Robert Lovett, Averell Harriman, Charles Bohlen, George Hannan și Dean Acheson. Această organizație era controlată de Illuminati.

După părerea lui William Cooper, în 1955 a devenit evident că extratereștri l-au înșelat pe Eisenhover și au încălcat tratatul. Pe teritoriul SUA, la acea vreme au fost descoperite trupuri mutilate de oameni și animale. Steven M. Greer amintește și el de asemenea cazuri, însă le pune pe seama entităților biologice artificiale create pe pământ pentru a simula un atac extraterestru asupra pământului. Aceasta îmi amintește de o altă afirmație a lui Cooper, conform căreia încă din 1917 anumite societăți secrete plănuiau să creeze o amenințare artificială, care să provină din afara spațiului nostru, intenție pe care o confirmă și Greer. Scopul ar fi instituirea noii ordini mondiale și a unui guvern mondial.

ÃŽntr-o convorbire cu Mihail Gorbaciov, Ronald Reagan a afirmat:

Dacă vreodată această lume va fi amenințată de alte specii, de pe alte planete,vom uita toate divergențele ce există între țările noastre și, odată pentru totdeauna, vom fi adevărate ființe ale acestui pământ. [1]

Evocând același moment, col. Philip Corso comentează așa:

În timpul Conferinței de la Summit-ul de la Geneva din noiembrie 1985, președintele Reagan a făcut această afirmație președintelui sovietic. El a spus: „Cât de ușoră ar fi sarcina lui și a mea la aceste întâlniri pe care le-am avut. Dacă dintr-o dată ar existat o amenințare pentru această lume de la o altă specie de pe altă planetă din afara universului, am uitat toate micile diferențe locale pe care le avem între țările noastre și am aflat odată pentru totdeauna că suntem cu toții ființe umane aici pe pământ împreună.” [3]

ÃŽn 1955 gen. Douglas McArthur a făcut o declaraÈ›ie uimitoare. „NaÈ›iunile lumii vor trebui să se unească, pentru că următorul război va fi un război interplanetar. NaÈ›iunile pământului trebuie într-o bună zi să facă un front comun împotriva atacurilor fiinÈ›elor de pe altă planetă”. [3]

Pentru Corso, cooperarea sovieto – americană de la sfârÈ™itul anilor 1980 a arătat în mod evident că există o ameninÈ›are din partea unei alte planete. La 21 septembrie 1987, Regan a spus din nou: „Ocazional mă gândesc cât de repede ar dispărea diferenÈ›ele noastre dacă ne-a confrunta cu o ameninÈ›are extraterestră din afara acestei lumi.” ÃŽn mai 1988 Regan a adăugat: „Ce s-ar întâmpla dacă noi toÈ›i din lume am descoperi că am fost ameninÈ›aÈ›i de o forță exterioară – o putere din spaÈ›iul cosmic – de pe o altă planetă? [3]

Din aceste declarații reiese în mod evident că se încearcă găsirea unui motiv puternic care să facă lumea întreagă să accepte noua ordine mondială și un guvern mondial, în lupta cu un dușman a omenirii „extratereștrii”.

Am pornit de la cercetarea civilizațiilor străvechi pierdute și am ajuns la extratereștri și încercarea disperată a liderilor lumii de a crea un guvern mondial.

Ofițerii William Cooper și Philip J. Corso, și în general reprezentanții armatei, consideră acțiunile extraterestre ca o provocare și amenințare la adresa securității SUA și a lumii. Steven M. Greer, care a pus la punct un protocol de contactare a extratereștrilor, este de părere că pericolul vine din partea societăților oculte secrete care vor să controleze în exclusivitate tehnologia extraterestră, cu scopul de a controla lumea și a o preda pe mâna unor forțe malefice tot de natură extraterestră.

Lucrurile par încâlcite și este greu să discerni între descrierea evenimentelor petrecute și interpretarea lor. Conform spuselor lui Cooper, extratereștri ar fi afirmat că „au manipulat mase de oameni prin intermediul societăților secrete, al vrăjitoriilor, al magiei, prin intermediul domeniului ocult și al religiei”[1]. Această afirmație îmi amintește de constatările făcute de Richard C. Hoahland și Mike Bara, dar și de Thomas R. Horn, cu privire la începuturile NASA și acțiunile oculte ale lui Jack Parsons și L. Ron Hubbard.

Jack Parsons, enginer în motoare de rachetă a fost mulți ani membru în loja din Pasadena lui Aleister Crowley, mason și satanist. Spre sfârșitul anului 1938, Parsons s-a alăturat sociatății Ordo Templi Orientis (OTO) a lui Crowley. Amândoi au fost implicați în mai multe ritualuri satanice și orgii sexuale. Hubbarb mai târziu avea să formeze „Biserica Scientologică”.[2]

Interesant și important este de observat faptul că în timp ce oficial prezența extratereștrilor este negată, totuși prin filme, emisiuni radio, reclame și programe TV se detaliază practic fiecare aspect al prezenței extratereștrilor pe pământ. Sunt include aspecte atât pozitive cât și negative. Pe de altă parte am văzut că liderii lumii vorbesc de mulți ani despre o amenințare extraterestră care ar fi ideală pentru instituirea noii ordini mondiale și a unui guvern mondial.

