ora 16.21
M-am luat cu lucrul și am uitat să mai notez în jurnalul de post. Astă noapte am citit până la ora 01.00, apoi m-am culcat. M-am sculat pe la ora 07.50. Mă simt excelent! Ieri am băut 5 litri de apă, iar astăzi 2 litri de apă. Am lucrat așa intens că am și uitat să mai beau apă. Astăzi am încercat să învăț câte ceva de copywriting și să pun în practică în articolele pe care le scriu.
ora 17.34
Acum am terminat de vizionat un interviu cu Danny Ozment despre podcast-uri. A durat aproape o oră și mi-ai plăcut foarte mult. A fost foarte interesant. Merită să-l vizionez din nou.
ora 22.41
Iată că a trecut și ziua 31 de post. Am băut 4,5 litri de apă. Nici nu știu când a trecut ziua și când au trecut atâtea zile. Am și uitat de mâncat. M-am obișnuit să treacă ziua fără să mănânc. Am fost foarte concentrat asupra lucrului. Pe seară am lucrat la blog și am mai testat niște module, dar nu am găsit ce doream. Doresc să-mi actualizez pagina de predici de pe blog.
Nu mă las așa ușor. Voi mai căuta până găsesc ce îmi trebuuie. Este drept ia un pic de timp. Uneori ajung la concluzia că ceea ce vrei să obțiii gratuit este mai scump decât ceea ce poți cumpăra. În amintesc de proverbul care zice: „Tot pățitul e priceput.†Cam așa și în cazul acesta. După ce pierd o mulțime de timp căutând acul în carul cu fân, îmi dau seama că mai ieftin și mai rapid era să cer ajutorul sau să cumpăr ceea ce doream să obțin pe gratis. De fapt, în lumea aceasta nimic nu este gratuit. Nimic!
Dacă crezi că poți beneficia de ceva „gratuit†fără să plătești mai târziu, te înșeli. Totul se plătește! Și cu cât oferta este mai tentantă, cu atât prețul este mai mare. Astăzi, ni se oferă acces „gratuit†peste tot pe internet, dar plătim cu datele noastre personale și cu întreaga noastră activitate online. În viitorul apropiat, oamenii vor plăti cu libertatea până și pâinea pe care o vor mânca.
Am lansat cursul de contabilitate, și mă așteptam să fie măcar câțiva cumpărători care s-au arătat interesați de ceva vreme, însă, se pare, că prețul cursului i-a descurajat. Poate se așteptau să ofer cartea pe gratis. Nu știu. Dar voi afla. Cel mai posibil am greșit eu undeva. Nu am făcut o promovare de calitate, care să vină ca răspuns la nevoile cititorilor mei de pe blog. Voi mai lucra la acest capitol.
ora 10.44
Am lucrat astă noapte până la ora 03.00, la pagina de prezentare a cursului de contabilitate. M-am sculat pe la 06.45 și am continuat lucrul până acum. Am finalizat lucrarea și am anunțat pagina de prezentare pe blog. Cine dorește poate comanda cursul. Am băut 2 litri de apă. Mă simt excelent! Dar în continuare cred că mă voi odihni un pic.
ora 17.02
După ce m-am odihnit, am audiat două interviuri, unul cu Geoff Kulliman, iar al doilea cu Bob Gentle. Fiecare a durat câte o oră. Apoi am citit. Mă simt excelent! Am băut aproape 3 litri de apă.
ora 18.45
Am citit, iar acum mă pregătesc pentru vizionarea unui webinar, care începe la ora 19.00.
ora 21.30
A durat mai bine de o oră și jumătate. Până la această oră am băut 3,5 litri de apă.
Mai jos aveți înregistrarea predicii din duminica a patra din Post.
Voi continua cu lectura.
ora 23.09
Iată că închei și ziua 30 de post numai cu apă. Mă simt excelent! Azi am băut 4,5 litri de apă. Astăzi am cititi, am urmărit câteva interviuri și un webinar și m-am odihnit. Am lucrat și la blog, dar foarte puțin. Voi începe o serie nouă de articole despre contabilitate. Și vor reface un pic paginile de pe blog, întrucât unele informații nu mai sunt de actualitate.
ora 10.48
Am început ziua 29 de post numai cu apă. Azi am simțit nevoia să dorm mai mult. Nu știu de ce. Ieri am băut doar 4 litri de apă. Destul de puțin. Iar astăzi doar 0,5 litri de apă. Greutatea este de 90,8 kg. Tensiunea este 121/73, iar pulsul 83.
ora 11.57
Am făcut o plimbare de 35 de minute, dar mi-au îngheÈ›at mâinile de frig. Am ascultat „Minutul cu Maxwellâ€, despre mentorare. Acest cuvânt mi-a reamintit că cei mai apropiaÈ›i mentori pe care îi avem sunt autorii de cărÈ›i. John are dreptate! De 50 de ani, mentorii mei sunt autorii cărÈ›ilor pe care le-am citit. Al doilea cuvânt a fost despre simplitate, iar al treilea despre autoritatea morală.
