Civilizații străvechi pierdute. Un punct de vedere ortodox (IV)

Publicat în 20/03/2019 de Teodosie Paraschiv

Fiii lui Dumnezeu, vâzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, și-au ales dintre ele soții, care pe cine a voit. (Facerea 6, 2)

Cine sunt acești „fii ai lui Dumnezeu”, sau „bnei Elohim” în ebraică?

Înainte de a scrie acest aticol am dat o căutare pe google și am găst în prima pagină o trimitere către un articol din ziarul Lumina, „Fiii lui Dumnezeu şi fiicele oamenilor”, semnat de Lect. Alexandru Mihăilă, publicat în data de 06 aprilie 2011, și un alt articol pe siteul Doxologia, „Fiii lui Dumnezeu în Vechiul Testament”, semnat de Pr. Marius Daniel Profir, nedatat. Cel din urmă articol este scurt și puțin relevant. Aflăm din el că pe vremea Fericitului Augustin, majoritatea traducerilor scripturistice care circulau optau pentru expresia „îngerii lui Dumnezeu” pentru traducerea cuvintelor „bnei Elohim” din ebraică. Codex Alexandrinus foloseşte aceeaşi variantă de traducere – îngerii lui Dumnezeu – în timp ce Septuaginta o redă prin fiii lui Dumnezeu. Expresia „fiii lui Dumnezeu” era înţeleasă de către Iosif Flaviu ca referindu-se la îngeri. Aceeași interpretare o găsim și în cărțile lui Enoh și Testamentul Celor Doisprezece Patriarhi.
Septuaginta a tradus expresia ebraică bnei Elohim prin οἱ ἄγγελοι τοῦ θεοῦ, adică îngerii lui Dumnezeu pentru versetul de la Iov 1, 6.

Primul articol vine cu câteva informații în plus referitoare la interpretarea pe care o dădeau creștinii în primele două veacuri, dar nu rezolvă cu nimic dilema. Sf. Iustin Martirul, Apologia întâi în favoarea creştinilor 1, 5, apologetul Atenagora, Solie pentru creştini, 24, Sf. Irineu de Lyon, în Împotriva ereziilor, 4:36:4, Clement Alexandrinul și Tertulian, Despre idolatrie 9, înțeleg prin „fiii lui Dumnezeu” din Facerea 6, 2 îngeri căzuți sau demoni. Aceeași interpretare o putem găsi și la Eusebiu și Sf. Ambrozie.
Începând cu Iuliu Africanul, interpretarea creştină va prefera identificarea „fiilor lui Dumnezeu” cu urmaşii lui Set, așa cum o va face și Sf. Ioan Gură de Aur în Omilii la Facere, XXII, II, care merge mai mult pe interpretarea morală a textului din Facerea 6, 2.
Așadar, observăm o evoluție a interpretării în timp de câteva secole, dar nu în aceleași locuri. Să ne amintim și de diferența dintre școala alexandrină și cea antiohiană.

În prezent teologii creștini înțeleg prin expresia „fiii lui Dumnezeu” din Facerea 6, 2, pe urmașii lui Set.

Sf. Ap. Iuda citează în epistola sa sobornicească (1, 14-15) din Ehoh, fapt care ne duce cu gândul că scrierile lui Enoh erau cunoascute Sfinților Apostoli. Unii exegeți merg așa departe încât pretind că influența cărților lui Enoh asupra învățăturii neotestamentare este majoră. Noi reținem faptul că erau cunoacute. Aceste scrieri, multă vreme pierdute, au fost redescoperite într-o versiune etiopiană, în 1773, apoi publicate în mai multe ediții critice.

Parcurgând aceste scrieri, publicate și în limba română (Cartea lui Enoh și Cartea tainelor lui Enoh [2 Enoh], editura Herald, 2016, 2014), aflăm multe informații noi, interesante și care ne ajută să privim istoria cu alți ochi.

Să reținem faptul că opinia oficială a cercetătorilor îmbrățișează dogma materialismului evoluționist, ateu, dogmă care influențează indirect și gândirea teologică oficială.

Mă întreb, câți teologi ar fi în stare să înfrunte curentul de interpretare oficial? Este exact ca și în cazul studiului codului Bibliei. Deși structurile matematice din textul biblic sunt evidente, totuși teologii preferă să le ignore prezența, sau chiar mai rău să le nege existența.

Critica negativă preferă să treacă descrierile din carțile lui Enoh în domeniul legendelor și miturilor și cu asta să treacă în derizoriu orice încercare de valorificare a informațiilor din text.
Ce mai afirmă aceeași critică negativă, sau dogmă oficială a sistemului de învățământ?

  1. Civilizațiile antice au fost primitive, așadar nu aveau cum să dețină tehnologie avansată sau cunoștințe avansate de astronomie, medicină și tehnologie.
  2. Zeii sunt invenții ale minții omenești, nu există zeii pogorâți din cer.
  3. Nu au existat uriași. Cum ar putea dogma oficială să argumenteze prin prisma evoluționismului așa ceva?
  4. Construcțiile megalitice nu sunt mai vechi de 5000 de ani. Cum au fost construite cercetătorii nu pot răspunde. Caută însă să născocească „tehnici primitive” pe care chipurile oamenii de acum 5000 de ani le-ar fi folosit.
  5. Magia este o superstiție fără suport științific. Astrologia o înșelătorie.
  6. Religiile sunt o invenția omenească a preoților și regilor.
  7. Regii din vechime au inventat că sunt descendenții zeilor.

Și sigur, lista poate continua.

Să nu uităm că milioane de manuscrise antice au fost distruse de calamități sau chiar intenționat. Cu toate acestea, cărțile lui Enoh prin informațiile pe care le conțin vin să explice multe lucruri pe care dogma oficială, – îmbrățișată de cercetători -, le respinge sau este incapabilă să le explice.

Astfel, aflăm că un grup de ființe cerești (copiii cerului, veghetori cerești), 200 la număr, s-au jurat să-și părăsească demnitatea și slujba lor și să coboare pe pământ ca să-și ia fiecare soție dintre fiicele oamenilor, fiecare cum dorește. Prefer numele de „ființe cerești” sau cel de veghetori cerești, întrucât cel de îngeri sau demoni poate fi nepotrivit pentru modul de înțelegere al multor cititori. Amintiți-vă ce am vorbit de conotația cuvintelor.

Marea greșeală a oamenilor este aceea că limitează realitatea doar la ceea ce cunosc. Același lucru se întâmplă și cu teologii care limitează realitatea lumilor doar la ceea ce li s-a descoperit la un moment dat. Sf. Scriptură ne-a descoperit calea mântuirii, dar asta nu înseamnă că întregul univers se limitează doar la ceeea ce citim în textul biblic.

Din unirea acestor ființe cerești cu fiicele oamenilor, ADN-ul urmașilor a fost afectat și s-au născut uriașii, cu caracteristici atât nepământene cât și omenești. Mai aflăm că aceste ființe coborâte din cer au învățat pe femeile lor (XVI, 2) magia, vrăjitoria, astrologia, astronimia, tehnicile de ghicit, alchimia, ocultismul, metalurgia, confecționarea armelor, folosirea plantelor și rădăcinilor, confecționarea de podoabe și multe alte răutăți. Ei au dezvăluit o parte din tainele pe care le cunoșteau oamenilor (Enoh LXIV și LXIX, 2-15). Aceste ființe „extraterestre” i-au învățat pe oameni idolatria.
Toate acestea s-au întâmplat în zilele lui Iared (CVI 13-14, 17).

Acum urmează o altă întrebare delicată. Cu ce călătoreau aceste ființe cerești? Cu ce a fost purtat Enoh prin univers ca să i se descopere mersul stelelor, al soarelui și al lunii, împărțirea timpului și funcționarea climei?

Dacă ne lăsăm influențați de dogma științifică oficială, care spune că aparate mai grele decât aerul nu au existat decât după ce le-a inventat frații Wright și Traian Vuia, vom crede că în antichitate nu au existat aparate de zbor.

Fără a intra acum în amănunte, putem aminti faptul că în vechile tradiții chinezești se amintește de primii împărați, descendenți ai zeilor, care posedau aparate de zbor.

Același lucru se găsește menționat și în scrierile vechi indiene, cum ar fi Ramayana și Mahabharata, în care sunt descrise cu lux de amănunte trei categorii de aparate de zbor, numite vimana. Multe dintre aceste scrieri sunt adevărate tratate de aeronautică.

Mă întreb, ce rost ar fi avut ca populațiile antice din China, India, Sumer sau America de Sud să fi inventat povești despre aparate de zbor, popoare care, după dogma oficială, erau primitive? Ceva nu se leagă. Îmi vine să cred că cea mai mare grijă a sistemului oficial de învățământ instituționalizat este aceea de a menține omenirea în stare de ignoranță, dar cu aparența de culturalizare.

În urmă cu vreo 40 de ani am dat de o informație în care se vorbea de o cronică sau jurnal al conchistadorului Fernando (Hernando) Cortez (1485-1547), în care se menționa că spaniolii ar fi găsit la populațiile băștinașe din America de Sud aparate de zbor care funcționau pe bază de vibrații. Spaniolii le-au declarat lucrări demonice, le-au topit, au extras aurul din aliajul din care erau făcute și l-au furat. Această mențiune rar poate fi găsită, și niciodată în manualele oficiale de istorie.

Așadar, dacă punem cap la cap aceste informații disparate ajungem la concluzia că în vremurile străvechi au existat civilizații care au deținut tehnologii extrem de avansate.

Dar descifrarea enigmelor nu se oprește aici.