Consiliul pentru Relații Externe și Comisia Trilaterală controlează complet tehnlogia extraterestră și economia SUA. Eisenhover a fost ultimul președinte căruia i s-a prezentat situația reală. [1]

Cooper trage următoarele concluzii:

  1. Suntem manipulați de o structură de putere umano-extraterestră care va crea un guvern mondial, prin intermediul căruia va fi instaurat sistemul sclavagist.
  2. Guvernul SUA a fost înșelat în totalitate, iar noi suntem manipulați de o putere extraterestră, ceea ce va avea ca rezultat sclavia totală.
  3. Ia în calcul și posibilitatea ca întreg scenariul extraterestru să fie deformat, cu scopul de a crea un dușman extraterestru pentru a justifica necesitatea formării unui guvern mondial unic.

Am observat și la Steven M. Greer faptul că el demască grupările secrete și oculte care au ca scop instituirea unui guvern mondial și a unui sistem sclavagist.

Bibliografie

[1] Milton William Cooper, Behold a pale horse, Arizona, 1990 [http://www.stopthecrime.net/docs/William_Cooper-Behold_a_Pale
_Horse1991.pdf]
[2] Richard C. Hoahland și Mike Bara, NASA. Istoria secretă, Pro Editură și Tipografie, București, 2008.
[3] Philip J. Corso, Dawn of a New Age, [https://archive.org/download/PhilipJ.Corso-DawnOfANewAge/PhilipJ.Corso-DawnOfANewAge.pdf

*Notă. Informația este preluată de la Milton Willian Cooper, dar numele papei, sau anul sunt greșite.

În categoria Istorie | Etichete , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Zeii din vechime, extratereÈ™tri de astăzi (III)

Zeii din vechime, extratereștri de astăzi (II)

S-au scris puține cărți ortodoxe care să analizeze fenomenul OZN. Dintre acestea cea mai cunoscută este Ortodoxia și religia viitorului, scrisă de Părintele Serafim Rose. În această lucrare, capitolul 6 este dedicat acestui subiect, și se intitulează „Semne din cer. Perspectiva creștin-ortodoxă asupra obiectelor zburătoare neidentificate”.

După o scurtă introducere, autorul prezintă atmosfera SF. Perspectiva prezentată în carte este cea care se potrivea anilor ’70 ai secolului trecut. SF-ul încă mai era SF, pe când astăzi SF-ul a devenit realitate È™i chiar pe unele locuri a fost depășit. Nici legătura literaturii SF cu ocultismul nu este întâmplătoare. Astăzi, prin È™tiință È™i tehnică a fost „reînviat” vechiul ocultism. [1] Putem spune că niciodată nu a „murit”, ci doar a trecut în umbră. ȘtiinÈ›a pozitivă a respins È™tiinÈ›a ocultă, dar prin aceasta a făcut posibilă vulgarizarea vechiului ocultism sub o nouă haină.

Dacă în trecut literatura SF propunea un om nou, super-erou cu forțe supra-umane, astăzi știința și tehnica au pus în practică această idee. Am intrat într-o nouă eră, iar cercetătorii sunt pe cale să creeze omul nou, super-omul la care visa Nietzche. [2] Un om răzvrătit, un om care se vrea dumnezeu.

Dacă ocultiștii din vechime căutau un mod de a crea golemul, un robot biologic, însuflețit prin formule magice, astăzi acest vis a devenit realitate grație ingineriei genetice.

Doar că în loc de cuvinte magice se folosesc cuvinte ADN. Amestecarea genelor este tot un act magic. Există multe informații conform cărora deja au fost create ființe artificiale, sau roboți biologici. [3][4] Scopul urmărit este acela de a crea supraomul, soldatul perfect, prin combinarea AND-ului uman cu cel animal și „extraterestru”. [5]

Ficțiune? Nu, ci pură realitate!

Tot ce ținea de ocultism în trecut, astăzi este realizat cu ajutorul științei și tehnicii. Și ce anume? Să enumerăm doar câteva dintre aceste realizări:

  • vederea la distanță
  • dispozitive de vedere pe timp de noapte
  • comunicaÈ›ii telepatice
  • controlul minÈ›ii
  • inducerea de halucinaÈ›ii vizuale È™i auditive
  • comunicatrea la distanță
  • tehnici de schimbare a vremii
  • inteligenÈ›a artificială
  • supravegherea totală.

Astfel, tehnica de astăzi a depășit orice așteptări ale ocultiștilor din vechime.

Societatea teosofică, înființată la jumătatea sec. XIX anunța sosirea unei noi ere, și iată că acum, după mai bine de 150 de ani, constatăm că am intrat deja într-o nouă eră, fie că ne place sau nu. Suntem deja într-o eră post-creștină.

