Ceea ce vi se pregătește de Oculta Mondială este sclavia. Sper că nu vă doriți asta. Întrebarea este, ce faceți ca planul lor să nu devină realitate?Credeți că dacă abordați poziția struțului veți scăpa? Credeți că dacă, de frică, tăceți, veți scăpa?Nu, nu veți scăpa!
Dacă vreți să scăpați de sclavie, atunci treceți la acțiune. Schimbați-vă viața. Pocăiți-vă! Că pocăința înseamnă schimbarea vieții. Pocăință înseamnă să pui capăt compromisului de zi cu zi, și să ai curajul ca să spui răului, rău, binelui, bine, iar păcatului, păcat.
Vorbim de pocăință, de rugăciune, de asistență socială, de programe de educație creștină, dar toate acestea sunt doar fățărnicii. Am ajuns să amestecăm mierea cu otravă și să credem că așa salvăm vieți. Dar nu. Nu salvăm pe nimeni, doar ne fățărnicim.
Cum aș putea crede că salvez vieți câtă vreme tac și accept ca oamenii să fie uciși, prin injectarea cu otrăvuri, în numele unei „pandemii” care nu există și a unui „virus” care nu a fost dovedit niciodată?
De mai bine de un an și jumătate atrag atenția asupra falsei pandemii, care este folosită doar ca pretext pentru convingerea oamenilor să accepte injectarea cu otrăvuri, sub numele de „vaccin”. Acesta este un război împotriva lui Dumnezeu, în care miza o reprezintă sufletele noastre. Asistăm la un război duhovnicesc care este departe de a se sfârși.
Guvernanții au ajuns să slujească unor planuri satanice, de exterminare în masă a populației. Cum aș putea să tac?Cum aș putea să mă numesc creștin când cu bună știință, prin tăcerea mea, îmi las credincioșii să fie otrăviți?
O voce îmi spune: „Ești prea mic ca să schimbi lumea. Ești prea neînsemnat ca să fii ascultat.”
Dar nu vreau să schimb lumea, ci vreau să mă schimb pe mine. Vreau să înfrunt minciuna din mine. Vreau să fiu liber să mărturisesc Adevărul.
Sistemul de înrobire a omenirii este de inspirație demonică și este pus la cale cu multe decenii în urmă. Părintele Paisie Aghioritul a vorbit despre acest sistem în urmă cu mai bine de trei decenii. La noi același lucru l-a făcut Părintele Ioanichie Bălan. Și nimeni nu pote spune că nu a aflat de acest plan demonic. Apoi ne-a avertizat Părintele Iustin Pârvu despre pericolul acceptării documentelor electronice cu cip. Iar creștinii, în frunte cu cei mai mulți preoți și ierarhi, continuă să ignore aceste realități.
Cei mai mulți preoți și creștini se scuză afirmând că aceste carduri sau coduri nu sunt semnul Fiarei, că încă nu s-a pus pe mână sau pe fructe.
Cât de naivi pot fi! Îmi este milă de ei. Ei cred că sistemul antihristic va fi pus la punct, dintr-odată peste noapte, dar se înșeală. Sistemul există și este satanic, demonic, iar cine acceptă acest sistem își va pierde libertatea. De bună voie se lasă subjugat de un sistem demonic.
Da, nu este încă pus pe mână sau pe frunte, dar tot demonic este. Este același sistem despre care se vorvește în Apocalipsa.
În curând, dacă nu ne vom întoarce la Hristos, se va ajunge ca să nu mai putem cumpăra sau vinde fără a avea semnul – codul QR (pe care s-ar putea să nu-l primești fără a te injecta cu ARNm și nanotehnologie). Punerea semnului pe mână sau pe frunte va reprezenta ultima fază, însă până atunci mulți oameni vor accepta sistemul demonic de dragul lumii acesteia, care nu este altceva decât o iluzie, un vis.
Oamenii vor accepta sistemul demonic, pentru că iubesc pe oameni mai mult decât pe Dumnezeu, iubesc banii, distracțiile, plăcerile, funcțiile. Acesta este motivul pentru care creștinii de astăzi și mulți preoți și ierarhi susțin sistemul prin neimplicare. Îmi pare rău să spun aceste lucruri, dar acesta este adevărul. Observ ce se întâmplă în jurul meu și compar cu ce au spus Sfinții Părinți cu sute de ani înainte.
Dar uitați ce spune un europarlamentar ca este în mijlocul celor care iau decizii pentru noi, zic ei pentru „binele” nostru.
„Cel de-al III-lea Război Mondial este în plină desfășurare. Este un Război atipic care MODIFICĂ DRAMATIC CLIMA în anumite zone de interes. Pentru cei ce contestă existența acestui tip de Război, aflați că el este definit în Lexiconul Militar: „Război geofizic, ecologic, geoclimatic, meteorologic = formă de purtare a RĂZBOIULUI TOTAL.”
Toată povestea asta cu „Schimbările Climatice” se numește „PROGRAMARE PREDICTIVĂ” și este o tehnică luciferică folosită de Marii Păpușari prin care pregătesc societatea pentru evenimente viitoare declanșate chiar de ei.
Mick Wallace, în Parlamentul European (4 iulie 2022), afirmă că:
„NATO nu este o alianță de apărare. E o mașină de război. Întrebați-i pe oamenii din Afganistan, Irak sau Libia. Adevăratul obiectiv a NATO este apărarea declinului hegemoniei SUA și și a unui sistem mondial unipolar. Pentru asta există NATO…. Dar NATO nu vrea niciodată pace.”
De multă vreme mă întreb, ce este NATO? De ani de zile caut să înțeleg acest lucru. Rabinul Alon Anava este de părere că NATO este o organizație teroristă, și înclin să-i dau dreptate. Oare politicienii noștri să nu știe ce este NATO? Oare cei care se laudă că ne-au băgat în NATO să nu știe în ce ne-au băgat?
Printre altele spuncă că:
Facebook a fost creat pentru manipulare. Ca și Youtube, WhatsApp, și Instagram și Netflix și altele. Federal Reserve, NASA, CIA sunt organizații private.
Credeți că este diferit în Israel. Israel a fost construit de francmasoni și de sioniști. Aici nu este nimic curat. Cine a aprobat declarația Israelului? Natiunile Unite, „organizația pentru unitate și pace, care iubește pe toți”. [ONU] este o organizație teroristă care construiește Noua Ordine Mondială. Toți fondatorii țării Israel au fost francmasoni.
Ascultați în continuare mărturia unui preot curajos, căruia nu-i este rușine de Hristos.