În încheierea acestui articol aș dori să mai precizez un lucru foarte important. Avem nevoie de mult discernământ și de putere de sinteză. Este important a discerne între informație și interpretarea ei, deoarece interpretarea este influențată de credințe. Chiar și interpretarea noastră este influențată de credința creștină personală. Toate aceste informații le privim și le interpretăm din perspectivă creștină.

În categoria Istorie | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Civilizații străvechi pierdute. Un punct de vedere ortodox (III)

Publicat în 19/03/2019 de Teodosie Paraschiv

În timp ce lucrez la acest articol îmi trec prin minte mai multe întrebări. Oare mai există persoane interesate de acest subiect? Sunt interesați cititorii ortodocși sau preoții de un asemenea subiect? La urma urmei, pentru cine scriu aceste articole? Cui încerc să mă adresez și care este motivul pentru care o fac? Merită să consum energie și timp pentru a prezenta un punct de vedere ortodox?

În prezent ni se oferă două puncte de vedere. Primul ne este oferit de poziția oficială a cercetătorilor și este un punct de vedere materialist, evoluționist conform căruia nu există lume spirituală, nici Dumnezeu, îngeri, demoni, rai și iad. Lumea a evoluat în timp de la simplu la complex. Tot ce s-a construit în trecut este realizat de oameni folosind tehnici rudimentare pe care cercetătorii se străduiesc să și le imagineze pentru a putea explica ridicarea construcțiilor megalitice.

Al doilea punct de vedere este împărtășit de o seamă de cercetători agnostici, neo-gnostici și sincretiști care acceptă existența unui plan spiritual, și-l imaginează pe Dumnezeu ca pe o energie impersonală și cred că zeii din vechime sunt ființe „pogorâte din cer”, un fel de extratereștri care au creat pe om și au adus civilizația și tehnologia pe pământ.

Punctul de vedere creștin și ortodox este acela a unui Dumnezeu personal care a creat cerul și pământul și pe om. În teologia creștină nu se amintește nimic de civilizații străveche deținătoare a unor tehnologii avansate, de construcții megalitice, sau despre ființe pogorâte din cer. În era creștină informațiile despre civilizațiile antice străvechi s-au pierdut. Milioane de manuscrise antice au fost distruse intenționat sau au pierit în diferite dezastre. Tot ce a fost asociat cu păgânismul a fost distrus.

Trăim într-o vreme în care informațiile circulă de la un capăt la altul al lumii cu viteza luminii. Internetul a devenit cea mai mare bibliotecă din lume și în același timp un mediu de comunicații și schimb de informații. Informații de tot felul, adevărate și false. Un ocean de informații în care te poți pierde ușor.

Cu toată opoziția creștină față de filosofia new age și globalizare, internetul a schimbat fața lumii și a civilizației creștine. Vrem nu vrem, credem sau nu, toți suntem prinși în năvodul new age și al globalizării, cu ajutorul noilor tehnologii, pe care de bună voie am acceptat să le folosim. Folosim telefoanele mobile tot mai inteligente, internetul și sistemele GPS. Întrebarea este, câți creștini mai pot și mai sunt dispuși să se elibereze din mrejele noii ere și ale globalizării?

Trăim deja într-o perioadă post creștină, una sincretistă, așa cum a fost în urmă cu 2000 de ani. Ideile și credințele religioase, curentele filosofice și mișcările de tot felul circulă de la un capăt la altul al lumii.

Acest mediu nou, vrând nevrând, modifică conștiințele oamenilor. Să ne amintim de modificarea conștiinței și stările noii de conștiință promovate de mișcarea new age.

Creștinii resping această filosofie sincretistă, dar nu pot face nimic ca să scape din merejele ei. Ei nu au înțeles că noua stare de conștiință nu depinde de acceptarea ei, ci mai ales de mediu în care îți duci viața. Mediul în care trăim ne transformă vrând nevrând, fie că suntem sau nu conștienți de acest fapt.

În această nouă lume, în acest nou mediu, totul se transformă, însăși modul de a percepe și de a interpreta lumea în care trăim. Așa cum scria Orwell în romanul său „O mie nouă sute optzeci și patru” se crează o „nouă limbă” un nou limbaj, prin care se încearcă ruperea omului de trecut, de vechiul mod de gândire.

Doi cercetători, Dr. Andrew Newberg și Mark Robert Waldman, autorii cărților „Cuvintele îți modelează creierul” și Cum ne schimbă Dumnezeu creierul”, în urma cercetărilor întreprinse au arătat că felul cum gândim și vorbim, cuvintele pe care le folosim ne modelează creierul și întreaga sa chimie, și implicit comportamentul. De asemenea, credința în Dumnezeu și rugăciunea modelează la rândul lor creierul și comportamentul. Aceste cercetări ne spun că nu este tot una să crezi într-un Dumnezeu personal, sau să înlocuiești pe Dumnezeu cu o energie impersonală.

Dar să revenim. Vechile biblioteci au fost distruse, iar ceea ce ni s-a păstrat este extrem de puțin și s-a păstrat în cercuri restrânse oculte și gnostice. Ceea ce a scăpat în bună parte distrugerilor sunt monunentele megalitice. Ele există pe toate continentele. Nu le cunoaștem istoria, dar se pare că ne atrag atenția atât asupra unor tehnici și tehnologii extrem de avansate ce au fost deținute de civilizațiile străvechi, legendare, cât și asupra cunoștințelor înglobate sau stocate în aceste structuri. Cine să ne dea răspunsul la aceste enigme? De la cine așteptăm răspunsul? De la cercetătorii materialiști și atei, sau de la cei sincretiști, gnostici? Până în prezent teologia creștină nu ne oferă nici un răspuns.

Așa cum aminteam și în articolul precedent, creierul uman are tendința de analiza doar o parte din informațiile primite de la simțuri pe care le compară cu modelele deja stocate în subconștient. În felul acesta creierul câștigă timp, iar viteza de analiză crește. Este ca și în cazul citirii amprentelor digitale sau ale feței. Este important să cunoaștem aceste amănunte pentru a putea înțelege faptul că noțiunile pe care le folosim sunt încărcate de conotații diferite de la persoană la persoană.

Să luăm de exemplu cuvântul „extraterestru” (ființă extraterestră). Ce înțelegem prin acest cuvânt, ce imagine ne apare în creier, de vreme ce nu am văzut niciodată un extraterestru? Imaginea care ne apare în minte este cea indusă de literatura și filmele SF. Această literatură SF lucrează de mai bine de 100 de ani la modificarea mentalului, sau la crearea unor imagini în mentalul colectiv.

Acum să ne imaginăm un înger sau un demon. Ce ne apare în minte? Ceva asemănător cu ceea ce ne-am imaginat atunci când am citit viețile sfinților sau alte cărți de spiritualitate, sau așa cum a încercat să ni-l prezinte cinematografia. Imaginea legată de aceste cuvinte diferă de la persoană la persoană. Cu toate acestea un înger sau un demon poate lua orice înfățișare.

Pe nesimțite, literatura SF a înlocuit duhurile (îngerii și demonii) cu extratereștrii (buni și răi). Dar pe măsură ce au dispărut duhurile din mentalul colectiv, în aceeași măsură au dispărut raiul și iadul. Și tot pe nesimțite a dispărut noțiunea de judecată. Și dacă nu a dispărut a fost schimbată de literatura care promovează experiențele din preajma morții, acele experiențe extracorporale (în engleză: near-death experience).

În concluzie, reținem că noțiunile pe care le folosim le legăm de imagini existente deja în subconștient. În cazurile în care nu avem deja o imagine formată, le vom accepta pe cele care ni se oferă. Atunci când nu ai o înțelegere creștină, sfârșești prin a accepta imaginația necreștină, neo-păgână.

În articolul următor vom încerca să deslușim la ce se referă cuvintele „fiii lui Dumnezeu” din cartea Facerea 6, 2.

În categoria Istorie | Etichete , | Comentariile sunt închise pentru Civilizații străvechi pierdute. Un punct de vedere ortodox (III)

Civilizații străvechi pierdute. Un punct de vedere ortodox (II)

Publicat în 18/03/2019 de Teodosie Paraschiv

Prezentarea unui răspuns la acest subiect este mai dificil decât pare la prima vedere. A nega, sau a trece toate aceste lucruri în rândul legendelor este simplu, dar a căuta răspunsul pornind de la puținele informații care au ajuns până la noi, și acelea împrăștiate, este o acțiune de-a dreptul temerară. În cazul nostru, istoria și intersectează cu religiile, teologia, tehnologia, spiritualitatea, gnosticismul, politica mondială și arheologia.

De la început se impune lămurirea criteriilor de interpretare.
Avem în minte faptul că dacă am fi martorii unui eveniment oarecare, și dacă după un timp ni s-ar cere să-l descriem, atunci o vom face fiecare în felul nostru, descriind ce am văzut și ce am auzit, dar mărturiile noastre nu vor fi identice, întrucât ceea ce reținem diferă de la o persoană la alta. Toți mărturisim adevărul din punctul nostru de vedere, și cu toate acestea „adevărurile” noastre diferă.

Aceleași vibrații lovesc ochii și urechile însă creierul nostru analizează doar o mică parte din informațiile primite, restul o completează automat, după tipare deja existente în subconștient. Același lucru se întâmplă și cu informațiile pe care le citim. Citim aceleași informații, însă le interpretăm diferit în funcție de tot ce am acumulat în timp.

Cuvintele sunt doar simboluri sau coduri de care ne folosim pentru a comunica. De cele mai multe ori, presupunem că decodificăm mesajul așa cum a fost codificat de expeditor, însă nu este așa.

Am făcut această introducere pentru a atrage atenția asupra dificultății de a comunica informații legate de cercetarea noastră. Sau altfel spus, nu este ușor a discuta despre un asemenea subiect, întrucât imaginea pe care o avem deja în minte diferă de la o persoană la alta, așa cum și interpretarea informațiilor noi este diferită.