Teologii creștini privesc istoria ca fiind liniară, în timp ce filosofii antici priveau istoria ca fiind ciclică. Cine are dreptate? Depinde de perspectiva din care privești. Pot spune că și unii și alții au dreptate, întrucât perspectivele lor sunt diferite. Pentru teologi istoria este liniară întrucât evenimentul întrupării Fiului lui Dumnezeu este unic. Filosofii antici au și ei dreptate când afirmă că istoria se repetă, întrucât la fiecare 2000 de ani omenirea trece într-o nouă eră. Vrem nu vrem, istoria confirmă acest lucru. Până acum teologii nu puteau prevedea ce va fi în viitor, dar astăzi, noi creștinii, după 2000 de ani de creștinism, deja trăim intrarea într-o nouă eră post-creștină. Deja vedem semnele reînvierii vechilor credințe și culte, păgâne și satanice.

Ne este greu să înțelegem în profunzime aceste schimbări întrucât gândim dihotomic. Să ne reamintim că odată cu Renașterea cunoașterea a fost împărțită în știință pozitivă și știință ocultă. [6] Am fost educați să gândim dihotomic. Până și teologia o gândim dihotomic, și împărțim lumea în materială și spirituală, când de fapt aceste două lumi sunt una și se întrepătrund.

Renașterea interesului pentru cultura antică a însemnat și renașterea interesului pentru ștința ocultă. Dar pentru a putea fi folosită era nevoie ca ea să fie mascată de știința pozitivă. Întreaga știință de astăzi este strâns legată de ocultism.

Referindu-se la literatura SF, Părintele Serafim Rose concluzionează:

Pretinzând că este „științifică” și „fără conținut religios”, literatura SF constituie în realitate un mijloc propagandistic de vârf în mediatizarea „noii conștiințe religioase” ce invadează omenirea, pe măsură ce creștinismul autentic supraviețuiește în arii etnice și religioase tot mai restrânse.

După ce prezintă pe scurt investigațiile aparițiilor OZN și tipurile de întâlniri ET trece la explicarea acestui fenomen și semnificația pe care o are pentru omul de astăzi.

Ideea existenței extratereștrilor a devenit foarte la modă în sec. XX, atât printre oamenii de știință și ocultiști, cât și printre teologii romano-catolici. Dr. Hynek notează că pentru a explica diversitatea efectelor produse de OZN-uri, trebuie să plecăm de la ideea că ele sunt „un fenomen cu efecte fizice fără îndoială, dar care prezintă și atribute ce țin de sfera psihicului”. [2] Este ceea ce eu am numit, în urmă cu 40 de ani, „iluzii reale”, încercând să exprim cele două laturi ale fenomenului. Părintele Serafim crede că mulți „cercetători de mare prestigiu” sunt de acord că, deși OZN-urile prezintă indubitabile caracteristici „fizice”, ele nu pot fi nicidecum socotite „nave spațiale” aflate în posesia cuiva, ci țin în mod clar de domeniul parafizic sau ocult. Mai departe consideră că „întâlnirile extraterestre nu sunt altceva decât forme moderne ale unui ocultism vechi de când lumea”.

Prof. Brad Steiges și doctorii Hynek și Vallee sunt de părere că ET acționează ca fantomele din ședințele de spiritism care produc zgomote foarte reale rămânând în același timp invizibile. John Keel crede că aparițiile OZN par a fi pe de-a întregul variații minore pe tema fenomenelor demonice vechi de când lumea. Mai departe Părintele Serafim precizează că

nu încape nici o îndoială că „farfuriile zburătoare” ale zilelor noastre se încadrează perfect în „tehnologia” diavolească; cu adevărat nimic altceva nu le-ar putea explica mai bine. Astfel, feluritele înÈ™elăciuni diavoleÈ™ti despre care ne avertizează scrierile patristice, s-au adaptat la mitologia contemporană a spaÈ›iului cosmic – nimic mai mult.

Nu este greu să observăm că pe măsură ce omul modern își pierde credința în existența duhurilor rele, în aceeași măsură începe să creadă și să accepte existența extratereștrilor și a vieții pe alte planete. Trist este faptul că oamenii se lasă înșelați de teoria conform căreia omul a fost creat de extratereștri. Credința aceasta nu este deloc nouă, ci o întâlnim și la sectele gnostice care au preluat știința și credințele vechilor religii păgâne. Credința în ET este o deturnare a credinței creștini în existență duhurilor nevăzute, bune și rele.

CunoaÈ™terea exactă a naturii fenomenului extraterestru – zice Părintele Serafim Rose – poate să-i impulsioneze pe creÈ™tinii ortodocÈ™i să trăiască o viață duhovnicească mai conÈ™tientă È™i mai conÈ™tientizată, care să le permită o viziune ortodoxă mai generalizată asupra lumii, astfel încât ei să nu cadă pradă cu atâta uÈ™urință ideilor È™i modelor la ordinea zilei.