„Această invazie care are loc acum în Europa este concepută printr-o nouă ordine [mondială] pentru a înghesui popoarele Europei, astfel încât să se formeze o nouă populație, care ar avea nevoie, rețineți asta, de o nouă religie. O pan-religie. Acesta este un vechi plan sionist care este acum implementat. Și insistă să o pună în aplicare. Nici evenimentele din Franța nu îi vor opri pentru că există puteri mistice asupra guvernelor naționale care promovează aceste proiecte.
Un război moral a fost precedat în jurul lumii și codul moral al creștinismului a fost răsturnat.
Astăzi bărbații se schimbă în femei și femeile se schimbă în bărbați. Știai despre parteneriatele civile, adopțiile ciudate… și nunțile ciudate.
Apoi a venit războiul economic. Mintea femeilor a fost marcată… apoi mintea copiilor noștri și a nepoților noștri a fost marcată… și acum și mintea preoților ar trebui să fie marcată. Și ale episcopilor. Deci, e rândul nostru acum.”
Puterile mistice despre care amintește că sunt în spatele guvernelor sunt de fapt puterile demonice despre care am mai vorbit. Majoritatea guvernelelor sunt controlate de demoni, prin intermediul diverselor organizații oculte și masonice.
Deși aceste voci nu sunt singulare, nu le veți auzi niciodată la TV. Și eu sunt pentru pace, nu pentru război.
„Istoria ne învață că sancțiunile nu pun capăt conflictelor militare, ele nu aduc pacea. Sancțiunile fac oamenii să sufere. Nu oligarhii, ci oamenii. Oamenii din Rusia și oamenii din Europa. Sancțiunile nu vor reuși să salveze vieți, deoarece cu cât livrăm mai multe arme în Ucraina, cu atât războiul se va prelungi mai mult și își vor pierde viața mai mulți ucrainieni… Răspunsul la război nu este mai mult război, ci pacea, iar pacea nu este oferită prin țeava puștii.”
Iată de ce nu pot fi de partea teroriștilor NATO. Dacă vouă vă este frică să spuneți adevărul, mie nu-mi este frică.
Despre războiul climateric mai multe informații puteți afla de la gen. Emil Străinu în emisiunea de mai jos.
Așadar, toate fenomenele extreme cu care se confruntă lumea pe toate continentele este rezultatul manipulării vremii în mod intenționat. Este un război împotriva populației, nu împotriva unei armate. Scopul este crearea haosului, din care să se nască o nouă eră, Era Luciferică, satanică.
În acest context, seceta cu care se confruntă țara noastră este provocată intenționat cu scopul de a distruge agricultura țării noastre și a face țara și mai dependentă de marile corporații. Se urmărește falimentarea țării și înrobirea totală a poporului român.
Din acest război satanic putem scăpa doar prin multă rugăciune și îndreparea vieții noastre.
De ce vă spun aceste lucruri? Ca să ne trezim la realitate. Să nu mai dormităm! Să ieșim din iluzie! Să acționăm! Adică să ne schimbăm viața și să trăim creștinește. Să ne amintim că viața aceasta este tecătoare. Să înțelegem că suntem într-un război cu demonii, care prin guverne vor să ne înrobească nu numai trupurile, ci și sufletele.
NU vă mai fie frică! Fiți curajoși! Hristos este cu noi! Dar noi suntem cu El? Ne mai întredem în El sau, de frica mai marilor lumii acesteia, ne lepădăm de El?
Pe românește „pandemia reîncărcată”. După cele ce se petrec în mass-media, se pare că suntem amenințați de un nou val de minciuni pandemice.
Dragi cititori, ca preot, vă sfătuiesc să vă uitați cât mai puțin la TV sau chiar deloc. Elitele psihopate care conduc lumea au de gând să promoveze o nouă serie de minciuni cum că COVID-ul s-a întors și că singura soluție este reintroducerea restricțiilor și vaccinarea.
Să nu vă lăsați amăgiți! Nu există nici o pantemie. Și nici COVID nu există. De ce?Simplu. Până acum nimeni nu a reușit să izoleze acest așa-zis „virus”. De ce? Simplu, pentru că nu există.
James Hildreth MD, președinte și director executiv al Colegiului Medical Meharry de la Centrul John Hopkins, a declarat: „Virusul este un exozam în toate sensurile cuvântului”. Concluzia Dr. Andrew Kaufman a fost că nu există niciun „virus”: „Această întreagă pandemie este o criză medicală complet fabricată… nu există nicio dovadă că cineva ar fi murit din cauza [acestei] boli”.[1]
Trăiți cu demnitate, fără frică de viruși și fără frică de sancțiuni!Puterea acestor psihopați stă în ascultarea noastră orbească, care nu pune sub semnul întrebării propaganda oficială. Uite că eu pun totul sub semnul întrebării și cercetez. Nu am de gând să mă supun orbește minciunilor, și să ajung să spun minciunii, adevăr și răului, bine.
Viitorul depinde de noi. Dacă acceptăm minciuna zi de zi, ca fiind adevăr, vom sfârși ca sclavi. Însă dacă spunem NU, atunci puterea este la noi. Am ales să demasc minciuna. Iar tatăl minciunii este Satan.
Dacă vreți să mai trăiți, atunci feriți-vă să vă injectați cu otrăvuri numite în chip micinos „vaccin”.
De ce vă spun aceste lucruri? Pentru că nu vreau, ca prin tăcerea mea, să mă fac părtaș la acest genocid planificat de zeci de ani.
Aveți credință și nădejde în Dumnezeu și El va fi cu voi. Nu vă puneți nădejdea în oameni și nu vă stresați gândind ce veți mânca sau ce veți bea sau cu ce vă veți îmbrăca. Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui și toate cele necesare se vor adăuga vouă. Apropiați-vă de Dumnezeu și El va fi ocrotitorul vostru.
Învățați să vă dezlipiți inima de cele materiale și trecătoare, de salar, de casă, de mașină, de funcții și chiar de oamenii. Căci cine iubește pe tată sau pe mamă, pe soț sau soție, pe fiu sau pe fiică decât pe Dumnezeu, nu este vrednic de împărăția cerurilor. De ce? Pentru că iubind pe altul mai mult de cât pe Dumnezeu, va ajunge să se lepede de Dumnezeu crezând că pot rămâne cu cei dragi.
Să mulțimim lui Dumnezeu pentru darurile ce ni le dă zi de zi, pentru apa pe care o bem, pentru pâinea pe care o mâncăm și pentru aerul pe care îl respirăm. Și când bem un pahar de apă să ne amintim de cei un miliard de oameni care nu au apă nici măcar pentru băut. Și când mâncăm o bucată de pâine să ne amintim de alt miliard de oameni care nu au ce mânca. Iar noi nu numai că avem, dar mai și aruncăm o mulțime de alimente la gunoi.