Și totuși, putem comunica? Cred că da. Cu condiția de a nu ne grăbi să tragem concluzii sau să judecăm pripit.

Informațiile disparate pe care le aflăm în general nu ne spun mare lucru. Trecem ușor peste ele, întrucât putem trăi și fără să ne batem capul cu ele. Însă cu cât cercetezi mai mult, în timp, se adună multe piese care la început nu spun nimic, dar ca într-un puzzle când încerci să le potrivești unele cu altele se conturează o imagine care îți atrage atenția. Și te întrebi, oare ce vrea să însemne?

Poți să o ignori sau poți să continui cercetarea și completarea imaginii.

Cam aceasta s-a întâmplat cu informațiile pe care le-am adunat în decursul mai multor zeci de ani de cercetare. Aș putea trece ușor peste aceste informații, dar ceva mă face să le pun cap la cap și să încerc să rezolv acest puzzle informațional. Adică să legi între ele informații despre „fiii lui Dumnezeu” din Facerea 6,2, zeii pogorâți din cer, construcții megalitice, civilizații străvechi, tehnologiile avansate din vechime și cunoștințele astronomice avansate. Trebuie să existe o explicație pentru toate acestea.

În categoria Istorie | Etichete , | Comentariile sunt închise pentru Civilizații străvechi pierdute. Un punct de vedere ortodox (II)

Civilizații străvechi pierdute. Un punct de vedere ortodox

Publicat în 28/02/2019 de Teodosie Paraschiv

Astăzi vreau să vă prezint un subiect destul de controversat, cel despre civilizațiile străvechi pierdute. Sunt acele civilizații despre care avem prea puține informații. În decursul a peste 40 de ani am citit multe cărți care prezintă diverse opinii despre acest subiect, dar nici una ortodoxă. În general este un subiect ocolit. Și când se vorbește, subiectul este prezentat doar tangențial.

M-am întrebat de multe ori, care este adevărul cu aceste civilizații străvechi, și cum împăcăm aceste informații cu Sf. Scriptură?

Iată câteva întrebări care îmi vin în minte:

  • Cine sunt „fiii lui Dumnezeu” despre care se amintește în Facerea cap. 6, 2?
  • Cine a ridicat construcțiile megalitice pe care astăzi le putem găsi pe toate continentele?
  • Care este sursa cunoștințelor astronomice foarte avansate deținute de civilizațiile străvechi?
  • De unde informațiile păstrate în tradițiile din China, India și Egipt despre tehnologiile avansate deținute de civilizațiile străvechi?
  • Care sunt cele mai vechi civilizații?
  • Cine sunt zeii străvechi veniți din cer?

Sunt doar câteva întrebări la care caut răspuns de multă vreme. Am studiat teologia, dar nu răspunde la aceste întrebări.

Este important să cunoaștem răspunsul la aceste întrebări? Eu cred că da.

Dacă suntem sinceri, trebuie să recunoaștem că cei mai mulți oameni care se numesc creștini s-au depărtat mult de învățătura evanghelică. Inclusiv creștini ortodocși. Să ne uităm la creștinii ortodocși implicați în politică, sau cei care au aderat la organizații oculte. Deși se numesc și se cred creștini, din nefericire au încetat să mai trăiască creștinește. Lumea se depărtează tot mai mult de Dumnezeu.

Este acum moda împărtășirii dese. Și dintre aceștia care se împărtășesc des, mulți se depărtează de Hristos. Se împărtășesc cu Sfintele Taine și sunt tot mai departe de Hristos.
Va veni vremea când și cei care vor accepta pe mâna lor semnul lui Antihrist se vor împărtăși și vor crede că sunt creștini.

Este important să cunoaște răspunsul la întrebările de mai sus? Eu cred că da. Nu cunoaștem nici 1% din istoria omenirii.

Astăzi am ridicat aceste întrebări, la care vă invit să căutați un răspuns. Voi veni și eu cu răspunsul meu. Și atunci le vom putea confrunta.

Vă provoc la studiu! Încercați să răspundeți la întrebările de mai sus.

În scurt timp vă voi prezenta și răspunsul meu.

În categoria Istorie | Etichete , , | 2 comentarii

Cine a fost Ivan Panin?

Publicat în 03/01/2019 de Teodosie Paraschiv

În cele ce urmează mi-am propus să prezint câteva repere biografice despre personalitatea lui Ivan Panin, cel care a descoperit și făcut publice structurile numerice din Vechiul Testament și Noul Testament. Este regretabil faptul că în învățământul teologie ortodox românesc personalitatea acestui mare cercetător al textului biblic este ignorată. Nu a fost teolog, însă a fost un bun lingvist și cunoscător al limbilor greacă și ebraică.

Ivan Nikolayevich Panin (12 decembrie 1855 – 30 octombrie 1942) s-a născut în Rusia la 12 decembrie 1855. Ca tânăr a fost un nihilist activ și a participat la un complot împotriva țarului și a guvernului său. El a fost exilat și după ce a petrecut câțiva ani studiind în Germania (1874-1877), la vârsta de 22 de ani a ajuns în Statele Unite și a intrat în Universitatea Harvard. În această perioadă învață greaca și ebraica și în 1882 obține un Master în critică literară.

După absolvire în 1890, Ivan Panin se va converti de la agnosticism la creștinism. În Statele Unite a devenit lector remarcabil în domeniul criticii literare. Panin era cunoscut ca un agnostic ferm convins, atât de bine cunoscut încât atunci când a renunțat la agnosticism și s-a convertit la credința creștină, ziarele purtau titluri despre conversația sa. De asemenea, el a fost un geniu al matematicii.

Atenția i-a fost atrasă de primul verset din Evanghelia după Ioan, în care articolul este folosit înainte de „Dumnezeu“, într-un caz, și lipsește în următorul: „La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul”. A început să examineze textul pentru a vedea dacă există un model de bază care contribuie la această particularitate. Făcând liste paralele de versete cu și fără articol, a descoperit că există un întreg sistem de relații matematice care stau la baza textului. Acest lucru a condus la convertirea lui la creștinism, după cum o atestă prin articolul său dinn 1891 despre structura matematică a Bibliei, intitulat „O dovadă a inspirației verbale a Scripturii”.

Până la moartea sa, în 1942, Ivan Panin a lucrat la descoperirea modelelor numerice în textul ebraic al Vechiului Testament și în cel grecesc al Noului Testament, de multe ori în detrimentul sănătății sale. Concluzia la care a ajuns a fost aceea că, dacă aceste modele au fost implementate în mod intenționat de către om, ar trebui să presupunem colaborarea tuturor scriitorilor Bibliei de-a lungul anilor, în plus ar însemna că fiecare dintre ei să fi fost un matematician de prin rang.

În 1899, Panin îi provoacă pe cititorii ziarului New York Sun să caute să contrazică cu argumente teza sa privind structurile numerice din textul biblic și originea divină a acestuia.

Pe baza propriei ediții a textului grecesc, Panin traduce Noul Testament în engleză (New Haven, CT, 1914). În 1935 apare a doua ediție revizuită.

Până la moartea sa, în 1942, și-a dedicat peste 50 de ani pentru explorarea cu migală a structurilor numerice din textul biblic, generând peste 43.000 de pagini manuscris despre această analiză. Doar o mică parte din rodul acestei munci a fost publicată până astăzi.

Asemenea descoperiri nu puteau să nu nască și critici vehemente, mai ales dacă ținem seamă în acea vreme era la modă critica negativă a textului biblic. Criticii operei sale se îndoiesc de valoarea unora dintre constatările sale și încearcă să respingă modele numerice mai evidente considerându-le apariții aleatoare. Afirmațiile lui Panin conform cărora existența unor astfel de anomalii statistice este o dovadă de inspirație divină, sunt încă larg dezbătute de criticii operei sale, dar până în prezent nu a fost făcută nici o analiză statistică aprofundată care să contrazică afirmațiile sale.

Analizând textul critic al ediției lui Westcott și Hort a Noului Testament, Panin a s-a simțit obligat să scrie propriul său text critic. Această lucrare, Noul Testament în limba greacă originală, publicat în anul 1934, susține că prin tehnicile sale a reconstruit versiunea originală a textului.

Pentru unii această afirmație poate părea gratuită, însă dacă ne gândim la tehnicile actuale de reconstituire a unor imagini alterate sau ștrerse, sau refacerea integrității unui fișier digital, ne dăm seama că intuiția lui Panin a fost genială. El a folosit tehnicile structurilor numerice pentru restaurarea textului original. Exact așa cum în ziua de astăzi se folosesc algoritmi matematici sofisticați pentru restaurarea de date.

O altă critică este aceea că aceleași tipuri de modele numerice ar putea fi găsite în orice text, totuși metodele folosite pentru demonstrațiile ocazionale de această natură nu au adâncimea necesară pentru a trage concluzii care să susțină această obiecție.

Unul dntre susținătorii activității lui Panin este Chuck Missler, autorul cărții „Cosmic Code. Hidden Massage from The edge Eternity” [Codul cosmic. Mesaj ascuns de la marginea Eternității].