Bibliografie

[1] N. Berdiaev, Sensul creației, Editura Humanitas, București, 1992.
[2] Serafim Rose, Cauzele revoluţiei din epoca modernă. Nihilismul, Editura Sofia, București, 2013.
[3] Erich von Daniken, Zeii nu ne-au părăsit niciodată, Editura Lifestyle, București, 2018.
[4] Dr. Steven M. Greer, Adevărul ascuns – informaÈ›ii interzise, Editura Daksha, BucureÈ™ti, 2008.
[5] Thomas R. Horn, Nephilim. Stargates. The Year 2012 and the return of the Watchers, Anomalos Publishing, LLC, 2007.
[6] PAPUS, Kabbala. Tradiția secretă a Occidentului, Editura Herald, București, 2016 .

În categoria Ioan | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Zeii din vechime, extratereÈ™tri de astăzi (II)

Zeii din vechime, extratereștri de astăzi (I)

Voi începe o nouă serie de articole cu titlul „Zeii din vechime, extratereștri de astăzi” care va continua subiectul dezbătut în ultimile 21 de articole despre civilizații străvechi pierdute. Dar înainte de a începe să facem cunoștință cu sursele pe care le vom folosi. În primul rând se ridică întrebare, cât de credibile sunt aceste surse? Trebuie să vă spun că interpretarea informațiilor este o acțiune extrem de complexă și unică pentru fiecare investigator. Informațiile trec prin filtrul a tot ce a acumulat investigatorul în timp. Ceea ce pentru unii poate părea evident, pentru alții nu are nici o relevanță. Sau ceea ce pentru unii exprimă valoare, pentru alții poate fi o informație fără valoare și care nu se leagă de nimic. Munca unui investigator este asemenea rezolvării unui mare puzzle. Nu cunoști imaginea finală, dar ți-o poți doar imagina. În grămada de fragmente multe piese sunt balast, informații inutile și amestecate cu cele utile cu scopul de a face cât mai dificilă descoperirea adevărului.

Nu mă aștept să luați de bun tot ceea ce spun autorii, cercetătorii sau documentele, ci vă îndemn doar la a medita la aceste informații și de a încerca să rezolvăm împreună problema. Contribuția personală constă în faptul că am luat în calcul istoria creștinismului, a gnosticismului și literatura de spiritualitate ortodoxă. Acest fapt îmi dă posibilitatea de a prinde mai bine dimensiunea spirituală a subiectului.

Studiez acest subiect de aproape 40 de ani și în această perioadă am adunat multe informații pe care m-am străduit să le aranjez într-un puzzle pentru a descoperi adevărata față a lucrurilor. Nu a fost deloc ușor. Informațiile par uneori că se bat cap în cap, sau se contrazic. De aceea, în această muncă de investigare trebuie ținut cont de perspectiva din care se privește și de autoritatea sursei. Adevărul este prezentat parțial, apoi intervin interpretările personale și contextul mediului de lucru al sursei de informații.

Când omul se confruntă cu informații contradictorii, de cele mai multe ori, renunță la a mai continua cercetarea. În media și pe internet sunt lansate cantități imense de balast care au ca scop descurajarea curioșilor. Pentru că adevărul nu mai poate fi păstrat secret, se înceacă îngroparea lui în balast și dezorientarea „intrușilor”. Așadar, să nu vă mirați că orice încercare a de face public adevărul este urmată de a avalanșă de informații balast și de acțiuni de denigrare a autorilor.

Care sunt sursele noastre?

Serafim Rose, ieromonah de origine americană, în tinerețe a urmat Colegiul Pomona, pe care l-a absolvit în anul 1956, cu Magna cum Laude. Apoi a urmat cursurile Academiei de Studii Asiatice și Universității Berkeley pentru un master în științe orientale. Cunoștea limbile engleză, spaniolă, germană, franceză, chineză și chineză veche. Este poate singurul ortodox care, în drumul spre ortodoxie, a cunoscut profund duhul nihilismului, al religiilor și filosofiilor orientale. Scrierile care ni s-au păstrat de la el au o mare însemnătate pentru înțelegerea diferențelor dintre duhul lumii și duhul ortodoxiei, dintre Ortodoxie și religia viitorului. Deși era socotit de colegi săi un geniu, a renunțat la cariera universitară pentru a urma calea desăvârșirii lăuntrice. A pus în practică ceea ce spunea odată profesorul său de limba chineză, Gi-ming Shien:

„Omul este ceea ce este învăţătura lui, iar nu ceea ce are el. Scopul învăţăturii este acela de a fi om bun. De o foarte mare importanţă este un îndrumător sau un prieten, căci scopul educaţiei nu stă în idei, ci în schimbarea caracterului. În persoana îndrumătorului şi prietenului se află o pildă vie. Numai un suflet poate influenţa un alt suflet.”