Ne-a așezat Dumnezeu într-un colț de rai pământesc, iar noi uităm să fim recunoscători pentru acest lucru. Și în loc să mergem la biserică în duminici și sărbători, alegem să ne distrăm în mod cu totul lumesc și necreștinesc.
Vine postul curând. Vă îndemn să postiți de bună voie, așa cum au rânduit Sf. Părinți ai Bisericii. Altfel veți ajunge să postiți de nevoie.
„Cine Mă iubește, păzește poruncile Mele”, zice Domnului nostru Iisus Hristos. Dovedim că suntem ucenicii Lui dacă arătăm că avem dragoste între noi.
Fiți milostivi! Fiți milostivi în cuvânt și în faptă. Și nu-i uitați pe cei sărași și în nevoi, nici pe cei în suferință.
Încercați să păstrați cât mai mult pacea în suflet și în inimă și nu vă temeți de nici o criză. Fiți aproape de Dumnezeu și lăsați totul în grija Lui. Voi însă să împliniți ceea ce v-a poruncit. Iertați ca să fiți iertați, Nu judecați ca să nu fiți judecați. Binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă fac rău și rugați-vă pentru cei ce vă prigonesc. Nu-i urâți, ci rugați-vă pentru ei.
Bibliografie
[1] David Icke, Percepțiile unui nonconformist, Editura Daksha, București, 2022, p. 219.
Cinste episcopului britanic Richard Williamson pentru predica pe care a ținut-o la Varșovia. Comentariile sunt de prisos. Vă las să ascultați acesc fragment de predică.
Ce trebuie să facem fiecare dintre noi?Să acționăm, nu să reacționăm! Să mărturisim adevărul și să nu ne lăsăm demnitatea călcată în picioare.
Să învățăm să fim demni, așa cum a fost Sf. Constantin Brâncoveanu în fața sultanului.
Să fim conștienți de faptul că lumea este condusă de criminali sataniști și de demoni, care vor să scoată pe Dumnezeu din inimile oamenilor. Numai așa vom înțelege că nu putem sluji și lui Dumnezeu și stăpânitorilor sataniști ai acestei lumi.
Mulți creștini, chiar și clerici se fac că nu înțeleg, sau poate chiar nu mai au capacitatea de a discerne între bine și rău.
Schimbarea continuă, iar în următorii ai ne voi confrunta cu noi provocări. Ce putem face?
Să spunem NU noii ordini mondiale satanice. Să refuză injectarea cu noi otrăvuri! Să nu ne temem de moarte! Să nu ne temem nici de foame! Dar să ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu.
Există destule voci care mărturisesc adevărul, însă din păcate sunt cenzurate și reduse repede la tăcere. Dar să nu uităm. Doar adevărul ne va face liberi!
În concluzie, să nu mai acceptpm minciunile și panica transmise prin mass-media. Cel mai bine ar fi să nu vă mai uitați la TV. Dar și mai bine ar fi să studiem adevărata istorie. Căci cine nu-și cunoaște istoria este condamnat să o repete.
Pentru scepticii care nu cred în planul elitelor satanice de depopulare a lumii, iată ce spune seful Pfizer, Albert Bourla.
„Cred că aceasta este împlinirea unui vis, pe care l-am avut împreună cu echipa de conducere, când am început în 2019. În prima săptămână ne-am întâlnit, în ianuarie 2019, în California, pentru a stabili scopurile pe următorii 5 ani. Iar unul din ele a fost ca până în 2023 să reducem polulația lumii cu 50%. Eu cred că astăzi acest vis a devenit realitate.”
Într-o altă întâlnire cu sataniștii de la Forumul Economic Mondial, Albert Bourla afirma:
„FDA a probat prima pilulă electronică, dacă o pot nimi așa. Este practic un cip biologic ce se află în pastilă și, odată ce ai luat tableta, se dizolvă în stomac și transmite un semnal că ai luat pastila. Deci imaginați-vă câte aplicați poate avea asta! Supunere! Este fascinant ce se întâmplă în acest domeniu. Desigur că există niște costuri inițiale și cineva va trebi să investească.”
Iată ce spune satanistul Bill Gates:
„Lumea de azi are 6,8 miliarde de oameni număr ce va ajunge până la aproximativ 9 miliarde. Acum, dacă facem o treabă foarte bună cu noile vaccinuri, cu serviciile medicale, cu serviciile de sănătate reproductiă, am putea, cel mai probabil, să reducem acest număr cu 10% sau 15 %.”
David Rockeffeler, septembrie 1994:
„ONU poate și trebuie să găsească o soluție universală pentru stabilizarea populației lumii.”
Tot ceea ce planuiesc sau fac elitele globaliste în acest moment sunt menite să provoace moartea prematură a oamenilor în „țări cheie”, cu populații mari din clasa de mijloc care sunt obișnuite să trăiască o viață relativ liberă. Întreaga activitate a vieții lor va fi monitorizată pentru a calcula și urmări amprenta de carbon a fiecăruia și pentru a evalua scorul general al creditului social.
Iată câteva din punctele de fricțiune din societate în acest moment, care sunt promovate de elitele globaliste care conduc totul, de la sistemele monetare și bancare la marile corporații la mass-media, Big Pharma și Big Tech:
– Întreruperea lanțului de aprovizionare a produselor manufacturate, penuria de alimente, îngrășăminte și combustibil, toate vor duce la foamete.
– Promovarea vaccinurilor ucigașe și a vaccinurilor de rapel cu revenirea la mandatele de vaccinare probabil până în această toamnă.
– Instrumentarea tulburărilor civile, a crimelor în masă și a incitării deținătorilor americani de arme cu retorică incendiară oficială. De la masacrele din Buffalo și Uvalde, Texas, Joe Scarborough și Mika Brzezinski au transmis la televiziune mesajul că acum este momentul ca guvernul să declare anumite arme ilegale. Acest tip de retorică, care amenință că îi va dezarma pe americanii care respectă legea într-un moment în care criminalitatea scapă de sub control, îi va face pe mai mulți oameni să dorească să cumpere arme pentru protecție.
– Extinderea războiului proxy împotriva Rusiei într-un război regional și, în cele din urmă, într-un război mondial. China va acționa militar pentru Taiwan, iar Iranul împotriva Israelului. Chiar dacă Rusia și China sunt mai pregătite pentru acest război decât SUA și Europa.