Lucrări publicate:

1881: The Revolutionary Movement in Russia
1889: Lectures on Russian Literature
1891: The Structure of the Bible: A Proof of the Verbal Inspiration of Scripture
1899: (Letter to the New York Sun) Inspiration of the Scriptures Scientifically Demonstrated
1899: Thoughts
1903: Aphorisms
1914: The New Testament from the Greek Text as Established by Bible Numerics. New Haven: Bible Numerics Co.
1918: The Writings of Ivan Panin
1923: Bible Chronology
1928: Verbal Inspiration of the Bible Scientifically Demonstrated
1934: The Shorter Works of Ivan Panin
1934 New Testament in the Original Greek. The Text Established By Means of Bible Numerics
1943: Power of the Name
Bible Numerics
The Last Twelve Verses Of Mark
A Holy Challenge For Today – On Revision of the New Testament Text
Verbal Inspiration Of The Bible Scientifically Demonstrated
The Inspiration Of The Scriptures Scientifically Demonstrated
The Inspiration Of The Hebrew Scriptures Scientifically Demonstrated
The Gospel And The Kingdom – What About Dispensationalism?
Once In Grace, Always In Grace? – A Review of First Principles

Din informațiile pe care le-am găsit pe internet se pare că un domn pe nume John W. Irwin, Ontario, Canada, (81 Bayview Ridge, Willowdale, Ontario, Canada M2L 1E3) are în posesia sa manuscrisul ce conține munca de o viață a lui Panin. Tatăl acestuia a fost un bun prieten al lui Ivan Panin și în timpul celui de-al doilea război mondial însoțit sicriul lui Panin pe un tren spre Grafton, Massachusetts, unde a fost înmormântat. [http://www.cuttingedge.org/sp/p145.htm].

În total, Panin a acumulat peste patruzeci de mii de pagini de calcule detaliate care acoperă cea mai mare parte a textului Bibliei. Aceste modele matematice incredibile nu se limitează la numărul șapte. Există numeroase alte modele. Aceste modele uimitoare apar în vocabular, forme gramaticale, părți ale discursului și forme particulare de cuvinte. Ele apar în întregul text al Bibliei care conține 31.173 de versete. Când iei în considerare detaliile uimitoare ale acestui fenomen matematic, îți dai seama că schimbarea unei singure litere sau cuvinte în limbile originale, ebraică sau greacă, ar distruge modelul. Acum putem înțelege de ce Domnul nostru Iisus Hristos a spus că cea mai mică literă și semnul gramatical din Scripturi a fost fixat de mâna lui Dumnezeu: „Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul și pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate.” (Matei 5:18).

Panin afirmă că legile probabilității sunt depășite de miliarde de ori atunci când încercăm și considerăm autoritatea Bibliei ca o lucrare pur umană. El a spus odată: „Dacă logica umană merită ceva, suntem pur și simplu îndrumați la concluzia că, – dacă faptele pe care le-am prezentat sunt adevărate -, omul nu ar fi făcut niciodată acest lucru”, adică să compună textul biblic.

„Trebuie să presupunem că o putere mai înaltă decât omul a călăuzit scriitorii în așa fel, fie că au știut sau nu, să facă această lucrare, și că Marele Dumnezeu i-a inspirat să o facă”.

Biblia însăși afirmă clar că este cuvântul viu inspirat de Dumnezeu literal. Cuvintele „Așa zice Domnul” și „Dumnezeu a spus” apar mai mult de 2500 de ori pe parcursul Sf. Scripturi.

În II Timotei 3,16 afirmă: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu”. Apoi, în II Petru 1, 20-21 se afirmă clar: „Nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuiește după socotința fiecăruia; pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinți ai lui Dumnezeu au grăit, purtați fiind de Duhul Sfânt”.

Sper ca aceste informații să trezească interesul teologilor noștri specializați pe studiul biblic și să-i scoată din amorțeala și comoditatea de a rămâne în zona de confort intelectual, impusă de dogmele sistemului de învățământ instituționalizat.

Vă doresc tuturor un an nou binecuvântat și luminat!

În categoria Design numeric, Inspiratie, Studiu biblic | Etichete | Un comentariu

Istoria distrugerii cărților scrise în antichitate

Publicat în 05/12/2018 de Teodosie Paraschiv

Am terminat în urmă cu câteva zile de citit cartea lui Al. Papadolol-Calimah, „Scrieri vechi pierdute atingătoare de Dacia”, o carte ce merită citită de către toți românii.

Autorul enumeră și citează ce a mai rămas din scrierile a 282 de autorilor vechi care au scris despre Dacia, daci, geți, traci și sciți. În comparație cu ce a mai rămas din aceste scrieri, procentul pierderilor depășește probabil 90%. Această constatare ne conduce spre o concluzie surprinzătoare. Constatăm că înteresul anticilor pentru neamul dacilor era mai mare decât ne-am imaginat până acum. Este uimitor să afli cât de mult s-a scris despre daci și cât s-a pierdut. Uneori ai impresia că multe lucrări au fost cenzurate de-a lungul timpul, întrucât de multe ori doar pasajelor în care se vorbește despre daci au dispărut.

Dar cel mai mult m-a surprins să aflu cât de multe cărți au fost distruse intenționat. Pierderea a o mulțime de autori o datorăm mai întâi lipsei tiparului, apoi timpul și persecuțiilor prin care scrierile lor au trecut de-a lungul timpului.

Luând aminte la câte cărți au fost distruse, mă întreb cât mai cunoaștem din istoria veche a omenirii? Se pare că de multe ori s-a căutat intenționat distrugerea oricăror urme despre trecut, cu intenția de a fi rescris. De fapt, ceea ce numim în prezent istoria veche a omenirii este o invenție a istoricilor moderni. În lipsa documentelor, istoricii rescriu trecutul omenirii după cum dictează interesele politice ale celor ce sunt la putere.

Știam de distrugere marii biblioteci din Alexandria, care a reprezentat o mare pierdere pentru istoria omenirii. Dar acesta este numai un caz larg mediatizat. Vom vedea în cele ce urmează câte asemenea dezastre au r[mas consemnate.

1. O primă mențiune despre distrugerea cărților o avem de la Orosius şi Alexander Polyhistor, care ne fac cunoscut faptul că Nabonassar regele Babilonului a distrus la 747 î.Hr. toate scrierile care cuprindeau istoria şi faptele regilor predecesori ai săi.

2. Împăratul Chinei Chi-hoang-Ti (213 î.Hr.) a ordonat să se ardă toate cărţile din cuprinsul Imperiului său, scutind numai pe acele care tratau despre istoria familiei sale, despre astronomie şi despre medicină.

3. Ptolemeu Soter (anul 283 î.Hr.) a fondat renumita bibliotecă din Alexandria. După Josephus Flavius, această bibliotecă s-a mărit mult sub Ptolemeu Filadelful, fiu şi moştenitor al lui Soter, care aduna cărţi din toată lumea. Ea cuprindea la început 200.000 de volume. În urmă, sub Ptolemeu Evergetul II, număra 700.000 volume, toate originale, după cum ne încredinţează Aulus Gellius, din care 400.000 erau la Brucchium, iar 300.000 la sucursala din templul lui Serapis (Serapeum). Când Caesar cuceri Alexandria, biblioteca de la Brucchium pieri în mijlocul focului. Sucursala ei de la Serapeum fu distrusă odată cu distrugerea templului lui Serapis, sub Teodosiu.

4. Biblioteca de la Cartagina, când Scipio a supus cetatea (146 î.Hr.) a fost despreţuită şi împrăştiată. Romanii nu erau încă mari amatori de cărţi şi literatură. Au păstrat numai 28 volume ale lui Mago, care tratau despre agricultură.

5. Biblioteca din palatul lui Tiberiu şi biblioteca din Capitoliu au pierit amândouă în incendiile din zilele lui Nero şi Commodus.

În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor s-a încercat de mai multe ori distrugerea Sfintei Scripturi.

6. La 390 d.Hr., patriarhul Alexandriei Teofil, cugetând a desfiinţa cinstirea idolilor în eparhia sa, provocă o luptă sângeroasă între creştini şi păgâni, între alte nenorociri provenite din această turburare, templul lui Serapis a ars cu imensa bibliotecă ce conţinea.

7. Biblioteca Constantinopolitană a fost distrusă, în mare parte, de incendiu. La 476, sub Basiliscos, a ars superba bibliotecă fondată de Teodosie cel Tânăr. Ea cuprindea 120.000 de volume rare. Biblioteca împăratului Constantiu, sporită de Iulian şi Valens, cuprindea 300.000 de manuscrise. Toate acestea au pierit.

8. Sfântul Papa Grigorie cel Mare, la 604, arde mii de cărţi ale păgânilor; între altele pe Titus Livius.

9. Sfântul Grigorie luminătorul Armeniei arde la 277 d.Hr. toate cărţile şi bibliotecile din Armenia, toată literatura armeană, care era o comoară pentru istoria asirienilor, mezilor, perşilor, grecilor, geţilor şi a tuturor neamurilor cu care armenii au avut a face în curs de secole.

10. Năvălirile barbarilor, distrugând Imperiul Roman, au distrus nenumărate biblioteci.

11. La 640, arabii calcă Alexandria şi ard biblioteca ei. În curs de patru luni, băile oraşului ardeau mereu cărţi. Despre acest dezastru din sec. VII se face pomenire cel mai mult.

12. Când musulmanii au cucerit provinciile perse, mai multe biblioteci căzură în mâinile lor. Saad-Abu-Vakkas a scris lui Omar, cerând voie a le transporta în Turcia; însă răspunsul lui Omar a fost scurt: aruncă-le în apă! şi astfel ele pieriră. Încă din zilele lui Xerxes, perşii adunaseră cărţi din toată lumea spre fondarea acestor biblioteci.

13. În zilele împăratului bizantin Leon III, biblioteca arsă sub Basiliscos se înlocuise în parte cu 360.000 de volume, culese de un colegiu de 13 profesori bibliofili. Dar Leon III fiind iconoclast, ca să-şi răzbune pe aceşti profesori, care persistau de a se închina icoanelor, puse într-o noapte de se înconjură biblioteca cu materii combustibile şi-i dădu foc! Despre acest dezastru provocat de Leon III nu am găsit nimic consemnat în manualele noastre de Istoria Bisericească Universală.