Milton William Cooper a fost ofiÈ›er în marina militară È™i a lucrat în Serviciul de InformaÈ›ii Navale, funcÈ›ie pe care a primit-o în virtutea faptului că în tinereÈ›e fusese membru al unei loje DeMolay. Ca ofiÈ›er de informaÈ›ii a avut acces la cele mai secrete informaÈ›ii deÈ›inute de Serviciul în care lucra. El afirmă că după prăbuÈ™irea mai multor nave extraterestre pe teritoriul SUA, în perioada 1947 – 1952, un grup de ofiÈ›eri È™i cercetători au format un grup secret denumit Majesty 12, care avea drept scop păstrarea secretă a tuturor informaÈ›iilor privind prezenÈ›a extratereÈ™tilor pe Pământ, contactul cu ei È™i tehnologia extraterestră ajunsă în mâinile lor.

Philip J. Corso a fost locotenent colonel în armata SUA și a lucrat în cadrul Departamentului Cercetare și Dezvoltare al Armatei, alături de generalul Trudeau. A avut acces la cele mai secrete informații și artefacte de origine extraterestră provenite de la Roswell. Misiunea lui era aceea de a propune căi prin care tehnologia ET să fie valorificată pentru Armată.

Richard C. Hoagland, a fost consultant NASA la Centrul pentru Zboruri Goddard, în era post-Apollo, și consilier științific pentru Walter Cronkrite și CBS News, Special Events, în timpul programului Apollo. Actualmente conduce un grup independent de observare NASA și de cercetători, Entreprise Mission, care încearcă să explice cum a fost posibil ca o mare parte din descoperirile făcute de NASA în sistemul solar, pe parcursul ultimilor 50 de ani, să fie practic îndosariate pe tăcute și rămase necunoscute ca materiale clasificate și, prin urmare, cu totul necunoscute publicului.

Dr. Steven M. Greer este un medic strălucit și fondatorul Centrului pentru Studiul Inteligenței Extraterestre (CSETI). A pus bazele Proiectului „Desecretizarea”, efort deosebit care a culminat cu o conferință de presă majoră în Washington, în mai 2001. Pentru aceasta a contactat surse adecvate și a primit de la acestea mărturii video, pe DVD, deținute de SUA de la peste o sută de martori ai unor experiențe OZN/ET. El a creat și un protocol de contact cu extratereștri.

Cris D. Putnam este co-autor al cărÈ›ilor Petrus Romanus the Final Pope is Here È™i Exo-Vaticana. Petrus Romanus. Project L.U.C.I.F.E.R. and Vatican’s Astonishing Plan for the Arrival of an Alien Savior. Este recunoscut ca expert în domeniul profeÈ›iilor biblice È™i alte tradiÈ›ii profetice. El deÈ›ine o diplomă de master în Teologie È™i o diplomă de licență în religie È™i matematici.

Erich von Daniken, în timpul anilor de formare de la renumitul Collège St-Michel din Fribourg, Elveția, s-a cufundat în scrierile antice sfinte și în puzzle-urile arheologice nesoluționate. De tânăr a început să scrie articole legate de acest subiect înainte de a deveni cunoscut, prin cea mai vândută carte, Carele zeilor. Erich von Däniken a ținut nenumărate prelegeri și discursuri la forumuri publice și instituții de învățământ. Cele 40 de cărți ale sale au fost vândut în peste 67 de milioane de exemplare și au fost traduse în 32 limbi. Ca și în cazul lui Zacharia Sitchin, opiniile lui Erich von Daniken sunt anti-religioase.

Thomas R. Horn este editor, invitat radio, recunoscut pe plan internațional, și autor a câtorva din cele mai bine vândute cărți, care includ titlurile Petrus Romanus: The Final Pope Is Here, Forbidden Gates and Apollyon Rising 2012. Este un cunoscut cronicar a cărui articole au fost menționate de către scriitori de la L. A. Times Syndicate, MSNBC, Christianity Today, New Man Magazine, World Net Daily, News Max, White House Correspondents, și o mulțime de reviste și agenții de presă din întreaga lume. Thomas a obținut cel mai înalt grad de doctorat onorific, acordat în 2007, de la profesorul legendar Dr. I.D.E. Thomas pentru cercetările sale în istoria antică și a fost apreciat de lideri naționali precum dr. James Kennedy.

În următoarele articole vom încerca să așezăm cap la cap informațiile deținute pentru a descoperi unde ne duc ele. Avem mereu în minte faptul că textul biblic este inspirat, fapt dovedit de existența structurilor matematice extrem de complexe și a codului Bibliei.

În categoria Istorie | Etichete , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Civilizații străvechi pierdute. Un punct de vedere ortodox (XXI)

Ceea ce pentru unii pare evident, pentru alții nu este chiar atât de evident. Iată de ce am considerat util să scriu această serie de articole.

Mulți creștini ar spune, de ce atâta pierdere de timp când „știm” că fenomenul OZN este de origine demonică? Această „știință” este mai mult o ideea preconcepută, care pierde din vedere detaliile. Până acum am discutat despre istoria civilizațiilor străvechi pierdute și despre zeii pogorâți din cer. În continuare vom discuta ce s-a întâmplat după apariția creștinismului.