– Incitând obsesia globalistă cu mania transsexuală LGBTQ peste tot, dar în primul rând în fața copilului tău, la școală, la tabăra de vară a copiilor și adolescenților, chiar și la multe biserici. Acest lucru slăbește și mai mult grupurile de tineri, producând confuzie cu privire la propriul gen și, împreună cu impulsul gay și lesbiene, ceea ce va duce în perspectivă la nașterea a mai puțini copii.
Toate politicile de mai sus conduc la un singur lucru, la depopularea în masă.
Firma de armament Deagel a publicat în 2014 o prognoză de reducere masivă a populației SUA până în anul 2025. Populația Americii ar urma să scadă la doar 99 de milioane de oameni de la peste 330 de milioane în 2014. Statele vest-europene, în special Marea Britanie și Germania, ar înregistra scăderi la fel drastice ale populației.
Cercetătorul Craig Paardekooper a lansat recent un Raport despre previziunile depopulării globale bazate pe o actualizare a prognozelor Deagel El afirmă că până în 2025 SUA vor pierde 70,2% din populație și Marea Britanie 78,5%.
Prima sentință gravată în monumentul Georgia Guidestones afirmă:
„Menține umanitatea sub 500.000.000, în echilibru perpetuu cu natura”, ceea ce reprezenta o reducere de peste 90% a populației Pământului. Un obiectiv care părea scandalos, dar pe care amploarea asasinatelor și apoi perspectiva foametei globale și a celui de-al treilea război mondial l-a așezat în rândul știrilor zilnice.”
Ieri, dragul nostru prieten și un adevărat Erou al Umanității, Dr. Vladimir Zelenko și-a părăsit corpul pământesc și a fost dus în tărâmurile glorioase, de unde își va continua lupta pentru un viitor mai bun al umanității.
Dr. Vladimir Zelenko
Dragi războinici ai libertății,
În urmă cu doi ani, nimeni în lume nu auzise de acest umil medic de familie dintr-o mică comunitate evreiască din New York, unde pacienții săi îl considerau parte din familia lor, din cauza îngrijirii sale blânde.
Acum este cel mai renumit medic din lume.
Ce s-a întâmplat?
Permiteți-mi să vă împărtășesc nașterea unuia dintre cei mai mari eroi umaniști…
O soluție puternică pentru pandemie
Odată ce pandemia a lovit în 2020, dr. Zelenko a auzit despre profesorul „Rockstar of Science” Didier Raoult din Franța, care a tratat cu succes 4.000 de pacienți C0VID folosind o combinație de hidroxiclorochină + azitromicină. Practic toți pacienții săi și-au revenit în câteva zile.
Didier Raoult
Tratamentul pentru C-19 folosit de către profesorul Didier Raoult s-a dovedit a fi practic 100% eficient.
Dr. Zelenko a citit despre tratamentul de succes găsit de această autoritate științifică mondială și a decis să-l folosească pentru propriii săi pacienți. El a adăugat zinc în amestec, pentru a spori și mai mult eficacitatea protocolului. În scurt timp a tratat cu succes peste 500 de pacienți C-19, care și-au revenit cu toții. Nimeni nu a trebuit să fie intubat sau internat în spital și nimeni nu a avut efecte secundare grave.
Încântat de acest rezultat, dr. Zelenko a trimis un mesaj video personal președintelui Trump. Restul este istorie: președintele a transmis lumii această veste grozavă pe Twitter și, în cel mai scurt timp, sute de milioane de oameni au auzit despre acest tratament ieftin, sigur și eficient pentru C-19. Mii de medici din întreaga lume au început să-l folosească, salvând milioane de vieți.
În ultimii doi ani, echipa Dr. Zelenko a ajutat 6.000 de pacienți C-19 să se recupereze, iar Dr. Zelenko a instruit mii de alți medici din întreaga lume să folosească acest protocol. Milioane de oameni prețioși s-au recuperat de la C-19, datorită Protocolului Zelenko.
Italia a început să folosească protocolul său a doua zi după un interviu cu Dr. Zelenko în cel mai mare ziar al lor. În Israel a fost implementat și, după discuții cu ministrul sănătății, iar guvernul Braziliei i-a integrat și tratamentul, cu mare succes.
Președintele Bolsenaro din Brazilia, președintele Trump din SUA și ministrul sănătății din Israel i-au cerut doctorului Zelenko să-i trateze, atunci când au avut C-19, cu o recuperare rapidă ca urmare a tratamentului.
Impactul pe care acest umil medic de familie, dintr-o comunitate evreiască din New York, l-a avut asupra lumii noastre este de nespus. A fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace și la Medalia Libertății, datorită impactului său extraordinar de salvare a vieții asupra umanității.
Respingere extremă din partea instituției criminale
Toate acestea sunt vestea bună. Vestea proastă este că eforturile dr. Vladimir Zelenko nu au fost bine primite de instituțiile farmaceutice criminale. Dr. Zelenkoa început să primească în mod regulat amenințări cu moartea și a fost cenzurat pe Twitter, Facebook și aproape oriunde puteau să-l cenzureze.
Organizația Mondială a Sănătății, care este deținută și controlată de entități financiare private, a decis că trebuie să oprească soluția sa pentru pandemie.
Trebuie să înțelegem următoarele: ori de câte ori OMS declară o pandemie, ei devin literalmente un guvern mondial unic. Legile și constituțiile tuturor națiunilor sunt anulate și doar ceea ce spune OMS merge.
Acest lucru este confirmat de experții de top de la OMS și Națiunile Unite, care explică că Organizația Mondială a Sănătății a fost înființată special pentru a deveni un singur guvern mondial. Cu toate acestea, au nevoie de o așa-numită Urgență de sănătate de interes internațional, sau pur și simplu o așa-zisă pandemie.
Odată găsită o soluție pentru o criză de sănătate la nivel mondial, dominația lor se termină. Prin urmare, vestea că un medic de familie necunoscut spunea lumii despre o soluție găsită nu era ceea ce doreau să audă.
După cum puteți vedea în documentarul THE PLAN, OMS are un plan pentru zece ani de boli infecțioase. Virologul OMS Marion Koopmans, care a lucrat și la laboratorul de virologie din Wuhan, a spus literalmente la televiziunea națională olandeză că de câțiva ani OMS avea deja un plan pentru pandemiile în curs din 2020 până în 2030.
Deci, ce a făcut OMS, pentru a preveni încetarea pandemiei? Au făcut un studiu cu principalul medicament folosit în protocolul Zelenko: hidroxiclorochina. Au tratat peste 3.000 de pacienți în 400 de spitale, cu rezultate îngrozitoare: 30% dintre ei au murit! Cel mai respectat jurnal medical din lume, The Lancet, a făcut același lucru, cu rezultate dezastruoase similare.