14. În secolele IX şi X, normanzii au distrus mii de cărţi.

15. Biblioteca califilor Egiptului, la Cairo, cuprindea 1200 de exemplare ale Istoriei Universale a lui Tabary sau Abdul-Djafar-Mohammed-ebn-Djorair, istoric şi jurisconsult arab care a trăit pe la 839-925 d. Hr., şi o mulţime de scrieri antice. Ea avea peste 1.600.000 de volume! Dar la 1073 turcii revoltându-se, în zilele califului Mostanser-Billach, au prădat şi distrus această imensă bibliotecă.

16. Califul Al-Mamun (813 d.Hr.) a pus de s-au tradus o mulţime de autori vechi greci în limba arabă; după aceasta, el ordonă a se arde originalele, ne mai găsindu-le trebuitoare arabilor.

17. Biblioteca de la Tripoli în Siria, mai vestită decât cea a califilor, cuprindea 3.000.000 de volume de teologie, ştiinţe, istorie, tradiţii, geografie. Dar la 1105, Tripoli cade sub stăpânirea francilor comandaţi de Raimond IV, comite de Saint-Gilles. Un preot franc intrând în edificiul bibliotecii, a ajuns din întâmplare în sala care era secţiunea Coranurilor. El pune mâna pe o carte şi dă peste un Coran; deschide a doua, a treia, şi vede tot Coranuri. Fanaticul preot iese furios şi declară că tot edificiul nu cuprinde decât cărţi diabolice. Francii dau foc bibliotecii foc, şi această lume de milioane de cărţi se preface în cenuşă.

18. Regele Ungariei Matei Corvin a fondat la Buda o mare şi preţioasă bibliotecă, adunând cărţi cu cheltuieli enorme din Italia şi din Grecia, după căderea Imperiului Bizantin. Acest depozit de erudiţiune cuprindea o mulţime de scrieri antice cu totul pierdute astăzi, după mărturia eruditului I.Al. Kohlburger, supranumit Brassicanus, care a trăit pe la 1500 şi care vizitase cu de-amănuntul această colecţiune de comori. Dar la 1526, sultanul Soliman luând Buda după bătălia de la Mohacz, a dat foc şi devasta această bibliotecă.

19. La mănăstirea Mega-Spileon, la muntele Cyllene în Arcadia, au fost adăpostite după căderea Imperiului Bizantin toate cărţile vechi, câte scăpară de furia otomanilor. De la cea dintâi invazie a turcilor în Tracia, călugării greci fugind aici din toate părţile, au adus cu ei mii de manuscrise de autori antici. Mega-Spileon a fost din vechime depozit de cărţi. Dar la 1600 un incendiu înfricoşat preface în cenuşă mănăstirea şi biblioteca.

20. La 1549 Eduard IV condamnă prin decret şi arde cărţi pe piaţa publică la Oxford. Apoi Cromwell dă încă o dată foc bibliotecii de Oxford, care era una din cele mai bogate în Europa.

21. În secolul XVII au pierit multe biblioteci importante de manuscrise antice. Astfel, biblioteca Augustinilor de la Maienţa (1649), biblioteca din Escurial (1671), biblioteca de la mănăstirea Gemblou din Belgia şi biblioteca de la mănăstirea sfântului Anton din Veneţia (1685). Londra pierdu mai multe biblioteci bogate în incendiul din 1666.

22. Mănăstirile de la muntele Athos au fost un mare depozit de scrieri manuscrise vechi. Mulţi autori antici ne sunt cunoscuţi, găsiţi prin boltele seculare de la Athos. Dar bibliotecile de la acest munte au suferit mult de devastări.
„Astfel, în 1820, la începutul războiului de independenţă a Greciei, bibliotecile de pe Sfântul Munte au suferit cele mai însemnate pierderi. Turcii, care menţineau o garnizoană în provincia Thessalonicului, au pretins călugărilor de pe Athos să le pună la dispoziţie manuscrisele lor pe pergament, pentru nevoile războiului, ca să le transforme în învelişuri ale pulberilor de tun. Atunci au fost spulberate cu totul mii de lucrări profane preţioase.”

Alte distrugeri au avut loc în secolul XX sub regimurile comuniste. O parte din cărți au fost distruse, iar altele cenzurate.

Această cenzură și distrugere de cărți continuă din rațiuni de „corectitudine politică”. Cel mai regretabil este că cenzura este promovată chiar în sânul Bisericii și ea vizează mai ales scrierile Sf. Părinți care demască erezia papiștașă și mai ales marea rătăcire promovată prin ecumenism. Ecumenismul este politica de promovare a comunismului și globalizării prin intermediul ierarhiei clericale, indiferent de confesiune sau religie.

În categoria Carti, Istorie | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Sfânta Scriptură în viziunea Sf. Ioan Gură de Aur

Publicat în 21/11/2018 de Teodosie Paraschiv

M-a gândit să revin asupra acestei teme, acum după ce am terminat volumul 2 din seria „Maxime și cugetări patristice”. Volumul 2 conține o selecție de texte sub formă de maxime și cugetări, grupate în 350 de teme și extrase din 240 de omilii ale Sf. Ioan Gură de Aur. Printre aceste teme una este și despre Sf. Scriptură.

Am parcurs până acum 451 de omilii, 31 cuvântări și 8 cateheze din care am extras învâțătura Sf. Ioan Gură de Aur despre Sf. Scriptură și inspirație. Consider important de știu care este credința Sf. Ioan, pentru a o putea compara cu opiniile teologilor din sec. XX până astăzi.

Deși autorii de manuale resping categoric inspirația verbală, asta sub influența criticii negative din sec. XIX, din scrierile Sf. Ioan aflăm cu totul altă opinie. El propovăduiește credința în inspirația verbală, prin care nici un cuvânt sau virgulă nu sunt puse la întâmplare în textul biblic. Altfel nici nu ne-am putea fundamenta dogmele pe textul biblic, dacă acesta ar fi rodul minții celui care a așternut textul în scris.

În urma cercetărilor pe care le-am făcut, am constatat că în teologia biblică a teologilor români ortodocși lipsește cu desăvârșire cercetarea pe textul biblic. Majoritatea autorilor de articole sau lucrări privind studiul biblic reiau aceleași opinii ale teologilor de la începutul secolului XX, fără să aducă vreo contribuție personală în domeniul cercetării. Contribuția cercetătorilor noștri se rezumă la aceea de a cita din alți cercetători, mai ales catolici și protestanți.

Acesta este unul din motivele pentru care cercetarea structurilor matematice și a codurilor din textul biblic continuă să fie ignorată de toți teologii ortodocși. Aceștia preferă să dezbată zecile de opinii ale teologilor eterodocși în loc să-și concentreze cercetarea pe ceva mai serios, care ar aduce în atenția preoților, studenților și credincioșilor faptul că textul biblic a ajuns până la noi în forma sa originală nealterată.

Multe dintre afirmațiile pe care le găsim în manualele de Studiul Vechiului și Noului Testament sunt total neștiințifice și aberante și copiază într-un mod mai temperat opiniile criticii negative. Teologii noștrii, în lipsa unei cercetări temeinice pe textul original, încearcă și împace opiniile cercetării critice și învățătura patristică a Bisericii Ortodoxe. Rezultatul este un fel de ghiveci, în care textul biblic nu este inspirat verbal, nu există verset fără mai multe variante, dar totuși textul biblic este inspirat și normativ.

Structurile matematice existente în textul biblic sunt dovada cea mai concludentă a faptului că textul biblic este inspirat în cuvânt, sau mai precis literă cu literă. Iar faptul că aceste structuri au ajuns până la noi confirmă că textul este nealterat. O cercetare sistematică a acestor structuri matematice ar putea să ne arate cu certitudine dacă avem sau nu pasaje alterate în textul biblic.

Însă o asemenea opinie va fi greu de acceptat de teologii noștri care au scris o viață împotriva inspirației verbale. Nu știu câți dintre ei ar avea tăria de a se smeri și a recunoaște că au promovat până acum o teorie neverificată și că s-au declarat împotriva inspirației verbale bazați doar pe ce au afirmat predecesorii lor.

Eu îmi fac datoria de a atrage atenția asupra unei realități care nu mai poate fi ignorată. În era tehnologiei și a informaticii avem la îndemână instrumentele necesare de cercetare a structurilor matematice existente în textul textului biblic. Ceea ce unii numesc „codul Bibliei” sau „codurile Bibliei” sunt de fapt structuri matematice extrem de complexe care aștealtă să fie cercetate și de către teologii ortodocși, măcat atât cât să corecteze opiniile greșite care se pronunță împotriva inspirației verbale.

Voi reda mai jos învățătura Sf. Ioan Gură de Aur, așa cum reiese ea din cuvintele sale.