„Autoritatea morală înseamnă recunoaÈ™terea influenÈ›ei unei persoane în leadership, care se bazează mai mult pe cine este decât pe funcÈ›ia pe care o ocupă. O obÈ›ii trăind într-un mod autentic, ceea ce măreÈ™te încrederea È™i se menÈ›ine prin eforturi de succes în leadership. Autoritatea morală nu este ceva ce îmi pot atribui singur sau să-l pun pe unul dintre colegi să-mi dea aÈ™a ceva. Mi se atribuie de oamenii pe care îi conduc. De ce mi se atribuie de oamenii pe care îi conduc? Este simplu. Pentru că i-am condus cu integritate È™i succes pentru o lungă perioadă de timp.â€
ÃŽn continuare voi lucra la pagina de prezentare a cursului de contabilitate.
ora 14.58
Am lucrat la pagina de prezentare a cursului. Merge încet, dar progresez. Mă simt excelent! Acum mă pregătesc să plec într-o călătorie de câteva ore. Am băut aproape 2 litri de apă.
ora 20.54
Am ajuns la destinație pe la ora 19.30. Mă simt excelent, deși astăzi am băut puțină apă. Voi recupera până la miezul nopții. Acum mă voi apuca de lucru la pagina de prezentare a cursului.
ora 23.56
Am încheiat și ziua 29 de post numai cu apă. M-am luat cu lucrul și am uitat de jurnalul de post. Mă grăbesc să-l public.
ora 07.47
Astă noapte m-am culcat pe la ora 00.15 și m-am sculat la ora 06.00. Acum mă pregătesc pentru a merge la Sf. Liturghie. Mă simt excelent! Greuatea este 90,6 kg. Se cunoaște că nu am mai băut apă după miezul nopții. Greutatea este mai mică cu 1,3 kg. Tensiunea este 128/80, iar pulsul 84. Ieri am băut 5,5 litri de apă, iar astăzi voi bea abia după slujbă, pe la amiază. Vremea s-a răcit. A început să plouă de aseară și după miezul nopții s-a transformat în lapoviță. Câteva zile va fi rece.
ora 19.26
Astăzi a fost o lejeră. Dimineață am fost la Sf. Liturghie, apoi m-am odihnit, iar spre seară am făcut o plimbare. Astăzi nu am lucrat nimic. Mă simt excelent! Am băut 2 litri de apă. Este cam puțin, dar voi recupera.
ora 23.59
A trecut ziua și nu am apucat să public jurnalul zilnic. Am ascultat, sau mai bine zis, am reascultat un webinar cu Doru și Pera despre programul Hobbiy2Profit. Este un program care merită urmat. Mă simt excelent, după 28 de zile de post numai cu apă. Am băut 3 litri de apă.
ora 08.07
Astă noapte m-am culcat la ora 02.00 și m-am sculat la ora 07.30. Mă simt excelent! Ieri am băut 4 litri de apă, iar astăzi 1,5 litri de apă. Greutatea este 91,9 kg. Mai mult cu 0,9 kg decât ieri dimineață. Diferența este dată de apa pe care am băut-o și nu s-a eliminat. Tensiunea este 127/80, iar pulsul 76.
Aseară am ascultat, până pe la 23.45, interviurile cu Marius Marica despre serviciul MentorMInd Funnels și pe Chad Thibodeaux despre cum să lansezi o afacere online de succes. Apoi, am lucrat două ore la un articol de prezentare a cursului de contabilitate. Îl voi definitiva și punlica astăzi.
ora 11.45
Am lucrat la finalizarea articolului și prelucrarea unui material audio. Acum mă pregătesc de o plimbare.
ora 20.52
Ziua a trecut repede. La amiază am făcut o plimbare de 40 de minute. Apoi m-am odihnit un pic. Mă simt excelent! Am băut până acum 4,5 litri de apă. Între timp am finalizat și publicat un articol pe blog.