Drept urmare, au spus lumii să nu folosească acest tratament și, ulterior, HCQ a fost interzis în aproape toate țările din întreaga lume. Dr. Zelenko a fost mânjit pe tot internetul drept un șarlatan periculos, care a pus în pericol vieți a milioane de oameni, cu tratamentul său „nedovedit”.
Dr. Meryl Nass
Un medic curajos numit Dr. Meryl Nass a fost nedumerit de rezultatele îngrozitoare ale studiului OMS și a decis să investigheze. Ea a descoperit că OMS a administrat doze letale de HCQ, în loc de doza terapeutică prescrisă. Procesul a fost o operațiune criminală clară, uciderea a o mie de oameni pentru a discredita un medicament care salvează vieți dacă se respectă dozele terapeutice. Procesul The Lancet a fost, de asemenea, expus ca pură fraudă, bazată pe date false (mai multe informații).
Dr. Meryl Nass a declarat:
„OMS și alte organizații au conspirat pentru a administra doze excesive de HCQ pentru a crește numărul de decese. Prin aceasta, ei fură miliarde de oameni de un medicament sigur și ieftin”.
Dr. Vladimir Zelenko a continuat să trateze oamenii cu succes 100% și a inspirat mii de alți practicanți din întreaga lume să facă același lucru. Cu toate acestea, a început să se confrunte cu atacuri personale tot mai mari. Dintr-un motiv necunoscut, liderii religioși ai comunității sale evreiești au început să-l atace și să-l calomnieze, ceea ce i-a frânt inima. Nu a avut de ales decât să plece din comunitatea pe care o slujea de atâția ani, cu toată dragostea lui.
În timp ce dr. Zelenko a observat cum toate organizațiile de sănătate și guvernele din întreaga lume au făcut toate eforturile pentru a împiedica lumea să învețe despre acest tratament extrem de eficient pentru C0V!D-19, el a început să înțeleagă că o agendă foarte întunecată se juca în timpul acestei pandemii. .
Sacrificiu de copii prin „împușcătură cu otrăvire”
Dr. Zelenko a fost rugat de către Curtea Rabinică din Ierusalim să depună mărturie dacă injecțiile experimentale netestate pentru C0V!D-19 ar fi sigure pentru copii sau nu. Aceasta a devenit cea mai puternică mărturie publică făcută vreodată de dr. Zelenko, deoarece el a subliniat în detaliu toate datele științifice care au dezvăluit cum se produce un adevărat genocid în întreaga lume, din cauza acestor injecții.
Dr. Zelenko a numit injecțiile „împușcătura cu otrăvire” și a dovedit cu statisticile oficiale ale guvernului cum a avut loc o explozie de decese în Israel și în alte națiuni, în momentul în care au început injecțiile.
Dr. Zelenko a spus apoi următoarele cuvinte istorice:
„Singurul motiv pentru care ai dori să injectezi copiilor cu această împușcătură mortală cu otravă, este dacă ești interesat de sacrificiul copiilor.”
Rezultatul mărturiei sale în fața Curții Rabinice a fost că s-au opus puternic guvernului israelian să impună împușcăturile pentru copii. Din nou, o influență majoră la nivel de guvern a acestui umil medic de familie, care s-a ridicat ca un adevărat David împotriva giganților răului profund și întunecat.
Cancerul de inimă l-a ucis pe doctorul Zelenko
Dr. Vladimir Zelenko se lupta cu o formă foarte rară de cancer de inimă, sarcomul arterei pulmonare și, în cele din urmă, a trebuit să-și ia rămas bun de la tărâmul pământesc. Știu că moștenirea lui este veșnică și va continua să strige peste pământ ca un foc de nestins.
Aș dori să-i rog pe toți cei care citesc aceasta, să împărtășească videoclipul mărturiei sale istorice și incredibil de curajoase în fața Curții Rabinice. Trebuie să lăsăm mesajul lui să explodeze din nou în întreaga lume. El este un precursor și un exemplu și o inspirație pentru toți cei care au inimi de dragoste pentru această lume.
Fie ca pasiunea lui pentru adevăr și salvarea de vieți să aprindă aceeași flacără în mulți dintre noi.
Dr. Zelenko, vă iubim, vă onorăm, vă mulțumim și vom fi pentru totdeauna mândri de ceea ce ați făcut pentru această lume frumoasă. Ai fost amenințat, atacat, urât și calomniat și Dumnezeu știe lacrimile pe care le-ai plâns în secret. Dar nu ai renunțat niciodată, ai persistat mereu și chiar și cu moartea privindu-te în față, ai rămas curajos. Chiar și în ultimele tale zile pe pământ, ai trimis adevărul pentru a trezi omenirea.
Istoria arată cum persoanele care se opun elitelor criminale, uneori dispar sau mor. Mulți oameni se întreabă așadar dacă prăbușirea avionului al doctorului Madej este rezultatul unui sabotaj. Această postare răspunde la această întrebare.
Dr. Carrie Madej
Există o luptă pentru umanitate. Dr. Carrie Madej dezvăluie modul în care Big Tech colaborează cu Big Pharma pentru a introduce noi tehnologii în vaccinurile viitoare, care ne vor altera ADN-ul și ne vor transforma în hibrizi. Acest lucru va pune capăt umanității așa cum o știm și va începe procesul de transumanism: UMAN 2.0 Planurile sunt de a folosi vaccinuri pentru a injecta nanotehnologie în corpurile noastre și pentru a ne conecta la Cloud și inteligența artificială. Acest lucru va permite guvernelor corupte și giganților tehnologiei să ne controleze, fără ca noi să fim conștienți de acest lucru.
Voi reda în continuare un articol semnat de David Sorensen de la StopWorldControl.com. La urmă trageți singuri concluziile. Te rog să fii un erou. Dacă ești medic, vorbește! Dacă ești politician, vorbește! Dacă ești avocat sau judecător, vorbește! Dacă ești cleric, vorbește! Dacă ești profesor, vorbește! Avem nevoie de tine. Omenirea are nevoie de tine.
Dragi războinici ai libertății,
multe persoane m-au întrebat dacă prăbușirea cu avionul dr. Madej este un atac pentru a o reduce la tăcere. Știm că mulți oponenți ai elitelor criminale au fost găsiți morți în ultimii ani, așa că, desigur, există întotdeauna această posibilitate. Cu toate acestea, nu avem încă dovezi solide și, prin urmare, ne abținem de la a face declarații clare. A început o anchetă. Între timp, vă cerem rugăciunile pentru Carrie și Billy, pentru protecție și recuperare.
Există totuși o realitate de oameni influenți care se opun agendei elitelor criminale, care și-au pierdut viața.