„Nu numai când sunteţi aicea, dar şi când sunteţi acasă, luaţi în mâini dumnezeieştile cărţi şi primiţi cu râvna folosul cuprins în ele. Mare este câştigul ce ni-l dau ele!” [Omilii la Facere, XXIX, II]

„Aşadar, vă rog, să nu neglijăm citirea dumnezeieştilor Scripturi, ci să le citim des, fie de cunoaştem înţelesul Scripturilor, fie de nu-i cunoaştem. Citirea continuă ne ajută să ţinem bine minte ce citim; adeseori, ceea ce nu putem înţelege ce citim azi, vom putea dintr-o dată înţelege mâine, dacă revenim şi citim, pentru că bunul Dumnezeu ne luminează pe nevăzute mintea.” [Omilii la Facere, XXXV, II]

„Îndemnul puternic al lui Hristos, Care ne spune: ,,Cercetaţi Scripturile”, ne arată că în Scripturi se află ascunsă, în adâncul lor, mare comoară. De aceea e nevoie de cercetare, pentru ca aflând comoara ascunsă în adânc să o putem întrebuinţa spre folosul nostru. Asta e şi pricina că harul Duhului a rânduit să se scrie în Scripturi virtuţile tuturor drepţilor, ca să avem neîntreruptă învăţătura şi să ne rânduim viaţa noastră spre râvnirea şi imitarea drepţilor.” [Omilii la Facere, XLV, I]

„Dar pentru ca să înţelegeţi mai uşor cuvintele mele, vă cer şi mă rog – lucru pe care l-am făcut şi la tâlcuirea celorlalte cărti ale Sfintei Scripturi – să citiţi mai dinainte pericopa evanghelică pe care o tâlcuiesc, pentru ca citirea mai dinainte a pericopei să fie deschizătoare de drum cunoştinţei, aşa cum a făcut eunucul. Dacă veţi face aşa, îmi va fi şi mie mai uşoară tâlcuirea. Că multe sunt locurile grele de înţeles din Evanghelia lui Matei şi se întâlnesc la tot pasul.” [Omilii la Matei, I, VI]

Aceste afirmații ne face să înțelegem că Sf. Scriptură era răspândită destul de mult în rândul credincioșilor, altfel nu ar fi avut sens să fie îndemnați la citirea ei unii care nu aveau acces la ea.

Să vedem în continuare ce spune Sf.Ioan despre textul Sf. Scripturi.

„Vezi că nici un cuvânt din dumnezeiasca Scriptură nu-i pus în zadar şi fără rost, ci chiar cel mai neînsemnat cuvânt are în el mare comoară?” [Omilii la Facere, X, III]

„Ce vrea să spună acest scurt cuvânt: «Iar lui Adam»? Pentru ce a mai adăugat conjuncţia «iar»? Nu era de ajuns să spună: «Lui Adam»? Nu fără rost mă străduiesc să cercetez acestea şi nici din ambiţie zadarnică, ci pentru ca, cercetând totul cu de-amănuntul în faţa voastră, să vă învăţ că nu trebuie lăsat la o parte nici cel mai mic cuvânt, nici o silabă din cele ce se găsesc în dumnezeieştile Scripturi. Cuvintele Scripturii nu sunt simple cuvinte, ci cuvinte ale Duhului Sfânt; de aceea poţi găsi, chiar într-o silabă, mare comoară.” [Omilii la Facere, XV, I]

„Dumnezeiasca Scriptură nu vorbeşte în zadar şi la întâmplare, ci chiar o silabă, chiar un semn are ascuns în el comoară.” [Omilii la Facere, XVIII, IV]

Despre înșiruirile de nume el spune: „Mare şi nespusă este, iubiţilor, comoara cuvintelor Scripturii citite de curând. Ştiu că mulţi, uitându-se la catalogul numelor şi dând puţină luare-aminte cuvintelor citite, socot că spusele acestea nu au în ele nimic deosebit, ci sunt doar simple nume. Dar eu vă rog pe toţi să nu treceţi cu uşurinţă pe lângă cele scrise în Dumnezeieştile Scripturi. Nu-i nici un cuvânt scris în Scriptură care să nu cuprindă în el multă bogăţie de idei; şi pentru că fericiţii profeţi au scris insipraţi de Duhul Sfânt, de aceea cele scrise au mare comoară ascunsă în ele.” [Omilii la Facere, XXI, I]

„Nu este silabă, nu este chiar virgulă din Scriptură, în care să nu se afle comoară pusă în adâncul ei.” [Omilii la Facere, XXI, I]

Dacă în contractele întocmite între oameni se are așa mare grijă de fiecare cuvânt, oare ne putem închipui că în textul biblic cuvintele sunt așezate la întâmplare? Acest exemplu mi-a plăcut foarte mult.

„Dacă în actele întocmite de oameni pentru afaceri lumeşti, distruse adeseori de vreme, are mare putere data pusă în fruntea actului, iar adeseori chiar o silabă, apoi cu mult mai mult poţi vedea lucrul acesta în Dumnezeieştile Scripturi, scrise ele Duhul Sfânt. Cu o singură condiţie: să fim cu mintea trează, să nu trecem cu uşurinţă peste ele, ci să ne încordăm mintea ca să vedem cu de-amănuntul totul; să nu fim mai răi decât cei care se străduiesc mult pentru cele materiale.” [Omilii la Facere, XXI, I]

„Nimic din cele scrise în Dumnezeiasca Scriptură nu este de prisos; toate faptele drepţilor sunt pline de foarte mult folos.” [Omilii la Facere, LVIII, I]

Așadar, Sf. Ioan precizează clar în multe din omiliile sale faptul că „nici un cuvânt din dumnezeiasca Scriptură nu-i pus în zadar şi fără rost, ci chiar cel mai neînsemnat cuvânt are în el mare comoară”, „chiar o silabă, chiar un semn are ascuns în el comoară”. El ne învață „că nu trebuie lăsat la o parte nici cel mai mic cuvânt, nici o silabă din cele ce se găsesc în dumnezeieştile Scripturi”, pentru că fericiţii profeţi au scris insipraţi de Duhul Sfânt.

Care este concluzia pe care o tragem din aceste cuvinte ale Sf. Ioan Gură de Aur? Eu înțeleg că nici un cuvânt nu este pus la întâmplare, nici mâcar o silabă sau o virgulă și că fiecare cuvânt are ascuns în el o mare comoară.

Care este rostul citirii repetate a Sf. Scripturi? Părerea mea este aceea că cu cât citim mai des Sf. Scriptură o pătrundem mai adânc, iar această pătrundere mai adâncă înseamnă să descifrăm la nivel subconștient structurarea matematică a textului și înțelesul a ceea ce cercetătorii numesc codul Bibliei. Chiar dacă conștient nu avem acces direct la aceste informații, așa zice la frumusețea textului, subconștientul nostru are capacitatea de a decodifica în timp toată această comoară de informații și învățături.

Multora nu le place să audă așa ceva. Ei afirmă că Dumnezeu ne-a dat tot ce avea să ne învețe în textul clar și că nu s-a folosit de coduri și informații ascunse. Așa cred ei pentru că atât pot să înțeleagă. Cercetările de ultimă oră din domeniul neuroștiințelor confirmă faptul că cuvintele ne modifică creierul și că credința în Dumnezeu ne schimbă creierul. În acest sens aș recomanda cărțile scrise de Dr. Andrew Newberg și Mark Robert Waldman, „Cuvintele îți modelează creierul” și „Cu ne schimbă Dumnezeu creierul”, apărute în limba română la Editura Curtea veche, București.

Se știe prea bine că viața noastră este condusă de subconștient, de programele din subconștient, nicidecum de conștient. Doar 10% din acțiunile noastre sunt conștiente, restul de 90% sunt executate inconștient, în mod reflex. Având în vedere acest fapt, merită să reținem că lectura sistematică ne poate ajuta să corectăm programele din subconștient, să le îmbunătățim. Lectura Sf. Scripturi ne poate ajuta cel mai mult. Cu cât citim mai des cuvintele Sf. Scripturi, cu atât ele ni se imprimă în inimă, adică în subconștient. Iar ceea ce acum ni se pare greu de pus în practică sau de neînțeles, devine inteligibil și ușor de aplicat în viața de zi cu zi.

În încheiere, reținem că Sf. Ioan Gură de Aur ne învață că Sf. Scriptură este inspirată cuvânt cu cuvânt. Cu alte cuvinte Textul biblic este cuvântul lui Dumnezeu așternut în scris.

Îmi doresc ca articolele pe care le scriu să le bazez pe propria mea cercetare, nu pe ce au spus alții despre învățătura Sf. Părinți. Acesta este motivul pentru care scriu mai rar.

Spor la lectură!

În categoria Inspiratie, Studiu biblic | Etichete , , , | 2 comentarii

Lansarea cărții „Maxime și cugetări patristice, vol. 2. Sf. Ioan Gură de Aur”

Publicat în 05/11/2018 de Teodosie Paraschiv

Maxime si cugetari patristice, vol. 2

Maxime si cugetari patristice, vol. 2

În perioada 1 – 4 noiembrie, la Sibiu a avut lor cea de-a XVIII-a ediție a Târgului Național de Carte și Revistă Religioasă. Ca în fiecare an, evenimentul a fost organizat la Biblioteca ASTRA, corpul B. Cu această ocazie, în ziua de 2 noiembrie, am lansat cartea „Maxime și cugetări patristice, vol. 2. Sf. Ioan Gură de aur”.

Lansare carte. Pr. Dr. Mihai Petian si Protos. Teodosie Paraschiv

Lansare carte. Pr. Dr. Mihai Petian si Protos. Teodosie Paraschiv

 

Lansare carte. Pr. Dr. Mihai Petian si Protos. Teodosie Paraschiv

Lansare carte. Pr. Dr. Mihai Petian si Protos. Teodosie Paraschiv

Ca invitat am avut pe Pr. Dr. Mihai Petian, care a prezentat autorul și cartea pe scurt, apoi a urmat cuvântul autorului.

Lansare carte. Protos. Teodosie Paraschiv

Lansare carte. Protos. Teodosie Paraschiv

Am lucrat la acestă carte vreme de 4 ani, timp în care au extras, din 240 de omilii al Sf. Ioan Gură de Aur, 1230 de maxime și cugetări, organizate în 350 de teme.

Ca şi în cazul primului volum, îmi exprim convingerea că acest nou volum este mai mult decât o colecţie de citate; el este mai ales un instrument de lucru pentru preoţi, în activitatea lor pastoral-misionară, iar pentru studenţii teologi o sursă bibliografică. Lucrarea se adresează atât minţii cât şi inimii.
Tâlcuirile din acest volum cuprind sfaturi deosebit de actuale, atât pentru slujitorii sfintelor altare de la parohii şi din mănăstiri, cât şi pentru creştinii de rând, din toate categoriile sociale.