ora 23.48
A trecut și ziua 27 de post numai cu apă. Mă simt excelent! Am băut 5,5 litri de apă. Slavă lui Dumnezeu pentru toate! În această seară am pregătit predica pentru mâine și am lucrat un pic la pagina de prezentare a cursului de contabilitate. Pe mâine.
ora 08.55
Am început ziua 26 de post numai cu apă. Astă noapte m-am culcat pe la ora 01.00 și m-am sculat la ora 08.20. În această dimineață nu mai am energia pe care o aveam ieri dimineață. Mă simt ca într-o zi obișnuită. Ieri am băut 5 litri de apă, iar astăzi 1 litru de apă. Greutatea este 91,1 kg, cu 0,7 kg mai puțin decât ieri. Diferența este dată de apa din organism. Tensiunea este 114/68, iar pulsul 80. Este un pic mică, dar nu exagerat.
Pentru a păstra masa musculară este nevoie de mișcare și de exerciții fizice, sau activitate fizică. Dacă și fără să postești poți pierde condiția fizică, cum atât mai mult se poate întâmpla în timpul postului, în lipsa mișcării. În timpul postulu organismul își păstrează câtă apă are nevoie. Important este să bei o apă cât mai bună. Cea recomandată este apă de izvor. Pe lângă pH, cel mai important factor este ORP-ul. Cu cât este mai mic cu atât mai bine. O apă bună, ajută la hidratarea organismului, altfel o bei dar nu te hidratează cum trebuie. Toate reacțiile din organism, și sunt sute de mii, sunt de natură electro-chimică. Ele produc și consumă energie. Organismul uman se deshidratează în timp, an de an, devenind cronică. Omul se deshidratează pe nesimțite. Organismul este 70-75% apă, sub 65% omul este în pericol de moarte.
Acesta este al treilea post de 40 de zile numai cu apă. Din propria experiență, pot mărturisi că apa pe care o consum îmi dă foarte multă energie. Pot lucra cu mai mult randament decât în perioadele în care mănânc. Condiția este să beau minim 3 litri de apă.
ora 12.04
Am lucrat la anexa cărții, până la ora 11.20, apoi am făcut o plimbare de 30 de minute. Este cald, însă înourat. Mâine după amiază și duminică se anunta precipitații, iar temperatura este în scădere, cu temperaturi negative noaptea. Asta pentru câteva zile.
ora 16.32 Mă simt excelent! Am băut până acum 2,5 litri de apă. Între timp am particitat la Summitul “Monetize Your Genius†și am ascutat pe Ray Edwards vorbind despre copywriting și pe Daniela Nica care a prezentat povestea vieții sale și schimbarea petrecută în viața ei înultimii 20 de ani. O cunosc de când ținea primele webinarii acum 7 ani. De atunci a devenit un speaker internațional. A picurat un pic, iar acum mă duc să fac o plimbare. Apoi voi lucra la un articl de prezentare a cursului de contabilitate.
ora 17.32
Iată că m-am întors. Sunt foarte bucuros! M-am plimbat 50 de minute, însă întimp ce mă plimbam, mi-a venit ideea de a-mi înregistra gândurile, pentru a nu uita ideile care îmi vin în minte. Și așa am înregistrat vreo 30 de minute de gânduri, în care descriu problemele, legate de contabilitate, cu care m-am confruntat pe când ocupam o funcție de conducere, și felul cum are reușit să le depășesc străduindu-mă să descifrez singur tainele contabilității. Asta m-a ajutat să scriu propriile apicații de contabilitate, de care aveam nevoie la acea vreme. Se întâmpla prin anul 1996, când puțină lume își permitea să aibă un calculator, vreme în care informatizarea contabilității era abia la început. Așa am ajuns, ca în urmă cu doi ani, să încep să concep o metodă simplă și ușor de însușit prin care oricine dorește să poată trece de la zero cunoștințe de contabilitate la nivelul la care să poată ține o evidență contabilă, în doar 24 de ore de lucru efectiv pe documente. Sunt foarte bucuros că pot să ajut oamenii să învețe contabilitate.
ora 19.41
Acum sunt și mai încântat. Astăzi a fost o zi de vis. Minunată! M-am plimbat 80 de minute lejer, apoi la 18.10 am plecat într-o plimbare pe munte. M-am plimbat pe munte, prin poieni 50 de minute. Un peisaj de vis, foarte frumos. Deși am urcat numai pe niște coclauri, pline de pășuni și făget, nu am obosit deloc. Nu m-am pregătit dinainte pentru un așa efort. Sunt în ziua 26 de post și azi am băut doar 3 litri de apă. Mă simt excelent și fizic, dar mai ales sufletește. M-am plimbat, am mers pe munte, fără să obosesc și am pregătit lansarea cursului de contabilitate.