Să ne întoarcem în urmă cu 2000 de ani. Creștinismul s-a răspândit în scurtă vreme în toată lumea cunoscută la acea vreme, fără ca pâgânismul să fie eliminat din societate. Au mai durat câteva secole până ce cultele păgâne au fost interzise în imperiul bizantin. Dar aceasta nu a însemnat că păgânismul a dispărut. Să ne reamintim de sectele gnostice care au încercat integrarea creștinismului în vechiul sistem de credințe păgâne. Ceea ce era la vremea aceea gnosticismul, este acum gândirea new age.

Chiar dacă marile biblioteci ale lumii antice au fost distruse, o mare parte din cunoașterea antică și vechea știință s-au păstrat până astăzi prin intermediul organizațiilor și societăților secrete oculte. Până astăzi, așa cum observau David Hatcherr Childress, John DeSalvo, Richard C. Hoagland, Mike Bara, Cris Putnam și Thomas Horn, anumite societățile secrete sunt interesate de vechile culte egiptene și babiloniene și de vechea știință. O lucrare ce merită studiată, și care ne ajută să înțelegem cum s-au transmis științele oculte până astăzi, este Istoria filosofiei oculte [11] scrisă de Alexandrian, la care am mai putea adăuga și alte lucrări, printre care amintim Occult Theocracy [6], de Lady Queensborough” și Secret Societies and Subversive Movements, de Nesta Webster[7].

Fără o privire de ansamblu asupra istoriei nu putem înțelege nimic din ceea ce se întâmplă astăzi și nici direcția în care ne îndreptăm. „Cine controlează trecutul, controlează viitorul”, spunea Orwell. El a reușit în mod genial să dezvăluie modul în care este condusă lumea. Stăpânii de astăzi ne prezintă trecutul în maniera în care să determine viitorul dorit de ei. Așadar, cine sunt adevărați stăpâni? Cei care scriu istoria.

Când cei mai mulți teologi nici nu vor să audă de ocultism, ce să mai vorbim de cunoașterea și înțelegerea influenței lui de-a lungul veacurilor asupra evoluției lumii. Am ajuns la concluzia că în cunoașterea gnosticismului stă cheia înțelegerii istoriei lumii. Cum poți să câștigi o luptă atâta vreme cât nu-ți cunoști dușmanul, sau chiar mai rău crezi că nu există? Vechiul ocultism și-a schimbat doar haina și ne este prezentat sub formă de știință exactă. Berdiaev avea dreptate atunci când afirma că „vechea magie s-a transformat pe nesimțite în tehnică modernă”. Dacă această afirmație era valabilă la începutul sec. XX, cu atât mai îndreptățită este astăzi. El afirma mai departe că „au apărut demult semnele și simtomele regenerării și lărgirii științei și tehnicii în direcția magică” [8]. Vechea baghetă magică a luat forma telecomenzii universale, globul de cristal, în care puteai să vezi la distanță, a fost înlocuit de ecranul de cristal al telefonului. Cu el nu numai că vezi și auzi la distanță, dar poți fi văzut și auzit. Calculatorul este o altă unealtă magică, ce depășește orice vis al vechilor magicieni. Ce magician își putea închipui că ar putea vreodată urmări și cunoaște toate mișcările unei persoane? Acum în fața noilor ecrane de cristal poți supraghevea întreaga lume? Ce rege nu și-ar fi dorit să-și poată urmări supușii? Acum acest lucru a devenit realitate.

S-a scris foarte puÈ›in despre fenomenul OZN din perspectivă ortodoxă. Primul care a încercat acest lucru a fost Părintele Serafin Rose [9] , la începutul anilor ’80 ai secolului trecut, folosind literatura disponibilă la acea vreme [9]. Concluzia la care ajunge în final este aceea că fenomenul OZN are legătură cu manifestările demonice.

Bine, bine, sunt manifestări demonice, dar cum rămâne cu partea materială? Din mărturiile unor martori și foști ofițeri ai armatei americane aflăm că în 1947, lângă Roswell armata a cules rămășițele unei nave extraterestre și corpurile ocupanților. Armata americană a valorificat tehnologia descoperită în acea navă.[12][13]. Dar totul a fost ținut strict secret. Gen. Philip Corso identifică două motive principale pentru care fenomenul OZN a fost considerat strict secret, primul pentru a evita ca secretul deținerii de artefacte ET să ajungă în mâinile spionilor ruși, iar al doilea pentru a evita panica în rândul populației.[13]

În timpul cercetării acestui fenomen am constatat că sunt amestecate două aspecte principale: unul legat de aparițiile extraterestre (demonice) și altul legat de acțiuni pur terestre care simulează aparițile extraterestre. Mulți cercetători sunt de părere că există grupări secrete subterane, satanice, care dețin tehnologie extrem de avansată și care de multe decenii au creat forme de viață artificiale, programabile și care sunt folosite pentru a simula așa-zisele „răpiri” extraterestre[1][2].