Neegalat ca orator bisericesc, Sfântul Ioan Gură de Aur şi-a dedicat întreaga viaţă explicării Sfintei Scripturi, mai ales în biserică în faţa credincioşilor. Tâlcuirile sale sunt pline de sfaturi practice pentru viaţa zilnică a credincioşilor de pretutindeni şi dintotdeauna, rămânând astfel permanent actuale.
Pe bună dreptate Sf. Ioan este numit „dascălul pocăinţei”. Din toate cuvântările sale răzbate grija pentru cei săraci, care sunt chipul lui Hristos Cel ce S-a jertfit pentru noi.

Cea mai întâlnită temă este despre milostenie.
„Care e folosul când sfânta masă e plină de potire de aur, iar Hristos piere de foame? Satură-L pe El mai întâi, că-i flămând, şi după aceea împodobeşte-I din belşug şi masa Lui! Faci potir de aur, dar nu dai un pahar cu apă rece! Şi care-i folosul? Îmbraci sfânta masă cu stofe brodate cu aur, iar lui Hristos nu-i dai nici acoperământul de care are nevoie! Care-i câştigul faptei tale?” – zice Sf. Ioan.
Opera sa rămâne valabilă şi astăzi, deşi a trecut de atunci mai bine de un mileniu şi jumătate. Şi în prezent cuvântul său este la fel de viu şi plin de putere. Uneori ai impresia că se adresează creştinilor de astăzi.

Chiar dacă faţa lumii s-a schimbat, sufletul omului rămâne mereu acelaşi, supus aceloraşi patimi.

Sfântul pune mare accent pe faptele milei creştine. Aceasta reiese din toate omiliile sale. Este tema cea mai întâlnită, cea mai comună. „Ţi-au fost încredinţate ţie de Dumnezeu averile săracilor, fie că le ai prin muncă dreaptă şi cinstită, fie că le ai moştenire de la părinţi. Crezi, oare, că Dumnezeu nu ţi le-ar fi putut lua? Dar n-o face, pentru că vrea ca tu să fii stăpân când eşti darnic cu cei nevoiaşi.”

Cu cât creşte averea cu atât creşte şi pofta şi neliniştea din toate părţile. Pe de o parte suferinţa de a avea mai mult, iar pe de altă parte frica de a nu le pierde. „Căci nu este bogat cel ce are multe averi, ci cel ce nu are nevoie de multe.” [7, XI, 2]
Căci, cu cât cineva îşi îngrămădeşte mai multe averi, cu atât mai mult îşi face neliniştea şi nedormirea mai mare şi mai puternică. [8, V, 5]
Cuvintele sfântului sunt cât se poate de actuale.

Despre cum trebuie făcut binele, ne învăţă zicând: „Dacă faci bine semenilor tăi nu de ochii lumii, ci de dragul lui Dumnezeu, atunci să nu încetezi a face bine orice ţi-ar face oamenii, ca să-ţi fie mai mare răsplata; dar dacă după ce ai fost bârfit încetezi de a face bine, arăţi că săvârşeai o virtute ca aceea nu de dragul lui Dumnezeu, ci de dragul laudelor oamenilor.” [3, XXXII, II]

Dacă te jefuieşte cineva, dacă te bate, dacă te invidiază şi dacă nu mergi împotriva lui şi eşti biruit, atunci tu eşti biruitorul. [4, LXXXIV, IV] Aceasta este legea non-violenţei, aşa cum ne este descoperită şi în cuvintele Evangheliei .

Legea atracţiei este exprimată prin cuvintele: „Aceasta pururea să o judecăm în mintea noastră, că cel ce binecuvântează pe duşman, pe el se binecuvântează; că cel ce blestemă, pe el singur se blestemă, iar cel ce se roagă pentru duşman, pentru sine se roagă, şi nicidecum pentru acela. Şi cu chipul acesta vom putea ajunge de la vorbă la faptă, şi ne vom învrednici de bunurile făgăduite nouă.” [7, VI, 4]

Nu aştepta să fii răsplătit pentru fapte bune de o anumită persoană, căci viaţa însăşi te va răsplăti cu mărinimie. Dacă ai dăruit în avans cu siguranţă vei fi răsplătit, mai devreme sau mai târziu. Iar dacă ai primit ceva în dar, eşti dator să dai şi tu mai departe. În lumea aceasta nimic nu este gratuit. Seamănă prin dăruire şi nu te îndoi de roadele pe care le vei culege la vremea lor. Nu înşela, pentru că te înşeli pe tine însuţi.

Rădăcina tuturor bolilor se află în suflet. „Să secăm, dar, izvorul păcatelor şi vom opri toate pâraiele bolilor trupeşti. Nu vei pune capăt numai bolilor, ci şi păcatului; şi păcatului mai mult decât bolii, pe cât este sufletul mai bun decât trupul.” [3, XIV, III] „Că dacă moartea, cel mai mare rău, îşi are rădăcina şi temeiul în păcat, cu atât mai mult majoritatea bolilor; pentru că păcatul ne face să fim supuşi patimilor.” [3, XXVII, II]

Citite cu atenţie aceste maxime şi cugetări ne pot ajuta foarte mult, atât în creşterea noastră duhovnicească, cât şi în dezvoltarea noastră personală.

Ultimele descoperiri în domeniul ştiinţelor vin să întărească spusele Sf. Ioan Gură de Aur. Aceea că rădăcina tuturor bolilor stă în suflet şi porneşte de la gândurile şi sentimentele noastre.

Lectura este fascinantă. Simţi puterea cuvântului şi mai ales actualitatea sa. Acest sentiment l-am avut pe parcursul întregii lecturi.

Ne bucurăm de privilegiul de a avea traduse în limba română o bună parte din scrierile Sfântul Ioan Hrisostom.

Acesta este a doilea volum dintr-o serie 10 volume de maxime şi cugetări patristice, adunate din scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii.

Acordarea de autografe

Acordarea de autografe

 

Acordarea de autografe

Acordarea de autografe

Ing. dipl. Lucian Coca si Protos. Teodosie Paraschiv

Ing. dipl. Lucian Coca si Protos. Teodosie Paraschiv

Alături de ing.dipl. Lucian Coca, președintele Asociației Scriptul Sibiu, inițiatorul și coordonatorul Târgului.

În categoria Carti, Noutati | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Lansarea cărții „Maxime și cugetări patristice, vol. 2. Sf. Ioan Gură de Aur”

Caracterul inspirat al Sfintei Scripturi în lumina Sfinților Părinți

Publicat în 12/07/2018 de Teodosie Paraschiv

În acest articol voi prezenta câteva dintre mărturiile Sf. Ioan Gură de Aur despre caracterul inspirat al Sf. Scripturi. Precum știm există mai multe opinii privind inspirația Sf. Scripturi, însă pe noi ne interesează mărturia Sf. Părinți ai Bisericii. Astăzi vom vedea ce spune Sf. Ioan Gură de Aur despre Sf. Scriptură.

„Cu o comoară se aseamănă citirea dumnezeieştilor Scripturi. După cum dacă ai putea lua dintr-o comoară o parte cât de mică, te poţi îmbogăţi cu ea, tot aşa şi cu dumnezeieştile Scripturi; într-un cuvânt cât de mic poţi găsi putere mare de gânduri şi nespusă bogăţie” (Omilii la Facere, III, I).

Înțelegem că fiecare cuvânt, cât de mic ar fi, este plin de sensuri, dincolo de sensul literal și istoric. În alt loc spune așa: „Vezi că nici un cuvânt din dumnezeiasca Scriptură nu-i pus în zadar şi fără rost, ci chiar cel mai neînsemnat cuvânt are în el mare comoară?” (Omilii la Facere, X, III). Nici un cuvânt nu este pus la întâmplare. Cel care a hotărât textul este Dumnezeu și nu omul.

Iată ce spune Sf. Ioan Gură de Aur legat de fiecare cuvânt din Sf. Scriptură: „Ce vrea să spună acest scurt cuvânt: «Iar lui Adam»? Pentru ce a mai adăugat conjuncţia «iar»? Nu era de ajuns să spună: «Lui Adam»? Nu fără rost mă străduiesc să cercetez acestea şi nici din ambiţie zadarnică, ci pentru ca, cercetând totul cu de-amănuntul în faţa voastră, să vă învăţ că nu trebuie lăsat la o parte nici cel mai mic cuvânt, nici o silabă din cele ce se găsesc în dumnezeieştile Scripturi. Cuvintele Scripturii nu sunt simple cuvinte, ci cuvinte ale Duhului Sfânt; de aceea poţi găsi, chiar într-o silabă, mare comoară” (Omilii la Facere, XV, I). Așadar, cuvintele Sf. Scripturi, nu sunt simple cuvinte, ci cuvinte ale Duhului Sfânt. Teologii de astăzi promovează opinia că stilul textului, forma lui, vocabularul folosit, aparțin scriitorului, influențat de cultura și mediul vremii lui, pe când Sf. Ioan Gură de Aur afirmă explicit: „cuvintele Sf. Scripturi sunt ale Duhului Sfânt”. Teologii ortodocşi promovează de mai bine de 100 de ani aceleaşi opinii prin care resping cu vehemenţă inspiraţia verbală a Sf. Scripturi, făcând astfel opinie separată faţă de cea a Sf. Părinţi.

„Să nu trecem cu uşurinţă peste cuvintele Scripturii. Dumnezeiasca Scriptură nu vorbeşte în zadar şi la întâmplare, ci chiar o silabă, chiar un semn are ascuns în el comoară” (Omilii la Facere, XVIII, III).