ora 23.47
Iată că a trecut și ziua 26 de post. Astăzi am fost foartea activ. M-am plimbat, am fost pe munte și am ascultat mai mulți spekeri vorbind despre copywriting. Mă simt excelent. Am băut 4 litri de apă. Acum mă grăbesc să public acest articol pe blog.
ora 08.29
Astă noapte am lucrat până la ora 02.20. După ce am terminat corectura, am lucrat la proiectarea coperții, însă nu am terminat-o. M-am sculat la ora 08.00. Acum mă simt bine. Ieri am băut 4,5 litri de apă, iar astăzi am băut cca. 0,7 litri de apă. Greutatea este de 91,8 kg. Tensiunea este 122/79, iar pulsul 80. Tensiunea este normală și poate din acest motiv mă simt foarte bine. Ieri am consumat un pic de sare, adică câteva cristale cât 6-7 boabe de orez, și am constata că are ca efect reținerea apei în organism. Deși organismul are nevoie de sare zilnic, totuși, în timpul postului cu apă consumul de sare trebuie evitat. Poate că diferă de la persoană la persoană, însă trebuie să-ți observi atente reacțiile corpului.
Voi începe activitatea cu „Minutul cu Maxwellâ€, despre mentorare. Până nu ai succes, mentorii tăi vor fi cărÈ›ile. John a început să citească cărÈ›i scrise de oameni care îl puteau ajuta. Pe cei mai mulÈ›i care l-au ajutat nu i-a cunoscut personal, însă i-a cunoscut prin cărÈ›ile lor.
„Iată ce este frumos: pe măsură ce le vei permite mentorilor să te modeleze prin cărÈ›i, prin CD-uri, videouri È™i altele, prin social media, când vor începe să te mentoreze vei avea mai mult succes È™i oate vei avea oportunitatea într-o bună zi să-i întâlneÈ™ti. Profită de cărÈ›ile bune, profită de orice oportunitate ai pentru a te conecta cu oamenii care îți pot adăuga valoare. ÃŽncepe de acolo de unde eÈ™ti, nu de unde vrei să ajungi.â€
Frumos cuvânt! Îmi aminesc că primii mei mentori, care mi-au modelat viața au fost părinții filocalici, mai ales Sf. Simeon Noul Teolog și Sf. Petru Damaschin. În ultimii 10 ani principalii mentori au fost Robert Kiyosaki, John Maxwell, Joe Vitale, Wayne W. Dyer, Lorand Suarez și alții. Iar pe plan duhovnicesc, Sf. Ioan Gură de Aur.
Însă, dintre toate cărțile, cel mai mult îndrăgesc Noul Testament. Așadar, principalul și supremul meu mentor este Domnul nostru Iisus Hristos. Pentru mine, Noul Testament este manualul de viață după care suntem îndemnați să trăim.
Cu atâta activitate, vă întrebaÈ›i, poate: „Oare când se mai roagă?†Dragilor, în primul rând rugăciunea nu este un subiect de laudă, È™i nici subiectul acestor însemnări. ÃŽmi doresc să promovez postul cu apă È™i un stil de viață simplu È™i sănătos. Rugăciunea trebuie să fie continuă, în fiecare clipă să ai în minte pe Dumnezeu È™i la scopul vieÈ›ii. ÃŽndiferent ce faci, să nu uiÈ›i că eÈ™ti trecător pe acest pământ. Cu mâinile goale am venit pe lume, cu mâinile goale plecăm. Lumea în sine este o iluzie. Este umbră È™i vis, cum spun Sf. PărinÈ›i. Prin darul lui Dumnezeu adunăm tot ce numim „al nostruâ€, ca să ne bucurăm È™i să slăvim pe Dumnezeu, nu ca să ne legăm inima de ele.