În Africa, cinci președinți care s-au opus vaccinurilor au murit brusc și au fost înlocuiți de președinți care promovează în mod agresiv injecțiile asupra populației lor. Unul dintre ei a fost președintele John Magufuli al Tanzaniei, care a pus la îndoială public cifrele COVID ale țării sale. Au fost peste 400 de cazuri și 16 decese. Acesta a acuzat Laboratorul Naţional de Medicină de minciună.
Pentru a-și fundamenta suspiciunile, a trimis două mostre care se presupune că au aparținut oamenilor pentru a le testa. Probele, însă, au provenit de la un fruct de papaya și o capră. După cum bănuia, s-au întors… cu rezultate pozitive: „Acești oameni sunt infectați cu COVID-19”. Așa a demascat înșelăciunea. În același an, acest președinte curajos și cinstit și alți patru președinți care s-au opus vaccinurilor au murit brusc…
În Germania, Udo Ulfkotte, editorul unuia dintre cele mai mari ziare din Europa, care a dezvăluit modul în care jurnaliştii din întreaga lume sunt plătiţi de CIA pentru a minţi publicul, a fost găsit mort la scurt timp după publicarea cărţii sale.
dr. Kary Mullis
Inventatorul testului PCR, dr. Kary Mullis, a avertizat împotriva folosirii testului său PCR pentru a determina dacă o persoană este infectată sau bolnavă, deoarece acest test nu poate face acest lucru. Interesant, chiar înainte de pandemie, dr. Mullis a murit… și ce s-a întâmplat? Testul său PCR a fost folosit ca bază pentru pandemie, spunând lumii cum au fost „infectate” sute de milioane de oameni, în timp ce Mullis însuși a declarat că testul său nu poate determina o infecție.
Recent, în Germania, medicul Andreas Noak a dezvăluit prezența hidroxidului de grafen în flacoanele de vaccin. A murit la scurt timp după ce a fost arestat.
Bing Liu de la Universitatea din Pittsburgh
La începutul pandemiei, un tânăr profesor pe nume Bing Liu de la Universitatea din Pittsburgh a fost împușcat mort în apartamentul său. Bing a fost pe punctul de a face descoperiri foarte semnificative pentru înțelegerea mecanismelor celulare care stau la baza infecției cu SARS-CoV-2 și a bazei celulare a următoarelor complicații, care ar fi putut avea un impact profund asupra încheierii pandemiei.
Dr. Raymond Rife
Dr. Raymond Rife s-a născut în 1888 și a contribuit mult la tehnologia în domeniul opticii, electronicii, radiochimiei, biochimiei, balisticii și aviației. De asemenea, a descoperit un remediu 100% eficient pentru cancer. În 1934, a reușit să vindece 14 din 16 bolnavi de cancer în stadiu terminal, în timp ce ceilalți doi au fost vindecați după șase săptămâni ulterioare. În 1934, dr. Milbank Johnson, care urma să declare rezultatele terapiei împotriva cancerului lui Rife, a fost otrăvit letal, iar documentele sale au dispărut. Laboratoarele lui Rife au fost incendiate și distruse. Dr. Nemes, care a replicat o parte din munca lui Rife, a murit într-un incendiu inexplicabil împreună cu distrugerea tuturor lucrărilor sale de cercetare.
Royal Rife a fost otrăvit în 1971 la Spitalul Grossmont.
Acestea sunt doar câteva exemple ale unei realități oribile care a terorizat lumea noastră frumoasă: oameni buni care se opun instituției criminale, au murit convenabil [pentru planurile elitei satanice].
Din nou, nu avem nicio dovadă că prăbușirea avionului dr. Madej este rezultatul unui sabotaj, așa că nu vom face afirmații nefondate până când ancheta nu va dezvălui mai multe detalii. Împărtășesc aceste informații pentru a le arăta tuturor celor care citesc asta, că există o realitate și ar trebui să fim conștienți de acest lucru. Vă cer din nou rugăciunile pentru Carrie și Billy și pentru toți ceilalți curajoși luptători pentru libertate pe care îi cunoașteți.
Este acesta cel mai important mesaj al timpului nostru?
Adevărul este că dr. Madej are unul dintre cele mai importante mesaje pentru omenirea din timpul nostru, deoarece dezvăluie agenda nebună de a pune capăt umanității și de a transforma pe toată lumea în cyborgi complet controlabil, prin vaccinuri care modifică ADN-ul, oxid de grafen și nanoboți auto-asamblați în injecții, 5G și alte tehnici.
Trebuie să ascultăm strigătul ei de alarmă și să-l răspândim cât de departe putem. Dacă nu ne ridicăm acum, vom pierde tot ce ne este drag.
Te rog să fii un erou. Dacă ești medic, vorbește! Dacă ești politician, vorbește! Dacă ești avocat sau judecător, vorbește! Avem nevoie de tine. Omenirea are nevoie de tine. Copiii noștri au nevoie de tine. Acum este momentul să fii curajos. După cum a spus antreprenorul britanic John O’Looney – care a demascat crimele în masă comise de guvernul Regatului Unit.
„Dacă nu vorbesc, cine va vorbi?”
Vă rugăm să distribuiți această postare oriunde puteți. Și asigurați-vă că vizionați și împărtășiți LUPTA PENTRU UMANITATE.
Am actualizat acest articol am adăudat câteva predici noi. Urmează să mai adaug și altele noi.
Până acum am publicat 13 predici. Temele sunt diverse, cum ar fi despre pocăință, iertare, recunoștință, credință, rugăciune, post, vedere duhovnicească, înțelegere, despre istoria creștinismului, despre grijile lumești, despre minuni și despre darurile lui Dumnezeu și purtarea Sa de grijă pentru oameni.
Sper să vă fie de folos.
01 Predică la Sf. Vasile cel Mare, 2022
02 D29R – Despre recunostință, 2022
03 D31R – Despre credință și stăruință și despre vedere și înțelegere, 2022
04 D32R – Despre pocăință, 2022
05 D03P – Despre luarea crucii, 2022
06 D04P – Despre credință, rugăciune și post, 2022
07 D06P – Intrarea în Ierusalim a Domnului, 2022
08 Despre istoria crestinismului, 2022
09 Predică la Sf. Ap. Petru și Pavel, 2022
10 D03R – Despre grijile lumești, 2022
11 D05R – Despre minuni, 2022
12 D06R – Despre credință, iertare și stăruință, 2022
13 D08R – Despre darurile lui Dumnezeu și purtarea Sa de grijă pentru oameni, 2022
În ultimul an, de când am publicat cartea Civilizații străvechi pierdute. Un punct e vedere ortodox, am adunat noi informații legate de această temă. Ultimele două luni le-am dedicat lecturării a șapte cărți scrise de gen. Emil Străinu și apărute la Editura Darclee.