De la Dr. Steven M. Greer, fondatorul Centrului pentru Studiul Inteligenței Extraterestre (CSETI), aflăm multe alte detalii interesante, legate de acest subiect. Conform mărturiilor sale, ET pot apărea atât în vis sau în viziuni cât și în materializări de diferite forme. Fenomenul are o legătură strânsă cu planul spiritual și planurile subtile de manifestare care cad sub simțuri. Există un război nevăzut între îngeri și demoni, cei din urmă prezentați ca entități ET.

Din informațiile prezentate transpare lupta pentru controlul omenirii de către forțe malefice, demonice, o lucrare ce se desfășoară de mii de ani. Ca și în trecut aceste forțe malefice se folosesc de tehnologie pentru a căpăta controlul asupra omenirii[4]. Din dezvăluirile făcute de diverși martori reiese că guvernul din umbră și chiar guvernele marilor puteri au avut și au legături cu aceste entități ET de la care primesc instrucțiuni privind orientarea politicii mondiale spre un control total și spre un guvern mondial [1][2][5][10]. De pildă, pe 28 iunie 2016 Jean-Claude Junker, președintele Comisiei Europene vorbind în Parlamentul european despre BREXIT a spus:

„Să nu facem greșeli, cei care ne privesc de la distanță sunt îngrijorați. I-am întâlnit și am ascultat câțiva lideri de pe alte planete. Sunt foarte îngrijorați și se întreabă care va fi cursul UE.” [1]

Bibliografie

[1] Erich von Daniker, Zeii nu ne-au părăsit niciodată, Editura Lifestyl, București, 2018.
[2] Dr. Seteven M. Greer, Adevărul ascuns. Informații interzise, Editura Daksha, București, 2008.
[3] Richard C. Hoagland și Michael Bara, NASA. Istoria secretă, Editura Pro Editură și Tipografie, București, 2008.
[4] Texe Marss, Project L.U.C.I.D. – The Beast 666 Universal Human Control System, Living Truth Publishing, Austin, Texas, 1996.
[5] Cris Putnam & Thomas Horn, Exo Vaticana. Petrus Romanus. Project L.U.C.I.F.E.R. and the Vatican’s Astonishing for the Arrival of on Alien Savior, 2013.
[6] LADY Queenborough, Occult Theocrasy, Los Angeles, California, 1933.
[7] Nesta Webster, Secret Societies and Subversive Movements, Londra, 1924.
[8] N. Berdiaev, Sensul creației, Editura Humanitas, București, 1992.
[9] Pr. Serafim Rose, Ortodoxia și religia viitorului, Editura Cartea Ortodoxă, Galați, 2004.
[10] Emil Străinu, Generalul rus (KGB-FSB) Dimitrie Fonareff. Previziuni despre viitorul lumii și al României, Editura Prestige, București, 2017.
[11] ALEXANDRIAN, Istoria filosofiei oculte, Editura Humanitas, București, 1994.
[12] Col. Philip J. Corso, Dawn of a New Age [http://www.openminds.tv/pdf/ufo-files/DawnOfANewAge.pdf]
[13] Col. Philip J. Corso, The Day after Roswell, Pocket Books, 1998 [https://www.amazon.com/Day-After-Roswell-Philip-Corso/dp/067101756X]

În categoria Istorie | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru CivilizaÈ›ii străvechi pierdute. Un punct de vedere ortodox (XXI)

Civilizații străvechi pierdute. Un punct de vedere ortodox (XX)

În articolul precedent am comparat informațiile din cărțile de istoria religiilor cu cele din alte lucrări mai noi referitoare la zeii din vechime, și am văzut că părerile sunt împărțite. Pe de o parte, instituțiile academice susțin, din motive ideologice, teoria evoluționismului darwinist, iar pe de altă parte teologii sunțin creaționismul. Opiniile neoficiale sunt și ele împărțite: cercetătorii agnostici susțin că zeii din vechime sunt extratereștri, iar cercetătorii religioși susțin că zeii din vechime sunt demoni.

Nu este ușor să distingem între informațiile ce ne parvin din antichitate și interpretările ce se dau acestor informații, mai ales că aceste informațiile sunt prezentate trunchiat. A încerca să pui informațiile cap la cap presupune o muncă titanică.

Nu mă așteptam să existe atâta literatură publicată pe această temă. Pe măsură ce aprofundez documentarea constat că oamenii de știință, liderii politici și cei militari au mai multe legături cu ocultismul decât ai putea bănui la prima vedere. Deși oficial aceștia susțin știința exactă, în realitate au multe legături cu știința ocultă și vechile religii păgâne.

Aș da pentru început exemplul cu NASA, care de ochii lumii este o „agenție civilă care exercită controlul asupra activităților aeronautice și spațiale patronate de Statele Unite”.