Când te rogi, ajungi să ai gândul permanent la moarte, așa cum ne învață tot Sf. Părinți. Unii dintre creștini nu suportă așa ceva, pentru că ei se sperie și fug cât pot de moarte. Ei vor să trăiască cât mai mult. Unora ca acestora li s-ar părea ceva foarte stranie o asemenea gândire. Moartea este înfricoșătoare atâta vreme cât ești atașat de materie și iluzia acestei lumi. Însă cel care se roagă, și trăiește în duhul Sf. Evanghelii, înțelege că moartea nu este decât o trecere. Și de ce te-ai mai teme cât știi ce lași aici și ce te așteaptă dincolo. Lași cele trecătoare și dobândești cele veșnice. Și lași în urmă osteneala și durerea ca să primești odihna.
Rugăciunea dacă nu te transformă, nu folosește la nimic. Sunt cuvinte goale rostite în vânt, pe care nici tu nu le mai auzi, pentru că minte este împrăștiată. Mai de folos sunt două cuvinte spuse din inimă și intenționat, decât mii pe care nu le înțelegi. Cam așa stă treaba cu rugăciunea.
ora 12.40
Am lucrat la proiectarea coperții și am terminat coperta din față. Mai am de făcut coperta din spate. Pe la ora 12.00 am făcut o scurtă plimbare de 20 minute, pe care o voi continua mai târziu. Acum voi continua lucrul. Mă simt excelent și plin de energie! A băut până acum 2,5 litri de apă.
ora 20.32
Ce repede a trecut timpul!
Am lucrat intens până la 16.30 ca să termin de proiectat coperta la carte și să machetez cartea. Am reușit să trimit cartea la listat pentru o probă. Acum mai am de pregătit materialele auxiliare și un CD. Dar nu este tot. Mai am de pregătit și pagina de prezentare. Oricum, sunt mulțumit pentru că am reușit să termin cartea.
Am lucrat cu o pauză de doar 20 minute pentru plimbare. După ce am treminat, m-am plimbat 50 minute, apoi m-am întâlnit cu o cunoștință și am mai stat de vorbă. În seara aceasta voi contnua cu un pic de lectură, iar mâine dimineață voi pregăti materialele auxiliare și materialele pentru CD.
ora 23.13
Acum audiez un webinar cu Doru È™i Pera despre prograul „Hobby2Profitâ€. L-am ascultat de mai multe ori. A durat peste o oră. Mi-a plăcut. De fiecare dată învăț lucruri noi. Asta mă motivează să încep predarea cursului de contabilitate online. ÃŽmi doresc să ajut pe cei care chiar doresc să înveÈ›e contabilitate.
Iată că ziua a trecut și ziua 25 de post numai cu apă. Mă simt excelent! Am băut până acum 5 litri de apă. Tensiunea 125/80, iar puls 92.
ora 09.11
Am început ziua 24 de post numai cu apă. M-am culcat la ora 02.00 și m-am sculat la ora 09.00. Astăzi nu mai am energia pe care am avut-o ieri. Ieri a fost ziua cea mai interesntă din timpul acestui post. Am avut cea mai multă energie. Ce trebuie să rețineți este faptul că deși postești numai cu apă, poți avea energie foarte multă. Diferența o face cantitatea de apă pe care o bei. Ieri am băut 4,5 litri de apă, iar astăzi 1 litru de apă. Greutatea este de 92,3 kg, cu 0,1 kg mai mult decât alaltăieri dimineată și cu 1 kg mai puțin decât ieri. Interesant! Apa pe care am reținut-o în organism mi-a dat poate acea energie de care vorbeam mai înainte. Tensiunea este 108/75, iar pulsul 91. Tensiunea este cam mică, așa se explică lipsa de energie pe care o simt, însă pulsul este mare, deși nu am făcut nici un efort.
Îmi aduc aminte, acum, de expediția pe care am făcut-o pe Făgăraș, în urmă cu 32 de ani. Aveam 26 de ani și împreună cu un coleg mai mic, ne-am încumetat să mergem în expediție pe Făgăraș. Am stat pe munte 7 zile, timp în care am urcat pe la cabana Curmătura de lângă Zărnești, spre creastă, iar apoi am ținut creastă până la Negoiu.
O parte din traseul de crestă îl poți vedea aici.
De acolo am coborât la cabana Negoiu, iar de acolo la Agrig. Îmi amintesc că în acele zile, cât am fost pe munte, am mâncat foarte puțin. Mâncam o conservă de pește pe zi, iar seara câte o supă cu câteva boabe de orez în ea, iar dimineața un ceai. A fost o experiență unică pe care nu o voi uita niciodată. Făgărașii sunt fantastici! Peisajul este de vis.