Pe lângă informațile deja cunoscute am avut ocazia să aflu multe informații inedite pentru mine. În primul rând, am rămas uimit de faptul că se vorbește despre cel puțin 170 de rase extraterestre care au avut sau încă mai au contact cu Terra. Pare incredibil, și foarte diferit de ceea ce promovează mediul academic sau mass-media principală.
De zeci de ani, se incearcă contactarea unor civilizații extraterestre, se cheltuie sute de milioane de dolari în asemenea programe de cercetare, fără nici un rezultat public, în timp ce extratereștri sunt printre noi de mii de ani. Ceva nu se leagă.
Îmi amintesc că în anii `60 – `70 se vorbea de colonizarea Lunii și a planetei Marte, până în anul 2000, și dintr-odata nu s-a mai auzit nimic. Au trecut 50 de ani, de când se pretinde că omul a pus piciorul pe Lună, iar de atunci nu observăm nici un progres. Deși tehnica de calcul, microelectronica și comunicațiile s-au dezvoltat exponențial odată cu trecerea timpului, totuși, oficial, în programele spațiale nu se anunță mari progrese.
Deși NASA și Pentagonul recunosc că există fenomeni aerospațiale neidentificate, totuși se abțin să spună ce sunt. Se abțin să spună că au de a face cu o tehnologie non-terestră. Termenul potrivit este cel de tehnologie „non-terestră”, întrucât am putea să avem de a face cu o tehnologie „extra-terestră” sau „intra-terestră”. Oricum, este vorba de o tehnologie de altă natură decât cea materială.
Să ne amintim de declarațiile lui Haim Eshed – care a fost șeful programului de securitate spațială al Israelului timp de trei decenii și a primit de trei ori cea mai înaltă distincție de securitate israeliană. El a susținut că atât Israelul cât și Statele Unite au contacte cu extratereștrii de ani de zile. Eshed, în vârstă de 87 de ani, afirmă că există o „Federație Galactică”.
Sau de afirmația lui Jean-Claude Junker, preşedintele Comisiei Europene, făcută în Parlamentul european pe data de 16 când a spus:
„Să nu facem greşeli, cei care ne privesc de la distanţă sunt îngrijoraţi. I-am întâlnit şi am ascultat câţiva lideri de pe alte planete. Sunt foarte îngrijoraţi şi se întreabă care va fi cursul UE.”
O asemenea afirmație are sens doar pentru cunoscători, restul lumii nici nu a auzit de ea.
Vă întreb, ce părere aveți de declarația lui Dimitri Medvedev, care afirmă că extratereștrii sunt printre noi? Această declarație a fost făcută pe 10 decembrie 2012.
Iată și transcriptul:
– Domnule prim-ministru, dvs. știți totul. Extratereștrii au vizitat Pământul?
– Vă spun pentru prima și ultima oară. Împreună cu valiza nucleară, președintele primește și un dosar Strict Secret. Acest dosar se ocupă cu totalitatea extratereștrilor care ne-au vizitat planeta. Raportul este furnizat de către serviciul secret care se ocupă de supravegherea extratereștrilor pe teritoriul Rusiei. Imediat după alegeri, președintele primește, împreună cu valiza cu botonul nuclear și dosarele privitoare la fenomenul OZN. Pentru a vă lămuri în detaliu vă recomand să vizionați seria dedicată fenomenului OZN, Man in Black!
– Sunt mulți printre noi. Cât de mulți sunt?
– Câți sunt printre noi, nu îți pot spune. S-ar instala panica!
Mai jos aveți o declarație asemănătoare.
Declarațiile acestor personalități politice nu seamănă deloc cu ceea ce predă sistemul de învățământ, sau învățătura marilor religii. Omenirea a fost manipulată să creadă doar în materialism. Iar cei care acceptă teoretic existența unor civilizații extraterestre nu realizează încă efectul unei asemenea realități. Unii neagă existența extratereștrilor, iar alți acceptă posibila lor existență cu multă pasivitate. Însă, situația este mult mai delicată.
Analizez aceste informații din punct de vedere creștin, fără a pune la îndoială învățătura biblică. Însă îmi dau seama că teologia oficială a fost și este cenzurată, de cel puțin câteva sute de ani de când ierarhia Bisericii a început să fie controlată de masonerie. Nu vă mirați! Acesta este adevărul.
Printre toate aceste rase care ne vizitează de mii de ani, unele sunt benefice, altele nu interacționează cu oamenii, iar alte rase sunt extrem de malefice și urmăresc obținerea controlului asupra omenirii. Celor care privesc lucrurile superficial s-ar putea ca aceste afirmații să li se pară de domeniul science-fiction, însă realitatea este mult mai compleză.
Când pui cap la cap informațiile, îți dai seama că cu acest subiect nu este de glumă. Și o să vă explic de ce. În ultimul an am descoperit noi informații care dezvăluie faptul că omenirea este controlată din umbră de către entități non-terestre, din altă dimensiune. În termeni religioși am putea spune că avem de a face cu entități din lumea nevăzută.
Leo Zagami, fost membru illuminati, a făcut cunoscut public faptul că la conducerea illuminati se află spirite, entități demonice care controlează pe oameni. Satanismul a infiltrat și serviciile de informații care folosesc tehnologii pentru controlul populației, inspirate de demoni. „Tehnologia spiritelor” este ceva necunoscut populației de rând, este o tehnologie metafizică, nu este fizică. HAARP este o armă folosită pentru a influența câmpul biomagnetic din jurul nostru.
Elitele din fruntea nu aparțin unui rit anume deoarece acele persoane sunt sataniste. Iezuiții au infiltrat toate serviciile de informații CIA, MI6 și MI5.
Amintește și de OTO unde este folosită magia sexuală de gradele cele mai înalte din masonerie. Alister Crowley dorea să se identifice cu 666, astfel încât acesta să devină adevărata imagine antihristică a timpurilor sale. Leo Zagami a observat că satanismul controlează foarte mult francmasoneria. El zică că satanistul de care să te temi este acela care se îmbracă normal, are un serviciu bun, copii, și care poate fi profesor universitar, polițist, judecător, politician etc.
El afirmă categoric că noua ordine mondială este un complot satanic, despre care noi știm că are legătură și cu demonii deghizați în extratereștri.
Cavalerii de Malta, ca și iezuiții, controlează CIA și lucrează pentru Vatican și sioniști.