ÃŽnsă contrar percepÈ›iei publicului larg È™i a mijloacelor mass-media, potrivit căreia NASA este o instituÈ›ie È™tiinÈ›ifică strict civilă, este realitatea legală care constă în faptul că AgenÈ›ia SpaÈ›ială a fost înfiinÈ›ată pe tăcute, ca subordonat al Departamentului Apărării, fiind însărcinată în mod expres cu sprijinul securității naÈ›ionale a Statelor Unite. Ceea ce frapează este faptul că pionierii erei tehnologice sunt oameni cu un trecut secret – germani, egipteni, englezi È™i americani, situaÈ›i la hotarele dintre gândirea raÈ›ională È™i înÈ›elepciunea convenÈ›ională. AceÈ™tia sunt împărÈ›iÈ›i în trei grupuri mari în cadrul agenÈ›iei, numite de Richard C. Hoagland È™i Michael Bara „Magicieni”, „Masoni” È™i „NaziÈ™ti”.

Fiecare grupare este dominată de o doctrină secretă sau ocultă și este mult mai strâns aliată la „religia și misticismul antic” decât la știința rațională și la empirismul rece pe care acești oameni îl promovează în fața publicului larg. Începuturile acestei agenții sunt legate de ocultism, satanism și masonerie.[3][5]

Apoi, companii precum IBM, AT&T, Bell sunt doar câteva mari corporații implicate în proiecte negre și oculte, și care folosesc pentru produsele lor multe denumiri oculte, inspirate din vechile religii.[4]

Dacă studiem cu atenție istoria religiilor, din perspectivă tehnică, vom descoperi peste tot referințe privind pogorârea zeilor din cer și folosirea de aparate de zbor. Zeul RA la egipteni se plimba cu luntrea pe cer, în Sumer zeii călătoareau cu aparate de zbor de diferite forme și mărimi, scrierile sanscrite amintește de imperiul Rama și aparatele de zbor vimana, în China se păstrează tradiția că în timpurile străvechi exista un regat în care zeii și regii călătoreau cu „care” zburătoare. Același tip de mențiuni îl găsim și la popoarele ce au locuit în trecut pe teritoriul Americii de Sud.

Lumea academică preferă să considere aceaste mențiuni drept legende. Dar oare să fie numai simple legende?
Dacă studiem scrierile istorice ajunse până la noi, și avem în minte istoria tehnicii, putem descoperi numeroase mențiuni privind apariția pe cer, de-a lungul secolelor, a unor vehicule zburătoare de diferite forme. În zilele noastre, asemenea aparate de zbor se numesc „obiecte de zbor neidentificate” sau pe scurt OZN.

Pe când am început să studiez fenomenul OZN, în urmă cu aproape 40 de ani, am dat peste multe asemenea mențiuni. Ceea ce am constatat la vremea aceea a fost faptul că forma aparatelor de zbor a evoluat în timp, sau altfel spus era adaptată vremurilor respective. În urmă cu mii de ani zeii călătoreau cu bărci, „care” zburătoare, vimane, iar mai târziu chiar cu corăbii de mici dimensiuni. Discuri zburătoare s-au observat din antichitate și au devenit tot mai frecvente în sec.XX. Chiar și scrierile creștine conțin asemenea mențiuni. La toate acestea, mai adaug și informațiile din jurnalele conchistadorilor spanioli conform cărora aztecii dețineau aparate de zbor discoidale ce se deplasau folosind vibrațiile sonore.

Această din urmă mențiune este cea mai interesantă, întrucât nu mai vorbim de simple observații vizuale pe cer a unor obiecte zburătoare, ci despre aparate de zbor concrete, materiale, care conform însemnărilor istorice, erau confecționate dintr-un aliaj ce conținea aur și un metal alb strălucitor.

Mă întreb de multă vreme, ce legătură să fie între aparatele de zbor ale zeilor din vechime, discurile zburătoare folosite de azteci și obiectele de zbor neidentificate din zilele noastre?

Erich von Daniken crede că „zeii nu ne-au părăsit niciodată”. Dacă este așa, înseamnă că au continuat să folosească mereu diverse tehnici de zbor. Dacă despre zeii se crede că sunt plăsmuiri omenești, fenomenul OZN de arată că cel puțin aparate lor de zbor au fost permanent vizibile pe cer. Dar cine sunt cei care le manevrează?

La această întrebare vom căuta să găsim răspuns în articolele următoare.

Bibliografie

[1] Erich von Daniker, Zeii nu ne-au părăsit niciodată, Editura Lifestyl, București, 2018
[2] Dr. Seteven M. Greer, Adevărul ascuns. Informații interzise, Editura Daksha, București, 2008
[3] Richard C. Hoagland și Michael Bara, NASA. Istoria secretă, Editura Pro Editură și Tipografie, București, 2008
[4] Texe Marss, Project L.U.C.I.D. – The Beast 666 Universal Human Control System, Living Truth Publishing, Austin, Texas, 1996
[5] Cris Putnam & Thomas Horn, Exo Vaticana. Petrus Romanus. Project L.U.C.I.F.E.R. and the Vatican’s Astonishing for the Arrival of on Alien Savior, 2013

În categoria Istorie | Etichete , , , , | Comentariile sunt închise pentru CivilizaÈ›ii străvechi pierdute. Un punct de vedere ortodox (XX)