Vremea este frumoasă cu soare, dar atmosfera este un pic încărcată. Mă simt excelent! Am băut până la această oră 2,5 litri de apă. De dimineață lucrez la carte, mai precis la ultima corectură înainte de machetarea ei.
ora 18.27
M-am întors de la a treia plimbare de 30 de minute, pe ziua de astăzi. Am mers în jur de 4 km. Acum mă simt excelent și sper să pot lucra cu spor până la miezul nopții. Toată ziua am lucrat la carte, cu exepția celor 3 pauze de câte 30 de minute. Pe la 16.00, adormea în fața calculatorului și am fost să iau o pauză de 20 de minute. Deși îmi propun săă termin corectura în această seară, mai am multe de pus la punct ca să pot lansa cartea.
Astăzi, în timp ce mă plimbam, am realizat că lucrez, de fapt, la mai mult decât o simplă carte. Este vorba de un curs de contabilitate, care cuprinde 24 de sesiuni sau lecții. Lucrarea conține peste 230 de capturi cu secvențe din aplicația SAGA C, fixând fiecare pas descris în cele 24 de lecții. Îmi dau seama, acum când am redactat toată lucrarea și o recitesc, că am realizat un suport de curs. Lucrarea aceasta va sta la baza unui curs video, de 12 sesiuni, a câte 2 ore, ce se va desfășura pe parcursul a 3 luni. Dacă lansarea acestui curs va reuși, atunci îmi propun ca de luna viitoare să încep predarea cursului online. Mai ales că în această perioadă sunt în concediu și am un program flexibil. Ar mai fi multe de spun, însă mă întorc la lucru.
ora 23.08
Iată că a trecut și ziua 24 de post numai cu apă. Ziua a trecut repede. Așa trec zilele când lucrezi cu pasiune și plăcere. Am lucrat toată ziua și încă mai am energie. Am mai mult chef de lucru. În ultimile 10 zile am lucrat foarte intens, însă la asta m-a ajutat și postul. Mai am de corectat încă două lecții, care îmi vor lua cel puțin o oră. Dar nu mă culc până nu termin.
Mă simt excelent! Am băut până acum 4,5 litri de apă.
Acum vă las, căci mă duc din nou la lucru. Pe mâine!
ora 10.31
Bine v-am găsit înt-o nouă zi! Aceasta este ziua 23 de post numai cu apă. M-am culcat după ora 01.10 și m-am sculat pe la ora 06.30, plin de energie și gata de a începe lucrul. M-am apucat de continuat corectura cărții și am lucrat până acum. Ieri am băut 5 litri de apă, iar astăzi 1,5 litri de apă. Mă simt excelent! Greutatea este 93,2kg. Față de ieri greutatea a crescut cu 1 kg. Diferența este dată de apa băută în această dimineață. Tensiunea este 122/81, iar pulsul 85.
ora 11.26
Am făcut o scurtă pauză, în care m-am plimbat 15 minute, este soare și s-a încălzit bine. Acum reiau lucrul la corectură.
ora 14.06
Am lucrat o oră, apoi am făcut o scurtă ieșire până la un schit, iar pe ora 13.35 m-am întors. Este soare și foarte cald. Mă simt excelent! Voi continua lucrul la carte. Până la această oră am băut 2,5 litri de apă.
ora 17.07
Am lucrat până la ora 16.30 la cuprinsul cărții, apoi am făcut o pauză de 35 minute pentru plimbare în aer liber. Este o zi foarte frumoasă, de primăvară, cu soare și cer senin. Acum voi continua lucrul, până termin cuprinsul.
ora 22.51
Astăzi am lucrat intens la carte. Și cu mult spor. Mă minunez și eu. Cu o pauză de 30 de minute înainte de a se întuneca, am lucrat toată după amiaza la redactarea cuprinsului cărții. L-am terminat, însă mai am de corectat jamatate din carte și de pregătit lansarea ei. Carte este așteptată și vreau să fie de calitate și să întreacă așteptările. Mă simt excelent! Deși m-am scuat la ora 06.30, astăzi nu m-am odihnit nici un minut. Și încă mai am energie! Până acum am băut cca 4 litri de apă, dar sper să ajung la 5 litri. Vom vedea mâine.
Promiteam să continui subiectul deschis aseară, însă nu am mai avut timp. Într-un fel sunt contra cronometru. Cartea trebuie lansată în câteva zile.
ora 08.34
Bună dimineaÈ›a, tuturor! ÃŽncep ziua 22 de post numai cu apă. Asta noapte am citit până la ora 01.00, când m-am culcat, iar dimineață m-am sculat la ora 08.00. Simt că mă È›ine ceva în gât, aÈ™a că preventiv am „Biosept nazal cu uleiuri esenÈ›ialeâ€, produs de Fares È™i am făcut gargară cu saramură. Asta ca să evit să mă prindă vreo răceală. La îndemână mai am È™i Carmol.