Cercurile New Age sunt influențate de grupările satanice. Asta transpare încă din scrierile lăsate de H.P. Blavatski și alți teosofi. Aceste organizații oculte, precum AMORC, OTO, martiniștii, rosicrucienii și alte societăți secrete cred că pot controla lumea prin ritualuri magice și satanice.
La începutul acestui an, am dat peste o altă mărturie care întăreşte spusele de mai sus. Este vorba de mărturia pe care o dă Ronald Bernard, fost bancher, care a ajuns la un nivel înalt în ierarhia afacerilor din sistemul bancar. [3] El descrie sistemul în felul următor. Deasupra guvernelor sunt corporaţiile, iar deasupra lor sistemul bancar. Peste sistemul bancar obişnuit se află băncile centrale, iar peste acestea Banca de Reglementare Internaţională, care are imunitate absolută. În vârful acestei piramide se află grupări satanice, care lucrează direct cu demonii şi le aduc jertfe omeneşti.
Am mai putea aminti încă o sursă, pe Ted Gunderson, fost ofiţer FBI. După ani de inverstigaţii, el dezvăluie faptul că FBI ascunde răpirile de copii care sunt transformaţi în sclavi sexuali sau sacrificaţi în ritualuri satanice.[4]
De la un alt fost membri a unei societăți secrete spiritiste, pe nume Roger Morneau, din Canada, aflăm că
„membrii societăților secrete se închină lui Lucifer, pe care îl consideră un dumnezeu nedreptățit. Ei se mai închină demonului Nahuștan, amintit în II Regi 18, 4. Dintre acești oameni fac parte profesori, avocați, oameni de afaceri, doctori. Demonii promit și oferă putere celor care i se închină”.
El spune că nimeni nu întră în societatea secretă din Montreal decât invitat de spirite. Există zeci de mii de închinători la spirite în toată lumea. El a făcut aceste dezvăluiri într-un interviu ce poate fi găsit tradus în limba română pe youtube.com. [5]
În concluzie, reținem următoarele: 1.NASA și Pentagon recunosc existența fenomenelor aerospațiale neidentificate, dar se opresc aici; 2. Haim Eshed, fost șeful programului de securitate spațială al Israelului timp de trei decenii, afinmă că guvernele SUA și Israel au contacte cu extratereștrii de ani de zile; 3. Dimitri Medvedev, recunoaște că Pământul este vizitat de extratereștri, care mișună printre noi; 4. Jean-Claude Junker, preşedintele Comisiei Europene, afirmă în Parlamentul european că s-a întâlnit cu lideri de pe alte planete; 5. Leo Zagami, fost membru illuminati, dezvăluie legăturile dintre societățile oculte, serviciile secrete și satanism; 6. Ronald Bernard, fost bancher, afirmă că în vârful acestei piramide elitelor care conduc lumea se află grupări satanice, care lucrează direct cu demonii şi le aduc jertfe omeneşti; 7. Ted Gunderson, fost ofiţer FBI, confirmă faptul că FBI este implicat în ascunderea răpirilor și traficilui de copii folosiți ca sclavi sexuali sau sacrificaţi în ritualuri satanice; 8. Roger Morneau, fost mason spiritist, „membrii societăților secrete se închină lui Lucifer, pe care îl consideră un dumnezeu nedreptățit”.
Așadar, observăm că peste informațiile privind legăturile dintre satanism și grupările oculte care conduc lumea se suprapun informațiile despre extratereștri și colaborarea lor în ascuns cu guvernele lumii, sa mai exact cu elita care controlează guvernele lumii și promovează noua ordine mondială și instituirea unuiguvern mondial.
Cu alte cuvinte, suntem implicați într-un război nevăzut cu mai multe rase de entități demonice, pe care, dacă doriți, le puteți numi și extraterestre, deși tot atât de bine pot fi intraterestre.
Întrebarea de final este: ce faci tu ca să reziști acestui război ce are ca miză sufletele oamenilor?
ora 07.44
Am început ziua 40 de post numai cu apă. Este ultima zi de post numai cu apă. De mâine încep revenirea din post. M-am culcat pe la ora 01.30 și m-am sculat la ora 07.20. Am dormit foarte bine. Ieri am băut peste 4 litri de apă, iar astăzi 0,5 litri de apă. Mă simt excelent! Încep activitatea cu „Minutul cu Maxwell”despre promisiuni. Gândește-te bine înainte să promiți ceva. Gândește-te dacă poți sau nu să împlinești ceea ce promiți.
„Data viitoare când ești cu cineva și încerci să clădești o relație, bazată pe valoare și încredere, și ajungi la puntea numită „promisiune”, asigură-te că o clădești bine și o treci până la capăt.”
Al doilea cuvânt este despre amânare. Oamenii de succes s-au autodisciplinat și au învins obiceiul amânării și cunosc puterea inițierii.
ora 16.24
Ziua a trecut repede. Am lucrat dimineață un pic la proiectarea unui chestionar, apoi am lucrat la înregistrarea unor acte contabile până pe la 15.40. Am continua până acum cu citirea corespondenței și raspunsul la unele email-uri. Acum mă voi odihni câteva minute. Mă simt excelent! Este ultima zi de post numai cu apă. De mâine încep programul de revenire din post.
Mâine voi bea ceai și supe strecurate, iar pe seară, poate o supă cremă de legume, fără pâine.
ora 20.08
Am lucrat până la ora 20.00 la inregistrarea de documente contabile. Pe astăzi am terminat.
ora 23.38
Iată că am ajuns, cu ajutorul lui Dumnezeu, la sfârșitul postului de 40 de zile numai cu apă. Mă simt excelent! Slavă lui Dumnezeu pentru toate. În continuare îmi doresc să păstrez un meniu simplu, cât mai simplu, compus mai mult din supe, ceaiuri și compoturi. Dacă voi reuși să implementez această nouă dietă, vă voi anunța.
Să știți că vom avea mare nevoie de asemenea exerciții de voință și de conștientizare. De voință, ca să simplificăm dieta, și de conștientizare, că putem trăi cu foarte puțină mâncare, sau chiar numai cu apă. Important este să nu intrăm în panică. Trăim vremuri tulburi și instabile, și oricând ne putem trezi cu o criză alimentară și energetică.
Amintiți-vă de aceste expperiențe ale mele. Amintiți-vă că se poate trăi numai cu apă, cel puțin 40 de zile. Dar dacă în meniu adăugăm ceaiuri și supe putem trăi luni de zile.
Secretul este să bei minim 3 litri de apă pe zi. Apa este esențială!
Chiar dacă postul cu apă s-a încheiat, postul continuă până în ziua Învierii Domnului. Va fi un post de revenire cu supe strecurate, ceai și supe cremă de legume.