În altă omilie spune așa: „Am arătat altă dată că în Scriptură nu-i pusă nici o iotă, nici o cirtă fără scop” (Despre schimbarea numelor, I, 4), sau „Eu socotesc că nici un om studios nu va voi să treacă cu vederea nici un cuvânt din cele aflate în Scriptură, fie șir de nume, fie număr de ani, fie salutare, oricât de neînsemnată” (Cuvântul II la Priscila și Acvila; și că nu se cuvine a vorbi de rău pe preoții lui Dumnezeu, 1). Sau: „Dacă însă cineva iubește înțelepciunea și se găsește prieten al ascultării duhovnicești, apoi să audă că nici cele mai mici și nebăgate în seamă din Sfânta Scriptură nu sunt așezate acolo în zadar și fără scop și chiar cele din Vechiul testament poartă cu ele un însemnat folos” (Omilii la Epistola către Romani, 31).

Sf. Ioan Gură de Aur era convins de faptul că fiecare cuvânt din Sf. Scriptură conține o mare comoară. El spune: „Mare şi nespusă este, iubiţilor, comoara cuvintelor Scripturii citite de curând. Ştiu că mulţi, uitându-se la catalogul numelor şi dând puţină luare-aminte cuvintelor citite, socot că spusele acestea nu au în ele nimic deosebit, ci sunt doar simple nume. Dar eu vă rog pe toţi să nu treceţi cu uşurinţă pe lângă cele scrise în Dumnezeieştile Scripturi. Nu-i nici un cuvânt scris în Scriptură care să nu cuprindă în el multă bogăţie de idei; şi pentru că fericiţii profeţi au scris insipraţi de Duhul Sfânt, de aceea cele scrise au mare comoară ascunsă în ele” (Omilii la Facere, XXI, I).

În aceeași omilie afirmă cu convingere că „nu este silabă, nu este chiar virgulă din Scriptură, în care să nu se afle comoară pusă în adâncul ei. De aceea se cuvine ca, povăţuiţi de harul cel de sus şi luminaţi de Duhul Sfânt, cu astfel de gânduri să citim dumnezeieştile cuvinte. Dumnezeiasca Scriptură n-are nevoie de înţelepciunea omenească pentru înţelegerea celor scrise în ea, ci de descoperirea Duhului, pentru ca, aflând adevăratul înţeles al cuvintelor ei, să primim din ele mult folos” (Omilii la Facere, XXI, I). Nici o silabă, nici o virgulă, din Sf. Scriptură, nu este pusă la întâmplare, în care să nu se afla o comoară pusă în adâncul ei. Pentru înțelegerea Sf. Scriptui nu-i nevoie de înțelepciune omenească, ci de descoperirea Duhului.

Pentru a dovedi acest fapt el dă un exemplu concludent. „Dacă în actele întocmite de oameni pentru afaceri lumeşti, distruse adeseori de vreme, are mare putere data pusă în fruntea actului, iar adeseori chiar o silabă, apoi cu mult mai mult poţi vedea lucrul acesta în Dumnezeieştile Scripturi, scrise ele Duhul Sfânt. Cu o singură condiţie: să fim cu mintea trează, să nu trecem cu uşurinţă peste ele, ci să ne încordăm mintea ca să vedem cu de-amănuntul totul; să nu fim mai răi decât cei care se străduiesc mult pentru cele materiale” (Omilii la Facere, XXI, I).

Vorbind despre profunzimea textului și diferența față de unul omenesc, spune: „Aşa e obiceiul Scripturii! În puţine cuvinte poţi găsi adeseori mare mulţime de idei. Că dumnezeieşti şi nu omeneşti sunt învăţăturile Scripturii; de aceea poţi vedea că întreaga Scriptură este alcătuită altfel decât cărţile înţelepciunii omeneşti. Şi cum, îţi voi spune eu! În celelalte cărţi, în cele ale înţelepciunii omeneşti adică, toată strădania stă în alcătuirea frazelor; în Scriptură cu totul dimpotrivă, în ea nici nu-i vorba de frumuseţea cuvintelor şi de alcăturirea frumoasă a frazelor, pentru că Scriptura are frumuseţea ei proprie, pentru că în ea înfloreşte harul cel dumnezeiesc. În cărţile înţelepciunii lumeşti abia de poţi scoate o idee după o întinsă şi bogată vorbărie; în Scriptură, după cum ştiţi, adeseori un scurt cuvânt e îndestulător ca să ţesem o întreagă învăţătură” (Omilii la Facere, XXXVII, I).

Ca să putem pătrunde înțelesurile profunde ale Sf. Scripturi el ne îndeamnă la lectură repetată în duh de rugăciune. „Aşadar, vă rog, să nu neglijăm citirea dumnezeieştilor Scripturi, ci să le citim des, fie de cunoaştem înţelesul Scripturilor, fie de nu-i cunoaştem. Citirea continuă ne ajută să ţinem bine minte ce citim; adeseori, ceea ce nu putem înţelege ce citim azi, vom putea dintr-o dată înţelege mâine, dacă revenim şi citim, pentru că bunul Dumnezeu ne luminează pe nevăzute mintea” (Omilii la Facere, XXXV, II).

Iar în altă epistolă completează spunând: „Îndemnul puternic al lui Hristos, Care ne spune: ,,Cercetaţi Scripturile”, ne arată că în Scripturi se află ascunsă, în adâncul lor, mare comoară. De aceea e nevoie de cercetare, pentru ca aflând comoara ascunsă în adânc să o putem întrebuinţa spre folosul nostru” (Omilii la Facere, XLV, I).

Teologii consideră cărțile lui Moise ca fiind o compilație de texte mai vechi, așa cum face și critica istorică. Cea din urmă respinge caracterul inspirat al textului. Însă Sf. Ioan Gură de Aur precizează că textul scris de Moise sunt cuvintele Duhului Sfânt. „Vreau să vă întind iarăşi obişnuita masă şi să vă pun înainte mâncăruri din cuvintele lui Moise, dar mai bine zis, din cuvintele Duhului. Că Moise nu ne-a spus de la el cuvintele acestea, ci insuflat de Sfântul Duh. Să vedem dar şi azi, ce vrea să ne înveţe. Că nu ne pune înainte vieţile sfinţilor în zadar şi fără rost, ci ca să râvnim virtutea lor şi să imităm faptele lor mari” (Omilii la Facere, XLIX, I). „Nimic din cele scrise în Dumnezeiasca Scriptură nu este de prisos; toate faptele drepţilor sunt pline de foarte mult folos” (Omilii la Facere, LVIII, I). „Uită-mi-te la priceperea acestui minunat profet; dar mai bine spus, la învăţătura Sfântului Duh; că Moise ne grăieşte toate cuvintele sale insuflat de Duhul; Moise i-a împrumutat limba, iar harul Duhului ne învaţă prin el lămurit totul” (Omilii la Facere, XXI, I).

În concluzie, Sf. Ioan Gură de Aur susține inspirația verbală, în cuvânt, a Sf. Scripturi.

În categoria Studiu biblic | Etichete , , , | 2 comentarii

Codul original din Biblie IX

Publicat în 09/07/2018 de Teodosie Paraschiv

De o lună am pregătit acest articol, însă nu am mai ajuns să-l public până acum.
Că tot a trecut atâta timp de la ultimele articole, astăzi vom fac o scurtă recapitulare a pașilor pe care trebuie să-i urmăm pentru a putea înțelege structura numerică a textului biblic.

Pasul 1. Litere și numere. Am văzut că în alfabetele vechi literele au atribuite valori numerice.

Pasul 2. Fiecare cuvânt are o valoare numerică, adică suma valorilor numerice ale literelor care îl compun.

Pasul 3. Multipli. Textul scripturistic este structurat matematic pe bază de multipli ai unor numere cheie. Există o legătură înre aceste numere cheie și semnificația tematică din text. De pildă, numărul 153 este legat de tema pești și pescuit.

Pasul 4. Grupurile de numere. Acestea reprezintă unul dintre cele mai profunde aspecte ale structurilor matematice. De exemplu, din grului lui 100 fac parte numerele 98, 99, 100, 101, 102.

Pasul 5. Gramatica limbilor ebraică și greacă. Am văzut cât de importante sunt regulile gramaticale ale acestor limbi, pe lângă flexibilitatea pe care o au cuvintele prin variațiile lor în urma declinării și a conjugării. De asemenea, am văzut că articolul deși nu se traduce are rolul lui în formarea structurilor matematice.

Pasul 6 este acela de a privi toți acești pași înpreună. Numere, lirete, cuvinte, fraze, multipli, grupuri de numere.

Cercetând structurile matematice ne putem da seama că textul biblic nu este scris la întâmplare și din alegerea omului, ci Duhul Sfânt a fost cel care a insporat pe sfinții scriitori ce să scrie și ce cuvinte să aleagă.

Pasul 7. Reguli de cercetare.
În primul rând, precizăm că analiza structurilor matematice se face pe textul original, așa cum l-a stabilit Dumnezeu. Nici un cuvânt nu trebuie schimbat sau adăugat.

Așadar, toate cuvintele care sunt folosite în structurile matematice trebuie să respecte cu exactitate textul original așa cum apar ele în manuscrisele originale.

Uneori putem lăsa valoare numeric a articolului (care nu se traduce).
Conjuncțiile pot fi ignorate atunci când apar la începutul unei fraze, dar nu și atunci când împart propoziția în două.

Ca o concluzie finală, reținem faptul că structurile matematice pot fi urmărite și înțelese doar în limba originală, nu în engleză, română, sau altă traducere.

În categoria Design numeric, Noul Testament, Studiu biblic | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Codul original din Biblie IX