Ieri am băut aproape 4 litri de apă, iar în această dimineață 1 litru de apă. Momentan mă simt excelent! Greutatea este 92,2 kg. Tensiunea este 113/79, iar pulsul 89. Pulsul rămâne în continuare destul de mare. Mă așteptam ca în timpul postului să mai scadă.
Voi începe activitatea cu vizionarea „Minutul cu Maxwellâ€, despre cum motivezi oamenii. Sunt 4 lucruri care îi motivează pe oamenii È™i dacă È™tii care sunt acele 4 lucruri, vei avea mai mult succes, ca lider, în conducerea lor. Iată cele 4 lucruri care îi motivează pe oameni:
– sunt oameni care sunt motivaÈ›i dacă fac bani;
– alÈ›i oameni sunt motivaÈ›i de autonomie; au un spirit antreprenorial È™i vor să fie propriul lor È™ef;
– sunt oameni care mai sunt motivaÈ›i de perfecÈ›iune. Ei vor să exceleze în meseria lor,
– iar alÈ›ii sunt motivaÈ›i de scop. Ceva mai mare decât ei. Acel lucru măreÈ› le va da motivaÈ›ia de a trăi
Acum, vezi ce te motivează pe tine, apoi vezi ce îi motivează pe cei din jurul tău. Managerii îi conduc pe toți la fel, însă liderii îi conduc pe oameni diferit.
ora 11.34
Am lucrat până acum la carte, iar acum voi face o pauză de plimbare. Mă simt excelent! Am băut 1,5 litri de apă.
ora 12.10
M-am întors de la o scurtă plimbare de 25 de minute. Este soare și cer senin, însă mai bate, din când în când, câte o rafală de vânt. Voi continua lucrul ca să termin lecția pe care am început-o.
ora 13.27
Am terminat de redactat ultima lecție și sunt bucuros. Acum, mai rămâne să recitesc cartea pentru o corectură și să mai adaug un document la anexe. Apoi, o voi da la listat pentru o probă. Va trebui să actualizez și coperta. În continuare voi lua din nou o pauză de plimbare.
ora 16.57
Chiar când mă pregăteam să plec la plimbare s-a oprit lumina. M-am plimbat 30 de minute, pe o vreme foarte frumoasă, cu soare și cer senin, de un albastru curat și fără nori. Am admirat natura și am ascultat ciripitul păsărelelor. Slavă lui Dumnezeu pentru toate darurile primite de la El. Pentru că lumina a fost întreruptă mai multă vreme, m-am odihnit un pic, apoi am citit, până pe la 16.15, când am ieșit din nou la o plimbare de 30 de minute. Astăzi am avut ocazia să mă plimb mai bine de o oră. Nu am nicio stare de amețeală, însă mă simt ca atunci când ești obosit, cu energie puțină. Am băut 2, 5 litri de apă, până la această oră, însă se pare că nu a fost suficient, pentru a-mi reveni total.
Pentru moment voi continua cu lectura, apoi mă voi apuca să mai lucrez la carte. Am de făcut o încheiere, să completez anexele și să fac corectura.
Pe de altă parte, Ucraina devine prima țară care implementează Marea Resetare! Astfel, Ucraina devine prima țară din lume care se predă Noii Ordini Mondiale, implementând un punctaj de credit social, un venit de bază universal (UBI), o identitate digitală și un pașaport de vaccinare – toate într-o singură aplicație numită Diia.
Premierul ucrainean spune cu voce tare:
„ Nu luptăm numai pentru Ucraina, ci luptăm pentru această nouă ordine mondială â€.
În temeiul unei Noi Ordini Mondiale, banii digitali emiși de guvern pot fi cheltuiți doar pe anumite produse și vor avea o dată de expirare, ceea ce înseamnă că oamenii nu vor mai putea economisi bani niciodată.
Cam acesta este viitorul care ni se pregătește de sataniștii care și întâlnesc la Davos.
De asemenea, în urmă cu 2 luni, parlementarul european, Cristian Terheș, dezvăluia că Uniunea Europeană (UE) pregătește un certificat digital de identificare pentru fiecare cetățean european. Acest instrument va avea un număr unic de identificare și cu el se va putea beneficia de anumite drepturi și servicii în UE.
„La nivel european se împinge în momentul de față un sistem similar cu cel din China cu creditul social. Chiar eu lucrez pe un astfel de dosar în Parlamentul European cu referire la eID (European Identification), unde fiecare persoană din UE va avea un număr de identificare format din numere și litere care va rămâne cu tine până la finalul vieții și cu numărul respectiv vei putea să faci anumite lucruri sau nu vei putea să faci anumite lucruri.
De exemplu, È›i se va pune raÈ›ie de emitere de dioxid de carbon, cu EID-ul respectiv vei putea să te loghezi online, în reÈ›elele de socializare, în contul bancar. E halucinantâ€, a declarat Cristia TerheÈ™, la Antena3.
După cum vedeți, noua ordine mondială va fi o ordine sclavagistă, condusă de sataniști și demoni. Suntem într-un război cu demonii. Din nefericire, cei mai mulți creștini, în frunte cu mulți ierarhi, preoți și călugări continuă să doarmă cu capul pe-o ureche. Oficial, Biserica nu face nimic pentru a-i avertiza și pregăti pe credincioși pentru vremurile ce vin. Din punctul meu de vedere, asta se numește trădare.
Ce putem face?În primul rând, să ne schimbăm viața și să punem mai mult accent pe rugăciune, iertare și fapte bune. Să învățăm să trăim uniți! Să învățăm să trăim simplu! Și aici intră și exercițiile de post numai cu apă. Cei mai mulți creștini vor accepta de bună voie acest sistem de înrobire trupească și sufletească, cu gândul că vor avea mâncare, băuturi, haine.
Dacă nu ne pregătim de pe acum, mental și sufletește, să ne eliberăm inima de bunurile materiale adunate, atunci ne va fi imposibil să o facem.
ora 20.17
Între timp am mai făcut o plimbare de 20 minute, înainte de întuneca, pentru a mă bucura din nou de concertul de seară al păsărelelor. Putem învăța multe de la aceste mici păsărele, căci ele nici nu seamănă, nici nu seceră și nu adună în cămări alimente. Și cu toate acestea, Tatăl nostru cel ceresc are grijă de fiecare dintre ele ca să le hrănească la bună vreme. Numai noi oamenii, ființe dotate cu rațiune și voie liberă, ne frământăm și ne îngrijorăm pentru ziua de mâine, sau pentru ce va fi la anul, sau pentru 10 ani.
Este drept că lumea și omenirea întreagă trece prin schimbări profunde, de secole planificate și cunoscute, însă, în acest context nou, putem supraviețui pentru Hristos, doar schimbându-ne pe noi lăuntric. Dacă nu ne vom dezlipi, de bună voie, de lucrurile materiale și plăcerile ce țin de trup, atunci vom fi deposedați de ele fără de voie.
– „Da, bine, bine, ce facem? Ne dăm aÈ™a de repede bătuÈ›i È™i acceptăm să fim transformaÈ›i în sclavi?â€, va obiecta cineva.
– Nu, nicidecum. Doar cei care se vor crampona de averi È™i de plăceri È™i de funcÈ›ii, doar cei care vor mai spera că vom mai poseda averi în viitor, aceia vor fi transformaÈ›i în sclavi. Nu pentru că nu au avut de ales, ci pentru că singuri au ales iluzia acestei lumi materiale. ÃŽnsă, cei care își vor schimba viaÈ›a, È™i vor pune început unei vieÈ›i noi, axată pe evoluÈ›ia sufletului nemuritor, eliberaÈ›i de povara materială, aceia nu vor putea fi transformaÈ›i în sclavii sistemului. Pentru că vor alege să fie înafara sistemului.
Demonii cunosc că majoritatea omenirii nu este pregătită spiritual pentru eliberarea de materie, de aceea caută să înrobească lumea prin controlul materiei. În viitor, (ei speră până în 2030) acești vor condiționa accesul la lumea materială de acceptarea identității digitale, care este totuna cu renunțarea la libertate și drepturile de care ne bucurăm din naștere, ca ființe create după chipul lui Dumnezeu.
ora 23.30
M-am luat cu corectura și eram să uit să închei și să public jurnalul pe ziua de astăzi. Mă simt excelent! Mi-a revenit toată energia. Până la această oră am băut 4,5 litri de apă și voi mai bea încă vreo 0,2 litri. Acum am intrat în ritmul de corectură și voi mai corecta vreo oră.